Obligație de a face. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.489
Ședința publică de la 09 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.70 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul impotriva sentinței civile nr.13065 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din C, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta reclamantă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, anexând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta reclamantă și constatând că nu sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 13065 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Universitatea din
S-a reținut că beneficiul facultății de a cumpăra și respectiv, al obligației imperative de a vinde la cerere, instituită în sarcina persoanelor juridice deținătoare ale locuințelor la care se referă dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, este acordat numai titularilor contractului de închiriere din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, iar nu și celui devenit chiriaș ulterior acestei date.
Instanța a mai reținut că dreptul de a cumpăra și obligația corelativă imperativă de a vinde se pot materializa printr-un contract de vânzare-cumpărare "intuitu personae", adică numai în considerarea calității de chiriaș în momentul intrării legii în vigoare.
Având în vedere acest argument și observând că, în speță, contractul de închiriere încheiat de părți este datat 01.08.2000, dată începând cu care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș, instanța de fond a apreciat că, neavând această calitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, reclamanta nu putea beneficia de dispozițiile art. 7 alin. 1 din lege, astfel că pârâta nu poate fi obligată să-i vândă locuința.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a arătat că obligația de vânzare a locuințelor în temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 este o obligație "in rem", în considerarea obiectului (locuința construită din fondurile unităților economice de stat, până la data intrării în vigoare a legii), și nu o obligație "in personam", în considerarea calității de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
Apelanta a susținut că, față de aceste argumente, pentru a beneficia de dispozițiile legale anterior menționate, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș la momentul formulării cererii de cumpărare, și nu la momentul intrării în vigoare a actului normativ.
A solicitat modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
2. Prin decizia civilă nr. 147 din 24 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 13065 din 11.10.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din
A fost desființată sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
S-a reținut că prima instanță s-a limitat să analizeze cererea cu care a fost învestită, exclusiv din perspectiva aplicabilității în cauză a prevederilor Legii nr. 85/1992, prin prisma datei la care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș.
În acest sens, instanța și-a motivat soluția de respingere pe argumentul că reclamanta, dobândind calitatea de chiriaș ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, nu poate beneficia de prevederile art. 7 din acest act normativ ce reglementează posibilitatea cumpărării de către titularii contractelor de închiriere a locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Ca o consecință a aprecierii faptului că dispozițiile Legii nr. 85/1992 nu sunt incidente în cazul dedus judecății, tribunalul a reținut că prima instanță nu a mai analizat aspectele invocate de pârâtă prin întâmpinare, privind destinația imobilului în care se află locuința închiriată, aceea de cămin studențesc, privind încadrarea acesteia în categoria locuințelor de serviciu, privind interdicția de înstrăinare a acestor locuințe din perspectiva prevederilor nr.HG 123/1193, aspecte legate de fondul cauzei.
În ceea ce privește motivarea cu care prima instanță a respins acțiunea reclamantei, tribunalul a apreciat că aceasta se bazează pe o interpretare greșită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Dat fiind caracterul acestei obligații, momentul dobândirii de către reclamantă a calității de chiriaș, în raport cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 nu prezintă relevanță, atâta timp cât avea această calitate la data la care a invocat beneficiul legii, respectiv la data formulării cererii de cumpărare a locuinței.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii declarat cu privire la ipotezele în care își găsește aplicarea Legea nr. 85/1992 contractelor de închiriere încheiate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, prin decizia nr. 5 din 21.01.2008 statuând că "dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice și bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ."
Prin urmare, prima instanță a apreciat în mod greșit că Legea nr. 85/1992 nu este aplicabilă în cauză și a respins pe acest considerent acțiunea reclamantei, fără a intra în cercetarea aspectelor de fond ale cauzei privind condițiile prevăzute de art. 7 pentru realizarea vânzării locuințelor construite din fondurile unităților bugetare sau economice de stat.
Cum aceste împrejurări nu ar putea fi examinate pentru prima dată în apel, întrucât părțile ar fi lipsite de un grad de jurisdicție, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. 1.proc.civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta Universitatea din C, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. civilă.
A susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul Doljs -a adoptat cu aplicarea greșită a legii și, prin urmare, în mod greșit cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că Judecătoria Craiova nu a intrat în cercetarea fondului, că motivarea deciziei este eronată, deoarece din considerentele sentinței a rezultat cu certitudine că prima instanță s-a raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1991, examinând astfel fondul litigiului dedus judecății.
A mai susținut că motivația instanței de apel este contradictorie, câtă vreme după ce instanța a făcut referire la inexistența analizei unor aspecte ce au vizat fondul cauzei, ulterior a ajuns la concluzia că judecătoria a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Totodată, recurenta pârâtă a învederat că probele existente la dosarul cauzei susțineau pe deplin pronunțarea unei soluții de respingere a apelului și, pe cale de consecință, a acțiunii promovată de reclamantă, având în vedere argumentele de ordin juridic privind imposibilitatea vânzării către chiriași a imobilului în litigiu.
