Obligație de a face. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 48/
Ședința publică din data de 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de repunere pe rol a cauzei și recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -ămin,. A,. 13, parter, județul C, împotriva deciziei civile nr. 460/C/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți "", cu sediul în-, județul C, domiciliată în M,-, -ămin,. A,. 13, parter, județul C și intimații chemați în garanție STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în strada -. - nr. 50, sector 1, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul reclamant avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 40434/2008, depusă la dosar, pentru intimata pârâtă "" C avocat, fără delegație, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, prin serviciul registratură, la data de 5.01.2010 recurentul reclamant a depus o cerere de repunere pe rol a dosarului civil nr- în vederea continuării judecății, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, cerere timbrată cu timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea, arată că la dosar se află extras de pe portalul instanțelor de judecată din care rezultă că, cererea de strămutare formulată de petentul G și înregistrată sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată prin încheierea nr. 6126/28.05.2009, în sensul respingerii cererii de strămutare.
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar chitanța seria nr. CT - PJ/1.02.2010 în sumă de 5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol și practică judiciară.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Având, pe rând, cuvântul, apărătorii recurentului reclamant și al intimatei pârâte solicită repunerea pe rol a cauzei și acordarea cuvântului asupra recursului.
Deliberând, Curtea, având în vedere că cererea de strămutare formulată de petentul G și înregistrată sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată prin încheierea nr. 6126/28.05.2009, în sensul respingerii ei, constată că nu mai subzistă temeiul de suspendare și că sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 245 Cod procedură civilă, motiv pentru care încuviințează cererea de repunere pe rol și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Având cuvântul, apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respingerea cererii reconvenționale ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 640/29.09.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant G în contradictoriu cu intimata pârâtă COM CM C, intimata și intimații chemați în garanție STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și B, împotriva sentinței civile nr. 406/14.01.2008 a Judecătoriei Constanța.
Tribunalul a reținut că prin hotărârea instanței de fond s-au respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția inadmisibilității acțiunii și totodată s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă în contradictoriu cu reclamantul pârât G și pârâta și s-a dispus evacuarea reclamantului pârât G și a pârâtei din camera 13 situată în căminul situat în M-. A parter.
A fost obligat reclamantul pârât G la plata către pârâta reconvenientă, a sumei de 202,3 lei cu titlu de chirie și s-a respins, ca nefondată,
cererea de obligare la plata sumei de 404,6 lei, reprezentând dublul chiriei lunare.
Au fost obligați reclamantul pârât G și pârâta la plata către pârâta reclamantă, a sumei de 68 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a constatat, cât privește situația de fapt, că la data de 29.03.2005 a fost întocmit între C și G procesul-verbal de predare primire a suprafeței locative conform fișei de calcul a chiriei, înregistrat sub nr. 2254, potrivit cu care reclamantului i-a fost închiriată o cameră de 15,09 mp dotată cu fereastră, instalație electrică, 1 hol, cameră de 4,63 mp, în folosință exclusivă și o cameră baie de 19,72 mp, dotată cu instalație electrică, instalație sanitară, în folosință comună; termenul de închiriere a fost stabilit ca fiind de 1 an, respectiv, de la 01.03.2005 până la 01.03.2006. Contractul a expirat la data stabilită de părți, nefiind prelungit din cauza neînțelegerii părților cu privire la chiria aferentă acestui spațiu.
Clădirea în care este amplasată garsoniera a fost construită în anul 1975 pe o suprafață de teren trecută din administrarea orașului M în administrarea de Construcții Locale C, imobil care, în prezent a trecut în proprietatea pârâtei SC SA, societate care, până în anul 2001 avut și capital social de stat. . din acest imobil au început să fie închiriate cu contracte interne cu durata de un an, având ca obiect o cameră cu grupuri sanitare comune pe etaj.
Instanța de fond a dispus asupra incidenței art. 7 din Legea 85/1992, cu trimitere la decizia Curții Constituționale în legătură cu acest text, arătând că este adevărat că prevederile legale invocate de reclamantă nu fac distincție între persoanele titulare de contract de închiriere la data intrării în vigoare a legii și cei care au dobândit calitatea de chiriaș ulterior acestei date și că beneficiul dreptului la cumpărare a locuinței aparține și celor din urmă, dar că, pentru incidența acestor prevederi legale este necesară existența unui contract de închiriere valabil încheiat la data formulării cererii de cumpărare a locuinței. Or, în speță, această condiție nu este realizată, contractul expirând la data stabilită de părți, nefiind prelungit, din cauza neînțelegerii părților cu privire la chiria aferentă acestui spațiu.
