Obligație de a face. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2770/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.374
Ședința publică de la 23 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristinaa Nica
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea contestației în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei civile nr. 2117 din 11.12.2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte din prezenta, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 23 februarie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2576/02.10.2003 a Judecătoriei Buftea, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâtei, pentru autoritate de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr.2455/1999 a aceleiași instanțe, prin care s-a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâtei din prezentul dosar, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru terenul în suprafață de 2.000 mp, dobândit în baza "chitanței" din 12.04.1968.
S-a reținut de către prima instanță că, în cadrul cererii inițiale, s-au soluționat și pretențiile reclamanților referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, prin uzucapiune. Sentința civilă sus-menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin deciziile civile nr.1581 A/20.10.1998 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și de contencios Administrativ, respectiv nr.2181/21.06.2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă. Instanța a constatat tripla identitate de părți, obiect și cauză, autoritatea de lucru judecat fiind constatată și prin decizia civilă nr.2419 A/29.11.2002 a Tribunalului București, cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr.2247/14.06.2002 a Judecătoriei Buftea, referitor la acțiunea de uzucapiune, iar cererea privind obligarea pârâtei să încheie cu reclamanții act autentic de vânzare - cumpărare a fost respinsă ca tardiv formulată, soluție irevocabilă prin respingerea recursului.
Această hotărâre a fost menținută prin decizia civilă nr.1057/02.06.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, conform căreia s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.
Recursul declarat de către aceleași părți împotriva deciziei civile a instanței de apel, înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și trimis spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI, în temeiul Legii nr.219/2005, a fost admis conform deciziei civile nr.762/27.03.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, fiind casată decizia, admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.2576/02.10.2003 a Judecătoriei Buftea, care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Instanța de recurs a apreciat că în mod greșit a fost soluționată autoritatea de lucru judecat deoarece nu există identitate de obiect și cauză între litigii, în plus, instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului cererilor.
Litigiul finalizat prin sentința civilă nr.2455/1999 a Judecătoriei Bufteaa avut ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, raportul juridic decurgând din înscrisul sub semnătură privată din 12.04.1968. În prezenta acțiune, reclamanții își întemeiază pretențiile pe obligația care s-a născut din încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare, conform căreia promitentul vânzător are obligația de a perfecta actul în formă autentică.
Obiectul este diferit atât în ceea ce privește pretenția concretă, cât și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material deoarece, conform art.1073 Cod civil, creditorul unei obligații poate pretinde îndeplinirea exactă a acesteia.
Nu există nici identitate de cauză întrucât principiul de drept aplicabil în dosarul de față este diferit de cel incident în situația pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, și anume suplinirea consimțământului promitentului vânzător de către instanță. În ipoteza obligării pârâtei la încheierea actului autentic, temeiul juridic îl reprezintă obligarea acesteia la îndeplinirea obligației ce decurge din antecontract. Și efectele celor două categorii de acțiuni sunt diferite.
Referitor la cel de-al doilea litigiu, reținut ca având autoritate de lucru judecat, Curtea a constatat că pentru a putea fi stabilită este necesar ca în litigiul anterior, instanța să se fi pronunțat asupra fondului cererii; or, prin decizia civilă nr.2419/2002, s-a schimbat sentința civilă nr.2247/2002, în sensul că cererea întemeiată pe art.1073 - 1074 Cod civil, a fost respinsă ca tardiv formulată deoarece a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut în art.132 Cod procedură civilă.
Referitor la prescripția dreptului material la acțiune, instanța de recurs a apreciat că se impune administrarea unor probe suplimentare pentru dovedirea posesiei, astfel cum au fost invocate în ședința din 04.09.2003, astfel încât cu ocazia rejudecării se va avea în vedere și dezlegarea acestei excepții.
Pe parcursul procesului din recurs a decedat pârâta, fiind introduși în cauză, în aceeași calitate, și, ca moștenitori testamentari ai defunctei, conform certificatului de calitate nr.24/24.03.2006.
Prin sentința civilă nr.6413/15.12.2006 a Judecătoriei Buftea, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții să încheie cu aceștia contract de vânzare - cumpărare în formă autentică pentru terenul în litigiu, individualizat conform mențiunilor din dispozitivul hotărârii, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 500.000 lei ROL pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației.
În pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamanții au încheiat cu numiții și G și fiica acestora, (căsătorită ), un înscris sub semnătură privată, cu valoare de antecontract de vânzare - cumpărare prin care s-a "vândut" suprafața de 2.000 mp teren, situat în comuna Otopeni, județul Terenul a fost dobândit de printr-un act de partaj voluntar în anul 1956, suprafața inițială fiind de 2.500 mp. Din acest teren, părinții pârâtei și a aceasta au vândut familiei 500 mp, aceeași familia ocupând în timp încă 360 mp din terenul dobândit de reclamanți, așa încât suprafața actuală de teren rămasă în posesia acestora din urmă este de 1.440 mp, pentru diferența de până la 2.500 mp, familia obținând un titlu de proprietate.
Prin decizia civilă nr.474 A/12.04.2007 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâți împotriva sentinței civile nr.6413/2006, reținând că excepția autorității de lucru judecat a fost dezlegată prin decizia civilă nr.762/27.03.2006 a instanței de recurs, care este obligatorie conform dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost, de asemenea, soluționată corect de către prima instanță deoarece aceasta s-a conformat măsurilor dispuse de instanța de control judiciar prin hotărârea menționată mai sus și a administrat probe suplimentare pentru dovedirea exercitării posesiei de către reclamanți asupra terenului în litigiu. Din probele administrate a rezultat că imobilul a fost predat de către promitenții vânzători către reclamanți de la data întocmirii înscrisului sub semnătură privată, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a dreptului promitenților cumpărători de a pretinde și obține perfectarea actului de vânzare - cumpărare oricând și pe toată durata posesiei. Aceasta înseamnă că nu operează prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, nefiind incidente dispozițiile art.3 și art.7 alin.2 din Decretul nr.167/1958.
Calitatea procesuală pasivă a pârâților este dovedită prin raportul de expertiză întocmit în cauză, conform căruia terenul în suprafață de 1.440 mp nu se suprapune cu alte loturi de teren aparținând altor persoane, neputându-se reține că acest teren s-ar afla în posesia lui.
Prin decizia civilă nr.2117/11.12.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr.474 A/12.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, a modificat decizia recurată, a admis apelul formulat de apelanții - pârâți și, împotriva sentinței civile nr.6413/15.12.2006 pronunțată de Judecătoria Buftea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Recurenții au fost obligați la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată către intimați.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că susținerile recurenților referitoare la natura dreptului rezultat din convenția încheiată între reclamanți și promitenții vânzători și G și fiica acestora, (căsătorită ) și la durata termenului de prescripție, respectiv 3 ani, sunt corecte. Într-adevăr, dreptul și obligația corelativă născute din convenția părților materializată în înscrisul intitulat "chitanță" încheiat în anul 1968 vizează perfectarea în viitor a contractului de vânzare - cumpărare privind imobilul în litigiu; este un drept de creanță, prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat în mod generic de la data încheierii convenției.
Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de către cel în favoarea căruia curge prescripția. În acest sens, predarea materială a bunului către promitenții cumpărători și netulburarea acestora în exercitarea posesiei asupra terenului, reprezintă elemente de fapt care denotă recunoașterea voluntară a dreptului reclamanților de a solicita și obține încheierea în formă autentică a contractului de vânzare - cumpărare.
Referitor la caracterul irevocabil al hotărârilor pronunțate în litigiile anterioare în care au fost implicați reclamanții și autorii pârâților, privind neexercitarea unei posesii continue asupra imobilului din partea acestora, aspectul invocat de către recurenți este nerelevant deoarece, prezenta instanță a dezlegat ca instanță de recurs problema de drept referitoare la autoritatea de lucru judecat a acelor hotărâri, în sensul că ele nu prezintă un asemenea caracter, ceea ce a determinat casarea hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dezlegarea dată de C prin decizia civilă nr.762/27.03.2006 este obligatorie pentru instanțele de rejudecare a cauzei, conform art.315 Cod procedură civilă, așa încât nereținându-se autoritatea de lucru judecat a hotărârilor care au examinat aspectul privind continuitatea posesiei, ele nu pot servi ca mijloc de probă în sensul pretins de către recurenții - pârâți. Hotărârile în integralitatea lor nu prezintă autoritate de lucru judecat față de cauza de față, așa cum s-a decis de către instanța de recurs, astfel încât nici considerentele lor, în care se menționează inexistența unei posesii continue din partea reclamanților, nu se bucură de putere de lucru judecat în dosarul de față. La dispoziția instanței de recurs, prima instanță a procedat la administrarea probelor în ceea ce privește exercitarea posesiei, rezultând că reclamanții s-au aflat în posesia bunului de la data încheierii convenției, prescripția fiind întreruptă prin recunoașterea promitenților vânzători.
