Obligație de a face. Decizia 4121/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4121
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela că
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 540/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA C, având ca obiect contestație în anularea sentinței nr. 350/20.02.2008 dată de Tribunalul Dolj în dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul și pentru intimată - consilier juridic, lipsă fiind unitatea pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurentul depune la dosar concluzii scrise și cere admiterea recursului.
Consilier juridic pentru intimată pune concluzii de respingere a recursului și menținere a hotărârii atacate drept temeinice și legale.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 22 ianuarie 2009, contestatorul a solicitat, pe calea contestației în anulare, în contradictoriu cu intimata SC SA C, anularea sentinței nr. 350/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. -.
În motivarea contestației a arătat că în hotărîrea atacată nu au fost examinate de instanța de fond toate motivele enunțate în acțiune, în sensul că i-a fost încuviințată proba testimonială cu martorul, că acesta nu s-a prezentat pentru a fi audiat.
Critică soluția instanței de fond pentru împrejurarea că nu i-a încuviințat înlocuirea acelui martor cu un alt martor care să ateste că a lucrat cu mercur în perioada 01.01.1980 - 01.04.2001.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 540 din 12 februarie 2009 respins contestația în anulare privind pe contestatorul în contradictoriu cu intimata " SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pîrîta SC SA C, pentru ca prin hotărîrea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să-l încadreze în grupa a I-a de muncă, cu privire la activitatea desfășurată în perioada 1980 - 2001 și să-i elibereze o adeverință în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 350/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. -, i-a fost respinsă acțiunea cu motivarea că, activitatea desfășurată de contestator nu se încadrează în această grupă de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, recurs care a fost respins prin decizia nr. 9175/22.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Sentința pronunțată în fond a fost atacată de reclamantul contestator pe calea contestației în anulare, care nu a fost motivată în drept.
Potrivit art. 317 cod pr. civilă "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au fost putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență;
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fie judecat în fond".
Din probele existente la dosar și din dispozițiile legale mai sus menționate a rezultat că contestația în anuare nu poate fi întemeiată pentru motive pe care instanța le-a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare, reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare.
Faptul că nu a solicitat audierea martorului, la care de altfel a renunțat să mai fie audiat la termenul din 20.09.2008, nu constituie motiv legal pentru admiterea cererii, împrejurare pentru care aceasta urmează să fie respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivare, susține că mențiunile din adresa nr.35888/15 02 2008 emisă de SC. SA C sunt eronate iar aflarea adevărului în cauză s-ar putea face prin încuviințarea unor martori.
A mai susținut că în fișa dată de fosta Policlinică a societății,laboratorul figurează în normativul locurilor cu patru persoane care au lucrat cu mercur din care doar una a beneficiat de grupa I de muncă.
Recurentul a depus la dosar rezultatele determinărilor de noxe fizico-chimice din mediul de muncă.
Intimata,deși legal citată,nu a depus întâmpinare în cauză.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată că este temeinică și legală.
Instanța de fond, în mod corect,a apreciat că motivele invocate de contestator nu se circumscriu motivelor prevăzute de art.317 Cod procedură civilă pentru promovarea contestației în anulare împotriva unei sentințe rămasă irevocabilă.
Motivul pentru care s-a promovat contestația în anulare îl reprezintă faptul că,deși i s-a încuviințat proba cu martorul,acesta nu s-a prezentat iar instanța nu a permis înlocuirea acestuia cu un alt martor,este un motiv de reformare a hotărârii care poate fi invocat doar în calea de atac a recursului.
Contestația în anulare,cale extraordinară de atac de retractare,este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art.317 Cod procedură civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii,care sunt motive de reformare a hotărârii,posibilă doar în recurs.
Față de considerentele expuse,Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă,urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 540/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA C, având ca obiect contestație în anularea sentinței nr. 350/20.02.2008 dată de Tribunalul Dolj în dosarul -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - -că |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/14 07 2009
fond:
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Marin Covei, Mihaela