Obligație de a face. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 429/
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în M,-, -. 26, județul C, împotriva deciziei civile nr. 414 din 22 septembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC M SA, cu sediul în M,-, județul C și intimata chemată în garanțeiSC 2 MAI M SA, cu sediul în M,-, județul C, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul reclamant, d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 71405 din 2 decembrie 2009, depuse la dosar, lipsind intimata pârâtă SC M Industries SA și intimata chemată în garanție SC Naval 2 Mai M SA.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 7 lei, conform chitanței nr. - din 2 decembrie 2009, depuse la dosar (fila 11) și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, apărătorul recurentului reclamant învederează că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat și motivat în scris. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la vânzarea către reclamant în baza prevederilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-Lege nr. 61/1990, republicat, a garsonierei situate în municipiul M,-, - scara A, etaj 1,.26, județul C; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză și până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în condițiile menționate mai sus; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că garsoniera situată la adresa indicată i-a fost repartizată ca locuință de serviciu și o ocupă în baza unor contracte de închiriere anuale, începând din anul 2001, ultimul contract de închiriere purtând nr. 390 din 1 august 2004.
Reclamantul a precizat că locuiește în garsonieră împreună familia sa și că aceasta reprezintă singura posibilitate locativă a familiei, că imobilul a fost construit din fondurile statului și dat în folosință la sfârșitul anului anilor 1975, iar garsoniera reprezintă o locuință de serviciu, nu locuință de intervenție. A achitat lunar cheltuielile de chirie și de întreținere aferente contractului de închiriere, iar locuința nu este situată în incinta sau în apropierea sediului pârâtei.
S-a mai arătat că reclamantul a solicitat de nenumărate ori conducerii pârâtei să îi vândă garsoniera însă a fost refuzat motivat de faptul că aceste garsoniere nu se vând, iar cererile scrise formulate în acest sens nu au fost primite de conducerea societății pârâte.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin.1, art. 7 alin. 4 și alin. 6, art. 19 din Legea nr.85/1992, Decretul-Lege nr. 61/1990, art. 1082 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a arătat că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a putea promova prezenta cerere, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată nu a mai avut calitatea de chiriaș.
Pe fond pârâta a solicitat respingerea acțiunii susținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 85/1992, în sensul că vânzarea acestor imobile se poate face numai cu acordul conducerii societății.
În temeiul dispozițiilor art. 62 Cod procedură civilă, pârâta Industries a formulat o cerere de chemare în garanție a pârâtei Naval 2 Mai. prin care a solicitat obligarea acesteia, în cazul admiterii cererii principale, la plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea locuinței.
Pe parcursul judecății pârâta M Industries a declarat că renunță la cererea de chemare în garanție Naval 2 Mai.
Totodată, apărătorul pârâtei M Industries invocat în conformitate cu dispozițiile art.166 Cod procedură civilă, excepția autorității de lucru judecat, motivat de împrejurarea că acțiunea ce a făcut obiectul dosarului civil nr- este identică cu prezenta cerere.
Prin sentința civilă nr. 2701/C din 9 18 decembrie 2008 Judecătoria Mangaliaa luat act că pârâta SC M Industries a renunțat la cererea de chemare în garanție a SC Naval 2 Mai M SA. A admis excepția autorității de lucru judecat privind capătul de cerere ce viza obligarea pârâtei de a vinde garsoniera în litigiu pentru autoritate de lucru judecat. A respins al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii, ca rămasă fără obiect. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat instanța de fond în motivarea acțiunii că prin sentința civilă nr. 829/C din 20 aprilie 2007 fost soluționată în mod irevocabil cererea reclamantului privind vânzarea aceleași locuințe deținute în temeiul contractului de închiriere invocat în cauza de față. Atât cererea soluționată prin sentința menționată cât și cea de față au aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, astfel că este întrunită tripla identitate cerută de art. 1201 Cod civil. În acest context, cel de-al doilea capăt de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii a fost respins ca rămas fără obiect.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul, care a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei soluționări a excepției autorității de lucru judecat. A susținut apelantul că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr- au calitatea de părți 36 de chiriași și nu este îndeplinită cerința identității de parte. Nici temeiul juridic nu este identic între cele două părți iar decizia nr. 5/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, reprezintă un element de noutate de natură a schimba practica instanțelor de judecată și îi este aplicabilă și reclamantului din cauză.
Prin decizia civilă nr. 414 din 22 septembrie 2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că în speță operează autoritatea de lucru judecat întrucât obiectul, părțile și cauza prezentei acțiuni sunt identice cu obiectul cauzei și părțile acțiunii ce a făcut obiectul dosarului civil nr- al Judecătoriei Mangalia. Împrejurarea că ulterior pronunțării sentinței civile nr. 829/C din 20 aprilie 2007 în dosarul civil nr- al Judecătoriei Mangalia, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre în recurs în interesul legii asupra unei probleme de drept ce are incidență în cauză nu conduce la înlăturarea puterii de lucru judecat de care se bucura hotărârea inițială. Conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, hotărârile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru viitor și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul soluționării excepției autorității de lucru judecat.
Recurentul a susținut că instanțele de fond și de apel au reținut în mod greșit că există identitate între părțile, obiectul și cauza prezentei acțiuni și cea soluționată prin sentința civilă nr. 829 din 20 aprilie 2007 în dosarul civil nr- al Judecătoriei Mangalia.
