Obligație de a face. Decizia 3761/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3761
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 64 din 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, -, -, HG, G, -, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, și în temeiul art. 242 cod pr. Civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr.64 din 29.01.2009 a Tribunalului Olta fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanții, G, -, -, -, -, HG, G, - în contradictoriu cu pârâta SC SA.
A fost obligată pârâta la acordarea grupei I-a de muncă conform prevederilor Ordinului 50/1990, conform raportului de expertiză, după cum urmează: - 18.03.1969-19.02.1970, 15.06.1971-01.09.1984 și 01.09.1984-01.04.2001; G - 01.11.1971-19.06.1973, 05.12.1974-05.08.1988, 05.08.1988-01.04.2000; - 21.04.1970-21.10.1972, 03.07.1980-01.04.2001; - 27.05.1991-01.04.2001; - 06.07.1971-21.03.1972, 21.03.1972-01.04.2001; - 21.01.1988-01.04.2001; - 26.08.1987-01.04.2001, 01.12.1976-01.04.2001; - - 18.03.1969-27.06.1969, 03.11.1970-01.12.1976; - - 14.05.1979-01.04.2001; - 01.03.1980-25.06.1981, 27.12.1982-01.04.2001; - 20.11.1991-01.04.2001; HG- 23.10.1972-01.04.2001; G - 01.03.1972-01.11.1979, 01.11.1979-01.08.1987, 01.08.1987-01.04.1990, 01.04.1990-1.04.2001; - 01.03.1990-01.04.2001; - - 02.08.1976-17.10.1978, 12.03.1980-1.04.2001.
A fost obligată pârâta să elibereze adeverințe reclamanților în acest sens.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâtei, efectuând lucrări de întreținere, revizie, reparație, de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune. Din contractele colective de muncă, în perioada 1990-2006 rezultat existența condițiilor de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente și boli profesionale, ce au atras dreptul la sporuri pentru lucrul în condiții grele, periculoase sau nocive. Începând cu anul 2002, la nivelul pârâtei, salarizarea s-a făcut în funcție de condițiile de lucru, respectiv pe măsură ce acestea sunt mai grele, angajatul beneficiază de o clasă superioară și implicit de un salariu mai mare, fiind elaborată grila matricială în care sunt cuprinse clasele de salarizare.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că reclamanții pot fi încadrați în grupa I de muncă prin asimilare cu categoriile profesionale beneficiare ale punctului 123 anexa 1 din Ordinul 50/1990. La aceasta concluzie s-a ajuns având în vedere fișele postului și atribuțiile de serviciu deosebit de complexe, realizate de reclamanți, condițiile de lucru la care au fost expuși aceștia, condiții de multe ori restrictive, riscurile profesionale de mediu și microclimat, riscurile ergonomice privind lucrul la înălțime pe stâlpi, riscurile privind lucrul în condiții geografice și de relief dificile, normele riguroase de protecția muncii ce cad în sarcina reclamanților, funcționarea instalațiilor în regim de foc continuu sub incidenta Decretului 400/1981 și sub comandament militarizat în baza Decretului 208/1985.
De asemenea expertul a făcut o analiza comparativă între activitatea și riscurile reclamanților și cea a altor categorii profesionale care beneficiază de grupa I de muncă.
Din carnetele de muncă și din raportul de expertiză aflate la dosar s-a reținut că reclamanții au desfășurat activități expuse noxelor și factorilor de risc, de accidentare și îmbolnăvire profesională, determinate de condițiile concrete de lucru (microclimat nefavorabil, lucru cu instalații sub tensiune și lucru la înălțime, în ture alternative, expunere la substanțe și produse periculoase) după cum urmează: - 18.03.1969-19.02.1970, 15.06.1971-01.09.1984 și 01.09.1984-01.04.2001; G - 01.11.1971-19.06.1973, 05.12.1974-05.08.1988, 05.08.1988-01.04.2000; - 21.04.1970-21.10.1972, 03.07.1980-01.04.2001; - 27.05.1991-01.04.2001; - 06.07.1971-21.03.1972, 21.03.1972-01.04.2001; - 21.01.1988-01.04.2001; - 26.08.1987-01.04.2001, 01.12.1976-01.04.2001; - - 18.03.1969-27.06.1969, 03.11.1970-01.12.1976; - - 14.05.1979-01.04.2001; - 01.03.1980-25.06.1981, 27.12.1982-01.04.2001; - 20.11.1991-01.04.2001; HG- 23.10.1972-01.04.2001; G - 01.03.1972-01.11.1979, 01.11.1979-01.08.1987, 01.08.1987-01.04.1990, 01.04.1990-1.04.2001; - 01.03.1990-01.04.2001; - - 02.08.1976-17.10.1978, 12.03.1980-1.04.2001.
