Obligație de a face. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.35.
Ședința publică din data de 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant G și recurenta pârâtă SC B SA împotriva deciziei civile nr. 635A/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul B prin Primarul General.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant G personal, recurenta pârâtă SC B SA prin avocat substituent care depune delegație de substituire a doamnei avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 46 dosar recurs, lipsind intimatul pârât Municipiul B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că la data de 25.11.2009, recurenta-pârâtă SC SA a depus originalul ordinului de plată nr.-/10.11.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1554 lei. De asemenea, la data de 20.01.2010, recurentul-reclamant Gad epus note scrise într-un singur exemplar, două înscrisuri, de asemenea într-un singur exemplar fiecare precum și chitanța CEC seria - nr.- din 12.11.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1333 lei.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru atât de către recurentul-reclamant G cât și de către recurenta-pârâtă SC B SA și procedează la anularea acestora.
Recurentul reclamant G învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererile de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte SC B SA învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererile de recurs.
Curtea,având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Recurentul reclamant G solicită admiterea propriului recurs astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în concluziile scrise.
Reprezentantul recurentei pârâte SC B SA, pune concluzii de respingere a recursului formulat de recurentul-reclamant G, ca neîntemeiat pe fond iar pe cale de excepție, respingerea ca fiind lipsit de interes, deoarece instanțele de fond și de apel au admis cererea reclamantului, astfel încât acesta nu este interesat să o atace. De asemenea, solicită admiterea propriului recurs astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Recurentul reclamant G solicită respingerea recursului declarat de SC B SA ca nefondat. De asemenea, menționează că motivele recurentei-pârâte nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât a dovedit că are interes în formularea recursului de față.
Pe parcursul dezbaterilor asupra cererilor de recurs, se prezintă și reprezentantul intimatului-pârât Municipiul B prin Primarul General, care depune delegație la dosar și pune concluzii de respingere a recursului formulat de recurentul-reclamant G.
Curtea reține recursurile în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Princererea de chemare în judecatăînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 12.11.2002 sub nr.15606/2002, reclamantul Gas olicitat obligarea pârâților Municipiul B, prin Primar General și B să desființeze conducta de potabi1ă de pe terenul proprietatea sa situat în B,- C, sector 6 și să fie obligate la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
La data de 14.01.2003, Judecătoria Sectorului 6 B și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, prin sentința civilă nr. 108.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, care la rândul său și-a declinat competența în favoarea instanței învestite inițial prin sentința civilă nr. 1079/17.02.2003 pronunțată în dosarul nr. 1283/2003.
Conflictul de competență a fost soluționat prin sentința civilă nr. 307 pronunțată la data de 20.03.2003 de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 1307/2003, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului1 B la data de 23.04.2003 sub nr. 5118/2003.
Prinsentința civilă nr.2795 pronunțată la data de 21.04.2004 în dosarul nr. 5118/2003,Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul B să strămute conducta de alimentare cu potabilă. A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a BS. și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri.
Împotriva sentinței au formulatapelreclamantul și pârâtul Municipiul B, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă sub nr. 2569/2004.
În temeiul Legii 219/2005, dosarul a fost transferat administrativ Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, unde a fost înregistrat sub nr.2981/2005 - număr unic -.
În apel, reclamantul a depus un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, prin care s-a concluzionat că despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului sunt de 800 euro/lună. De asemenea, la cererea apelanților a fost administrată proba cu expertiză judiciară, întocmindu-se raportul nr. 2181/28.03.2006 și nr. 4021/8.06.2006.
Prindecizia civilă 744 pronunțată la data de 25.05.2007 de Tribunalul București - Secția a V-a Civilăîn dosarul nr. -, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive a și, admițându-se apelul reclamantului, a fost schimbată în parte sentința nr. 2795/21.04.2004, în sensul că pârâtele au fost obligate să strămute conducta pe domeniul public potrivit amplasamentului determinat de expert și a fost admisă și cererea de obligare a pârâtului Municipiul B la plata unor despăgubiri în sumă de 25.200 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 2000 - 2002.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs atât reclamantul cât și pârâtele, cererile fiind înregistrate pe rolulCurții de Apel București, care prindecizia nr.712 pronunțată la data de 23.04.2008,a dispus casarea deciziei și a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 B, reținându-se că instanța de apel, constatând că prima instanță nu a cercetat fondul admițând în mod greșit excepția lipsei calității procesual pasive a, ar fi trebuit să desființeze sentința cu trimitere spre rejudecare, iar nu să schimbe în parte această sentință.
În rejudecare, prinsentința civilă nr. 14258 pronunțată la data de 5 noiembrie 2008 de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr- (număr în format vechi 5118/2003), au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei B pentru primul capăt de cerere și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Municipiul B, prin Primar General și B, pârâtele fiind obligate să strămute conducta de de pe terenul reclamantului pe domeniul public potrivit propunerii expertului, iar pârâtul Municipiul Baf ost obligat la plata sumei de 22500 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 2000 - 2002.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între cele două pârâte există un contract de concesiune, în temeiul căruia este justificată calitatea procesual pasivă a societății, care a preluat litigiile municipalității și că sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentințe au declaratapelreclamantul G, la data de 9.12.2008, pârâta B, la data de 9.12.2008 (data poștei) și pârâtul Municipiul B, la data de 12.12.2008 (data poștei). Cererile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 22.12.2008.
Apelanta-părătă Ba solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și a criticat soluția primei instanțe pentru următoarele argumente:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a, reținându-se că această obligație îi revine în temeiul contractului de concesiune încheiat cu municipalitatea. Interpretarea corectă a art. 29.8 din contract este aceea că Municipiul B își poate exercita controlul administrativ sau dreptul de dispoziție, numai cu acordul prealabil al, însă acesta nu pierde calitatea de proprietar a bunurilor concesionate, recurenta fiind doar concesionarul serviciului de alimentare cu, revenindu-i doar sarcina de a întreține și a menține în stare de permanentă funcționare a sistemelor de alimentare.
conductei pe domeniul public reprezintă un act de dispoziție asupra unui bun față de care nu deține decât concesiunea, singurul în drept să efectueze devierea conductei fiind proprietarul acesteia. Această soluție se impune și pentru faptul că noul amplasament pe domeniu public nu poate fi decis decât de municipalitate.
De asemenea, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.31.1 din contractul de concesiune, atunci când a reținut că are calitate procesuală deoarece a preluat toate obligațiile și litigiile îndreptate împotriva Consiliului General al Municipiului ar, excepția a fost invocată raportat la calitatea sa de neproprietar al conductei iar nu raportat la posibilitatea de a sta în judecată în nume propriu, făcându-se o evidentă confuzie între capacitatea procesuală de folosință și capacitatea procesuală pasivă.
2. Soluția de obligare a pârâtelor la strămutarea conductei este greșită și raportat la faptul că nu sunt întrunite cerințele impuse pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Sub acest aspect se susține că nu există o faptă ilicită din partea pârâtelor deoarece nu se încalcă nici o normă juridică sau de conviețuire socială. Societatea a fost constituită în anul 2000, iar conducta a fost amplasată mult anterior acestui moment, precum și momentului încheierii contractului de concesiune.
