Obligație de a face. Decizia 5144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3156/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5144/
Ședința publică de la 26 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.791 din data de 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4596/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC" "SRL, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 15.06.2009 depusă la dosar-fila 16 și intimataSC" "SRL,prin consilier juridic în baza împuternicirii depusă la dosar-fila 19.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că recurenta în cauză a fost prejudiciată de către intimată, în sensul că, deși aceasta era salariata societății intimate din data de 21.05.2006, angajarea recurentei s-a făcut mult mai târziu.
În raport de această situație, s-a procedat la notificarea societății intimate în vederea stingerii conflictului pe cale amiabilă, în raport de principiul egalității în drepturi, însă, intimata a arătat că nu are nicio putere de a rectifica această eroare, chiar dacă angajatorul a recunoscut în mod tacit că recurenta și-a desfășurat activitatea în cadrul societății încă din data de 21.05.2006. Văzând punctul de vedere al societății, recurenta a înțeles să se adreseze Inspectoratului Teritorial d e Muncă, de unde i s-a comunicat că această instituție nu are nicio posibilitatea de a rectifica eroarea săvârșită de către societate și față de această împrejurare, a fost promovată prezenta acțiune.
La momentul administrării materialului probator, instanța de fond nu a înțeles să insiste asupra audierii celui de al doilea martor, care, prin depoziția sa, putea duce la soluționarea corectă a prezentului litigiu, împrejurare față de care apreciază că se impune casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea audierii celui de al doilea martor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a se efectua mai multe diligențe către Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că perioada în care recurenta și-a desfășurat activitatea în cadrul societății intimate, începând cu data de 21.05.2006 și nu cu data de 04.12.2006, cum în mod greșit s-a menționat în contractul individual de muncă, nu a fost contestată de către societate, ceea ce conduce la concluzia unei acceptări tacite a angajatorului. În plus, recurentei i s-a creat un prejudiciu care se răsfrânge asupra celui de al doilea copil minor aflat în întreținerea acesteia, dat fiind faptul că data menționată în contractul individual de muncă nu coincide cu data reală de angajare, pe de o parte, iar pe de altă parte, răspunderea pentru indemnizația cuvenită pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, revine angajatorului.
În ceea ce privește susținerea societății intimate în sensul că la momentul încheierii contractului individual de muncă, recurenta a luat cunoștință de conținutul contractului, solicită a se observa că această susținere nu poate fi reținută, atâta vreme cât recurenta nu știe să citească. Și, deci, nu îi putea fi prezentat nici un contract.
Față de cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea audierii celui de al doilea martor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a se efectua mai multe diligențe către Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Intimata SC" "SRL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită a se observa că adeverința de care se prevalează recurenta nu are nicio relevanță în cauza dedusă judecății, întrucât această adeverință a fost eliberată în scopul constituirii dosarului în baza căruia recurenta să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului.
Referitor la data angajării recurentei în cadrul societății, intimata, prin consilier juridic, solicită a se observa că recurenta în cauză, a fost salariata societății începând cu luna decembrie a anului 2006 și nicidecum din luna mai 2006, iar cât privește susținerea acesteia în sensul că nu i s-a prezentat nici un contract individual de muncă, arată că această susținere nu poate fi primită atâta vreme contractul a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de Codul Muncii și a fost semnat de salariat.
Cât privește motivul de recurs invocat de către recurentă prin care aceasta solicită casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea acestui motiv de recurs, întrucât instanța de fond a încuviințat pentru recurentă proba testimonială cu doi martori, însă, față de faptul că la termenul de administrare a acestei probe cel de al doilea martor nu s-a prezentat, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu se impune audierea și a acestui martor și a procedat la judecarea în fond a pricinii pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.791 din data de 02.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâtă și, în consecința, a respins cererea de obligare a pârâtei la plata indemnizației pentru creșterea copilului; a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL, ca nefondată; a respins cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat cu nr.62415, pe durată nedeterminată, reclamanta urmând sa înceapă activitatea de la data de 04.12.2006.
Afirmația reclamantei în sensul că, în realitate, a început activitatea la data de 21.05.2006 nu este întemeiată, nefiind susținută de probele administrate. Astfel, martora audiată la propunerea reclamantei nu a putut preciza data la care reclamanta a început activitatea în cadrul pârâtei. Adeverințele invocate de reclamantă nu sunt relevante în ce privește perioada lucrată de salariată la societatea pârâtă, deoarece acestea nu conțin vreo referire la data începerii activității. Susținerea reclamantei în sensul că, în adeverința nr. 301/2007, se arată ca societatea pârâtă plătește contribuția de asigurări sociale din luna ianuarie 2006, fost înlăturată, întrucât menționata adeverință nu se referă la activitatea reclamantei, ci la împrejurarea că angajatorul își îndeplinește obligația de plată a contribuției de 7,5% pentru concedii și indemnizații.
