Obligație de a face. Decizia 486/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 486
Ședința publică de la 26 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.592 din 29 septembrie 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. pentru recurenta; lipsă fiind intimatul Municipiul I reprezentat prin primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată. Prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Prezentându-se raportul, potrivit art.308 Cod procedură civilă, se apreciază că cererea de recurs este introdusă în termen, timbrată, motivată; motivele de recurs încadrându-se în cele prevăzute de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Av. cere a i se comunica duplicatul întâmpinări.
Se comunică recurentei prin apărător duplicatul întâmpinării formulată și depusă la dosar de către intimat.
Av. depune la dosar o copie lizibilă a cererii de recurs. Nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul recurentei.
Av. cere admiterea recursului, desființarea deciziei recurate, admiterea apelului și pe fondul cauzei admiterea acțiunii, având în vedere următoarele aspecte. Față de acțiunea introductivă, cere a se observa faptul că, temeiul juridic al acesteia îl reprezintă dispozițiile art.43, actualmente art.47 din Legea nr.10/2001. A făcut referire la acest text de lege motivat de următoarea împrejurare: și anume a considerat că, prin acest articol se aduc modificări inclusiv Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin HG nr.20/1996, publicate în MO nr. 27/1997, în condițiile în care în acest text de lege nou din 2001 nu se mai face nici o referire la termenul în raport cu care trebuiesc apreciate contractele de închiriere, respectiv că numai chiriașii care au încheiate contractele anterior apariției Legii nr.112/1995 ar putea beneficia de dreptul de a-și cumpăra respectivele locuințe sociale. Ca atare, cere a se constata că recurenta îndeplinește cele două condiții impuse de textul de lege din 2001, respectiv Legea nr.10/2001 și anume că a făcut dovada prin înscrisuri că are un contract de închiriere valabil încheiat, în prezent în vigoare, și că respectivul imobil nu a fost naționalizat, neexistând nici o cerere de revendicare a fostului proprietar., de asemenea, a se avea în vedere, atunci când instanța se va pronunța cu privire la acest recurs, și dispozițiile Curții de APEL IAȘI -Secția contencios administrativ și fiscal, care, într-o cauză similară, unde unul dintre chiriași în aceiași situație cu recurenta a invocat excepția de nelegalitate a art.6 din aceste norme metodologice, invocând că se pronunță hotărâri diferite raportat la situații analoage invocate de chiriași și că acest text este interpretat în mod diferit de către instanțe, așa încât pentru unii chiriași care au contracte ulterior anului 1996, se admit astfel de acțiuni, altele nu și ca atare Curtea de APEL IAȘI -Secția contencios administrativ și fiscal a dispus anul acesta că art.6 din normele metologice este un articol nelegal. Totodată, cere a se avea în vedere că, prin decizia nr.73 din 19.07.1995 se califica pentru prima dată constituționalitatea acestei Legi nr.112/1995 și s-au făcut doar două modificări, dar se referă în special la punctul 4 din considerentele acestei decizii unde se face foarte clar vorbire despre împrejurarea că intenția legiuitorului atunci când a promulgat această Legea nr.112/1995, a fost aceea că se dispune vânzarea locuințelor. Acest recurs a fost respins pe motiv că încălca art.969 cod civil și că o astfel de decizie ar constitui o încălcare a legii contractuale și dacă actualul deținător al acestui imobil respectiv intimatul în cauză nu dorește vânzarea, nimeni, nici măcar instanța de judecată, nu-i poate obliga. a se observa aceste considerente de la punctul 4 din decizia anterior invocată și să se aibă în vedere că, inclusiv Curtea Constituțională a statuat că această lege a fost promulgată și are ca scop principal faptul că statul poate dispune asupra bunurilor proprii, iar statul prin această lege a dat posibilitatea tuturor chiriașilor să-și cumpere locuința. De asemenea, cere a fi primite toate considerentele expuse și să se aibă în vedere că imobilul unde recurenta are contract de închiriere valabil încheiat are mai multe apartamente și că, prin soluția pronunțată în luna noiembrie 2008 într-un dosar cu privire la un contract de închiriere încheiat tot anterior apariției Legii nr.112/1995, respectiv pentru chiriașa, de la aceiași adresă din I, str. - - nr.11, s-a pronunțat în dosarul nr- de către Curtea de APEL IAȘI soluția de admitere a acțiunii. Deci, dacă vecinei recurentei din același imobil, i s-a dat posibilitatea să cumpere locuința, cere admiterea recursului așa cum a fost formulată, să se desființeze decizia, să se admită apelul și pe fond să se dispună admiterea acțiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1161/1.02.2008 a Judecătoriei Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul I, prin primar, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta ocupă locuința din I- in baza contractului de închiriere nr. 3239/05.03.2003 încheiat cu Consiliul Local I - Direcția de Administrare a Public si Privat. Reclamanta a solicitat obligarea paratului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul situat la adresa menționata anterior motivat de faptul ca ea are calitatea de chiriaș si ca imobilul nu a fost revendicat de foștii proprietari întemeindu-si cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 10/2001,Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali.(alin 1) Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune(alin 3)". De asemenea in HG nr. 250/07.03.2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede ca pentru imobilele cu destinație de locuința care nu s-au restituit in natura deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași insa aceasta înstrăinare se va face potrivit legislației in vigoare respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 si Legii nr. 10/2000 republicata.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate instanța retine ca deținătorul actual al imobilelor care nu au fost revendicate are doar vocația de a le vinde nu si obligația de a le vinde. Prin obligarea paratului Municipiul I la încheierea contractului de vânzare - cumpărare având ca obiect imobilul situat I- in condițiile in care legea prevede doar dreptul de a-l vinde nu si obligația de a-l vinde s-ar ajunge la încălcarea principiului consensualismului si a libertății contractuale. Atâta timp cat pârâtul Municipiul I nu si-a exprimat intenția de a vinde imobilul obligarea acestuia in acest sens de către instanța ar însemna o restrângere a exercitării dreptului lui de proprietar si ar duce in situația de fata in care nu exista o prevedere legala expresa care sa prevadă obligația de a vinde la încălcarea art. 44 si 53 din Constituție care prevăd ca exercițiul unor drepturi si libertăți poate fi restrâns prin lege si a Protocolului 1 din Convenția Europeana a dreptului Omului care garantează proprietarilor dreptul de a dispune după cum dorește de bunul care ii aparține.