Recurenta arată că utilizarea unei conducte proprietate publică pentru a presta serviciul de alimentare cu a cetățenilor nu poate constitui o faptă ilicită. De astfel, prejudiciul creat intimatului este cauzat de existența unei conducte, iar nu de utilizarea sa.
Apelantul-pârât Municipiula criticat soluția primei instanțe pentru următoarele argumente:
1. În prezenta cauză, municipalitatea nu are calitate procesuală pasivă în temeiul art. 29.8 din contractul de concesiune, deoarece prin acest articol s-a stabilit că Municipiu B nu poate exercita nici controlul administrativ, nici vreun drept de dispoziție asupra bunurilor preluate de B, precum și în temeiul art. 31.1 din același contract. În consecință, întreaga răspundere față de pretențiile rec1amantului o poartă cealaltă pârâtă.
2. Aceleași argumente au fost invocate și pentru respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, susținându-se că tot ar trebui să fie obligată și la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului.
3. Sub aspectul cheltuielilor de judecată, se susține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274.Proc.Civ. față de această apelantă.
Apelantul-rec1amant Ga criticat soluția instanței, afirmând că, efect al deciziei nr.712/23.04.2008 de casare integrală a deciziei pronunțate în apel și de desființare a sentinței primei instanțe, procesul trebuia rejudecat în întregime, iar prima instanță trebuia să se pronunțe asupra tuturor cererilor rec1amantului, respectiv: a) încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului prin amplasarea conductei fără ca terenul să fi trecut în patrimoniul statului, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 44 din Constituție, art. 480 - 481.Civ. și pe Primul Protocol Adițional al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului; b) deși rec1amantul a solicitat constant să se stabilească termenul de strămutare; c) obligarea de a efectua pe cheltuiala sa proiectul privind executarea strămutării conductei, în temeiul contractului de concesiune; d) obligarea pârâtei la suportarea contravalorii lipsei de folosință a terenului din 1998 până la eliberarea acestuia, potrivit expertizelor tehnice - 68544 euro; e) din motivarea sentinței lipsește orice referire cu privire la motivul pentru care nu a fost obligată la plata acestor despăgubiri.
În consecință, apelantul-reclamant a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul: 1) obligării pârâtelor la strămutarea conductei într-un termen de 3 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății daunelor cominatorii; 2) obligarea pârâtei de a suporta cheltuielile ce se vor face pentru proiectarea și efectuarea lucrărilor; 3) obligarea pârâtei B de a plăti reclamantului echivalentul lipsei de folosință a terenului la nivelul sumei pentru care s-a timbrat acțiunea - 54810 euro; 4) obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 5.02.2009, în cadrul dezbaterilor asupra timbrajului cererilor de apel, apelanta-pârâtă Bas usținut că motivele sale de apel se referă strict la capătul de cerere având ca obiect obligația de a face - strămutarea conductei.
La același termen, reclamantul a precizat obiectul pretențiilor sale exprimat
în monedă națională - respectiv 74900 lei.
Prindecizia civilă nr.635A/14.05.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilăa respins ca nefondate cele trei apeluri.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, sub aspectul situației de fapt, reține următoarele:
Imobilul situat în- C, sector 6 aparținut autorilor reclamantului care l-au cumpărat liber de orice sarcini și servituți prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11.801 din 19 iulie 1945 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat (fila 16 în dosarul 15606/2002). Deși străin prin neacceptare de succesiunea autorului său G (certificat de moștenitor suplimentar nr. 1837/12.12.1994 - fila 15 în dosarul 15606/2002), reclamantul a dobândit de la ceilalți moștenitori acceptanți dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 797/17.01.1995 de fostul Notariat de stat Sector 4 (fila 14 în dosarul nr. 15606/2002).
Prin decizia civilă nr. 271 din 7 februarie 1997 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă (filele 18-19 în dosarul nr.15606/2002), acțiunea în revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Baf ost respinsă ca lipsită de interes, reținându-se că terenul nu a fost preluat niciodată în proprietatea statului și că acesta este liber și neafectat de detalii de sistematizare potrivit raportului de expertiză efectuat, iar faptul că autoritățile administrative refuză să elibereze reclamantului certificatul de urbanism și autorizația de construire nu sunt de natură să justifice interesul în promovarea unei acțiuni în revendicare. În prezent, imobilul se află intabulat pe numele reclamantului având număr cadastral 3760 în Cartea funciară.
Regia Generală de B (antecesoarea B ) a refuzat reclamantului acordul pentru amplasarea unei sifonării (construcție provizorie) pe terenul proprietatea acestuia pe motiv că amplasamentul coincide cu traseul conductei de Dn 200 mm și zonei de interdicție aferentă oricărei construcții de 3 potrivit STAS 8591/1-91 (fila 13 în dosarul 15606/2002).
Pe acest teren se află o conductă de potabilă. Pe baza raportului de expertiză tehnică nr. 2477/6.10.2003 (fila 69 și următoarele în dosarul 5118/2003), tribunalul a reținut că această conductă de potabilă executată din fontă de presiune are un diametru 200 mm, este montată subteran la o adâncime de 2,2 de suprafață și la o distanță de cea. 70 cm. de limita nordică a terenului reclamantului, în interiorul acestuia, zona afectată, inclusiv zona de protecție sanitară fiind de 4 ml pe toată latura nordică a terenului în lungime de 13,33 (arie 52,2 mp. respectiv 32,2 % din terenul reclamantului). Expertul a stabilit că aceasta este o simplă conductă de distribuție, iar nu o conductă magistrală și alimentează cu potabilă 9 blocuri din zonă, mutarea ei neafectând alimentarea cu a zonei dacă se iau măsuri speciale. În aceeași expertiză, s-a constatat că această conductă este amortizată integral, având o durată de funcționare de 38 ani, deci cu 8 ani peste durata normală de exploatare, fapt ce impune înlocuirea ei, și respectiv strămutarea, operațiunea fiind fezabilă economic.
Potrivit concluziilor expertizei nr. 4821/8.06.2006 (fila 57 și următoarele în dosarul -) s-a stabilit că această conductă poate fi strămutată pe domeniul public, pe str. -, durata necesară efectuării lucrării fiind de 30 - 40 de zile la un cost de 48.030,92 lei.
Conducta este exploatată de pârâta B în temeiul Contractului de Concesiune Cadru a Serviciilor Publice de alimentare cu și de canalizare pentru Municipiul B, aprobat prin nr. 295/1999 (fila 136 și urm. în dosarul nr. 5118/2003).
Potrivit concluziilor expertizei efectuate în dosarul - (fila 34 și următoarele), lipsa de folosință a fost determinată pentru perioada 2000-2002, raportat la criteriul chiriei practicate pe piața imobiliară pentru un teren liber, la suma de 7200 euro, și raportat la criteriul chiriei în ipoteza în care terenul ar fi fost destinat edificării unui spațiu comercial, la suma de 36.000 euro.
În consecință, a reținut instanța de apel, apelantul-reclamant este titularul dreptului de proprietate asupra terenului, apelantul-pârât Municipiul B este titularul dreptului de proprietate asupra conductei de alimentare cu, iar apelanta-pârâtă B este titulara dreptului de concesiune asupra acestei conducte.