Același punct de vedere a fost îmbrățișat și de către Tribunal, cu ocazia soluționării apelului, arătându-se că acțiunea reclamantului s-a respins întrucât, la data formulării cererii de vânzare a garsonierei, contractul de închiriere era expirat, prin ajungere la termen precum și datorită faptului că, spațiul în litigiu nu îndeplinea condițiile impuse de art. 2 din Decretul Lege 61/1990, nefiind o locuință în sensul acestui act normativ.
Au fost înlăturate susținerile potrivit cu care judecătorul fondului nu a reținut că locuința în litigiu este o una de intervenție, în cauză fiind inaplicabile prevederile Legii 114/1996 privind locuințele de serviciu, întrucât actul normativ definește acest tip de locuință ca fiind aceea destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale, însă camera închiriată de pârâtă către reclamant nu se încadrează în aceste prevederi, întrucât între cele două părți nu există relații de tip angajator - angajat, nefiind întrunită nici ipoteza prevăzută de teza finală a art. 53 alin.4 din Legea 114/1996, care arată că acestea vor fi vândute în situația în care activitatea care a generat realizarea locuințelor respective s-a restrâns sau a încetat.
În acest sens, Tribunalul a argumentat în completare că, societatea pârâtă are ca obiect de activitate și oferirea de servicii de cazare, căminul, constituind un punct de lucru utilizat pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia; închirierea fiind un act de comerț, venitul obținut reprezintă profit al societății și pentru care se achită impozit pe profitul general, astfel încât apelantul reclamant nu este decât un beneficiar al unor servicii de cazare în realizarea obiectului de activitate al societății comerciale.
S-a stabilit, astfel, că Legea nr.85/1992 republicată nu este incidentă în speță, întrucât societatea pârâtă are ca obiect de activitate și oferirea de servicii de cazare, căminul " fiind parte a patrimoniului societar și fiind exploatat în scopul realizării obiectului de activitate al acesteia, el nefiind achiziționat în procesul de privatizare, pentru a fi folosit cu destinație locativă, în sensul dat noțiunii de locuință prin Legea nr. 114/1996 și Decretul-Lege nr. 61/1990. În situația vânzării spațiului în litigiu către reclamant, societatea comercială ar fi pusă în situația de nu-și mai putea realiza obiectul de activitate, ceea ce nu este admis.
Instanța de apel a apreciat că, din acest punct de vedere, soluția primei instanțe este legală și temeinică, apelul fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G, care a criticat-o pe temei de nelegalitate în raport de disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Recurentul reclamant a arătat că instanțele nu au ținut seama de faptul că garsoniera ocupată în temeiul contractului de închiriere constituie o locuință de serviciu, iar nu o locuință de intervenție și prin urmare s-a făcut o greșită raportare la decizia nr. II din 29.09.1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurentul a apreciat că în speță se aplică decizia nr. 5/21.01.2008 pronunțată de Secțiile Unite în dosarul nr. 59/2007, care a statuat asupra aplicării prevederilor Legii nr. 85/1992 și la contractele de închiriere care au luat ființă sub imperiul său.
S-a solicitat să se constate că acest spațiu constituie singura posibilitate locativă a recurentului și a familiei sale și că are dreptul legal să o cumpere în raport de dispozițiile art. 7 al. 5 din Legea nr. 85/1992, pentru că acest cămin a fost construit în anii 1974 - 1975 din fondurile statului, iar societatea intimată
l-a dobândit în procedura privatizării, fără să aloce fonduri pentru achiziționarea lui.
S-a mai susținut că în contractele de închiriere s-a stipulat caracterul de locuință de serviciu și s-a negat apartenența acestui activ la prevederile art. 7 al. 7 din lege.
Recursul a vizat, deopotrivă, necesitatea asigurării egalității cetățenilor român în fața legii, fiind evocate normele cuprinse în Decretul-Lege nr. 61/1990, care ca și în situația celor din Legea nr. 85/1992 au caracter special, fiind aplicabile din momentul adoptării lor tuturor situațiilor juridice similare.
