Obligație de a face. Decizia 452/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.452/
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai Judecătpr Maria
-: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 824 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr. 10926 din 16.09.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul recurent avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Timișoara în condițiile în care aceasta a anulat cererea ca netimbrată și s- procedat la judecarea fondului cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civila nr.10926/16.09.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- s-a espins ca neîntemeiată cererea de asistență judiciară.
A fost admisa excepția netimbrării acțiunii.
A fost anulată, ca netimbrată, acțiunea civilă, având ca obiect obligația de a face și pretenții, formulată de reclamantul.
Pentru a se pronunta astfel prima instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecatoriei înregistrată sub nr. 9596/13.06.2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta a solicitat instanței să oblige pârâta să se prezinte în a cincea zi lucrătoare după rămânerea irevocabilă a hotărârii la BNP din T,-, cu toate actele necesare pentru perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 1 ha arabil extravilan, situat în comuna, jud. T, pe care l-a dobândit de la numitul.
În subsidiar se solicită instanței să fie obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 30.000 Euro, reprezentând contravaloarea clauzei penale din promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 15.06.2005.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 969, 1073 și 1075 civ.
La dosar s-au atasat două înscrisuri sub semnătură privată reprezentând promisiuni de vânzare-cumpărare, primul între pârâtă și numitul, iar cel de-al doilea între pârâtă și reclamant.
După repartizarea aleatorie a cauzei instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a timbra cu 3415,20 lei taxa judiciară de timbru, respectiv 8 lei pentru primul petit, având ca obiect obligația de a face și 3407,20 lei pentru petitul subsidiar, plus 5 lei taxa judiciară de timbru. a fost primită de reclamant la data de 07.07.2008. Taxa pentru petitul subsidiar s-a calculat cu luarea în considerare cursului la data depunerii cererii, rezultând valoarea de 108.000 lei
La doua apelare a cauzei la acest termen de judecată apărătorul reclamantului nu numai că nu a timbrat măcar primul petit cu 8 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar corespunzător, dar a depus cerere de asistență judiciară, solicitând instanței un nou termen pentru a depune dovezi în susținerea acestei cereri.
Instanța având în vedere dispozițiile art. 77 alin. 1 pr.civ. văzând că reclamantul nu a depus dovezi din care să rezulte imposibilitatea de a achita 8 lei taxa judiciară de timbru pentru petitul principal, a respins cererea de asistență judiciară ca neintemeiată.
Văzând că la acest termen de judecata reclamantul nu s- conformat obligatiilor legale impuse pentru investirea legala instantei, că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1-3 coroborate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se achită anticipat sau, cel mai târziu până la primul termen de judecată, nerespectarea acestor cerințe fiind sancționată prin anularea acțiunii sau cererii, că în raport cu prevederile art. 9 alin. 2 din nr.OG 32/1995 sancțiunea anulării acțiunii sau cererii devine incidentă și în cazul neîndeplinirii obligației de aplicare a timbrului judiciar în valoarea stabilită prin același act normativ, instanța a admis excepția netimbrării cererii și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desfiintarea sentintei primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucat instanta s-a pronuntat asupra cererii de ajutor public judiciar prin hotararea data în sedinta publica, prin incalcarea prev.art. 15 din OUG 51/2008, considerand ca prin aceasta a fost cenzurat si dreptul la apărare.
Analizând apelul, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 292 al. 2, art. 295 al. 1 și art. 296.pr.civ. s-a constatat că apelul este nefondat si a fost respins în consecință, pentru următoarele considerente:
Apelantul critica solutia primei instante aratand, sub un prim aspect ca cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar nu a fost solutionată in camera de consiliu așa cum prevede OUG 51/2008, prin art. 15, fapt ce l-a privat de dreptul de a formula cerere de reexaminare.
Mai arata ca in ipoteza respingerii cererii de ajutor public, instanta trebuia sa acorde termen pentru a timbra.
Criticile apelantului se apreciază a fi neîntemeiate. Nepronuntarea asupra cererii de acordare a ajutorului public in camera de consiliu se sanctioneaza cu nulitatea relativa, partea trebuind sa facă dovada vătămării care i s-a produs prin pronuntarea in sedinta public, in conditiile art 105 alin 2. Ori, vătămarea nu exista câta vreme reclamantul a putut uza de calea de atac prezenta pentru a-si exprima nemultumirea.