Pe baza acestor drepturi aflate în conflict și raportat la criticile formulate de părți, tribunalul a apreciat că instanța de fond a stabilit corect raporturile juridice dintre părți, deși nu a răspuns integral în considerentele sentinței susținerilor părților.
Apelantul-pârât Municipiul Bas usținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece în temeiul contractului de concesiune "nu poate exercita nici controlul administrativ, nici vreun drept de dispoziție asupra bunurilor", responsabilitatea aparținând integral celeilalte pârâte.
Tribunalul a înlăturat această susținere, constatând că ea a fost formulată raportat la art. 29.8 din contractul de concesiune, articol ce însă nu a fost redat integral, din cuprinsul său rezultând însuși contrariul.
Astfel, potrivit art. 29.8 din contractul de concesiune cu municipalitatea: "concedentul nu-și poate exercita controlul administrativ sau orice drepturi de dispoziție asupra bunurilor proprietate publică pe parcursul duratei contractului, fără ca acordul scris al concesionarului să (nu) fie obținut anterior, acord care nu va fi întârziat în mod nejustificat".
Este neîndoielnică voința reală a părților în sensul art. 969.Civ. Acestea nu au înțeles ca, în derularea raporturilor, concedentul să piardă dreptul de administrare sau de dispoziție asupra conductei de alimentare cu, ci numai să supună o asemenea manifestare de voință unei condiții suplimentare - aceea a acordului scris prealabil al concesionarului. Un asemenea acord își are justificarea în importanța serviciului public furnizat de apelanta B
În consecință, municipalitatea rămâne titulara dreptului de administrare a conductei, drept ce include și posibilitatea strămutării sale fizice de pe domeniul privat pe domeniul public.
II. Tot în temeiul acestei clauze contractuale a fost formulată și principala critică a apelantei-pârâte B referitor la soluționare a excepției lipsei calității sale procesual pasive.
Astfel, contrar susținerilor apelantului-pârât, apelanta a arătat că fiind beneficiara unui simplu drept de concesiune, iar nu a unui drept de administrare sau dispoziție, nu poate fi obligată în raportul juridic dintre proprietarul terenului și proprietarul conductei.
Tribunalul a înlăturat această critică, deoarece:
1. - dreptul de proprietate pe care apelantul-reclamant îl opune intimaților este un drept real (jus in re), absolut, opozabilerga omnes. Aceasta înseamnă că titularul său poate cere tuturor celorlalte persoane să nu aducă cu nimic atingere dreptului său, obligația corelativă fiind una generală de abținere, respectiv de a nu face nimic care să-l împiedice pe titular în exercitarea dreptului său. pasiv nedeterminat al raportului juridic se individualizează numai în momentul în care dreptul este încălcat. După cum se va detalia în cele ce urmează dreptul de proprietate al reclamantului este încălcat, printr-o expropriere în fapt, încălcarea rezultând inclusiv din exploatarea conductei de către B, iar nu numai din existența sa.
2. - existența unui acord de voință între apelanții-pârâți, exprimat în contractul de concesiune, cu privire la acordul scris prealabil al concesionarului (art. 29.8) nu poate nici profita, dar nici dăuna apelantului-reclamant, care este terț față de acest contract (res alios acta neque nocere neque prodesse potest). Astfel apelantul-pârât Municipiul B nu s-ar putea prevala de clauza contractuală, respectiv de lipsa acordului, pentru a se exonera de obligația strămutării conductei.
De altfel, având în vedere complexitatea lucrărilor pe care le presupune strămutarea conductei (oprirea furnizării cu potabilă a 9 blocuri și necesitatea efectuării operative a lucrărilor, precum și dispozițiile art. 18.2.1 din contract care stabilesc că lucrările în legătură cu oricare dintre serviciile furnizate se efectuează, la cererea concedentului de către concesionar), reclamantul a acționat preventiv în scopul asigurării opozabilității obligației de strămutare și față de o persoană direct implicată în operațiunea de strămutare.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că a pretinde creditorului ca, pentru realizarea creanței sale, să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea B la exprimarea acordului său, în condițiile în care această parte se află în raporturi contractuale cu debitorul principal al obligației de a nu aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului, ar reprezenta o sarcină prea oneroasă pentru partea reclamantă, în condițiile în care întregul raport juridic poate fi soluționatuno ictu. În această modalitate procedurală, toate părțile își pot face apărările proprii și se salvează o situație posibilă în faza de executare silită care a fost deja constatată ca reprezentând o încălcare a art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului de către C în cauzele împotriva României și. împotriva României, curtea statuând că "ar fi excesiv să i se ceară unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă împotriva statului să formuleze noi acțiuni împotriva autorității pentru a obține executarea obligației în cauză" și că "întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească".
Este adevărat că petitul corect al acțiunii ar fi fost obligarea pârâtului la strămutarea conductei pe domeniul public și obligarea pârâtei la exprimarea acordului cu privire la această strămutare, însă stabilirea obligației de strămutare în sarcina ambelor pârâte într-un mod generic nu este de natură a schimba sensul obligațiilor fiecăruia dintre cei doi pârâți, cu atât mai mult cu cât, în fapt, lucrările urmează să se efectueze de către pârâtă.
III. În privința criticii apelantei-pârâte B în sensul că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii sale delictuale deoarece nu există o faptă ilicită (nu se înfrânge nici o normă juridică sau de conviețuire socială prin prestarea serviciului de alimentare cu potabilă a cetățenilor); dat fiind că această conductă a fost realizată anterior contractului de concesiune și chiar înființării apelantei, ea nu poate fi imputabilă apelantei; prejudiciul este cauzat reclamantului de existența conductei, iar nu de utilizarea sa, tribunalul a reținut că prin existența conductei pe terenul reclamantului și prin împiedicarea sa de a se folosi integral de acest teren (ca urmare a refuzului de care acesta s-a lovit la momentul când a intenționat să edifice o construcție pe teren) sunt înfrânte dispozițiile art. 480 și 481.Civ. prin crearea unei situații echivalente unei exproprieri în fapt și fără justă și prealabilă despăgubire a titularului dreptului de proprietate asupra terenului. Neexistând un temei valabil al restrângerii dreptului său de proprietate, tribunalul a constatat că suntem în prezența unei fapte ilicite în sensul art. 998 - 999.Civ.
Tribunalul a constatat că această faptă (bazată pe existența conductei) este imputabilă în principal apelantului Municipiul B - titular al dreptului de proprietate asupra conductei. Cu toate acestea, fapta are un caracter continuu prin contribuția apelantei care exploatează această conductă.
Apelanta a susținut că fapta nu este ilicită pentru că prestarea unui serviciu public către populație nu poate avea acest caracter. Tribunalul nu este de acord cu această susținere deoarece prin împiedicarea exercitării dreptului de proprietate al reclamantului, dreptul de a beneficia de serviciul de alimentare cu își depășește limitele pentru care a fost edictat și intră în conflict cu dreptul reclamantului, fapt ce conferă caracter ilicit faptei apelantei (serviciul public - furnizarea apei pentru 9 blocuri de locuințe nu beneficiază de o protecție juridică superioară dreptului individual de proprietate al reclamantului, ele fiind egale și protejate numai în măsura în care nu aduc atingere altor drepturi).
