Obligație de a face. Decizia 4503/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4503
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.45 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți, reprezentați de avocat lipsind: intimata pârâtă. SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciind cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat pentru intimații reclamanți, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Olt ca legală și temeinică și depune concluzii scrise și practică judiciară.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Olt prin sentința civilă nr.45 de la 22 ianuarie 2009 admis acțiunea formulată de reclamanții, -, G, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA B și în consecință:
A constatat că reclamanții au desfășurat activitate care se încadrează în grupa a I-a de muncă, în următoarele perioade, după cum urmează: - 24. 10. 1991 - 31. 03. 2001, - 01. 03. 1990 - 23. 05. 1991 și 18.05. 1992 - 31.03. 2001, - 01.03. 1980 - 22. 01..1981 și 10. 08.1982 - 31. 03. 2001, - 01. 08.1974 - 22. 06. 1975 și 06. 12. 1976 - 31. 03. 2001, - 11. 09. 1986 - 26. 05. 1988 și 15. 11. 1989 - 31. 03. 2001, - 11. 02. 1978 - 31. 03. 2001, G - 01. 08. 1973 - 22.06. 1975 și 15. 12. 1976 - 31. 03. 2001, - 06. 08. 1973 - 24 06 1975 și 8.12.1976 - 31. 03.2001, - 19. 06.1989 - 16. 10.1991 și 29. 10. 1992 - 31. 03. 2001, - 17. 10. 1988 - 31. 03.2001, - 13. 06.1979 - 31. 03. 2001, - 04. 04.1988 - 31. 03. 2001, - 18. 02. 1980 - 31. 03. 2001, G - 15. 08.1974 - 31. 03. 2001, - 13. 02.1984 - 16.09.1987 și 17. 01. 1989 - 31. 03. 2001, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
A obligat pârâta să elibereze reclamanților adeverințe în acest sens.
S-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
A fost înlăturată excepția necompetenței materiale a instanțelor de judecată, având în vedere că nici un act administrativ nu poate avea caracter definitiv și nu poate fi sustras controlului judecătoresc în raport de dispoz. art. 6 din CEDO și art. 21 din Convenție.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâtei în condiții de lucru nocive ce se încadrează în grupa I de muncă, fiind concludente în acest sens și mențiunile din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Expertul a făcut o analiză comparativă între activitatea și riscurile reclamanților și cea a altor categorii profesionale care beneficiază de această grupă de muncă.
La pronunțarea hotărârii instanța face referire și la înscrierile existente în carnetul de muncă al reclamanților, precum și la dispoz. art. 171-187 din Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele de muncă, pârâta nedovedind că a luat măsuri corespunzătoare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate invocând excepția lipsei calității procesuale pasive,susținând că reclamanții au fost preluați de noile structuri desprinse, odată cu arhiva de personal, noile societăți comerciale substituindu-se drepturilor și obligațiilor reclamantei.
Pe fondul cauzei, se arată că instanța nu a ținut cont de dispoz. art. 198 din Legea 19/2000, din punct de vedere juridic locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care au fost încadrate în grupa a de muncă, neregăsindu-se și în grupa I de muncă.
S-a apreciat că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate dispoz. art. 5 din Ordinul 50/1990 conform cărora existența condițiilor deosebite de muncă trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de MS sau de laboratoarele de specialitate proprii.
De asemenea și-a depășit competențele, încadrarea făcându-se de conducerea unităților împreună cu sindicatele, în funcție de timpul efectiv lucrat la locurile de muncă.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz. art. 304 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Nu este întemeiată critica privind depășirea competenței, deoarece prin acțiune reclamanții nu au solicitat să fie nominalizați într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului 50/1990 a cărui rațiune, așa cum rezultă și din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii, ce se desfășoară în condiții deosebite.
Recurenta a invocat în continuare inaplicabilitatea în speță a Deciziei nr.87/1999 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a duispoz.art.2 alin.1 din Decretul Lege nr.68/1990.
Și această critică este nefondată, deoarece decizia mai sus arătată se referă strict la o anumită speță, iar din considerentele sale rezultă că nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.
În cel de-al doilea motiv de recurs se critică raportul de expertiză efectuat în cauză, susținând că acesta ar încălca prevederile art.5 din Ordin.
Susținerea că au fost încălcate dispoz.art.5 din Ordinul 50/1990 nu este întemeiat deoarece această condiționare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969 - 31.12.1989 - art.14 din ordin, și nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990.
Raportul de expertiză efectuat în cauză s-a bazat pe înscrisuri privind condițiile deosebite de lucru și riscurile la care reclamanții au fost supuși, pe raportul Comisiei de analiză a locurilor de muncă, studiul efectuat la cererea recurentei, de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția, referate ale Direcției de Sănătate Publică, lista cu personalul inapt și condiționat, lista locurilor de muncă cu risc deosebit, evidența bolilor profesionale și accidentelor de muncă și buletine de determinări toxicologice, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
Această concluzie se regăsește în nota de fundamentare la HG nr.1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă, fiind analizarea condițiilor de muncă. Prin Notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.45 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
10.07.2009
Red.jud. -
2ex/AS
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marian Lungu