Obligație de a face. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 432/2009

Ședința publică de la 16 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 78/23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Completul de judecată s-a constituit potrivit disp. art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dat fiind faptul că domnul judecător lipsește din instanță astfel cum s-a reținut în procesul verbal încheiat cu această ocazie, iar în data de 16.04.2009 permanența este asigurată de doamna judecător - - - conform planificării de permanență a secției.

La apelul nominal efectuat în cauză la a doua strigare se prezintă consilier juridic pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Sibiu, lipsă fiind reclamantul recurent și pârâta intimată Direcția și Protecției Sociale Sibiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar întâmpinări din partea pârâților intimați Casa Județeană de Pensii Sibiu și Direcția și Protecției Sociale Sibiu.

Se constată înregistrată la dosar o cerere formulată de avocat - apărător al recurentului prin care se solicită lăsarea la urmă a cauzei, eventual amânarea pronunțării. Alăturat cererii se depune în copie scrisoarea expertului contabil adresată recurentului, conținând lămuriri asupra raportului de expertiză efectuat în cauză.

Instanța, constatând că domnul avocat nu are delegație de reprezentare la dosar, nu va lua în considerare cererea formulată de acesta privind amânarea pronunțării și văzând că nu sunt alte cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Reprezentanta pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii Sibiu solicită respingerea recursului formulat de reclamantul și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. Susține în esență că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre temeinică, fiind lămurită cu privire la modul de determinare a cuantumului pensiei reclamantului, având obligația de a solicita lămuriri sau completări la raportul de expertiză doar în măsura în care considera că este cazul.

Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în apărare, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr-, astfel cum a fost precizată, reclamantul a chemat în judecată pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu și Casa Județeană de Pensii Sibiu solicitând recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr. -/01.07.2007 emisă de CJP Sibiu.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin decizie a fost stabilită în mod eronat vechimea totală în muncă precum și vechimea pe grupe de muncă, motiv pentru care solicită recalcularea drepturilor bănești cuvenite.

Pârâta CJP Sibiu a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii, întrucât drepturile de pensie au fost stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2007, având în vedere mențiunile din carnetul de muncă.

Față de precizarea de acțiune a solicitat respingerea contestației întrucât asupra aspectelor puse în discuție instanța s-a pronunțat prin sentința definitivă pronunțată în dosar nr-.

Pârâta Sibiu a solicitat respingerea contestației invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 78/2009 Tribunalul Sibiua admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Sibiu și a respins contestația formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit Legii nr. 19/2000 numai casele județene de pensii au calitate procesuală pasivă în astfel de litigii, iar sub aspectul rectificării înscrierilor din carnetul de muncă, nu are nici o atribuție în domeniu, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei s-a reținut că pentru a se verifica legalitatea și temeinicia stabilirii cuantumului pensiei contestatorului s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile.

Instanța a reținut din probatoriul administrat că intimata a determinat în mod corect drepturile de pensie cuvenite contestatorului, modalitatea de calcul fiind cea prevăzută de art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Instanța nu a luat în considerare raportul de expertiză, dat fiind faptul că prin lucrarea de expertiză expertul nu a răspuns la obiectivul stabilit de instanță și nici la obiecțiunile părților.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului recurentul reclamant a susținut că pentru soluționarea cauzei instanța de fond a apreciat ca întemeiată cererea de efectuare a unei expertize, pentru care a stabilit și obiectivele la care expertul trebuie să răspundă.

experți au fost numiți și înlocuiți de către instanță, expertiza fiind în final depusă de către expert, cu participarea expertului consultant.

Expertiza și suplimentul efectuat ulterior nu conțin obiectivul propus de instanță la fila 38, iar instanța a respins acțiunea motivat de acest lucru.

Soluția este greșită deoarece instanța avea datoria de a solicita completarea expertizei sau avea posibilitatea de a chema pe expert pentru lămuriri suplimentare, aceasta cu atât mai mult cu cât rezultatele expertizei demonstrează modul defectuos în care pensia reclamantului este calculată în prezent.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

Intimata CJP Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului având în vedere că motivul determinant care a condus la înlăturarea din procesul deliberativ a lucrărilor expertului a fost faptul că obiectivele propuse de către recurent, la care expertul a răspuns, nu aveau legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și faptul că expertul a avut în vedere adeverințele eliberate ulterior emiterii deciziei contestate.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă "judecătorii au îndatorireasă stăruie, prin toate mijloacele legale,pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Pentru dezlegarea pricinii, instanța fondului a încuviințat în temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, efectuarea unui raport de expertiză.