Intr-adevăr legiuitorul a recunoscut prin Legea nr. 112/1995 chiriașilor titulari de contract a apartamentelor care nu se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora dreptul de a cumpăra locuința dar acest drept a fost recunoscut doar chiriașilor care aveau contractul de închiriere încheiat anterior intrării in vigoare a acestei legi or in speța de fata nu este îndeplinita aceasta condiție prevăzuta expres reclamanta având contractul de închiriere încheiat după intrarea in vigoare a legii nr. 112/1995.
Deoarece in cauza nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 prin care legiuitorul a prevăzut expres obligația pârâtului Municipiul I de a vinde daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute deci s-a prevăzut expres o restrângere a dreptului de a dispune iar potrivit Legii nr. 10/2001 pe care reclamantele își întemeiază cererea nu mai este prevăzuta obligația de a vinde instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1161 din 01.02.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost respins prin decizia civilă nr. 592 din 28.09.2008 a Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Raporturile de locațiune dintre părți s-au născut la data de 5.093.2003, ceea ce nu atrage incidența art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Dispozițiile art. 42 alin 3 din Legea nr. 10/2001 reglementează vânzarea locuințelor, stabilind că deținătorii actuali le pot înstrăina către chiriașii care au un drept de preemțiune.
Legea nu stabilește o obligație în sarcina deținătorului actual, ci o facultate a acestuia. În caz contrar, s-ar încălca dreptul de proprietate prevăzut de art. 480 Cod civil, garantat de Constituție și art. 1 din Protocolul 1 din
În cazul în care ar fi o derogare de la principiul libertății contractuale, aceasta ar fi fost prevăzută expres de către legiuitor, având în vedere că este vorba de o restrângere a drepturilor subiecților de drept.
Curtea a statuat cu ingerință Statului în exercițiul drepturilor cu caracter patrimonial trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza James și alții împotriva Marii Britanii, 1986).
Ca atare, prin obligarea la vânzarea imobilului s-ar încălca Protocolul 1.
Față de cele ce preced, tribunalul a respins apelul și pe cale de consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă a păstrat ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală. Susține recurenta că acțiunea sa nu se întemeiază pe disp. Legii nr. 112/1995 ci pe cele ale Legii nr. 10/2001, art. 47 care impune doar două condiții pentru a se putea cumpăra locuința, respectiv calitatea de chiriaș, iar locuința să nu fi fost revendicată de fostul proprietar, condiții pe care aceasta le îndeplinește. Față de dispozițiile Legii nr. 112/1995, cele ale Legii nr. 10/2001 introdus dispoziția referitoare la recunoașterea dreptului de preempțiune al chiriașilor care însă nu înseamnă că lasă la latitudinea deținătorului actual vânzarea imobilelor nerestituite, chiar dacă legiuitorul a folosit termeni dispozitivi.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Recurenta-reclamantă ocupă locuința situată în I,-, în temeiul contractului de închiriere nr. 3239 din 05.03.2003 încheiat cu Consiliul Local I, și, a solicitat obligarea intimatului-pârât la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, motivat de calitatea sa de chiriaș și de faptul că imobilul nu a fost revendicat de foștii proprietari.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 "imobilele care în urma procedurilor prev. la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali (alin. 1) -. Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. 1, pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare chiriașilor având drept de preempțiune". Legea nr. 10/2001 nu a abrogat prevederile Legii nr. 112/1995 privitoare la înstrăinarea către chiriași a spațiilor proprietatea statului. Prin urmare acest text de lege nu stabilește anumite condiții în care se poate face înstrăinarea, ci doar prevede că înstrăinarea se face potrivit legislației care permite aceasta. Or, în materie, singura lege care să permită o astfel de vânzare este Legea nr. 112/1995 și care fixează regulile după care se face vânzarea, situație în care au prioritate prevederile art. 9 din această lege, potrivit căruia chiriașii nu pot cumpăra locuința decât dacăar fi avut contracte de închiriere anterior intrării în vigoare a anterior menționatului act normativ.Ulterior normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 au statuat dreptul de a cumpăra imobilele doar chiriașilor care aucontract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995,condiție pe care recurenta-reclamantă nu o îndeplinește, contractul său de închiriere fiind încheiat la data de 05.03.2003, deci ulterior apariției legii. Acest aspect face de prisos orice discuție cu privire la sintagma "pot fi înstrăinate" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 47 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare.
În consecință, date fiind considerentele expuse și având în vedere și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul și va menține decizia Tribunalului Iași ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 592/29 septembrie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
-
11.12.2008/2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Adriana Elena Andronic, Elena