A mai susținut apelanta că nu i se poate imputa exploatarea conductei, în condițiile în care aceasta a fost amplasată pe terenul reclamantului anterior contractului de concesiune și chiar înființării sale ca societate. Nici această apărare nu poate fi primită dat fiind caracterul continuu al exploatării și faptul că îi revine apelantei, corelativ dreptului de proprietate al pârâtului, obligația de a nu face nimic de natură a împiedica sau stânjeni exercitarea acestui drept, or exploatarea conductei aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție - raportul de cauzalitate - tribunalul a constatat că nu este întemeiată critica apelantei care a susținut că există o asemenea legătură de cauzalitate numai între existența conductei și prejudiciul suferit de intimat, iar nu și între utilizarea conductei și acest prejudiciu. Sub acest aspect, tribunalul a constatat că răspunderea delictuală din prezenta cauză are două componente generate de modalitatea de reparare a prejudiciului:
1. restabilirea situației de fapt anterioare - strămutarea conductei, referitor la care fapta ilicită constă în existența și utilizarea conductei, cu vinovăție reținută în sarcina ambilor pârâți
2. repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință a terenului, referitor la care fapta ilicită constă numai în existența conductei, iar vinovăția cade exclusiv în sarcina proprietarului acesteia - apelantul Municipiul
Or, pentru restabilirea situație de fapt anterioare, în persoana apelantei-părăte ca subiect pasiv individualizat al obligației de a nu aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului prin utilizarea conductei sunt întrunite toate condițiile antrenării răspunderii delictuale.
Toate aspectele referitoare la condițiile antrenării răspunderii civile delictuale (faptă, vinovăție și raport de cauzalitate) au fost analizate de tribunal raportat exclusiv la obligația de strămutare a conductei, deoarece după cum se va vedea în analiza motivelor de apel ale reclamantului, pentru această apelantă nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale cu privire la contravaloarea lipsei de folosință (fapta și vinovăția aparținând sub acest aspect exclusiv apelantului Municipiului B).
IV. În ceea ce privește critica procedurală formulată de apelantul-reclamant G, care a susținut că urmarea deciziei 712/23.04.2008 a fost rejudecarea integrală a cauzei în fond, iar instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate, tribunalul a constatat că acest aspect nu este întemeiat. Astfel, efectele rejudecării cauzei dispuse de o instanță de control judiciar nu permit reclamantului modificarea cadrului procesual inițial stabilit (nici raportat la părți, nici raportat la obiect) decât numai în situația expresă în care o asemenea modificare este obligatorie chiar în virtutea deciziei de casare. În rejudecare, dispozițiile art. 132.Proc.Civ. nu mai sunt aplicabile.
Pentru a ajunge la această concluzie tribunalul a reținut dispozițiile art.315 alin. 3.Proc.Civ.: "după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată" precum și dispozițiile art.316 raportat la art.294 Proc.Civ. care stabilesc că în căile de atac exercitate nu poate fi schimbată cauza, calitatea părților sau obiectul cererii.
Raportat la aceste texte, rezultă că în rejudecare cererea inițială, care deja a parcurs un ciclu procesual, nu mai poate fi modificată.
În ceea ce privește modificările inițiale ale cererii de chemare în judecată, în dosarul nr. 15606/2002, tribunalul a constatat că există cererea inițială (cu următoarele capete de cerere: obligarea pârâtelor la desființarea conductei de și obligarea lor la despăgubiri) și cererea precizatoare din 3.12.2002 (prin care se indică valoarea despăgubirilor ca fiind suma de 54.000 USD - fila 29).
Prima solicitare de stabilire a termenului de strămutare a conductei apare în recursul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr.744/25.05.2007, or acest lucru este inadmisibil raportat la dispozițiile menționate anterior (art.316 și art.294 Proc.Civ.). De altfel și pentru a răspunde integral criticilor apelantului, termenul de 3 luni pentru executarea strămutării pe care acesta îl solicită și încă de la rămânerea irevocabilă, iar nu definitivă a sentinței, are natura juridică a unui termen de grație în beneficiul exclusiv al debitoarelor. Sub acest aspect, apelantul-reclamant nici nu justifică un interes personal în amânare a executării silite a hotărârii.
Cererile privind stabilirea daunelor cominatorii și obligarea pârâtei la a suporta cheltuielile pentru proiectarea și efectuarea lucrărilor de mutare a conductei sunt cereri noi formulate prima dată în acest apel, inadmisibile pentru argumentele arătate anterior.
În final, pe acest aspect, constată că apelantul a criticat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra încălcării dreptului de proprietate. Instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere în acest sens și mai mult acest aspect constituie doar fundamentul pretențiilor reclamantului, fundament ce a fost analizat prin prezenta hotărâre, tribunalul referindu-se la exproprierea de fapt pe care reclamantul a suferit-
În ceea ce privește obligarea apelantei-pârâte B la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, tribunalul a constatat că nici susținerile apelantului-reclamant, nici cele ale apelantului-pârât Municipiul B nu sunt întemeiate.
Fapta acestei pârâte constă în utilizarea conductei de potabilă pusă la dispoziție de municipalitate în temeiul contractului de concesiune. Modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului este cea a reparării în natură prin restabilirea situației anterioare, respectiv prin strămutarea conductei.
Sub aspectul vinovăției cu privire la despăgubiri și la fapta constând în chiar amplasarea conductei, apelanta-pârâtă beneficiază de o cauză exoneratoare de răspundere și anume răspunderea altei persoane. În cauză această responsabilitate aparține persoanei care a amplasat conducta, respectiv proprietarului conductei. Aici relevanță susținerile apelantei-pârâte, care a arătat că această conductă a fost amplasată, fără contribuția sa, anterior contractului de concesiune și chiar înființării sale ca societate comercială.
Nu se poate deduce din faptul că apelanta folosește efectiv conducta și din faptul că reclamantul pretinde lipsa de folosință a terenului că între acestea două există un raport de cauzalitate direct, și numai pentru simplul fapt că există o diferență de obiect (apelanta nu folosește terenul reclamantului, ci conducta municipalității, aceasta fiind cea care, prin amplasamentul conductei, folosește terenul reclamantului).
VI. Nemulțumirea apelantului-reclamant se referă și la cuantumul acestor despăgubiri. Tribunalul a constatat că suma de 22.500 euro este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamant. Acesta a pretins suma de 54.810 euro (74.900 lei) și a arătat că există părerea unui expert care a evaluat prejudiciul la 68.544 euro. Această expertiză se află la fila 91 și următoarele în dosarul - (număr în format vechi 2981/2005) și este o expertiză extrajudiciară.
S-a stabilit că prejudiciul în situația în care pe teren ar fi fost amenajată o parcare auto ar fi de 30.957, 12 euro, iar dacă s-ar fi construit spații comerciale pentru închiriere, prejudiciul ar fi de 68.544 euro (ambele sume calculate pentru termenul general de prescripție de 3 ani). A fost identificat un imobil construcție de 16 mp. în apropiere care a fost închiriat cu suma de 238 euro/lună (fila 96). În cadrul contraprobei, au fost depuse de către B înscrisuri (filele 83 și urm.) din care rezultă valori de închiriere a spațiilor verzi de până la 10 euro/mp./lună.