Cu respectarea prevederilor art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a stabilit prin încheiere obiectivele asupra expertul urmează a se pronunța.

Potrivit încheierii din ședința din 16.01.2008 instanța a stabilit ca obiectiv pentru expert determinarea cuantumului pensiei cuvenite contestatorului urmare a recalculării în baza OUG nr. 19/2007. La următorul termen, după numirea expertului i se comunică acestuia că trebuie să determine stagiul de cotizare pe grupe de muncă în conformitate cu dispozițiile art. 160 din Legea nr. 19/2000 și să răspundă la obiectivul stabilit de instanță prin încheierea din 16.01.2008 (încheierea din 07.02.2008). Obiectivele sunt din nou suplinite la următorul termen, expertul trebuind să stabilească și vechimea totală în muncă, vechimea în grupa a II-a de muncă, să ia în calcul adeverințele eliberate de unități, să respecte dispozițiile art. 184 din Legea nr. 19/2000, art. 11, 12, 14 și 48 din Legea nr. 3/1977.

După un șir de înlocuiri ale expertului numit în cauză, se depune raportul de expertiză de către expert (filele 166-177).

La acest raport de expertiză sunt formulate obiecțiuni de către CJP Sibiu și este depus un supliment de expertiză.

Acest raport de expertiză a fost înlăturat de către prima instanță pe motiv că nu a răspuns la obiectivul stabilit de către instanță nici după formularea de obiecțiuni.

Mai întâi că deși pârâta CJP a formulat obiecțiuni, instanța nu s-a pronunțat asupra acestora, cu toate că pârâta a adus la cunoștința instanței că în maniera în care este redactat raportul de expertiză nu poate duce la o soluționare temeinică a cauzei.

Obiecțiunile sunt ignorate de către instanță, deși pertinența acestora este mai mult decât evidentă.

În mod greșit instanța nu a cenzurat obiectivele propuse de către reclamant, deoarece, astfel cum au fost comunicate expertului și față de obiectul contestației, nu puteau duce la soluționarea cauzei, întrucât nu lămurea împrejurarea esențială dedusă judecății - dacă drepturile de pensie stabilite în favoarea reclamantului sunt sau nu corect calculate.

Instanța nu a pus în vedere clar expertului ce adeverințe trebuie să aibă în vedere, nu i-a adus la cunoștință că nu poate valorifica adeverințe/documente ce nu au fost depuse în original la dosarul de pensie, iar raportul de expertiză nu arată de unde provine greșeala în modul de calcul al pensie reclamantului astfel cum fost stabilită prin decizia contestată.

Prin urmare, instanța nu și-a exercitat rolul activ și nu a condus desfășurarea procesului civil astfel încât să ducă la aflarea adevărului.

În condițiile în care raportul de expertiză, apreciat ca necesar în soluționarea cauzei, nu a răspuns obiectivului stabilit de către instanță, în mod greșit instanța a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că acesta nu ar fi dovedit că drepturile sale de pensie au fost greșit calculate. Din raportul de expertiză reieșea contrariul, iar instanța putea stabili dacă expertul a răspuns corect verificând dacă acesta a luat sau nu în considerare și documente care nu trebuiau valorificate la stabilirea punctului de pensie și a cuantumului pensiei. Greșeala în elaborarea raportului de expertiză pleacă de la formularea defectuoasă a obiectivelor de către instanța fondului, pentru ca în final instanța să se prevaleze oarecum de această culpă proprie tocmai pentru a pronunța soluția de respingere cu motivarea că expertul nu a răspuns la obiectivul de expertiză.

Plecând tocmai de la această susținere a instanței, tribunalul constatând că expertul nu a răspuns la obiectivul încuviințat, trebuia să aprecieze că proba nu a fost încă administrată cu respectarea dispozițiilor instanței și să procedeze în consecință, punând în vedere expertului să răspundă la obiectivul stabilit conform încheierilor de ședință.

Având în vedere motivarea instanței de fond, Curtea consideră că aceasta nu a soluționat fondul cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul declarat de către reclamant, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru rejudecarea cauzei pe fond.

În rejudecare, instanța va stabili cu claritate obiectivele la care expertul urmează a răspunde având în vedere obiectul cauzei și faptul că trebuie verificat numai dacă pârâta CJP Sibiu a valorificat corect toate datele ce se aflau în baza sa de date, nu și alte documente depuse ulterior la dosarul de pensie sau dosarul instanței și care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii deciziei contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 78/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dos-.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.04.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red./8.05.2009

Dact.IM//3ex

Judecători fond:-,

Președinte:Monica Maria Mureșan
Judecători:Monica Maria Mureșan, Manuela Stoica, Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Alba Iulia