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că reclamanta nu a făcut dovada împotriva mențiunilor contractului individual de muncă perfectat între părți, în condițiile art. 1191 alin 1 și 2 civ. sarcina probei revenindu-i în acest caz, deoarece angajatorul nu poate face dovada unui fapt negativ.
Neîntemeiate au fost considerate și capetele de cerere privind eliberarea adeverinței care să ateste perioadele reale lucrate de reclamantă, depunerea statelor de plată, precum și cererea subsidiară.
Cât privește cererea de plata a despăgubirilor, s-a reținut că aceasta este neîntemeiata, având în vedere că unității pârâte nu îi poate fi imputată vreo faptă ilicită în relațiile contractuale cu reclamanta. Or, în lipsa acestei fapte ilicite, care este una dintre cerințele esențiale ale răspunderii civile, nu se poate angaja o astfel de răspundere a pârâtei.
În legătura cu cererea de plată a indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, a apreciat ca este întemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, deoarece, potrivit nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aceste sume se plătesc prin direcțiile teritoriale și se suportă din bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, reclamanta a arătat că a desfășurat activitate în cadrul societății intimate din data 21.05.2006, prilej cu care a cunoscut mai multe persoane, între care și martorele încuviințate în prezenta cauză.
Hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată pe baza depoziției uneia dintre martore, care ascunde adevărul și fără a se insista în audierea celui de al doilea martor.
A mai susținut recurenta că instanța de fond nu a făcut o interpretare corectă a înscrisurilor depuse și, în special, a adeverinței nr. 301/2007.
În raport de dispozițiile art. 8 și art. 16 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, contractul individual de muncă este valabil și își produce efectele chiar dacă nu a fost încheiat în formă scrisă, iar dovada existenței relațiilor de muncă dintre părți poate fi făcută cu orice mijloc de probă. În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durata nedeterminată.
Recurenta a mai solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată, arătând că, în situația în care se dovedește o încălcare a dispozițiilor legale din culpa angajatorului, acesta trebuie să răspundă. Cum data din contract nu coincide cu data reală a angajării recurentei, răspunderea pentru plata indemnizației copilului îi revine angajatorului.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrata în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Raporturile de muncă dintre părți au fost stabilite începând cu data de 4.12.2006, conform contractului individual de muncă nr. 62415/21.12.2006, semnat de ambele părți și înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă (fila 3 dosarului instanței de fond).
Cum acest contract a fost depus ca anexă a cererii de chemare în judecată, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că nu a avut cunoștință de existența și conținutul său, cu atât mai mult cu cât înscrisul a cărui copie a fost depusă la dosar este semnat de ambele părți.
Curtea constată că sunt lipsite de suport și susținerile recurentei în sensul că i-au fost încălcate drepturile procesuale, prima instanță procedând cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.
Potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul Muncii, în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, care este socotită, conform art. 134 din Codul d e procedură civilă, ziua în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Curtea constă că, în cauză, aceste dispoziții au fost respectate, câtă vreme prima zi de înfățișare nu a coincis cu primul termen de judecată.
Celelalte înscrisuri au fost depuse ca urmare a măsurilor dispuse de instanță prin încheierea de ședință din 15.12.2008 în temeiul art. 138 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește audierea celui de al doilea martor, Curtea reține că acesta a fost prezent la termenul din 15.12.2008, când pricina a fost amânată la solicitarea apărătorului reclamantei. Ulterior martorul nu s-a mai prezentat și nici nu s-a insistat în audierea sa.
În mod corect instanța de fond a reținut că martorul audiat nu a putut preciza data de la care recurenta reclamantă a început activitatea (fila 93 dosarului de fond), iar din lucrările dosarului nu rezultă indicii în sensul că acesta ar fi ascuns adevărul, astfel cum susține recurenta.
