Obligație de a face. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 485/
Ședința publică de la 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții CURTEA DE APEL BRAȘOV și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 482/29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 aprilie 2008 când părțile au lipsit, iar instanța, constatând că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a rămas în pronunțare, iar în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 24 aprilie 2008.
CURT EA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 482/29.02.2008, a Tribunalului Brașov, a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii,ca fiind fara obiect.
A fost admisă in parte actiunea precizată, formulată de reclamantul,cu domiciliul ales la sediul Curtii de Apel B,cu sediul in mun.B,B-dul - nr.5,jud.B,in contradictoriu cu paratii Curtea de Apel B, cu sediul in mun.B,B-dul - nr.5,jud.B si Ministerul Justitiei,cu sediul in mun. B,str.- nr.17,sector 5.
Au fost obligați paratii sa plateasca in solidar reclamantului drepturile salariale cuvenite acestuia pe anii 2004,2005 si 2006,cu titlu de prima de vacanta si tichete de masa.
Au fost respinse restul pretentiilor reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, instanța a constatat ca nu are obiect,deoarece aceasta institutie nu a fost chemata in judecata in calitate de parat,ci in conformitate cu dispozitiile art.27 alin.3 din nr.OG137/2000.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de muncitor la Curtea de Apel B din data de 01.12.1993,avand o serie de atributii,in principal de colaborare cu conducerea Curtii de Apel in scopul prevenirii accidentelor si imbolnavirilor profesionale.(filele 3,61-63)
Prin prezenta acțiune se solicită,in petitul II,obligarea pârâților la plata primei de vacanță pe anii 2004,2005 si 2006,si a tichetelor de masa incepand cu anul 2004.
Pornind de la temeiul juridic al acțiunii, astfel cum a fost indicat în actiune, respectiv dispozițiile OG 137/2000, Tribunalul urmează să analizeze dacă în cauza de față reclamantul se afla într-o situație discriminatorie față de persoanele care ocupă o funcție in cadrul personalului conex al instantelor și cărora le-au fost recunoscute aceste drepturi prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin.1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța a constatat că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă, prin faptul că instanțele judecătorești din B si din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând alte functii in cadrul acelorasi instante,se instituie un tratament discriminator față de reclamant,care nu face parte din personalul conex,dar care indeplineste atributii de serviciu in cadrul instantei judecatoresti.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță, neacordarea primei de vacanță si tichetelor de masa reclamantului instituie un tratament inegal în raport de personalul auxiliar si conex al instanțelor din tară care au obținut în justiție recunoașterea acestor drepturi.
Convenția Europeană a Drepturilor omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în, stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, existând hotărâri judecătoresti irevocabile ce vizează personalul auxiliar,neacordarea drepturilor salariale solicitate de reclamant din prezenta cauză ar crea o situație de discriminare directă, un tratament diferențiat,având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
N u poate fi retinuta apararea paratilor potrivit careia reclamantului nu i se cuvin aceste drepturi,deoarece nu face parte din personalul auxiliar sau conex al instantelor de judecata;acesta isi desfasoara activitatea in cadrul instantei judecatoresti iar atributiile diferite ale celor doua categorii de salariati nu justifica un tratament diferentiat in ceea ce priveste acordarea dreptului la prime de vacanta si tichete de masa.
Prin urmare, văzând dispozițiile legale sus-menționate, și constatând că reclamantul a fost prejudiciat cu drepturile bănești neîncasate, constând în prima de vacanță si tichete de masa aferente anilor 2004,2005 si 2006, instanța a admis in parte acțiunea astfel cum a fost precizată și pe cale de consecință a obligat pe parati sa plateasca in solidar reclamantului aceste drepturi salariale.
In ceeea ce priveste petitul referitor la incadrarea reclamantului in categoria personalului conex al instantei de judecata, instanta a constatat ca acesta nu poate fi admis.
Astfel,trecerea reclamantului in alta categorie de salariati reprezinta o modificare a contractului individual de munca,prin schimbarea felului muncii,prevazuta de art.41 alin.3 lit.c Codul muncii,iar acest lucru se poate realiza numai daca si angajatorul este de acord(prin acordul ambelor parti),asa cum dispune art. 41 alin.1 muncii.
