Obligație de a face. Decizia 365/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 365/R/2008
Ședința publică din 11 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb
JUDECĂTORI: Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 116 din 6 noiembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta -, și pe pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, și reprezentantul pârâtului recurent, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și un timbru judiciar în valoare de 1 leu.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtului recurent să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, și reprezentantul pârâtului recurent, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar chitanța justificativă a achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtului recurent.
Reprezentantul pârâtului recurent arată că are cunoștință de conținutul întâmpinării și nu dorește lăsarea cauzei la o strigare ulterioară.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent arată că susține doar motivul subsidiar de recurs, sens în care solicită admiterea recursului, a se constata că Tribunalul Sălaja făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297.proc.civ. raportat la obiectul litigiului dedus judecății, care este obligație de a face întemeiată pe prevederile art. 1075. civ. respectiv, să se dispună trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a apelului de către Tribunalul Sălaj, având în vedere că și Tribunalul Sălaj este instanță de fond și poate suplimenta probele dacă este necesar. În cazul în care instanța de apel ar fi apreciat că este nevoie de administrarea unor probe prin care să clarifice anumite stări de fapt, ar fi trebuit să procedeze potrivit dispozițiilor art. 295.proc.civ. motiv pentru care cere casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea pe fond la Tribunalul Sălaj, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris; arată că dorește cheltuieli de judecată, însă le va solicita în fața instanței de rejudecare.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 Ron, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2228/05.07.2007 pronunțată de Judecătoriei Zalău în dosar nr- s-a respins ca nefondată cererea precizată, formulată de, împotriva pârâților și Primarul municipiului Z; s-a respins cererea de intervenție formulată de și, având ca obiect obligație de a face; reclamanta și intervenienții au fost obligați la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, reclamanta deține o suprafață de 69.500 mp teren în parcela, conform titlului de proprietate nr. 41727/19935/1994, pe perioada derulării litigiului donând o suprafață din acest teren numiților și. Pârâtul deține o suprafață de 2840 mp teren, înscris în CF 9242, dobândit prin cumpărare în anul 2003 de la succesorii defunctei, la rândul său pârâtul înstrăinând o parte din teren numiților și. Expertiza topografică efectuată în cauză atestă faptul că terenul pârâtului se întinde până la marginea drumului a cărui eliberare o solicită reclamanta, terenul pârâtului este un teren împrejmuit, neputându-se susține că ar ocupa o suprafață de teren în plus față de cel cumpărat.
Reclamanta nu a făcut dovada că drumul la care face referire este un drum publică și că este îndreptățită să aibă acces la el, dimpotrivă conform susținerilor pârâtului, acesta este un drum privat, pe care l-au construit proprietarii terenurilor învecinate și în aceste condiții reclamanta nu are nici un drept să solicite accesul la acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta, solicitând să se stabilească care este drumul de acces stabilit de Comisia Locală de fond funciar o dată cu punerea în posesie a reclamantei și dacă drumul de acces este în prezent îngrădit, în caz afirmativ să se stabilească cine l-a îngrădit.
Tribunalul Sălaj, prin decizia civilă nr. 116/06.11.2007, pronunțată în dosar nr-, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Zalău, cu motivarea că în cauză nu s-a stabilit cine anume este proprietarul drumului asupra căruia reclamanta solicită a i se acorda accesul, astfel încât, prima instanță a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul, solicitând admiterea recursului și în principal modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, iar în subsidiar, a solicitat a se constata, ca urmare a admiterii recursului, că Tribunalul Sălaja făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297.pr.civ. raportat la obiectul litigiului dedus judecății, care este obligație de a face bazată pe prevederile art. 1075. civ. desființarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Sălaj, întrucât, în situația în care instanța de apel ar fi apreciat că este nevoie de administrarea unor probe prin care să se clarifice anumite stări de fapt, trebuia să procedeze potrivit art. 295.pr.civ.
S-a arătat în motivarea recursului că litigiul dedus judecății are ca obiect obligație de a face, întemeiată pe prevederile art. 1075 și următoarele civ. reclamantul fiind cel care, potrivit principiului disponibilității, determină obiectul litigiului dedus judecății.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la a debloca drumul de acces lat de 4, drum care pornește de la terenul reclamantei la calea publică, și despre care reclamanta afirmă că ar fi existat încă din perioada cooperativizării. Tot reclamanta este cea care a afirmat că pârâtul ar fi blocat acest drum prin construirea unui gard din sârmă și stâlpi din țeavă.
În consecință, pentru admiterea unei asemenea acțiuni era imperios necesar să se dovedească de către reclamantă că pârâtul ar fi blocat pretinsul drum de acces la terenul reclamantei, fiind irelevant cine este proprietarul drumului pretins a fi blocat de către pârât.
Indiferent cine este proprietarul drumului de acces pretins a fi blocat de către pârât, acțiunea formulată împotriva pârâtului putea fi admisă doar dacă se dovedea că pârâtul este cel care a blocat drumul.
În mod greșit instanța de apel a considerat că din moment ce nu s-a stabilit cine este proprietarul drumului de acces pretins a fi blocat, aceasta echivalează cu o nepronunțare asupra obiectului dedus judecății, câtă vreme, instanța nu a fost sesizată cu vreun capăt de cerere privitor la stabilirea dreptului de proprietate al acestui drum. În plus, în cauză a fost introdus Municipiul Z, pretins a fi proprietarul drumului, în condițiile art. 57.pr.civ. fără însă să se formuleze vreun capăt de cerere suplimentar în contradictoriu cu acest pârât.