De asemenea, prima instanță a dat o interpretare justă conținutului adeverinței nr. 301/2007, la care se face referire în motivele de recurs (fila 94 dosarului instanței de fond) - din care rezultă că recurenta a depus cerere de suspendare a contractului individual de muncă pentru creșterea copilului până la 2 ani, că a fost angajată începând cu data de 4.12.2006 și că a beneficiat de indemnizație de maternitate în perioada 1.08.2007-4.12.2007 - cât și adeverinței nr. 100/2007, emisă pentru a servi salariatei la medicul de familie și/sau la spital (fila 93 dosarului instanței de fond), prin care angajatorul atestă că recurenta este salariata societății, că au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale de sănătate și că, începând cu luna ianuarie 2006,societatea a plătit către bugetul asigurărilor sociale de sănătate contribuția de 0,75% pentru concedii și indemnizații.
Din interpretarea acestor înscrisuri rezultă fără dubiu că nu poate fi vorba despre o recunoaștere a existenței unor raporturi de muncă anterior datei de 4.12.2006 înscrisă în contractul individual de muncă, respectiv din luna mai 2006, astfel cum susține reclamanta.
În mod corect prima instanță a stabilit că adeverința nr. 100/2007 emisă de angajator nu se referă la activitatea prestă de reclamantă începând cu luna ianuarie 2006 (de altfel, chiar reclamanta arată că și-ar fi început activitatea în luna mai 2006, iar nu mai devreme), ci la împrejurarea că angajatorul și-a îndeplinit această obligație de plată începând cu luna ianuarie 2006, pentru toți salariații.
Că recurenta nu a avut calitatea de salariat al pârâtei până la data de 4.12.2006, rezultă și din statele de plată depuse la dosarul cauzei, din examinarea cărora se poate constata că reclamanta nu figurează pe statele de salarii anterioare lunii decembrie 2006.
Față de această împrejurare, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a făcut demersuri pentru emiterea unei adrese către ITM din care să rezulte perioada plății contribuțiilor de sănătate aferente drepturilor salariale cuvenite salariatei.
O atare probă nu era utilă cauzei, câtă vreme, din înscrisurile aflate la dosar, nu rezultă indicii în sensul că recurenta ar fi avut calitatea de salariat anterior datei de 4.12.2006, că a prestat muncă pentru angajator în perioada mai-decembrie 2006 și că ar fi primit în aceeași perioadă salariu pentru munca prestată.
De altfel, în mod corect instanța de fond a reținut că sarcina probei împotriva mențiunilor din contractul individual de muncă revenea reclamantei, iar aceasta nu a făcut dovada contrară acestor mențiuni.
Nu pot fi reținute nici referirile recurentei la dispozițiile art. 16 din Codul Muncii.
Este adevărat că forma scrisă a contractului individual de muncă este cerută numai pentru probă, aceasta nefiind o condiție de valabilitate a menționatului contract și că, în lipsa înscrisului constatator, dovada existenței raporturilor de muncă se poate face cu orice mijloc de probă.
Însă, în speță, între părți a fost încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă. Pentru dovedirea împrejurărilor de fapt susținute de recurenta reclamantă contrar mențiunilor înscrise în contractul individual de muncă, privind data începerii activității reclamantei, Tribunalul a încuviințat și administrat inclusiv proba cu martori, iar în cadrul probei cu înscrisuri a pus în vedere angajatorului pârât să depună la dosarul cauzei statele de salarii pentru perioada mai-decembrie 2006.
Așa fiind, nu se poate reține că instanța de fond ar fi nesocotit drepturile procesuale ale reclamantei, căreia nu i s-a asigurat un proces echitabil, și că a trecut la soluționarea cauzei cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.
Prin urmare, nu pot fi primite criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constă că nici acesta nu poate fi reținut.
Astfel, instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță.
În concluzie, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
Curtea constată că în mod întemeiat prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a angajatorului pârât cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligare acestuia la plata indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Tribunalul a avut în vedere în mod just dispozițiile art. 19 din nr.OUG 148/2005, potrivit cărora "fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei."
Prin urmare, obligația plății indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani nu revine angajatorului.
Este corectă concluzia primei instanțe în sensul că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii unității, câtă vreme, din probele administrate în cauză, nu rezultă săvârșirea unei fapte ilicite de către intimată și nici vreo culpă a angajatorului, neputând fi primită susținerea recurentei potrivit cu care răspunderea pentru plata indemnizației copilului îi revine angajatorului, întrucât data din contract nu coincide cu data reală a angajării salariatei.
Așa fiind, sunt lipsite de suport și criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta,cu domiciliul în Comuna,-, jud. I, împotriva sentinței civile nr.791 din data de 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4596/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC" "SRL, cu sediul în-, Oraș, jud. I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
4 ex./07.09.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