Mai arata ca instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a cererii de ajutor public, critica neîntemeiata deoarece din cuprinsul considerentelor rezulta ca petentul reclamant nu a atașat cererii sale dovezi pentru care sa se bazeze temeinicia ei. Ori, potrivit art. 14 alin.1 din OUG 51/2008, act normativ pe care de altfel, apelantul nici nu le-a menționat drept temei legal, cererea - va fi însotita de înscrisuri doveditoare ale veniturilor petentului si ale familiei sale, precum si de dovezi cu privire la obligatiile de intretinere sau de plata.
De asemenea, cererea trebuia sa fie insotită de o declaratie pe proprie raspundere a solicitantului, în sensul de a preciza daca in cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce forma, pentru ce cauza, precum si cuantumul acestui ajutor.
Apelantul avea posibilitatea sa depună si in prezentul apel înscrisuri in sustinerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, însă nu a înteles sa faca acest lucru, iar referitor la obligatia sa de a le depune la prima instantă, atasate cererii,disp. art. 129 alin.1 teza a pr.civ.prevad ca părtile au obligatia sa îndeplineasca actul de procedura în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform disp.art. 723 alin.1, precum si sa-si probeze pretentiile si apărările.
Prin prisma acestor considerente, Tribunalul a apreciat ca motivele de apel nu sunt întemeiate, motiv pentru care vazand disp.art. 296.pr.civ. va respinge ca nefondat apelul.
Împotriva deciziei instanței de apel nr. 824 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs reclamantul solicitând casarea acesteia precum și a sentinței primei instanțe, deoarece în mod greșit cererea sa de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de ajutor public judiciar în sensul prevăzut de dispozițiile OUG 51/2008, neacordându-se reclamantului posibilitatea de a ataca cu cerere de reexaminare încheierea instanței.
În drept au fost invocate motivele de recurs prevederile de art. 304 pct.4, 5 și 9 Cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Reclamantul a formulat în fața primei instanțe pentru termenul din 16.09.2008 o cerere intitulată " asistență judiciară" din cuprinsul căreia rezultând că, în realitate acesta dorea acordarea unui ajutor public judiciar în condițiile reglementate OUG nr. 51/2008, act normativ în vigoare la acel moment.
Prima instanță, și apoi instanța de apel nu au ținut seama de dispozițiile noului act normativ care reglementează cererea de ajutor public judiciar, calificând solicitarea reclamantului ca o simplă cerere de asistență judiciară, pe care au respins-
Din acest punct de vedere soluția primei instanțe este greșită deoarece o cerere, al cărui conținut este reglementat de OUG nr. 51/2008 trebuie soluționat în mod expres potrivit dispozițiilor acestui act normativ, consecințele juridice având o influență directă asupra soluției adoptate de către prima instanță.
Ca atare, sunt corecte susținerile reclamantului recurent în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare și mai ales dreptul de a beneficia de dispozițiile OUG 51/2008 pentru a putea face față procesului, care impune în sarcina sa o serie de taxe de timbru ale căror sume sunt importante.
Soluția primei instanțe de anulare ca netimbrată a acțiunii, prin neexercitarea procedurilor speciale prevăzute de OUG nr. 51/2008, creează în sarcina reclamantului o vătămare importantă și mai ales pune în discuție aspectul de nelegalitate al modului de soluționare al cererii privind imposibilitatea materială de timbrare, cu o consecință directă a îngrădirii dreptului la acces în justiție, drept recunoscut în favoarea fiecărui cetățean.
Față de cele arătate instanța de recurs va reține nelegalitatea hotărârilor primelor instanțe, sub aspectul modului de aplicare, în speță, a OUG nr.51/2008 și va proceda la admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Timișoara.
Instanța de trimitere va examina cererea reclamantului depusă la fila 14 (dosar primă instanță) din perspectiva OUG nr. 51/2008, indicând acestuia inclusiv calea de atac prevăzut de actul normativ cu caracter special.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 824 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr.10926 din 16.09.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
Red. LL/ 22.05.2009
Dact. NF/22.05.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș - C,
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Daniela Calai Judecătpr Maria