3. Prin decizia civilă nr. 646 din 26 august 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul declarat de recurenta pârâtă Universitatea din C, împotriva deciziei civile nr. 147 din 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Curtea de Apel a reținut că soluția adoptată de Tribunalul Dolj prin decizia recurată, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă.
Textul de lege menționat prevede expres și limitativ două situații în care instanța de apel poate desființa hotărârea primei instanțe, cu trimitere spre rejudecare.
Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desființării cu trimitere doar în cele două ipoteze, a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicție și ține de necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecință ce decurge din principiul constituțional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în alin. 3 al art. 21 din Constituție, în acord cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță, Tribunalul Dolja aplicat în mod greșit prevederile art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, deoarece din considerentele sentinței pronunțată de Judecătoria Craiova, rezultă cu certitudine că litigiul dedus judecății a fost examinat pe fond, câtă vreme prima instanță a analizat susținerile părților implicate în proces prin prisma prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1991.
Faptul că prima instanță nu a făcut referire la întreg materialul probator existent la dosar, astfel ca în raport de acest probatoriu să examineze toate susținerile reclamantei cu privire la îndreptățirea acesteia de a cumpăra imobilul în litigiu, nu echivalează cu o necercetare a fondului procesului.
Instanța de fond a concluzionat în mod expres că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 și a arătat în mod argumentat considerentele pentru care prevederile legale menționate nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză.
Prin urmare, este incontestabil că fondul litigiului a fost examinat, astfel că în speță, nu se regăsește prima ipoteză prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, așa cum greșit a concluzionat Tribunalul Dolj.
În situația în care Tribunalul Dolja apreciat că nu au fost lămurite toate aspecte ce țin de fondul procesului, avea posibilitatea să lămurească aceste aspecte, dat fiind faptul că această instanță are caracter devolutiv.
Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, a împiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel și a determinat o necercetare a fondului căii de atac, situație în care devin incidente prevederile art. 312 pct.5 Cod pr. civilă.
În rejudecare, tribunalul va răspunde motivelor de apel formulate de către reclamanta, având în vedere și apărările invocate de către pârâta Universitatea din
4. Prin decizia civilă nr. 70 din 2 februarie 2009 Tribunalul Dolja respins apelul declarat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 13065 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din C, ca urmare a casării deciziei civile nr. 147 din 24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Așa cum reiese din contractele de închiriere depuse la dosarul cauzei, reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș începând cu 01.08.2000 și deține în prezent, în calitate de chiriaș, locuința situată în C,- A, cămin,. 7.
Locuința ce face obiectul contractelor de închiriere are destinația de locuință de serviciu - anexă la contractul individual de muncă, în art. 6 din contractul de închiriere prevăzându-se în mod expres încetarea contractului de închiriere în termen de 60 zile de la încheierea contractului de muncă al locatorului.
Art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, invocată de reclamantă în susținerea cererii sale nu este aplicabil în speță.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, "locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractului de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi".
Spațiul în litigiu constituie locuință de serviciu a reclamantei, deținută în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta și nu face parte din domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, el fiind cuprins în baza materială a pârâtei Universitatea din
Potrivit art. 166 alin. 2 din Legea nr. 84/1995 "baza materială a învățământului cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ".
Din fișa mijlocului fix referitoare la imobilul în care se află locuința deținută de apelantă, depusă la dosar, a rezultat că acest imobil are destinația de cămin studențesc.
Prin procesul-verbal încheiat la 10.05.2007, căminul studențesc a fost predat Stațiunii Didactice, imobilul intrând sub incidența nr.HG 123/1993 modificată și completată prin nr.HG 47/1999, construcțiile neputând fi înstrăinate.
Dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 republicată sunt în continuare aplicabile, deoarece textul de lege enumără atât căminele studențești, cât și spațiile cu destinația de locuință pentru bunurile ce compun baza materială a învățământului de stat.
De asemenea, potrivit art. 166 alin. 43din Legea nr. 84/1995 republicată "înstrăinarea sau schimbarea destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără avizul ministrului educației și cercetării constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale, iar "actele de înstrăinare sau de schimbare a destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără avizul conform al ministrului educației și cercetării sunt nule",
Din aceste dispoziții legale rezultat fără echivoc că imobilele ce fac parte din baza materială a învățământului de stat au un regim juridic special și derogatoriu de la domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, fiind distincte de imobilele ce fac obiectul acestei legi, indiferent de fondurile din care au fost construite.
Rațiunea dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995 constă în asigurarea unui patrimoniu propriu al instituțiilor de învățământ, fiind de neconceput ca acestea să funcționeze în lipsa unei baze materiale, norma de justiție socială prevăzută de art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată neputând fi extinsă asupra bunurilor ce constituie baza materială a învățământului de stat.
5. Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamanta, in termen, motivat si timbrat.
