Obligație de a face. Decizia 6092/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6092

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.1657/21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. - Tribunalul Dolj, a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

A obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantei cu luarea în considerare a adeverinței 9152/24.10.2008 emisă de SC. SRL - Lichidator Judiciar al SC. SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

In fapt reclamanta solicita recalcularea pensiei stabilita prin Decizia nr. 98231 sub aspectul faptului ca nu i-a fost luata in considerare adeverința nr. 952/24.10.2008 privind acordarea grupei a II-a de munca pentru perioada 01.03.1975-15.01.1986.

Încadrarea personalului angajat în condiții de grupa I sau a II-a de muncă, este atributul exclusiv al angajatorului în conformitate cu dispozițiile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 potrivit căruia " nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din unități"

Prin urmare, parata nu are abilitarea legală de a cenzura mențiunile din adeverințele emise de unitățile angajatoare sau mențiunile din carnetele de muncă.

Instanța a apreciat ca nefondate apărările paratei în sensul că funcția ocupata de contestatoare presupune activitate de birou și nu în condiții deosebite de muncă sau cele referitoare la presupusa omisiune a contestatoarei de a depune la dosar determinările de noxe prevăzute de pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990.

Constatând nelegalitatea deciziei, Tribunalul a admis acțiunea reclamantei si a obligat parata să recalculeze pensia reclamantei cu luarea în considerare a adeverinței 9152/24.10.08 emisă de SC. SRL - Lichidator judiciar al. SA.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, considerând-o netemeinică și nelegală.

Arată că perioada de 01.03.1975 - 15.01.1986 nu poate fi considerată ca lucrată în grupa a II-a de muncă, întrucât funcția de responsabil economic nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990.

Aceasta presupune desfășurarea activității în condiții nefavorabile demicroclimat suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, astfel că reclamanta în calitatea sa a desfășurat activitatea în birouri și nu în condiții deosebite de lucru.

Mai arată, că nu a depus determinările de noxe prevăzute de pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990 și nici nu a făcut dovada achitării cotei de contribuție de asigurări sociale aferentei grupei a II- de muncă și nici acte că a fost nominalizată că a desfășurat activitate în grupa a II- de muncă, iar adeverința nr. 952/24.10.2008 nu este semnată și ștampilată de reprezentantul sindicatului.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației.

În drept invocă prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului și arată cu privire la valabilitatea adeverinței nr. 952/24.10.2008, că legea nu impune ca ea să fie semnată de reprezentantul sindicatului.

Recursul se respinge.

Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și potrivit art. 304 indice 1.pr.civ. Curtea constată că acestea nu pot fi primite și nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, care se atragă casarea sau modificarea sentinței.

Astfel, nu este întemeiată susținerea recurentei pârâte, că activitatea desfășurată de reclamantă, nu se poate încadra în grupa a II-a de muncă, în condițiile în care aceste aspecte rezultă din adeverința emisă de angajator, în baza Ordinului nr. 50/1990 și îndeplinește cerințele legale.

Instanța a apreciat corect, că recurenta pârâtă nu este abilitată pentru a cenzura mențiunile făcute de angajator, care și-a asumat întreaga răspundere pentru datele înscrise în adeverință.

Cu privire la plata contribuției de asigurări sociale, se constată că societatea a asigurat plata acesteia pentru toți angajații săi, iar celelalte critici, au fost verificate de instanță, cu prilejul apărărilor efectuate de recurenta pârâtă, astfel că nu sunt de natură să ducă la casarea sau modificarea sentinței.

Neexistând nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul se privește ca nefondat și se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.1657/21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red. Jud. Grefier,

2 ex. /11.11.2009. - -

Jud. fond..

.

Președinte:Marian Lungu
Judecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 6092/2009. Curtea de Apel Craiova