Chiar dacă s-ar fi impus să se stabilească cine este proprietarul respectivului drum, instanța de apel putea să procedeze potrivit art. 295.pr.civ. respectiv să administreze probe în acest sens, însă, în nici un caz nu se poate reține că ar fi fost întrunite în cauză cerințele art. 297.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat față de Municipiul Z, care este proprietarul drumului, astfel încât, așa cum s-a constatat de către instanța de apel, instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 129 alin. final pr.civ. în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prin urmare, instanța este obligată să se pronunțe strict asupra a ceea ce s-a formulat prin cererea introductivă de instanță, respectiv, asupra obiectului cauzei cu care a fost legal investită.
În speță, obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit o obligație de a face întemeiată din punct de vedere juridic - chiar dacă reclamanta nu a indicat în motivarea cererii sale temeiul juridic pe care își întemeiază pretenția - pe prevederile art. 1075. civ.
Astfel, obiectul cererii introductive de instanță - chiar dacă aceasta a fost defectuos redactată -, l-a constituit "obligarea pârâtului la restabilirea situației anterioare prin ridicarea gardului împrejmuitor și eliberarea drumului pe o lățime de 4 cu stabilirea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere".
Prin urmare, obiectul cauzei l-a constituit obligarea pârâtului la a elibera drumul pretins blocat, prin ridicarea gardului împrejmuitor, sub sancțiunea plății unor penalități pentru fiecare zi de întârziere, acțiune care evident se fundamentează pe prevederile art. 1075 și următoarele civ.
Fiind o tipică obligație de a face, ceea ce se impunea a se verifica în cauză de către prima instanță, respectiv de către instanța de apel, era, în primul rând, dacă acest drum pretins blocat de către pârât este un drum public, deschis accesului tuturor, sau, dimpotrivă, este un drum privat, o alee de acces privată, amenajată de proprietarii terenurilor don zonă pentru a avea acces la casele de vacanță construite pe respectivele terenuri.
Reclamanta este proprietara unui teren de 6.500 mp situat în municipiul Z, ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr. 41727/19995/17.06.1994, teren care la nord se învecinează cu un drum, fără însă să existe alte precizări în legătură cu această învecinare ( 2 dosar fond).
Pârâtul recurent, alături de soția sa, sunt coproprietari asupra terenului extravilan în suprafață de 2.840 mp, dobândit prin cumpărare în anul 2003, teren înscris în CF 9242 Z, nr. top. 3219/C/1/2/1 ( 18 dosar fond).
Din fișa bunului imobil întocmită de Oficiul Național de cadastru ( 19 dosar fond), rezultă că terenul pârâtului recurent nu se învecinează pe nici o latură cu terenul proprietatea reclamantei, aspect confirmat de altfel și de concluziile expertizei topografice judiciare întocmite în fața primei instanțe de expert, concluzii care subliniază faptul că terenul pârâtului recurent nu se învecinează cu terenul reclamantei și că, nici o persoană nu folosește vreo porțiune de teren din terenul reclamantei ( 50-52 dosar fond).
Expertul arată că pe terenul pârâtului recurent nu există nici un drum care să continue până la terenul reclamantei, însă, terenul reclamantei se mărginește la nord cu un drum de exploatare, fără însă să se poată stabili dacă acest drum de exploatare este sau nu ocupat și dacă da, de către cine.
Din concluziile expertizei se desprinde ideea că drumul pretins blocat de către pârât ar fi acest drum de exploatare, însă în absența oricăror alte dovezi în acest sens se impune suplimentarea probațiunii în această direcție, pentru a se putea preciza cu certitudine dacă drumul de exploatare situat la nord de terenul reclamantei este sau nu un drum public, sau dimpotrivă, este un drum privat, dacă acest drum de exploatare este sau nu blocat, în cazul în care este blocat să se precizeze cine anume a blocat respectivul drum și în ce fel, respectiv, dacă accesul reclamantei la terenul din titlul său de proprietate se poate asigura numai pe acest drum de exploatare.
De asemenea, se impune administrarea de probe pentru a se dovedi dacă, în ipoteza în care drumul de exploatare este blocat, pârâtul este cel care a blocat respectivul drum.
Toate aceste probe pot fi și trebuie administrate de instanța de apel, ca instanță de fond, în temeiul efectului devolutiv ale apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 295.pr.civ. fiind irelevant cine este proprietarul respectivului drum de exploatare, câtă vreme reclamanta nu a formulat o acțiune reală, în realizarea vreunui drept, pentru a cărei admisibilitate să fie necesară introducerea în cauză a proprietarului respectivului drum.
De altfel, instanța de apel a omis să observe că în fața primei instanțe a fost introdus în cauză municipiul Z, prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 11.12.2006, aflată la fila 21 dosar fond, în calitatea sa de pretins proprietar al drumului de acces, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată și în contradictoriu cu municipiul
În speță, ceea ce se impune a se stabili, prin administrarea probelor ce se impun în acest sens - probe testimoniale, eventual o cercetare la fața locului, un supliment de expertiză, etc. -, este dacă respectivul drum de exploatare este drum public sau privat, în cazul în care este drum public să se precizeze dacă a fost sau nu blocat, iar în cazul în care a fost blocat să se stabilească dacă pârâtul este cel care a blocat drumul de acces, și aceasta pentru că obiectul acțiunii este o simplă obligație de a face.
Constatându-se că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului cauzei, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297.pr.civ. pronunțând deci o hotărâre nelegală, Curtea, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul, va casa în întregime decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Sălaj, pentru rejudecarea pe fond a apelului reclamantei, cu ocazia rejudecării urmând să se țină seama de cele dispuse prin prezenta decizie.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 116 din 06.11.2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecarea pe fond a apelului reclamantei, la aceeași instanță, Tribunalul Sălaj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
3 ex./14.02.2008
jud.apel: /
Președinte:Alexandrina Angela AlbJudecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
