Obligație de a face. Decizia 499/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂN IA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.499/2009-
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta COMUNA prin PRIMAR cu sediul în,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul reclamant G cu domiciliul în comuna de, sat, nr.167, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.465/A din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr.903 din 5.02.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul reclamant G personal și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.15 din 18.02.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai, precum și faptul că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei taxă timbru prin chitanța nr.- din 23.03.2009 emisă de Poșta Română SA. și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că la data de 02.03.2009 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatului reclamant, după care:
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant G solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. În motivare arată că, în mod corect tribunalul a reținut, așa după cum rezultă și din raportul de expertiză, că este vorba de un loc înfundat, intimatului reclamant până în anul 2007 permițându-i-se accesul, dar din anul 2007, fără a se cunoaște motivul, acestuia nu i s-a mai permis intrarea pe aceste spații. Învederează că, imobilele proprietatea intimatului deservesc comercial.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.903/5.02.2008 a Judecătoriei Oradeas -a respins acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Comuna, reprezentată prin primar, pentru stabilirea dreptului de servitute de trecere, respingându-se totodată și cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin considerentele sentinței s-a reținut în esență că, reclamantul este proprietar a două construcții din aluminiu ce în natură reprezintă chioșc și magazie, amplasate în incinta, pe terenul înscris în CF 1147 sub număr cadastral 1376, ce face parte din domeniul public al comunei.
Dreptul de servitute, este un drept real principal derivat, perpetuu și indivizibil constituit asupra unui imobil, numit fond aservit pentru uzul și utilitatea altui imobil numit fond dominant, aparținând la proprietari diferiți. Caracterul imobiliar al dreptului de servitute presupune că acesta se poate constitui numai în folosul și respectiv sarcina unor bunuri imobile prin natura lor, care potrivit art. 463 și 464 Cod civil, sunt fondurile de pământ și clădirile, morile de vânt sau de apă așezate pe stâlpi.
Reținând că, cele două chioșcuri din aluminiu, astfel cum se precizează în contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamantul a dobândit proprietatea asupra acestora (57 din dosarul de fond), nu sunt bunuri imobile prin natura lor, instanța a constatat că, nu este îndeplinită cerința existenței unui fond dominant, pentru uzul și utilitatea căruia să fie constituită servitutea asupra fondului aservit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul apelant G solicitând schimbarea în întregime a sentinței civile nr.903/2008 a Judecătoriei Oradea în sensul admiterii acțiunii și stabilirii unei servituți de trecere în favoarea imobilelor deținute de apelant potrivit înscrierilor de sub 4 din CF 1147, în sarcina terenului ce aparține pârâtei, parcela având nr. top. 1376 din CF 1147 conform expertizei efectuate de expert, pe porțiunea.
În motivarea apelului se învederează că expertul a stabilit că este vorba de un teren înfundat, construcția este notată în cartea funciară și-n consecință este imobilă prin natura ei. De asemenea se învederează că este surprinzătoare poziția pârâtei din a cărei reacție s-ar fi înțeles că pe teritoriul în discuție se află tezaurul național.
Intimata Comuna a solicitat respingerea apelului, invocând prevederile art.13 din Legea nr.213/1998 potrivit cărora "servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate". Or, ținând cont de destinația bunului - aceea de ștrand public, se consideră că nu se poate acorda un drept de servitute asupra acestui imobil.
Prin decizia civilă nr.465/A din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul G, domiciliat în comuna de, sat nr.167, județul B, în contradictoriu cu intimata Comuna, reprezentată prin primar, cu sediul în comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr.903 din 5.02.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că:
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Comuna, reprezentată prin primar și-n consecință:
S-a stabilit dreptul de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în CF nr.1147, de sub 4 reprezentând în natură chioșcul nr.2 și magazia nr.2 și în sarcina imobilului înscris în CF nr.1147 reprezentând în natură teren, pe o suprafață de 310 mp. pe traseul P-Y-Z, conform expertizei efectuată de către expertul, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Intimata a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 3307 lei în favoarea apelantului.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit situației de carte funciară evidențiată prin CF nr.1147 (7) reclamantul G este proprietarul chioșcului nr.2 și a magaziei nr.2 cu titlul de construire, imobile descrise și în partea I a CF-ului. Asupra terenului cu nr. cadastral 1376 este proprietară Comuna, aspect ce rezultă și din actul de dezlipire - alipire (61).