Față de expertiza judiciară efectuată în cauză, tribunalul a constatat că suma stabilită ca despăgubire este corespunzătoare prejudiciului suferit de reclamant pentru următoarele motive: - suprafața de teren afectată, inclusiv zona de protecție sanitară, este de 52,2 mp. respectiv 32,2 % (fila 59 - raport de expertiză nr. 4021/8.06.2006; - expertiza propusă de reclamant ca reper este una extrajudiciară. Fără a considera în nici un fel că această expertiză este părtinitoare, în lipsa contradictorialității la efectuarea sa, expertiza judiciară are o forță probantă superioară; - această expertiză are în vedere evaluarea a două situații ipotetice (realizarea unei parcări auto și edificarea unor spații comerciale pentru închiriere, deși din actele de la dosar rezultă numai că reclamantul a intenționat edificarea unei sifonării); - expertiza judiciară (filele 34 și urm.) a stabilit despăgubirile având drept criteriu chiria practicată pe piața imobiliară în 2000 - 2002 pentru terenuri libere (7.200 euro) și pentru terenuri cu spații comerciale (36.000 euro); - apelantul nu a formulat critici de natură tehnică cu privire la expertiza contabilă efectuată în cauză, expertul menținându-și concluziile deși au fost încuviințate trei rânduri de obiecțiuni.
În consecință, în marja oferită de expertul judiciar, instanța de fond a procedat corect la stabilirea despăgubirilor orientându-se spre maximul stabilit de expert, chiar dacă terenul nu are construcții edificate, deoarece există dovezi că reclamantul intenționa să edifice o construcție pe teren.
VII. În ceea ce privește critica exprimată de apelanta referitor la calitatea sa procesuală, raportat la dispozițiile art. 31.1 din contractul de concesiune, tribunalul a constatat că acestea rămân fără valoare în condițiile în care s-a reținut că această calitate decurge din obligația generală negativă - de a nu aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului.
VIII. În apelul municipalității se face referire și la dispozițiile art. 274.Proc.Civ. însă tribunalul nu poate reține nici o cauză care să îl exonereze pe apelant de culpă procesua1ă și astfel nici de obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declaratrecursreclamantul și pârâta SC B, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 29.07.2009 sub nr-.
Prin recursul său, recurenta-pârâtă a solicitat modificarea deciziei atacate și în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului litigiu.
În dezvoltarea motivelor de critică,recurenta-pârâtăSC Ba arătat că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a (art. 304 pct. 9.proc.civ.)
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, rețelele de și de canalizare cât și construcțiile anexe sunt bunuri publice, aflate în patrimoniul public al Municipiului
Astfel, la punctul III/4 din această listă sunt individualizate bunurile care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor și anume: rețelele de alimentare cu, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente. În calitate de proprietar asupra rețelelor de și canalizare, Municipiul Baî ncheiat cu Contractul de concesiune ("Contractul") la data de 29 martie 2000.
Așadar, nu este proprietarul acestor rețele, fiind doar concesionarul serviciului, asigurând întreținerea și menținerea în stare de permanentă funcționare a sistemelor de alimentare cu și de canalizare din Municipiul
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Gas olicitat obligarea împreună cu Municipiul B la strămutarea conductei ce traversează terenul acestuia., ce implică schimbarea traiectoriei acestei conducte - deci reprezintă un act de dispoziție, nu se poate efectua decât de către titularul dreptului de proprietate asupra acesteia.
Prin urmare, fiind titularul dreptului de proprietate publică asupra rețelelor de alimentare cu și de canalizare, deci și asupra conductei de potabilă Dn 200 aflată pe terenul intimatului-reclamant din prezenta cauză, Municipiul B are prerogativa dispoziției, ca parte componentă a conținutului dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, apreciază recurenta-pârâtă că instanța de apel nici nu s-a pronunțat cu privire la criticile pe care le-a adus hotărârii pronunțate de prima instanță în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive. Din această perspectivă, Tribunalul Bucureștis -a mărginit la introducerea în considerentele hotărârii sale a unor noțiuni teoretice cu privire la instituția dreptului de proprietate, fără însă a le transpune ulterior, așa cum era firesc, la speța dedusă judecății.
Astfel au fost încălcate dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 proc.civ. care prevăd care sunt elementele pe care trebuie să le conțină hotărârea judecătorească, inclusiv motivele de fapt și de drept care au fost format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În consecință, instanța de apel avea obligația de a analiza apelul formulat de sub toate aspectele, inclusiv să argumenteze motivul pentru care a considerat neîntemeiată excepția invocată de societatea noastră.
De altfel, instanța admite că petitul corect al cererii ar fi fost "obligarea pârâtului la strămutarea conductei pe domeniul public și obligarea pârâtei la exprimarea acordului cu privire la această strămutare", însă consideră că "stabilirea obligației de strămutare în sarcina ambelor pârâte într-un mod generic nu este de natură a schimba sensul obligațiilor fiecăruia dintre cei doi pârâți, cu atât mai mult cu cât, în fapt, lucrările urmează să se efectueze de către pârâtă".
Raționamentul instanței de apel este unul eronat, având în vedere că exprimarea acordului cu privire la strămutare și obligarea la efectuarea strămutării reprezintă două situații distincte ce generează consecințe juridice diferite. Sub acest aspect, este de reținut faptul că diferența intervine sub aspectul implicațiilor financiare determinate de obligarea la strămutarea efectivă a conductei de și nu numai la exprimarea acordului de voință cu privire la această operațiune.
În mod evident, costurile financiare apar numai în situația strămutării conductei iar nu în cea a exprimării acordului, astfel încât determinarea cu exactitate a obligației impuse în sarcina societății recurente o importanță sporită, nefiind un simplu detaliu neglijabil.
S-a mai arătat că recurenta-pârâtă nu a săvârșit nicio faptă ilicită (art. 304 pct.9 proc.civ.) Instanța de apel reține că în cauză sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999. civ. însă apreciază că fapta ilicită constă nu numai în existența conductei pe terenul lui G dar și în exploatarea acesteia cu caracter continuu de către.
În calitate de operator al serviciului de alimentare cu în Municipiul B, are obligația de a asigura furnizarea serviciului către cetățeni. În mod evident, această obligație nu poate fi respectată decât utilizând rețeaua publică de alimentare cu. Instanța de apel nu a explicat motivul pentru care prestarea serviciului de alimentare cu ar putea constitui, în prezenta situație, o faptă ilicită. Considerăm ca evident faptul că nu se poate stabili că respectarea obligațiilor sale de operator al serviciului poate constitui o faptă ilicită.
Pe de altă parte, în continuarea raționamentului instanței conform căruia toți subiecții pasivi nedeterminați au obligația generală de a nu aduce atingere exercitării dreptului de proprietate - exploatarea conductei de în scopul asigurării alimentării cu circumscriindu-se acestei încălcări - recurenta ar putea presupune că în egală măsură ar fi trebuit introduse în cauză în calitate de pârâte toate persoanele care beneficiază de conducta respectivă, întrucât au adus atingere dreptului de proprietate prin folosirea apei ce curge prin conducta amplasată pe terenul intimatului-reclamant.