De asemenea, au fost apreciate neîntemeiate și susținerile recurenților privind calea judiciară de urmat pentru valorificarea pretențiilor reclamanților, raportat la posesia al cărei exercițiu se contestă.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, Curtea a apreciat că soluția instanțelor trebuie schimbată, dar pentru alte argumente decât cele ale recurenților.
Astfel, ei invocă buna lor credință la îndeplinirea obligației asumate prin convenție de către promitenții vânzători, aspect nerelevant pentru stabilirea daunelor cominatorii, în raport de faptul că de o perioadă îndelungată de timp reclamanții au încercat să-și rezolve situația juridică a terenului pentru care au încheiat convenția, nici autorii pârâților și nici aceștia din urmă neexecutând obligația stipulată în convenție în sarcina lor, și anume perfectarea actelor de vânzare - cumpărare în formă autentică.
Nici dificultatea formalităților care trebuie îndeplinite prealabil încheierii actului juridic nu influențează posibilitatea acordării daunelor cominatorii deoarece aceste demersuri era necesar să fie realizate în mod voluntar și cu mult timp în urmă de către promitenții vânzători, respectiv moștenitorii lor.
Cu toate acestea, acordarea daunelor cominatorii este nelegală în raport de dispozițiile art.5803alin.5 Cod procedură civilă, care prevede în mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii.
Deoarece reprezintă o dispoziție imperativă a legii, nu există posibilitatea derogării de la aceasta, iar prima instanță care a acordat sumele de bani stabilite în hotărâre cu acest titlu a procedat la încălcarea textului de lege sus - menționat, motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Fiind o normă imperativă, motivul de recurs privind daunele cominatorii are caracter de ordine publică, putând fi astfel invocat și din oficiu de către instanță și indiferent că a reprezentat sau nu o critică în apel.
Pe de altă parte, nu are relevanță posibilitatea acordării daunelor cominatorii la data introducerii cererii de chemare în judecată, atât timp cât ele au fost cerute chiar prin acțiune de la data rămânerii definitive a hotărârii și au fost acordate de prima instanță de la aceeași dată. Or, sentința prin care au fost acordate daune cominatorii a rămas definitivă la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 12.04.2007, dată la care era în vigoare Codul d e procedură civilă în forma actuală, respectiv cu dispozițiile art.5803alin.5 care interziceau acordarea daunelor cominatorii în cazul neexecutării obligațiilor de a face. Acest text de lege a fost introdus prin art.I pct.35 din Legea nr.459/2006, intrată în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial (13.12.2006), deci era în vigoare la data pronunțării deciziei din apel.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii și, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanța a omis să cerceteze motivul de modificare a deciziei recurate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, prin care arătau că au dorit să încheie actul de vânzare - cumpărare la notariat, fiind de bună-credință, iar instanța a reținut reaua-credință, deși au somat intimatele să se prezinte la notariat.
Prin întâmpinarea depusă la 06.02.2009 intimații și au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, apreciind că, interpretând corelat petitul cererii, rezultă cu claritate că nemulțumirile deduse judecății nu vizează omisiunea instanței de a cerceta un motiv de modificare, ci modul în care instanța a soluționat acest motiv de recurs.
Verificând legalitatea deciziei contestate prin prisma criticilor formulate în baza art.318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea a constatat că cererea este nefondată și a respins-o, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare formulată în condițiile art.318 alin.1 Cod procedură civilă este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar pentru desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nerespectarea unor norme privitoare la dezlegarea dată pricinii ca rezultat al unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare.
Curtea a constatat că prin recursul declarat la 22.06.2007 contestatorii au invocat ca temei juridic dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, supunând controlului instanței trei motive de nelegalitate.
Prin decizia contestată instanța a analizat detaliat și punctual cele trei motive, respectiv natura dreptului rezultat din convenția încheiată între părți, caracterul irevocabil al hotărârilor pronunțate în litigiile anterioare și acordarea daunelor cominatorii în raport de dispozițiile art.5803alin.5 Cod procedură civilă.
Pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate motive de netemeinicie, ci, față de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, numai motive de nelegalitate.
Cum recursul a fost analizat de instanță în integralitatea lui, nu se poate reține că ar exista vreunul din motivele prevăzute de art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, respectiv necercetarea vreunui motiv de recurs, astfel că această cale de atac a fost respinsă ca nefondată.
În baza art.274 Cod procedură civilă, Curtea a obligat contestatorii la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de 1.000 RON, conform înscrisului doveditor aflat la fila 33 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei civile nr.2117/11.12.2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații și.
Obligă contestatorii la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.
2 ex./24.03.2009
-3 -;
-;
-;
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Fănica Pena, Cristinaa Nica