S-a susținut că Legea nr. 85/1992 nu are aplicabilitate limitată în timp și nu face discriminări între chiriași, în sensul că ar beneficia de prevederile acestei legi doar cei care aveau contracte de închiriere la data de 29.07.1992.
Recursul a vizat admiterea căii de atac și reformarea soluțiilor anterioare, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea societății pârâte la vinderea către reclamant a garsonierei - locuință de serviciu, deținută în baza contractelor de închiriere.
Recurentul a depus concluzii scrise, iar în raport de criticile formulate, care se încadrează formal în prevederile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă (,încălcarea sau aplicarea greșită a legii), se vor reține următoarele considerente:
Situația premisă la care trebuie să se raporteze orice analiză a raportului litigios în speță o constituie definirea naturii juridice a spațiului deținut de recurentul reclamant cu titlu locativ și care permite în final să se constate incidența sau, dimpotrivă, inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 85/1992 republicate.
Norma evocată în proces de către reclamant reglementează vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și constituie, prin finalitate, o reflectare a justiției sociale asumate de legiuitor în legătură cu acest tip de spații locative.
Decizia nr. V din 21.01.2008 a - Secțiile Unite a statuat, în recursul în interesul legii, asupra unui aspect care însă nu are - astfel cum a susținut recurentul - relevanță în speță, anume, existența aptitudinii chiriașului spațiului locativ construit din fondurile statului de a beneficia de același drept ca și cel care deținea locuința cu contract de închiriere valabil la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
În mod judicios tribunalul a reținut, însă, că deși această decizie - publicată după pronunțarea soluției de către instanța de fond - tranșează o chestiune soluționată diferit în jurisprudență până la acea dată, ea nu are incidență în cauză câtă vreme nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele de raportare la Legea nr. 85/1992. Sub acest aspect, existența unor raporturi juridice de natura locațiunii și apartenența spațiului (predat reclamantului pe baza procesului-verbal din 2004 ) în ansamblul unui Cămin cu mai multe astfel de încăperi, nu sunt suficiente pentru a aprecia în mod just că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992, deoarece astfel cum s-a reținut și în apel, spațiul în litigiu nu este o locuință în înțelesul dat de Legea nr. 114/1996 și nu în ultimul rând de Decretul-lege nr. 61/1990 ( la care face de altfel trimitere actul normativ din 1992 ).
Legea nr. 85/1992 a urmărit complinirea și reglementarea unor situații similare locuințelor la care se referă Decretul-lege nr. -, dar care aveau un regim juridic distinct de acestea - anume, cele care erau construite din fondurile statului, dar nu se aflau în administrarea unităților specializate pentru vânzarea către populație, precum și cele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii.
În speță, criticile de nelegalitate formulate de recurent sunt nefondate, întrucât intimata COM CM a probat nu doar că această clădire a fost construită anterior anului 1989 din fondurile statului, fiind preluată odată cu înființarea societății potrivit Legii nr. 15/1990 ca activ în patrimoniul propriu (art. 20), prin preluarea activului și pasivului fostului C și că a predat-o recurentului reclamant pentru satisfacerea nevoilor locative, ci și că acest Cămin figurează ca punct de lucru al societății, iar una dintre activitățile care definesc obiectul de activitate îl reprezintă închirierea de spații de cazare, pe care o exercită inclusiv în ce privește spațiul în litigiu.
Prin urmare, încadrarea acestui spațiu în categoria locuințelor de intervenție sau a locuințelor de serviciu nu are relevanță, întrucât ceea ce este determinant în speță este - astfel cum a conchis și instanța de apel - inaptitudinea acestuia de a fi supus regimului juridic al locuinței, în sensul definit de Legea nr. 114/1996, dar și de Decretul-lege nr. 61/1990.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare, prin prisma dispozițiilor legale incidente, a situației de fapt și că nu există temeiuri de reformare în raport de disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă a deciziei recurate, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -ămin,. A,. 13, parter, județul C, împotriva deciziei civile nr. 460/C/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți "", cu sediul în-, județul C, domiciliată în M,-, -ămin,. A,. 13, parter, județul C și intimații chemați în garanție STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în strada -. - nr. 50, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Jud.apel. /
jud. /2 ex./ 25.02.2010.
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