Așadar, consideră că fapta de a exploata conducta de și a asigura furnizarea apei către locuitorii zonei ar putea fi considerată ilicită numai în măsura în care deopotrivă aceștia din urmă ar putea fi considerați ca autori ai faptei ilicite de a se folosi de apa potabilă ce provine din conducta aflată pe terenul intimatului-reclamant din prezenta cauză. Prin urmare, numai într-o asemenea ipoteză, argumentarea instanței de apel ar avea susținere legală. În caz contrar, acest argument apare ca fiind complet eronat, motiv pentru care, și din această perspectivă, hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției privind existența unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită și prejudiciul suferit, în măsura în care admitem că ar fi vinovată de exploatarea conductei, ca faptă ilicită, apare întrebarea dacă prejudiciul suferit de intimatul-reclamant nu ar fi același și în situația în care singura faptă ilicită ar fi amplasarea pe teren a conductei de.
Apreciază că și în această situație, prejudiciul ar rămâne același și anume imposibilitatea pentru intimatul-reclamant de a-și exercita dreptul său de proprietate, cu toate prerogativele conferite de lege. De altfel, în măsura în care s-ar stabili că exploatarea conductei de către ar reprezenta o faptă ilicită, societatea recurentă ar beneficia de una dintre cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei, și anume exercitarea unui drept subiectiv.
În acest sens, literatura de specialitate a stabilit că cel care exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane (., - Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura, B, 1998, pag. 191). Așadar, prin exercitarea dreptului de a alimenta cu locuitorii zonei, în temeiul Contractului de concesiune, fapta de a exploata conducta de ar căpăta un caracter licit.
Cererea de recurs, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod Proc.Civ.
Recurentul-reclamant Ga solicitat admiterea în parte a recursului, urmând să fie admis apelul pe care l-a formulat împotriva sentinței civile nr. 14258/5.11.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 în sensul de a stabili termenul înlăuntrul căruia urmează a se executa strămutarea conductei către pârâte de pe terenul său și obligarea B la plata despăgubirilor în beneficiul său până la strămutarea conductei și eliberarea terenului; obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de critică, recurentul-reclamant a susținut că decizia instanței de apel este nelegală în raport de prevederile art.261 alin.(1) și art.315 alin.(3), fiind supusă recursului în baza art. 304 pct.9 Cod Proc.Civ. precum și lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod Proc.Civ.
Recurentul-reclamant a expus istoricul cauzei, după care a arătat că decizia atacată este netemeinică și nelegală privitor la respingerea apelului său, deoarece, deși tribunalul reține dispozițiile art. 315 alin.3 Cod Proc.Civ. dar și dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 Cod Proc.Civ. ia act numai de cererile din acțiunea introductivă și anume: obligarea pârâtelor la strămutarea conductei și obligarea lor la despăgubiri precum și cererea precizatoare privind cuantumul despăgubirilor.
Privitor la primul punct "obligarea pârâtelor la strămutarea conductei", precizează că nu are cereri noi si anume cere ca instanța să oblige pârâtele, Primăria Municipiului B și CBS. la strămutarea (conductei de pe terenul proprietatea sa dar nu cum s-au pronunțat până acum instanțele, ci cu delimitarea atribuțiilor pentru fiecare pârâtă în parte, conform atribuțiilor ce le revin prin Contractul de Concesiune și legislația în vigoare.
In acest caz instanța trebuie să trateze fiecare pârât în parte în funcție de obligațiile lor din Contractul de Concesiune astfel: - Primăria Municipiului B să pună la dispoziție teren în domeniul public; - CBS. să finanțeze să proiecteze și să execute strămutarea conductei de pe terenul reclamantului pe domeniul public.
În ceea ce privește faptul că nu s-a primit cererea de acordare a despăgubirii până la eliberarea terenului, cererea formulată cu ocazia apelului primului ciclu de judecată, acest lucru s-a explicat prin prevederile art.316 și art.294 Cod de procedură civilă și din această cauză nu s-a mai insistat. Dar în al doilea ciclu de judecată acest lucru se impune prin prevederile art.315 alin.3 Cod Proc.Civ. care nu poate fi interpretat în funcție de art. 316 si art.294 pr.civ. deoarece acest articol (315) este un articol special care se referă la o situație specială si anume rejudecarea după casare. Din acest punct de vedere consideră hotărârea recurată ca nelegală.
Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei și pentru că se opune la introducerea în dispozitivul hotărârii și chiar motivează această opoziție ca pe o cerere tardivă de a stabili un termen pentru strămutarea conductei. Această hotărâre o consideră netemeinică deoarece această cerere a fost formulată cu ocazia expertizei tehnice din apel la primul ciclu de judecare și s-a stabilit ca fiind unul din obiectivele expertizei.
Privitor la critica făcută art. 29.8 din Contractul de Concesiune " nu-și poate exercita controlul administrativ sau orice drepturi de dispoziție asupra Proprietate Publică pe parcursul duratei contractului, fără ca acordul scris al concesionarului să fie obținut anterior, acord care nu va fi întârziat în mod nejustificat", instanța face o interpretare eronată când conchide că acest articol ilustrează faptul că are dreptul de dispoziție asupra bunurilor proprietate publică. De fapt, privind mai atent formularea articolului constată că dreptul de dispoziție apare după acordul scris al concesionarului, deci așa numitul drept de dispoziție este la început o propunere care este supusă aprobării concesionarului și devine dispoziție numai dacă, și după ce a fost aprobată. Dacă acest articol se coroborează cu art. 4.2 din Contractul de concesiune: "prin acordarea acestei concesiuni acordă ca parte integrantă și obligatorie a acesteia dreptul, obligația și autoritatea exclusivă de a exercita toate drepturile acordate ui și/sau în conformitate cu Legea 69/1991 privind administrarea publică locală", rezultă clar faptul că toate. drepturile Primăriei 3 Municipiului B, inclusiv cel de decizie, au fost transferate concesionarului SC B A ca obligați și autoritate exclusivă de a le exercita.
În cazul de față este clar că Primăria Municipiului B nu poate da dispoziție B A să strămute conducta de pe teren, ci singura care poate și trebuie să dea această dispoziție este instanța judecătorească, dar după cum se vede, și la aceasta B A se opune din răsputeri.
Încercarea instanței de apel dea motiva calitatea procesuală pasivă a SC B prin răspunderea delictuală a acesteia față de reclamant este pertinentă și corectă, dar rămâne incompletă atât timp cât nu face referire la "Responsabilitatea contractuală", care are prevăzută în Contractul de concesiune un capitol special (Clauza 43. Responsabilitate) precum și capitolul special de Obligații (Clauza 31 Obligații), iar la clauza 1 și Interpretare se stabilește definiția "Obligație" scrisă cu majusculă în cuprinsul Contractului de concesiune. Toate Obligațiile și Răspunderile trecute în Contractul de Concesiune semnat și parafat legal întocmit și care este în vigoare cu putere de lege conform art. 969.Civ. și nu mai trebuie explicate sau motivate ci trebuie riguros respectate. Iar dacă vreunul din semnatari se eschivează sau se opun respectării lor, cum se întâmplă în cazul de față, instanța judecătorească trebuie să-i oblige la îndeplinirea lor.
