Obligație de a face. Decizia 3824/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2233/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3824/
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC TRANSPORT SA împotriva sentinței civile nr.371/19.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39613/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.371/19.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea privind pe reclamantul G in contradictoriu cu parata SC TRANSPORT; a obligat parata sa elibereze reclamantului o adeverința din care sa rezulte perioada efectiv lucrata, sportul de vechime de care a beneficiat in acea perioada, salariul tarifar si toate celelalte sporuri de care a beneficiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că soluționarea cererii reclamantului a fost numai una parțială căci, întrucât interesul solicitării consta în obținerea ulterior a recalculării pensiei, pârâta trebuia să indice în adresa eliberată nu numai perioada efectiv lucrată, ci și salariul angajatului, sporurile și celelalte drepturi de care a beneficiat și care au constituit bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale.
Trebuie avut în vedere astfel dispozițiile art. 76 și urm. din Legea nr. 19/2000 care reglementează modalitatea de calcularea pensiilor, dar și principiul cuprins în conținutul art.2 lit. e) din aceeași lege, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor sociale plătite.
Pentru asigurarea aplicării ulterioare a Legii nr. 19/2000 în ceea ce-l privește pe reclamant pârâta, în calitate de fost angajator, are obligația să-i pună acestuia la dispoziție un document care să conțină toate informațiile necesare recalculării pensiei și anume: salariul și sporurile de care salariatul a beneficiat, o asemenea avându-și izvorul atât în Legea nr. 19/2000, cât și în prevederile art.1073 din Codul civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC TRANSPORT SA, criticând sentința pentru motive ce nu au fost încadrate în drept, dar a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 pr. civ.
În motivarea recursului se susține că la încetarea contractului de munca s-a procedat la eliberarea carnetului de munca cu toate înregistrările la zi, inclusiv perioada efectiv lucrata, sporul de vechime de care a beneficiat in acea perioada, salariul tarifar si sporurile de care a beneficiat in acea perioada.
Astfel, calcularea punctului de pensie se face după înregistrările din carnetul de munca, predat recurentului G la încetarea raporturilor de munca.
Prin urmare, TRANSPORT SA înființata prin Hotărârea de Guvern nr. 1264/08.12.2008 in calitate de succesoare a B - Autobaza 4 Militari a menționat in adeverința nr.345/11.04.2008 perioada efectiv lucrata, restul informațiilor putând fi extrase din carnetul de munca aflat la dispoziție reclamantului sau din dosarul de pensionare constituit de acesta la Casa de Pensii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Intimatul-reclamant Gai nvestit instanța în prezenta cauză cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei le eliberarea unei adeverințe privind veniturile salariale suplimentare realizate în perioada lucrată, funcția, sporurile încasate, mențiunea achitării de către angajator a contribuției la bugetul asigurărilor sociale pentru respectivele venituri.
Curtea reține că, în baza art. 34 alin. 5 Codul muncii și art. 40 alin. 2 lit. h) Codul muncii, angajatorii au obligația de a elibera adeverințe privind activitatea desfășurată de angajați, vechimea în muncă, sporurile încasate.
Față de acestea, reclamantul este îndreptățit să i se elibereze adeverința solicitată, iar refuzul intimatei ar echivala cu nerespectarea unei obligații legale.
Vor fi înlăturate ca neîntemeiate susținerile și apărările recurentei în sensul că statele de plată aferente perioadelor la care fac referire recurenta nu se mai găsesc, pentru că obligația păstrării nealterate a acestor documentații nu revenea în niciun caz intimatului, ci persoanelor juridice care au avut calitatea de angajatori.
Așa fiind, reclamantului nu are nicio culpă din acest punct de vedere, iar neeliberarea adeverinței solicitate de acesta ar echivala cu sancționarea lui pentru o faptă ce nu i se poate imputa.
În același timp, el ar fi și prejudiciat, căci nu s-ar putea folosi de respectivele înscrisuri pentru a putea obține recalcularea drepturilor de pensie.
Mai mult, respingerea pretențiilor deduse judecății ar însemna ca recurenta să nu execute obligațiile ce îi revin în baza art. 34 alin. 5 și 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, ceea ce nu poate fi acceptat.
Pentru aceste motive,Curtea apreciază că în baza art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă SC TRANSPORT SA împotriva sentinței civile nr.371/19.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39613/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.LH/th.red.
2ex-23.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu