Obligație de a face. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 512

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Buliga Georgeta

JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Elena

JUDECĂTOR 3: Andronic Adriana

Grefier:

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe recurentul în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect - obligație de a face - recurs împotriva deciziei civile nr. 169/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura ne legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 4 2009 când instanța a amânat pronunțarea pentru azi 11 2009 pentru ca recurentul să depună concluzii scrise.

În termenul de pronunțare recurentul a depus concluzii scrise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 11806 din 3 2006 Judecătoriei Iași, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect obligația de a face. S-a luat act că se renunță la judecată în cererea privind constatarea vânzării-cumpărării cu darea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, apel care a fost respins prin decizia civilă nr. 169 din 23 februarie 2009 Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul-apelant a solicitat instanței să oblige pârâții-intimați să se prezinte la notariat pentru a încheia act de vânzare-cumpărare autentic cu privire la imobilul situat în I,.55,. C,.3,.10 promis conform chitanței nr.2092/2001.

În fapt între reclamant și numitul, autorul pârâților s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2892/2001, cel din urmă obligându-se să-i vândă reclamantului imobilul descris mai sus prețul fiind stabilit la suma de 47.000.000. lei ROL,din care s-a plătit la momentul perfectării acestuia suma de 5.000.000 lei.

Deoarece antecontractul este o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligației asumate răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligației de a face se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare. Prima instanță a reținut în mod corect că promitentul-vânzător este cel care s-a obligat ca până la termenul limită 19.04.2001, să perfecteze schițele cadastrale să procure toate actele necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică și nu și-a îndeplinit această obligație. Prin urmare culpa în neperfectarea contractului în formă autentică îi revine în mod exclusiv doar acestuia și nu reclamantului. Examinând cuprinsul antecontractului nu se poate reține în sarcina reclamantului neîndeplinirea vreunei obligații care să conducă la neperfectarea vânzării.

Promisiunea cuprinsa intr-un antecontract valorează, în dreptul nostru, o obligație de a contracta și ea îndatorează părțile la executare întocmai ca si orice alta obligație convențională sumata. Obligația de a contracta izvorâtă din antecontract este o obligație de a face, care, atunci când este cazul, poate fi executata in natura si fara concursul debitorului. Executarea în natură a obligației asumate poate fi voluntara, când părțile încheie de buna voie contractul promis, sau silită, când fata de refuzul uneia dintre părți de a contracta, instanța, în lumina principiului executării în natura a obligațiilor, va pronunța, în baza art. 1073 și 1077 Cod Civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Însă, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare, părțile pot stipula potrivit articolului 969 cod civil modalități de dezicere, aceste clauze având caracter obligatoriu pentru ele. Prin antecontractul încheiat la data de 19 martie 2001 părțile, respectiv reclamantul și,s-au învoit ca promitentul-vânzător să se poată dezice de la vânzare fără motive obiective, urmând a restitui promitentului-cumpărător suma primită cu titlu de avans. Prin urmare dezicerea nejustificată a lui nu îi dădea decât dreptul reclamantului de a cere restituirea sumei primită la data încheierii convenției. și nu la perfectarea vânzării, aceste aspecte fiind reținute de altfel și în cuprinsul deciziei civile 177/2003 a Curții de APEL IAȘI.

În consecință, în mod corect prima instanță a reținut existența unei clauze de dezicere și în virtutea respectării principiului stabilității și securității raporturilor juridice.

În ceea ce privește neindicarea termenului de declarare a apelului, acest motiv nu atrage nulitatea hotărârii, condițiile de exercitare a unei căi de atac sunt date de lege și nu de judecător.

Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului criticând-o pentru nelegalitate, invocând drept art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând în fapt că ambele instanțe au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și au aplicat și interpretat eronat legea în raport de împrejurările invocate prin acțiune.

Astfel se arată de recurent că acțiunea este fondată pe dispozițiile art. 1073-1077 Cod civil, fiind determinată de refuzul intimaților pârâți de a încheia în formă autentică un contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului promis spre vânzare de autorul lor, iar aceștia abuzând de drepturile lor, refuză să se conformeze obligațiilor asumate de autorul lor. Recurentul susține că existența în cuprinsul convenției a unei clauze nu poate duce automat la desființarea convenției, substituindu-se voinței părților, în condițiile în care aceasta nu întrunește elementele unei clauze de dezicere, cerințele art. 1297-1298 Cod civil, în temeiul căror dispoziții, partea care nu este în culpă poate cere executarea contractului.

Recursul nu este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se constată că este legală și temeinică decizia recurată.

Între părți a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, denumit chitanță, la data de 19.03.2001. Prin acest înscris, încheiat la notariat, părțile se obligat să încheie actul autentic până la data de 19.04.2001, iar în cazul în care actul nu va fi încheiat până la data limită specificată, părțile au stabilit, de comun acord o clauză de dezicere, în favoarea promitentului vânzător, care se obliga doar la restituirea sumei primite la încheierea convenției.

Fiind o convenție sinalagmatică, antecontractul este o promisiune bilaterală de a contrata, prin care părțile se obligă să în cheie în viitor un contract, cu un conținut bine stabilit în promisiunea respectivă, fiindu-i aplicabile dispozițiile înscrise în art. 942 și urm. Cod civil.

Clauza înserată la paragraful 4 din antecontract:,în situația în care contractul de vânzare-cumpărare nu va fi perfectat la termenul stabilit, din vina mea promitent-vânzător, mă oblig să restitui d-nului suma primită, iar în caz de nerestituire a sumei, susnumitul se va putea adresa instanței pentru a se stabili drepturile acestuia", reprezintă o modalitate de dezicere, potrivit art.869 Cod civil, clauză ce are caracter obligatoriu pentru părțile convenției.

Așa fiind, corect a interpretat instanța de apel caracterul clauzei înserate în antecontract, clauză care nu-i dă dreptul recurentului decât de a cere instanței restituirea sumei dată promitentului vânzător la data încheierii convenției și nicidecum obligarea promitentului la executarea antecontractului potrivit art. 1073-1077 Cod civil.

Clauza de dezicere înserată în convenția părților, art. 969 Cod civil are putere obligatorie în raporturile dintre părți.

Cum voința părților a fost clar exprimată în înscrisul autentic de la dosar, convenția lor nu poate fi analizată decât în raport cu conținutul înscrisului, iar instanța corect a apreciat ca fiind investită cu un litigiu care privește modul de executare al convenției -obligație de a face, întemeiată pe art. 1073-1077 Cod civil, este obligată să dispună în limitele convenției încheiată și nu în sensul celor susținute de reclamantul recurent.

Clauza expresă de dezicere înserată în convenție nu poate duce la sancționarea pârâților-intimați, potrivit art. 1073-1077 Cod civil, la executarea în natură a promisiunii, reclamantul recurent având doar posibilitatea de a investi instanța cu o acțiune în restituirea sumei date la încheierea convenției.

Așa fiind, potrivit art. 312 Cod procedură penală se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 169 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

04.12.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Buliga Georgeta
Judecători:Buliga Georgeta, Gheorghiu Elena, Andronic Adriana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Iasi