A mai arătat recurentul că solicită obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a termenului prin interzicerea edificării unei construcții pe perioada 19.05.1998 (data la care s-a emis adresa prin care interzice acest lucru) până la strămutarea conductei și eliberarea terenului reclamantului (în conformitate cu art. 998-999.Civ coroborat cu art. 315 alin 3.Pr.Civ).
Consideră ca obligația de plată a despăgubirilor revine SC B în conformitate cu art.274 alin.1 Pr.Civ. pentru faptul că de la începutul procesului (de 7 ani) și până în de față se opune în permanență strămutării conductei când Contractul de concesiune o obligă la proiectarea, înlocuirea, modificarea bunurilor proprietate publica (conducte) precum și la executarea lucrărilor publice aferente acestora, coroborat cu clauza 31.1 din Contractul de concesiune în sensul "Obligație" din clauza 1 " și interpretare" a contractului de concesiune, precum și în sensul jurisprudenței (a se vedea Deciziile nr. 635 din 29 ian 2004 si nr. 2779 din 7 mai 2008).
Solicită și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 20.000 lei.
Cererea de recurs, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.299 și art.304 pct.9 Cod Proc.Civ.
Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.
Recurenta-pârâtă SC Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
Intimatul-pârât Municipiul B nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 21.01.2010, recurenta-pârâtă SC B SA a invocatexcepția lipsei de interesa recursului declarat de recurentul-reclamant, pe care curtea urmează să o respingă ca nefondată, constatând că din cuprinsul motivelor de recurs expuse mai sus rezultă nemulțumirile recurentului în sensul admiterii incomplete a cererii sale. Totodată, se poate constata că cererea în pretenții formulată de acesta a fost admisă numai în parte, atât sub aspectul întinderii despăgubirilor, cât și sub aspectul persoanelor obligate la despăgubire, astfel încât rezultă cu evideță interesul recurentului în declararea căii de atac.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B SA, curtea constată că prima critică privește greșita reținere a calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Se impune a consemna în primul rând că, astfel cum a arătat instanța de apel, legitimarea procesuală a acestei părți a fost reținută exclusiv în privința capătului de cerere având ca obiect obligația de strămutare a conductei ca modalitate de reparare a prejudiciului suferit de reclamantul recurent prin amplasarea conductei pe terenul proprietatea sa și utilizarea acesteia.
Pe de o parte sunt pe deplin pertinente argumentele instanței de apel, în sensul că, în temeiul contractului de concesiune încheiat între pârâte, respectiv art. 29.8: "concedentul nu-și poate exercita controlul administrativ sau orice drepturi de dispoziție asupra bunurilor proprietate publică pe parcursul duratei contractului, fără ca acordul scris al concesionarului să (nu) fie obținut anterior, acord care nu va fi întârziat în mod nejustificat", astfel că la luarea de măsuri cu privire la conducta în litigiu va fi necesar acordul scris al recurentei-pârâte.
Totodată, își găsesc deplină aplicare considerentele tribunalului legate de necesitatea opozabilității hotărârii față de concesionar și al executării acesteia în bune condiții, pentru asigurarea tuturor garanțiilor prevăzute de art.6 din Convenția, deoarece, astfel cum a arătat în mod corect recurentul-reclamant, este evidentă atitudinea de opoziție a recurentei pârâte, astfel încât nu poate fi prezumată o recunoaștere în viitor a caracterului obligatoriu al unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un proces în care aceasta nu a fost parte.
Pe de altă parte, curtea mai reține și împrejurarea că în primul ciclu procesual sentința judecătoriei, care constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei pârâte de azi, a fost schimbată, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă constatând prin decizia civilă nr.744A/25.05.2007 că ambele pârâte au calitate procesuală pasivă, deoarece societatea pârâtă nu este străină de orice culpă, fiind la rândul său coautoarea unei fapte ilicite constând în utilizarea respectivei conducte, precum și pentru că aceasta din urmă are potrivit contractului de concesiune competența de a executa lucrări în legătură cu oricare dintre serviciile concesionate.
Este adevărat că această decizie a fost casată, iar instanța de recurs a dispus prin decizia civilă nr.712/23.04.2008 trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, însă instanța de recurs s-a limitat la a constata o greșită aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art.297 Cod Proc.Civ. care ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în ipoteza greșitei admiteri a excepției în discuție.
După cum se poate constata din considerentele acestei decizii, instanța de recurs nu a analizat problema calității procesuale pasive, dar, de vreme ce a dispus casarea cu trimitere în vederea aplicării corecte a prevederilor procedurale mai sus citate, rezultă că și-a însușit punctul de vedere al instanței de apel sub aspectul existenței calității procesuale pasive a SC B SA.
O soluție contrară nu poate fi primită, deoarece, dacă excepția ar fi fost întemeiată, hotărârea judecătoriei ar fi fost menținută sub aspectul în discuție.
Prin urmare, în urma pronunțării acestor hotărâri, curtea notează că problema calității procesuale pasive a recurentei-pârâte SC B SA a fost dezlegată în primul ciclu procesual și nu mai putea face obiectul dezbaterii în prezenta cauză (chiar dacă instanța de apel a analizat-o, aceasta nu constituie o cauză de nelegalitate a hotărârii, deoarece soluția a fost aceeași și, în principal, pentru aceleași argumente), astfel că se va reține drept nefondat acest motiv de recurs.
Este nefondată și critica referitoare la nemotivarea hotărârii instanței de apel, din expunerea de mai sus rezultând cu prisosință că tribunalul a analizatin extensoîmprejurările cauzei și apărările părților, atât situația de fapt, cât și normele aplicabile, soluția fiind pertinent și temeinic argumentată.
Împrejurarea că nu toate susținerile recurentei pârâte se regăsesc în răspunsul instanței de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu omisiunea de analiza aceste apărări, deoarece argumentele considerate hotărâtoare de instanță sub aspectul legitimării procesuale pasive, expuse pe larg, au determinat înlăturarea celorlalte susțineri ale recurentei, a căror analiză nu a mai fost necesară.
În legătură cu susținerea recurentei în sensul că obligarea sa la strămutarea conductei în litigiu va antrena răspunderea sa materială pentru cheltuielile necesare în scopul efectuării lucrării, curtea notează că instanța de apel a detaliat în considerentele hotărârii argumentele pentru care nu se impunea chemarea în judecată a SC într-un litigiu distinct, care să privească exclusiv obligarea acesteia la emiterea acordului pentru efectuarea lucrării, necesar conform contractului ce concesiune încheiat cu municipalitatea, argumente pe deplin întemeiate.
Totodată, instanța de apel a reținut în mod corect că obligarea pârâtei recurente în procesul de față nu poate conduce la alte acțiuni decât cele legate de acordul necesar, menționat mai sus, o conduită contrară a recurentei pârâte, în sensul refuzului de a-și da acordul la strămutarea conductei îmbrăcând forma răspunderii delictuale prin încălcarea dreptului de proprietate al recurentului reclamant asupra terenului pe care este amplasată conducta.
