Obligație de a face. Decizia 4888/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1862/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4888/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.2084 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, și și cu intimații-pârâți Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți G, și și intimații-pârâți Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.11.2008 sub nr- (nr. în format vechi 3083/C/2008) pe rolul Tribunalului Călărași - Secția Civilă, reclamanții, G, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâților să acorde reclamanților câte 3 zile concediu de odihnă în plus față de cel acordat în prezent - 35 zile - începând cu anul 2008 și pe viitor.
Prin sentința civilă nr.2084/10.12.2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași, a admis cererea reclamanților, G, și împotriva pârâților Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției și a obligat pârâții să acorde reclamanților câte 3 zile de concediu de odihnă în plus față de cel acordat în prezent conform art.79 din Legea nr.303/2004, pentru anul 2008 și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că excepția de necompetență materială a Tribunalului Călărași invocată de Ministerul Justiției prin întâmpinare este nefondată și a fost respinsă.
Asrfel, OUG nr.75/2008 prevede în art.I pct.1 că "cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr.27/2006 . sunt soluționate în primă instanță de curțile de apel". Ori, cererea reclamanților nu cuprinde nici o referire la drepturile salariale, ci se solicită acordarea unor drepturi conform Codului muncii, care nu au caracter salarial. În atari condiții, această cerere nu întră sub incidența OUG nr.75/2008, Tribunalul Călărași având competența generală de judecare a unor litigii de muncă, ca instanță de drept comun.
Pe fond, instanța a constatat că cererea reclamanților este întemeiată. Potrivit art.79 din Legea nr.303/2004, magistrații beneficiază de 35 zile de concediu plătit de odihnă, această normă fiind derogatorie parțial de la dispozițiile art.140 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, în sensul că durata concediului este prevăzut în lege și nu se negociază conform art.140 alin.2 din Codul muncii privind plafonul minim de 20 zile.
Totuși, această prevedere nu înlătură celelalte dispoziții ale Codului muncii unde la art.142 este prevăzut că salariații care lucrează în condițiile grele beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare, dispoziția legală fiind de această dată imperativă și nu facultativă, dacă este întrunită condiția "condițiile grele".
Reclamanții au dovedit existența condițiilor grele prin depunerea la dosar a Ordinului ministerului justiției nr.910/C/2007 și anexei nr.1 la acest ordin din care rezultă că judecătorii își desfășoară activitatea în condiții de muncă, grele, vătămătoare și periculoase. Prin acest ordin se acordă și un spor de 15% din salariul de bază.
Odată stabilit faptul că judecătorii lucrează în condiții grele și vătămătoare, angajatorul (Ministerul Justiției) pe lângă sporul salarial era obligat să acorde și zilele de concediu suplimentare expres prevăzute de legea generală, față de care nu există dispoziții derogatorii.
Zilele de concediu de odihnă suplimentare nu sunt reglementate de Legea nr.303/2004 care nu are nici dispoziții derogatorii. Fiind prevederi cu caracter imperativ angajatorul nu le poate înlătura și era obligat să le acorde.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 26.01.2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 17.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a susținut nelegalitatea hotărârii primei instanțe și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Se arată că în cauză a fost greșit aplicat textul art.142 Codul muncii, în sensul acordării reclamanților unui concediu suplimentar de zile, în afara celui prevăzut de art.79 din Legea nr.303/2004.
Se precizează că dispozițiile cu caracter special din Legea nr.303/2004 au prioritate față de dispozițiile generale din Codul muncii, acestea din urmă aplicându-se raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii (art.1 al.2 și art.295 Codul muncii ).
În aceeași ordine de idei, sunt citate și dispozițiile art.12 al.1 din Legea nr.130/1996 privind contractele colective de muncă, republicată, precum și practica Curții Constituționale care a decis că sporurile salariale și drepturile întemeiate pe discriminare nu constituie drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept a le acorda, modifica sau înceta precum și a stabili perioada și categoria de salariați cărora se acordă.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
În limitele motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Așadar, reclamanții, în calitate de judecători la Tribunalul Călărași, au invocat beneficiul art.142 Codul muncii, arătând că au dreptul la acordarea a 3 zile în plus de concediu de odihnă urmare a faptului că beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru condițiile vătămătoare în care își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a considerat întemeiată pretenția reclamanților, prin aplicarea prevederilor art.142 din Codul muncii potrivit cărora "alariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare".
Curtea consideră greșit raționamentul judiciar al primei instanțe.
Astfel, reclamanții fac parte din categoria profesională a magistraților și sunt supuși prevederilor art.79 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, potrivit cărora judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.
Dispoziția legală sus menționată, ca de altfel întreaga reglementare a drepturilor salariale și de altă natură cuprinse în Legea nr. 303/2004 republicată, are un caracter special, derogatoriu de al normele generale prevăzute de legislația muncii referitoare la durata concediului de odihnă al salariaților, și se aplică cu prioritate conform principiuluispecialia generalibus derogant.
În acest sens sunt și prevederile art.1 alin.2 din Codul muncii: "Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii". La fel, prin art. 295 alin. 2 Codul munciis -a stabilit că: "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."
Cum raporturile de muncă /serviciu ale judecătorilor sunt reglementate prin lege specială, cum atribuțiile de serviciu ale judecătorilor nu se îndeplinesc în baza unui contract individual de muncă, ci ca urmare a numirii în această funcție, sunt aplicabile acestei categorii profesionale numai normele legii speciale referitoare la durata concediului legal de odihnă întrucât reglementarea este completă și derogatorie de la prevederea generală (concediul de odihnă anual este de minim 20 de zile pentru salariații ale căror raporturi de muncă sunt stabilite prin contract individual de muncă, conform art. 140 alin. 1 Codul muncii; prin art. 56 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 s-a stabilit un concediu de odihnă plătit de minimum 21 de zile lucrătoare, în fiecare an calendaristic)
Concluzionând, pentru magistrați, durata concediului de odihnă este prevăzută la 35 de zile lucrătoare de legislația specifică acestei categorii profesionale și nu poate fi modificată prin aplicarea unei dispoziții cu caracter general din Codul muncii.
În considerarea celor mai sus arătate, Curtea va admite recursul, întrucât prima instanță a făcut o greșit interpretare și aplicare a normelor de drept referitoare la concediul de odihnă al salariaților, motiv pentru care, în temeiul art.312 al.3 raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.2084 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, și și cu intimații-pârâți Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.09.2009
Jud.fond: Gh.;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