In consecinta,instanta a respins aceste pretentii ca neintemeiate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției.
Prin motivele de recurs formulate de Curtea de Apel este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin motveled de recurs ale ambelor părți, pe fondul cauzei se arată, în esență următoarele:
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul că a acordat un drept neprevăzut de lege. Referitor la existența unei discriminări se arată că puterea judecătorească nu se poate pronunța asupra acestui aspect iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca organ de specialitate poate pronunța hotărâri cu caracter de recomandare pentru puterea legislativă.
Prin motivele de recurs se mai arată că jurisprudența nu este izvor de drept, iar reclamantul nu face parte din persoanlul auxiliar al instanței și nu beneficiază de drepturile legale instituite acestei categorii profesionale.
Recursurile sunt fondate.
Prin primul capăt de cerere reclamantul a solicitat ca funcția în care este încadrat să fie trecută în categoria de personal " conex" specific instanței de judecată. Acest petit a fost respins de către instanța de fond, iar soluția pronunțată nefiind atacată de către reclamant acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.
În consecință, având calitatea de personal contractual în cadrul Curții de APEL BRAȘOV, reclamantul nu are dreptul la plata primelor de vacanță întrucât este salariat în baza OUG nr. 24/2000. Așadar, pentru personalul contractual din secotrul bugetar nu a existat și nu există prevedere legală care să reglementeze dreptul la prima de vacanță astfel că în mod nelegal, prima instanță aa dmis acțiunea reclamantului.
În ceea ce privește plata tichetelor de masă, curtea reține că prin decizia nr. 14/18.02.2008 a Înaltei Curți de casație și Justiție pronunțată în cadrul recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dipozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din Legea 142/1998 s-a statuat că în ceea ce privește personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, tichetele de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele de muncă.
În speță, reclaamntul nu a negociat acordarea acestor drepturi prin contractul individual de muncă și nici nu există un act normativ care să continue temei legal pentru pretențiile sale, astfel încât în mod nelegal instanța de fond a admis aceste pretenții.
Referitor la argumentele reținute de instanța de fond bazate pe existența unei discriminări, curtea reține următoarele:
Pretențiile din acțiune au la bază o pretinsă discriminare rezultată din hotărâri judecătorești potrivnice pronunțate de instanțe diferite cu privire la situații juridice similare, adică o discriminare rezultată dintr-un act al puterii judecătorești, ori, prevederile art.3 din OG nr.137/2000 nu au în vedere sub nici o formă acte de discriminare săvârșite de cele trei puteri în stat, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Eventualele discriminări care rezultă din acte ale celor trei puteri (legi, acte administrative, acte normative prin împuternicirea dată de parlament și hotărâri judecătorești) pot fi înlăturate doar prin mijloace speciale reglementate în acest sens prin Constituție și celelalte legi. În acest sens interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, constituie un obiectiv primordial al actului de justiție iar împlinirea acestui deziderat poate fi realizat doar prin căile prevăzute de lege la momentul actual, respectiv prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești.
Cererea adresată unei instanțe de drept comun de a constata existența unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătorești potrivnice nu se circumscrie dispozițiilor speciale ale OG Nr.137/2000 întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, etc, ori hotărârile judecătorești potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de altfel, în principiu, orice hotărâri judecătorești, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluția diferită a instanțelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situației juridice respective.
O interpretare contrară ar face ca actul de justiție să cadă în derizoriu câtă vreme orice instanță de drept comun ar putea să înlăture dispozițiile unei hotărâri judecătorești prin constatarea unei pretinse discriminări săvârșite prin aceasta.
Față de aceste considerente, în baza art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă, cele două recursuri vor fi admise iar sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii în tot a acțiunii și menținerii dispozițiilor referitoare la soluționarea excepției care nu a fost criticată prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 428/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge în tot acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției.
Menține dispozițiile privind soluționarea excepției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 24 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red CȘ 29.04.2008
Dact AG 16.05.2008/ 3 ex
Jud fond /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