În privința răspunderii recurentei pârâte, antrenate în cauză, curtea constată că este adevărată susținerea acesteia în sensul că amplasarea conductei pe terenul proprietatea reclamantului recurent reprezintă fapta ilicită a municipalității, proprietara conductei, însă exploatarea acesteia de către recurentă în temeiul contractului încheiat cu Municipiul B nu exclude fapta ilicită a acestuia, de a încălca dreptul de proprietate asupra terenului, aflat în patrimoniul recurentului reclamant, chiar dacă fapta recurentei este întemeiată pe un contract, neopozabil reclamantului, dar cu efecte depline între părțile acestuia.
De asemenea, este străină cauzei aserțiunea că raționamentul instanței de apel sub acest aspect ar putea duce la concluzia că și beneficiarii apei potabile transportate prin conducta în litigiu ar fi săvârșit de asemenea o faptă ilicită, deoarece beneficiază de pe urma folosirii conductei.
Cu referire la motivul de critică în sensul inexistenței unui prejudiciu produs prin fapta ilicită a recurentei pârâte, curtea constată că prejudiciul produs este imposibilitatea proprietarului terenului de a exercita asupra bunului său toate atributele dreptului de proprietate, astfel că prin admiterea acțiunii și obligarea celor două pârâte la strămutarea conductei, se produce o reparație parțială a încălcării reținute, iar reparația pecuniară constând în acordarea de despăgubiri pentru lipsirea reclamantului de folosința bunului a fost stabilită exclusiv în sarcina pârâtei Municipiul B, în această privință recurenta pârâtă nefiind interesată a aduce critici hotărârii instanței de apel.
Curtea va înlătura și criticile recurentului, pentru considerentele care urmează:
În privința chestiunii stabilirii unui termen pentru strămutarea conductei, curtea notează, pe de o parte, că potrivit art.377 alin.1 pct. 2 Cod Proc.Civ. hotărârea dată în primă instanță, dacă apelul a fost respins, este definitivă, iar din coroborarea art.374 și art.376 Cod Proc.Civ. rezultă că de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, creditorul (în speță recurentul-reclamant) poate cere primei instanțe învestirea cu formulă executorie a hotărârii și se poate adresa executorului judecătoresc pentru punerea în executare a dispozițiilor sale.
Prin urmare, recurentul nu este interesat în stabilirea unui termen pentru îndeplinirea obligațiilor, acest termen fiind folositor exclusiv debitorilor obligației, deoarece de la data pronunțării deciziei instanței de apel dispozițiile primei instanțe au devenit executorii și pot fi aduse la îndeplinire, creditorul putând cere și concursul statului pentru executarea pe cale silită, în cazul refuzului de conformare al celor obligați.
Pe de altă parte, o precizare a acțiunii depusă în recurs nu este conformă cu prevederile art.132 Cod Proc.Civ. sub aspectul condițiilor impuse pentru modificarea unei cereri, iar instanța de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor art.294 și art.316 Cod Proc.Civ. constatând că modificarea conținutului acțiunii reclamantului nu mai era permisă la momentul procesual al rejudecării.
Sub aspectul întinderii despăgubirilor, recurentul-reclamant a contestat, pe de o parte, omisiunea instanțelor de a stabili plata acestora până la momentul eliberării terenului, însă această critică va primi un răspuns identic cu cel referitor la modificarea acțiunii în privința stabilirii termenului de strămutare și a circumstanțierii diferite a obligațiilor celor două pârâte în sensul strămutării conductei.
Prin urmare, potrivit art.294 alin.2 Cod Proc.Civ. recurentul reclamant putea solicita în apel "dobânzi, rate, venituri ajunse la teren și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe", dar numai în condițiile în care învestise instanța cu o cerere care să privească lipsirea sa de folosința bunului până la data pronunțării hotărârii, astfel ca acesta să poată cere în apel contravaloarea lipsei de folosință și pentru perioada care a curs apoi.
După cum se poate observa însă din lucrările dosarului, cererea privind plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a fost precizată (fila 29 în dosarul nr.15606/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 B) în sensul că aceasta privește perioada 2000-2002, respectiv ultimii trei ani înaintea sesizării instanței.
O precizare ulterioară a cererii de chemare în judecată sub acest aspect, alperioadeipentru care se solicită despăgubirile nu a fost formulată (și nu o modificare intervenită în apel), precizările reclamantului privind ulterior numaicuantumulsumei cerute, în funcție de probatoriul administrat în cauză.
Or, nu este vorba despre despăgubiri ivite ulterior (și pe care reclamantul nu le putea prevedea la momentul sesizării primei instanțe sau al soluționării cauzei de către judecătorie), despăgubiri la care se referă art.294 alin.2 Cod Proc.Civ. după cum nu e vorba nici despre rate sau dobânzi ajunse la termen între timp, deoarece despăgubirile solicitate de reclamant în cererea de chemare în judecată nu au privit decât perioada anterioară sesizării instanței, în anul 2002.
În concluzie, în mod corect s-a raportat instanța de apel în analiza cuantumului despăgubirilor numai la perioada de trei ani menționată în cererea reclamantului-recurent, acest motiv de critică fiind nefondat.
Curtea a răspuns motivului de critică legat de greșita interpretare a prevederilor art.29.8 din contractul de concesiune încheiat între cei doi pârâți atunci când a analizat recursul declarat de recurenta pârâtă SC B SA, arătând că instanța de apel a interpretat corect prevederile contractului menționat sub aspectul întinderii drepturilor și obligațiilor născute în patrimoniul celor două pârâte ca urmare a încheierii acestei convenții, cu raportare directă la dreptul dedus judecății în prezenta cauză, reținând că municipalitatea a rămas proprietarul conductei (și în această calitate are dreptul de dispoziție asupra acesteia), iar lucrările ce se vor efectua de către concedent cu privire la aceasta vor necesita acordul concesionarului.
Recurentul a considerat în mod greșit că prevederea contractuală citată mai sus ar fi transmis dreptul de dispoziție asupra conductei asupra concesionarului SC B SA, câtă vreme o astfel de transmisiune trebuia să rezulte fără echivoc din act, ceea ce nu s-a întâmplat.
Curtea va înlătura și ultimul motiv de critică, legat de contractul de concesiune, reținând că din Capitolul acestei convenții intitulat "Responsabilitatea contractuală" nu pot izvorî în patrimoniul reclamantului recurent, terț față de contract, drepturi și obligații, clauzele cuprinse în acest capitol producând efecte exclusiv între părțile actului juridic.
Pentru ansamblul acestor considerente, curtea va respinge ca nefondate recursurile, în temeiul art.312 Cod Proc.Civ. constatând legalitatea și temeinicia deciziei instanței de apel.
Având în vedere respingerea cererilor de recurs, aceeași soluție va fi pronunțată și cu privire la cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a recurentului-reclamant.
Respinge recursurile formulate de către recurentul-reclamant G, domiciliat în B,-, -. 30, sector 4 și de recurenta-pârâtă SC B SA, cu sediul în B,-, sector 1împotriva deciziei civile nr. 635A/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, ca nefondate.
Respinge cererile privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnored. IP,
2 ex.
Secția a III-a civilă - Jud.,
Judecătoria Sectorului 1 B - jud.
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Andreea