Nu poate fi reținută identitatea de părți între cele două acțiuni întrucât în dosarul nr-, în calitate de reclamanți au fost 36 de chiriași și pârâta SC M Industries SA iar în prezenta cauză numai recurentul a avut calitatea de reclamant.
Nu există identitate de obiect întrucât imobilul în litigiu este deținut în prezent de reclamant în baza unui alt contract de închiriere, ce nu exista la momentul soluționării dosarului civil nr-.
Nu există identitate de cauză și nici de temei juridic întrucât în prezenta cauză se invocă dispozițiile art. 1, 7și 9 din Legea nr. 85/1992, nr. 61/1990, art. 1882 Cod civil și decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile reclamantului, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea judecătorească definitivă se impune ca un adevăr irefragabil, nu numai în virtutea prezumției legale de adevăr, ci și în vederea realizării unui principiu de ordine publică ce conferă autoritate organelor de justiție și în conformitate cu care nu se permite ca ulterior recunoașterii sau tăgăduirii unui raport juridic, printr-o hotărâre judecătorească rămasă în vigoare, să se pornească un nou proces, care ar putea să răstoarne ce s-a stabilit.
Prin urmare, relativitatea autorității lucrului judecat presupune că părțile nu mai pot relua litigiul și-l readuce în fața unei noi instanțe, ele fiind "prizonierii" în ce privește conținutul hotărârii judecătorești, fără posibilitatea de a fi reluată verificarea jurisdicțională a legalității ori temeiniciei ei.
Așadar, părților nu li se recunoaște posibilitatea unui nou demers judiciar, dar nici pe aceea ca în cadrul unui litigiu desfășurat anterior în contradictoriu cu terțe persoane să pună în discuție valabilitatea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat.
În cauză, se reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor art. 1201 Cod civil, constatându-se că există identitate între obiectul, cauza și părțile prezentei acțiuni și cele trei elemente ale acțiunii din dosarul civil nr- al Judecătoriei Mangalia, finalizată prin sentința civilă nr. 829 din 20 aprilie 2007.
Textul art. 1201 Cod civil vorbește de identitate de părți în aceeași calitate. Noțiunea de calitate folosită de lege este aici intim legată de raportul juridic dedus judecății interesând nu atât poziția procesuală a persoanei participante la proces, cât poziția sa față de drepturile și obligațiile care izvorăsc din acel raport juridic. În aprecierea calității de parte nu are relevanță poziția procesuală singulară sau coparticiparea procesuală activă a părților întrucât puterea de lucru judecat există în favoarea celui care a avut calitatea să formuleze cerere atât în mod singular cât și în calitate de coparticipant, sub acest aspect susținerile
recurentului, conform cărora nu există identitate de părți între cele două cauze - în referire la persoana sa - nu pot fi reținute ca fondate.
Se constată că instanța de apel a reținut în mod judicios și existența identității de obiect.
Prin obiectul cererii de chemare în judecată vom înțelege pretenția formulată, respectiv folosul urmărit de reclamant. Obiectul cererii nu se rezumă numai la obiectul material pretins ci se extinde și la dreptul subiectiv referitor la acel obiect material.
În cauză, se reține că în ambele acțiuni reclamantul a solicitat obligarea unității SC M Industries SA să îi înstrăineze locuința pe care o deținea cu titlu de chiriaș, obiectul ambelor acțiuni constituindu-l imobilul situat în Municipiul M,-, -. A, etaj 1,. 26, deținut cu titlu de chiriaș, dreptul său la cumpărarea locuinței fiind reclamat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/1992.
În ceea ce privește cauza, se reține că prin cauză în această materie se înțelege faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al dreptului pretins. Cauza unei cereri este, așadar, rațiunea, justificarea obiectului cerut și nu trebuie confundată cu obiectul și nici cu mijloacele ei de susținere.
În ambele acțiuni reclamantul s-a legitimat ca titular al contractului de închiriere nr. 390 din 1 august 2004, încheiat pe o perioadă de 5 ani cu privire la spațiul în litigiu, calitate ce îi conferă, conform art. 7 și 9 din Legea nr. 85/1992, coroborate cu nr. 61/1990, dreptul de a cumpăra locuința deținută cu chirie.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că fundamentul juridic al ambelor cereri este același, respectiv existența unei locuințe închiriate de către reclamant, locuință de serviciu construită din fondurile locative de stat.
Împrejurarea că ulterior soluționării primei acțiuni Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, s-a pronunțat asupra unei probleme de drept ce are incidență pe fondul prezentei cereri - respectiv asupra domeniului de aplicare a art. 7 din Legea nr. 85/1992 - locuințe închiriate atât înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, cât și ulterior acestei date - nu este de natură să schimbe cauza prezentei acțiuni.
Conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, "soluțiile pronunțate numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese".
Cum în speță recurentul reclamant nu a înțeles să exercite căile legale de atac împotriva sentinței civile nr. 829/C/2007 pronunțate de Judecătoria Mangalia în dosarul nr-, ocazie cu care putea valorifica și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5/2008 în recursul în interesul legii - decizie invocată de recurent - se constată că prima instanță a reținut în mod judicios că cele două acțiuni au avut o cauză identică, hotărârea pronunțată în recursul în interesul legii neputând determina schimbarea cauzei prezentei acțiuni.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în M,-, -. 26, județul C, împotriva deciziei civile nr. 414 din 22 septembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC M SA, cu sediul în M,-, județul C și intimata chemată în garanțeiSC 2 MAI M SA, cu sediul în M,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/28.12.2009
gref. -
2 ex./4.01.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