Criticile sunt in esenta urmatoarele: hotararea s-a dat cu incalcarea disp. art. 24 si 105 Cod procedura civila, fiind pronuntata de acelasi judecator care a facut parte din completul care a pronuntat decizia casata; in mod gresit s-a apreciat ca nu sunt incidente in cauza disp. art. 7 din Legea 85/1992, acestea fiind pe deplin aplicabile in speta.
Invoca in drept cazurile de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 si de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Solicita in principal casarea si trimiterea cauzei spre rejudecare in apel aceleiasi instante si in subsidiar, modificarea si pe fiond admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
S-a depus taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, recurenta reclamanta solicitand judecata in lipsa.
Recursul de este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
1. Intr-adevar, judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sauin recurssi nici in caz de rejudecare dupa casare, potrivit art. 24 alin. 1 Cod procedura civila.
In speta nu sunt incidente dispozitiile legale invocate, intrucat din interpretarea acestora rezulta ca incompatibilitatea se refera la situatia in care acelasi judecator participa in caile de atac prin care se exercita direct controlul judiciar asupra solutiei pronuntate de acesta, fiindu-i interzis deci sa-si cenzureze propria hotarare, dar si la situatia in care controlul judiciar nu priveste direct hotararea data de judecator, aceasta fiind anterior casata.
Cu alte cuvinte, judecatorul aratat era incompatibil nu sa rejudece apelul, ci sa judece la instanta superioara calea de atac, respectiv recursul declarat impotriva deciziei pronuntate de el, sau chiar recursul declarat impotriva deciziei pronuntate de alt complet, dar dupa casarea propriei decizii.
In cauza de, eventual, s-ar fi putut pune problema unei antepronuntari a judecatorului, in sensul disp. art. 27 pct. 7 Cod procedura civila - ce nu reprezinta un caz de incompatibilitate, ci de recuzare.
Or, prin decizia casata, judecatorul la care se refera recurenta de astazi nu s-a pronuntat pe fondul cauzei si a dispus desfiintarea sentintei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Acesta a fost si motivul pentru care Curtea - ca instanta de recurs, a casat decizia si a trimis cauza pentru rejudecare in apel, cu motivarea ca in mod gresit tribunalul a facut aplicarea disp. art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, care nu erau aplicabile in speta.
2. Pe fond critica privind gresita interpretare si aplicare a legii, este de asemenea, neintemeiata.
In recurs reclamanta nu a depus inscrisuri noi in sensul disp. art. 305 Cod procedura civila, care sa conduca la o reconfigurare a starii de fapt si la stabilirea unui alt regim juridic al unitatii locative ce face obiectul contractului de inchiriere.
Prin urmare, de starea de fapt definitiv retinuta in apel d e catre tribunal - instanta superioara de fond, care are atributul exclusiv in baza caracterului devolutiv al caii de atac a apelului, de a stabili coordonatele si imprejurarile particulare ale cazului in ceea ce priveste starea de fapt, Curtea este in masura sa concluzioneze in sensul unei interpretari si aplicari corecte si judicioase a legii de catre tribunal care a decis in sensul ca norma de justiție socială prevăzută de art. 7 din Legea nr. 85/1992, nu poate fi extinsă asupra bunurilor ce constituie baza materială a învățământului de stat.
Astfel, in mod corect s-a apreciat ca spațiul în litigiu, ce constituie locuință de serviciu a reclamantei, deținută în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta, nu face parte din domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, el fiind cuprins în baza materială a pârâtei Universitatea din C, potrivit art. 166 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, care cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ.
In sustinerea acestei concluzii, tribunalul avut in vedere probele cu inscrisuri administrate in cauza, utile si concludente, astfel: fișa mijlocului fix referitoare la imobilul în care se află locuința deținută de recurenta, depusă la dosar, potrivit careia acest imobil are destinația de cămin studențesc, procesul-verbal încheiat la 10.05.2007, căminul studențesc a fost predat Stațiunii Didactice, imobilul intrând sub incidența nr.HG 123/1993 modificată și completată prin nr.HG 47/1999, construcțiile neputând fi înstrăinate.
de aceste imprejurari, in mod riguros corect, instanta de apel a concluzionat in sensul ca dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 republicată sunt în continuare aplicabile, deoarece textul de lege enumără atât căminele studențești, cât și spațiile cu destinația de locuință pentru bunurile ce compun baza materială a învățământului de stat.
Asadar, si instanta de recurs subscrie aceleiasi interpretari, in sensul ca din aceste dispoziții legale rezulta fără echivoc că imobilele ce fac parte din baza materială a învățământului de stat au un regim juridic special și derogatoriu de la domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, fiind distincte de imobilele ce fac obiectul acestei legi, indiferent de fondurile din care au fost construite.
Acestea sunt considerentele potrivit carora se va respinge recursul de ca nefondat, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, neexistand nici motive de recurs de ordine publica ce se invoca si din oficiu si se pun in dezbaterea partilor potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.70 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul impotriva sentinței civile nr.13065 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
2 ex/08.05.09
Tehn.red.
..
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paula Păun, Paraschiva Belulescu