Având în vedere dispozițiile art. 171- 187 CM, conform cărora angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de munca, iar pârâta nu a dovedit că a luat măsuri de natură să înlăture posibilitatea încadrării în grupe de muncă ale angajaților săi, apărarea pârâtei referitoare la caracterul limitativ al Ordinului 50/1990 nu poate fi reținută, deoarece a accepta restrângerea sferei de aplicare a acestui act normativ ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă prin modificările ulterioare aduse Ordinului. În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr. 258/20.09.2004, respectiv că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Această concluzie se regăsește și în nota de fundamentare la HG 1223/1990, prin Decizia nr. 87/1999 a Curții constituționale - nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții în ceea ce privește beneficiul grupei superioare de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal și motivat recurs pârâta SC SA, arătând în esență că sentința este nelegală, pentru următoarele considerente:
Nu are calitate procesuală pasivă, față de dispozițiile Ordinului Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr.590/24.09.2008 prin care a fost aprobată procedura privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, întrucât nu deține documentația de personal.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, s-a interpretat greșit aplicabilitatea deciziei 87 din 01 iunie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului Lege nr.68/1999.
Tribunalul și-a depășit competențele și a aplicat măsuri discriminatorii salariaților, fiind încălcate dispozițiile Codului Muncii și principiul egalității de tratament prevăzut în art.6 din CEDO.
Pe fondul cauzei s-a arătat că expertul a încălcat dispoz.art.5 din ordinul nr.50/1990 care prevăd că existența condițiilor deosebite la locul de muncă trebuie să rezulte din determinarea noxelor efectuate de Ministerul Sănătății sau de specialitate proprii ale unității.
În anexa 2 Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, societatea nu figurează, fapt pentru care, nu mai era necesară administrarea unor probe prin care să se dovedească că măsurile de securitate a muncii, luate în spiritul legii, sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupele I și II de muncă a reclamantului.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei este nefondată întrucât reclamanții au promovat o acțiune în constatare în contradictoriu cu angajatorul din perioada 18.03.1969-01.04.2001, respectiv SA, parte cu care reclamanții au avut raporturi juridice de muncă.
ulterioare nu atrag o transferare a acestei obligații de recunoaștere a grupei și implicit de încadrare într-o grupă de muncă, de la angajatorul SC SA la alt angajator, acesta având calitate procesuală în caz de refuz de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Critica privind faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar prin admiterea acțiunii introductive, a creat o discriminare în rândul salariaților, este nefondată întrucât prima instanță nu putea primi excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, deoarece accesul la justiție este consacrat ca drept cetățenesc fundamental atât prin dispoz.aret.21 din Constituție, cât și prin art.6 pct.1 din CEDO, prin art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prin art.14 pct.1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
S-a invocat ca motiv de recurs faptul că instanța și-ar fi depășit competența, pârâta apreciind că un astfel de litigiu nu poate fi soluționat de o instanță de judecată, fiind vorba de o cerere de nominalizare a unor persoane în grupe de muncă.
Nu este întemeiată această critică, deoarece prin acțiune reclamanții nu au solicitat să fie nominalizați într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului 50/1990 a cărui rațiune, așa cum rezultă și din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii, ce se desfășoară în condiții deosebite.
Recurenta a invocat în continuare inaplicabilitatea în speță a Deciziei nr.87/1999 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispoz.art.2 alin.1 din Decretul Lege nr.68/1990.
Și această critică este nefondată, deoarece decizia mai sus arătată se referă strict la o anumită speță, iar din considerentele sale rezultă că nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prin care se critică raportul de expertiză efectuat în cauză, susținând că acesta ar încălca prevederile art.5 din Ordin, invocând lipsa calității procesuale pasive, raportat la faptul că în anexa 2 Legii 226/2006, societatea pârâtă nu figurează.
Susținerea că au fost încălcate dispoz.art.5 din Ordinul 50/1990 nu este întemeiat deoarece această condiționare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969 - 31.12.1989 - art.14 din ordin, și nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990.
Raportul de expertiză efectuat în cauză s-a bazat pe înscrisuri privind condițiile deosebite de lucru și riscurile la care reclamanții au fost supuși, pe raportul Comisiei de analiză a locurilor de muncă, studiul efectuat la cererea recurentei, de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția, referate ale Direcției de Sănătate Publică, lista cu personalul inapt și condiționat, lista locurilor de muncă cu risc deosebit, evidența bolilor profesionale și accidentelor de muncă și buletine de determinări toxicologice, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
Această concluzie se regăsește în nota de fundamentare la HG nr.1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă, fiind analizarea condițiilor de muncă. Prin Notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 64 din 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, -, -, HG, G, -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
Ex.2/09.06.2009
Jud. fond
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Moțățăianu, Marin Panduru
