Obligație de a face. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.595/
Ședința publică din 23 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B-, împotriva deciziei civile nr.39 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal a răspuns pentru recurent, avocat, și pentru intimata B, a răspuns consilier juridic.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului, depune la dosar chitanța Seria - A nr. - din 20 octombrie 2008 privind plata sumei de 4,50 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Solicită admiterea recursului formulat, precizând că recurentul a locuit din anul 1979 efectiv în locuința respectivă, acolo s-a născut și a crescut, împreună cu tatăl său, care a fost titularul contractului de închiriere, deci a avut și el alături de tatăl său calitatea de chiriaș chiar dacă nu a fost salariatul societății, iar în prezent din anul 2002 devenit proprietarul locuinței, astfel că din punctul său de vedere, calitatea de chiriaș anterior dobândirii proprietății a fost dovedită. Față de probele administrate, decizia instanței de apel este nelegală,solicitând desființarea acesteia, în atare situație recursul este admisibil, și pe fond solicită obligarea societății pârâte să încheie contract de vânzare cumpărare în condițiile Legii nr.85/1992. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic pentru intimată, precizează că potrivit dispozițiilor Legii nr.85/1992, beneficiul facultății de a cumpăra o locuință care a avut statutul de locuință de serviciu, îl poate avea doar titularul contractului de închiriere la momentul intrării în vigoare a susmenționatei legi, și nu chiriașul ulterior al acestei date. Din probele dosarului, rezultă că titularul contractului de închiriere al spațiului respectiv, a fost tatăl recurentului, și pentru acest spațiu a fost încheiat de societate un contract de vânzare cu o altă persoană. Spațiul pentru care recurentul a devenit proprietar în anul 2002 nu este unul și același cu cel ce a fost ocupat de tatăl acestuia și cu care acesta anterior apariției legii, a locuit. Față de cele expuse, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, și menținerea deciziei de apel ca și sentința de fond ca legale și temeinice.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin sentința civilă nr.2734 din 3 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta B, pentru ca aceasta să fie obligată să perfecteze cu el un contract de vânzare - cumpărare a locuinței situate în B, str. -. - nr.16, locuință pe care reclamantul arată că o ocupă în baza contractului de închiriere nr.52/2002 încheiat cu pârâta.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că reclamantul ocupă locuința situată în B,-, formată din două camere, în baza unui contract de închiriere expirat la data de 31.12.2002, fără a face dovada că de la data de 31.12.2002 și până în prezent acest contract a fost reînnoit tacit prin plata către pârâtă a chiriei sau prin încheierea unui act adițional.
Instanța a mai avut în vedere că potrivit art.1 din Legea 85/1992 locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere în condițiile acestei legi și ale Decretului -lege 61/1990, iar art.7 din Legea 85/1992 prevede că aceste locuințe vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere (care au calitatea de titulari ai acestor contracte de închiriere la data apariției legii), la cerere.
Din contractul de închiriere încheiat de reclamant cu societatea pârâtă rezultă că acesta nu avea calitatea de titular de contract de închiriere la data apariției legii. Deși acesta a precizat că a locuit în aceeași locuință din 1976, nu a făcut dovezi în acest sens.
Reclamantul nu a făcut dovada că a avut calitatea de titular al contractului de închiriere la data introducerii cererii, iar din sentința civilă nr. 1304/2004 a Judecătoriei Brăila prin care pârâta a fost obligată să perfecteze contract de vânzare -cumpărare pentru aceeași locuință cu numitul, despre care reclamantul susține că a fost tatăl său, rezultă clar că acesta nu era titularul contractului de închiriere la data apariției legii.
S-a mai reținut de către instanța de fond că începând cu data de 22.12.2007 când s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr.1294/22.09.1997 firma AG din Elveția a devenit coproprietar al patrimoniului societății pârâte, în calitate de acționar majoritar, care deține acțiuni reprezentând 50.95 % din capitalul acestei societăți.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel în termenul prevăzut de lege, susținând că hotărârea este nelegală întrucât este dată cu încălcarea prevederilor art.7 alin.6 din Legea nr.85/1992 actualizată.
În motivarea apelului a arătat că art.7 alin. 1 din legea citată instituie o obligativitate și nu o facultate de vânzare a locuinței către titularii contractelor de închiriere, astfel că apărarea pârâtei cum că este proprietara spațiului solicitat a fi vândut, având astfel drept de decizie asupra vânzării, urmează să fie înlăturată.
Apelantul a mai susținut că art.7 alin.6 din Legea nr.85/1992 arată că de aceleași drepturi beneficiază și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea motivând că reclamantul nu avea calitatea de titular al contractului de închiriere, acesta având la acea dată calitatea de chiriaș, iar din 2002 și pe cea de titular a contractului de închiriere.
Intimata SC SA Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât în mod corect și legal s-a stabilit inaplicabilitatea dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992.
La cererea părților în apel s-a administrat proba cu acte, respectiv copie de pe contractul de închiriere al lui, fișa suprafeței locative închiriate de acesta și de membrii familiei sale, fișa de calcul a locuinței și un raport de evaluare a acesteia, precum și schița imobilului în care se află spațiile de locuit închiriate de și de apelant și raportul de expertiză tehnică imobiliară și documentația de carte funciară privind acest imobil.
Tribunalul Brăila prin decizia civilă nr.39 din 27 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;
Din contractul de închiriere nr.11756/8.12.1979 încheiat de cu B (actual SC SA B) și din fișa suprafeței locative și fișa de calcul reiese că acesta a închiriat o suprafață locuibilă de 33,33 mp, în care a locuit cu familia sa, din care făcea parte și apelantul.
La rândul său, prin contractul de închiriere nr.52/3.01.2002 apelantul a devenit chiriaș al unui spațiu de locuit în suprafață de 30,5 mp.
Comparând cele două contracte, tribunalul constată că spațiul de locuit închiriat de este distinct de cel închiriat de apelant, fapt confirmat și de schița (releveul) imobilului în care se află cele două spații.
Art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 invocat de apelant prevede că "ocuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi".
Din textul citat reiese clar că obligația de a vinde locuințele ce fac obiectul legii este numai în folosul titularilor contractelor de închiriere, iar nu al oricăror chiriași.
Totodată, așa cum a reținut și instanța de fond, de prevederile acestui text beneficiază numai persoanele care erau titulare ale contractului de închiriere în momentul intrării în vigoare a legii, nu și chiriașii ulteriori.
Ca urmare, chiar dacă încă din anul 1979 apelantul a locuit împreună cu tatăl său, ca și chiriaș într-unul din spațiile proprietatea intimatei, aceasta nu îl îndreptățește să solicite să i se vândă alt spațiu de locuit amplasat în același imobil și pentru care a încheiat contract de închiriere, ca titular, abia în anul 2002.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, considerând-o nelegală pentru următoarele motive;
A făcut dovada calității de chiriaș din anul 1979 și deci potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.85/1991 are dreptul de a cumpăra locuințele în condițiile legii.
Că titular al contractului de închiriere a fost tatăl său, recurentul nu a fost salariatul pârâtei și din fișa suprafeței locative închiriată, rezultă că a locuit alături de tatăl său în imobilul în litigiu, având calitatea de chiriaș.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 pct.9 cod pr. civilă, constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;
Reclamantul avut calitatea de chiriaș pentru imobilul din-, în baza contractului de închiriere nr.11756/1979 al cărui titular a fost tatăl său.
In baza sentinței civile nr.1304 din 24 martie 2004, pronunțată de Judecătoria Brăila, acest spațiu a fost vândut tatălui său, reținându-se că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/1992 și ale Decretului Lege nr.61/1990.
Spațiul pe care reclamantul dorește să îl cumpere îl ocupă cu chirie din anul 2002 pentru care s-a încheiat contract de închiriere nr.52 din 3 ianuarie 2002 pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 30 iunie 2002.
Pârâta B, fiind societate comercială integral privatizată, chiar dacă imobilul a fost construit din fondurile de stat, prin prețul plătit de acționari odată cu vânzarea acțiunilor, bunul nu mai este în proprietatea statului.
Astfel, că dispozițiile Legii nr.85/1992, cum corect a reținut și instanța de apel nu mai sunt incidente, atât timp cât bunul a ieșit din patrimoniul statului.
A admite soluția contrară înseamnă o deposedare a pârâtei de un bun din patrimoniul său, fiind obligată să vândă la un preț impus, ceea ce contravine art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B-, împotriva deciziei civile nr.39 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /21.11.2008
Tehn.
2 ex./26.11.2008
fond -
apel - -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Valentina Gabriela Baciu, Romeo
