Obligație de a face. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 410
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Cristiana
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 323 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în contradictoriu cu intimații și,având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul,lipsă fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată; nu se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul având cuvântul,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,fără cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 5.06.2006 reclamantul a chemat în judecată pârâții și pentru a fi obligați să elibereze și să refacă drumul de exploatare nr. 2069/3 situat în sat, să-i permită accesul pe drum ori să fie autorizat să-l refacă, pe cheltuiala pârâților.
Judecătoria Iași prin sentința civilă 10.165 din 25.09.2008 respinge acțiunea, constatând că drumul nu există în prezent a fost creat în vederea întocmirii unei documentații cadastrale de dezmembrare a imobilului fostă proprietate a lui Gh, - autoarea reclamantului și. Terenul în litigiu este folosit de reclamant, urmare contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2352/1.10.2002 la.
Reține judecătoria în aplicarea art. 12 din nr.OG 43/1997 privind regimul drumurilor că încadrarea într-o categorie de drumuri naționale, județene, comunale se face prin hotărâre de guvern, ceea ce nu s-a dovedit în cauză și nu există plan urbanistic în zonă în care să fie inclus drumul pretins.
În apelul declarat împotriva sentinței a formulat critici cu privire la omisiunea instanței de prim grad de a-i soluționa cererea de cheltuieli de judecată.
Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 323 din 1 aprilie 2009 admite apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 10165/25.09.2008, pronunțată de Judecătoria Iași pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea tribunalul a reținut că prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii principale cu acordarea cheltuielilor de judecată, cerere reiterată la dezbaterile în fond la termenul din 1.09.2008.
Tribunalul constată că în mod nelegal instanța de fond a obligat reclamantul a cărui acțiune a fost respinsă doar la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtul omițând a dispune și asupra cererii pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel constată însă că cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată se impune a fi respinsă nefiind depuse dovezi la dosarul cauzei privind cuantumul acestor cheltuieli pretins a fi efectuate de pârât în prima instanță și apel.
Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs invocând aplicarea greșită a legii, art. 274 Cod procedură civilă, în soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Se susține că procesul a parcurs două faze procesuale, prima instanță și apel, cauză trimisă spre rejudecare de tribunal la judecătorie. La dosar sunt dovezi cu privire la cheltuielile efectuate în toate fazele procesuale.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată".
în pretenții, în speță este reclamantul, a cărei acțiune este respinsă prin sentința civilă nr. 10165/25.02.2008.
Deși a stabilit că pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată, prin întâmpinare și dezbaterile la fond, consemnate în încheierea din 18 septembrie 2008 (dosar fond 104), judecătoria le-a acordat numai pârâtului. În considerentele sentinței este motivată, sub aspectul cheltuielilor de judecată numai cererea acestui pârât.
În conformitate cu art. 129 al. 6 Cod procedură civilă instanța are obligația de a hotărî asupra obiectului cererii deduse judecății formulată de reclamant dar și asupra cererilor formulate de celelalte părți - pârâți în cauză, între care și cheltuielile de judecată.
Prin omisiunea de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de, instanța de prim grad a încălcat dispozițiile textelor citate, care sunt imperative.
În apel, conform art. 296 Cod procedură civilă "apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
În cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare (art. 297 al. 1 Cod procedură civilă).
Curtea constată că instanța de apel a judecat pe fond cererea de cheltuieli de judecată formulată de și a respins-o ca nedovedită deși prima instanță nu s-a pronunțat, nu a intrat în cercetarea fondului, în sensul 297 al. 1 Cod procedură civilă.
Prin admiterea apelului și respingerea cererii de cheltuieli de judecată pe fond, tribunalul a agravat părții situația în propria cale de atac.
Pentru considerentele expuse tribunalul a aplicat greșit legea, motiv de recurs ce se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea admite recursul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă conform dispozitivului hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 323 din 1.04.2009 dată de Tribunalul Iași, pe care o modifică în tot.
Admite apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 10165/25.09.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte în ce privește cererea de cheltuieli de judecată formulată de.
Trimite cauza la Judecătoria Iași pentru judecarea cererii de cheltuieli de judecată formulată de.
celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 10165/2009 a Judecătoriei Iași ce nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Recurentul nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
18.11.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana