Obligație de a face. Decizia 614/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 614
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul COLEGIUL ECONOMIC " ", împotriva sentinței civile nr.1275/01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât COLEGIUL TEHNIC " DOMNUL " și intimatul reclamant, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât COLEGIUL ECONOMIC " " prin economist și intimatul reclamant, lipsind intimatul pârât COLEGIUL TEHNIC " DOMNUL ".
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, după care,
pentru recurentul pârât COLEGIUL ECONOMIC " ", solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea conținutului expertizei.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de economist, prin care solicită un nou termen de judecată pentru observarea raportului de expertiză, întrucât acesta a fost depus în primul ciclu procesual, și acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
pentru recurentul pârât, solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar.
Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Mehedinți.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1275/01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea și precizarea de acțiune formulată de reclamantul, împotriva pârâților Colegiul Economic " " Tr.S, și Colegiul Tehnic "Domnul " Tr.
A obligat pârâtul Colegiul Economic " " Tr.S să depună declarațiile nominale rectificative privind salariile brute pentru perioada 1999 - 2004.
A obligat pârâtul Colegiul Tehnic "Domnul " Tr.S să depună declarațiile nominale rectificative privind salariile brute încasate de reclamant pentru perioada 2004 - noiembrie 2008.
A obligat pârâții la 1.027,70 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că:
Reclamantul a fost cadru didactic la Colegiul Economic în perioada septembrie 1999 - martie 2001 și în perioada septembrie 2004 - noiembrie 2008 la Colegiul tehnic Domnul fiind asigurat obligatoriu prin efectul legii.
Asigurarea evidenței nominale a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat se realizează pe baza declarației nominale; modul de completare a declarației nominale este prevăzut în normele metodologice a aplicare a Legii 19/2000.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică dispus în cauză rezultă că cei doi angajatori nu au depus declarațiile nominale corespunzătoare salariilor brute încasate lunar de către reclamant ci salariile brute din care s-au scăzut drepturile salariale rezultate din " plata cu ora", premiile lunare de 2% și al 13 - lea salariu.
În art. 26 din Legea 19/2000 sunt prevăzute expres și limitativ veniturile pentru care nu se calculează contribuții de asigurări sociale printre care nu se regăsește modul de calcul al pârâtelor.
Se impune depunerea de declarații rectificative deoarece prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost stabilite în beneficiul reclamantului diferențe de drepturi salariale determinate de modul de calcul al sporurilor la care a fost îndreptățit reclamantul conform Legii 128/1997.
Referitor la diferențele stabilite de expert, instanța nu a procedat la cuantificarea lor, deoarece odată cu declarația rectificativă angajatorul are obligația de a depune și actele justificative, respectiv hotărârile judecătorești.
Au fost solicitate despăgubiri și daune morale, însă reclamantul nu a precizat cuantumul lor, în ce constau și nici nu le-a dovedit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul COLEGIUL ECONOMIC " " criticând-o ca nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea și instanța a reținut în mod greșit faptul că, din raportul de expertiză contabilă rezultat că instituția nu a depus declarația nominală corespunzătoare salariilor brute încasate lunar de către reclamant ci salariile brute din care s-au scăzut drepturile salariale rezultate din " plata cu ora ", premiile lunare de 2% și cel de al 13 -lea salariu.
A mai arătat că, instituția i-a acordat reclamantului diferențele orelor suplimentare pe perioada octombrie 2000 - august 2004 în temeiul nr.OUG 17/2006 în suma brută de 2783 lei la care s-a calculat contribuția de 9,5% în valoare de 264 lei care se regăsesc în situația înaintată Casei Județene de Pensii M la lichidarea lunii iunie 2008 cu adresa înregistrată cu nr. 21968/25.07.2008 pe suport hârtie și pe dischetă.
A reiterat faptul că diferențele de salariu ( orele suplimentare) i-au fost acordate reclamantului în baza unei hotărâri judecătorești, fiind vărsată o singură contribuție Casei Județene de Pensii M potrivit prevederilor legale.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de disp. art. 3041și art. 304 pct. 8 și 9 pr. civilă, recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Instanța de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză, asupra căruia pârât -recurent în prezent- nu a formulat nici un fel de obiecțiuni, astfel că în mod corect prima instanță și-a fundamentat soluția și pe concluziile acestei lucrări de specialitate.
În raportul de expertiză (fil. 125, dos. fond) se arată că instituția școlară a calculat, este adevărat, contribuția de 9,5% dar fără să mai deducă din salariul brut, "plata cu ora",în declarațiile nominale lunare continuând să raporteze însă salariul brut diminuat c"plata cu ora" și de aici diferențele de bani, reținute în raportul de expertiză.
În considerarea celor expuse, în raport de prevederile art. 312 alin 1 pr. civ, recursul va fi respins, iar sentința menținută ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
IDE
Respinge recursul declarat de pârâtul COLEGIUL ECONOMIC " ", împotriva sentinței civile nr.1275/01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât COLEGIUL TEHNIC " DOMNUL " și intimatul reclamant.
Obligă recurenta către intimat la plata sumei de 30 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
Tehnored. 2 ex./
Red./ /
A
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Marian Lungu