Din expertiza întocmită de către expert rezultă că imobilul cu numărul cadastral 1376 reprezintă în natură ștrandul cu utilitățile specifice funcțiunii acestuia ca, spațiu turistic, bazine, alei și spații de plajă, etc. Conform concluziilor expertului imobilul în litigiu reprezintă "loc înfundat" și s-a stabilit servitute de trecere cu piciorul și mașina, pe actuala alee de acces asfaltică și pleacă din drumul public pe poarta metalică P (A-B), pe o lățime medie de 3,5 și o lungime medie de 89. Suprafața determinată a servituții este 310 mp. ( 37,38).
Afirmațiile pârâtei în sensul că, terenul face parte din domeniul public nu sunt susținute de nici un înscris.
În ceea ce privește calificarea construcțiilor deținute de către reclamant ca fiind imobile prin natura lor sau imobile prin destinație, instanța a reținut următoarele:
Într-adevăr, servitutea este un drept imobiliar, deoarece se constituie numai în folosul și respectiv, sarcina unor bunuri imobile, prin natura lor. Din definiția legală a acestor imobile, definiție prevăzută de art.462 - 465 cod civil rezultă că, chioșcul nr.2 și magazia nr.2 deținute de către reclamant reprezintă imobile prin natura lor întrucât sunt bunuri care au o așezare fixă și stabilă. Imobilele prin destinație sunt enumerate și-n art.468 - 470 Cod civil or, imobilul în litigiu nu se regăsește printre acestea.
Așa fiind, instanța în temeiul art.616 Cod civil coroborat cu art.296 Cod procedură civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că stabilit dreptul de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în CF nr.1147, de sub 4 reprezentând în natură chioșcul nr.2 și magazia nr.2 și-n sarcina imobilului înscris în CF 1147 reprezentând în natură teren, pe o suprafață de 310 mp, pe traseul, conform expertizei efectuate de către expertul, expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligă intimata la cheltuieli de judecată în cuantum de 3307 lei în favoarea apelantului reprezentând onorariu avocat, onorariu expert și taxe judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs pârâta Comuna, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei, respingerea apelului reclamantei și menținerea în tot a sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivarea recursului s-a susținut că imobilul asupra căruia s-a solicitat servitute de trecere, este proprietate publică a pârâtei recurente și astfel potrivit Legii 213/1998, Legii 215/2008 și HCL. 32/2003 acesta nu poate fi grevat de nici o servitute.
Față de destinația bunului, ștrand public, este evident că nu se poate acorda reclamantei un drept de servitute asupra acestuia.
Intimatul G s-a opus admiterii recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
Criticile formulate de recurentă sunt nefondate.
Instanța de apel în mod corect a stabilit în favoarea reclamantei, drept de servitute de trecere asupra imobilului nr. cadastral nr.1376, din probele administrate rezultând că reclamanta nu are altă cale de acces la supraedificatele proprietatea sa, fiind astfel loc înfundat în înțelesul art. 616 Cod civil.
reclamantului au fost dobândite în anul 1999, anterior trecerii în domeniul public a imobilului număr cadastral nr.1376.
Este adevărat că art. 13 din Legea 213/1998 condiționează servituțile asupra bunurilor din domeniul public de compatibilitatea acestora cu uzul și interesul public căruia bunul îi este afectat, dar în speță din expertiza întocmită rezultă că servitutea de trecere cu mașina și cu piciorul stabilită de instanța de apel s-a făcut pe actuala cale de acces, care pleacă din drumul public din localitatea respectivă pe traseul cel mai scurt, de-a lungul unei alei, pe care și proprietara pârâtă o folosește în același scop.
Pârâta recurentă nu poate astfel invoca, că prin stabilirea servituții de trecere dispuse de instanța de apel afectează în vreun fel folosința publică a imobilului dominat.
De altfel, reclamanta făcând dovada caracterului de loc înfundat al imobilului dominant, pârâta în apărare trebuia să dovedească că servitutea solicitată împietează și folosinței publice a imobilului dominat, precum și existența și întinderea prejudiciului ce i se cauzează.
Cum această probă pârâta nu a produs-o, în mod corect Tribunalul Bihora stabilit servitute de trecere în favoarea reclamantului, asupra imobilului proprietate publică a pârâtei, cu respectarea dispozițiilor art. 13 din Legea 218/1998.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurentă la 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta COMUNA prin PRIMAR cu sediul în,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul reclamant G cu domiciliul în comuna de, sat, nr.167, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.465 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /02.04.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./02.04.2009, Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
