Obligație de a face. Decizia 627/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 627/

Ședința publică din 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.868 din 18.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în Tg. B, str. G- nr.33, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - pârâtă CASA JUDETEANA DE PENSII G, consilier juridic G în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul - reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că, este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; intimatul - reclamant prin cererea depusă la dosar precizează că este în vârstă și din motive de sănătate nu se poate prezenta, urmând ca instanța să aprecieze asupra recursului.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei - pârâte, pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea scrisă de recurs, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 868/18.07.2008 a Tribunalului Galați, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.03.2004 - 22.06.2005.

A constatat prescrise drepturile solicitate pentru perioada mai sus-menționată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

A obligat pe pârâtă către reclamant să recalculeze drepturile legale de rentă în funcție de nivelul soldei de grad și de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. începând cu data de 23.06.2005 și să plătească diferența dintre renta astfel calculată și cea efectiv încasată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii G solicitând obligarea acesteia la plata rentei calculate în funcție de solda de grad și de funcție a unui sublocotenent, începând cu data de 01.03.2004.

Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că este veteran decorat iar potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război decorați cu medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea război mondial 1941 - 1945" beneficiază de o rentă lunară, echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent - drepturi pe care le-a primit la zi.

Legea a fost modificată prin G nr. 12 din 2004, în sensul că începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și funcție, la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Națională, stabilită conform legii.

A mai precizat reclamantul că începând cu 1 martie 2004, ar fi trebuit să primească o rentă lunară de 25% din solda de grad și funcție, a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale.

În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri (filele 3-17).

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

A susținut că prin 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994 modificată, se stabilește modul de calcul al rentei cuvenită beneficiarilor, funcție de distincția militară conferită.

Astfel veteranii de război, beneficiază în funcție de ordinele și medaliile cu care au fost decorați, pentru faptele de arme săvârșite, de următoarele rente: cei decorați cu Ordinul cu spade, în grad de, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent, cei decorați cu Medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim.

A precizat pârâta, că textele art. 13 și 14 din lege, a rămas nemodificat, sens în care reclamantul a primit în mod corect drepturile de rentă. (filele 9-12)

La termenul din 18.07.2008, instanța a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2004 - 22.06.2005.

Potrivit disp. art. 137.pr.civilă, instanța va analiza mai întâi excepția invocată.

Conform art.1 si art.3 din DL.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.

Având în vedere că dreptul reclamantului de a solicita plata rentei în temeiul disp. art. OUG nr. 12/2004, s-a născut la 1 martie 2004, iar acțiunea a fost promovată la data de 23.06.2008, instanța reține că pretențiile reclamantului aferente perioadei martie 2004 - 22.06.2005 sunt prescrise, urmând a fi respinse în acest sens.

Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat plata drepturilor legale de rentă, în conformitate cu disp. OUG nr. 12/2004 si a Legii nr. 210/2004.

Din probele administrate în prezenta cauză, s-a reținut că reclamantul are calitatea de veteran de război, fiind decorat cu medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941 -1945.

Acesta beneficiază de indemnizația prevăzută de disp. art. 12 din Legea nr. 44/1994, precum și de o rentă prevăzută de OUG nr. 215/2000 care a modificat și completat Legea nr. 44/1994.

Potrivit nr.OUG 12/2004, de completare a Legii nr. 44/1994, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art. 13 și 14, se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim, al unui sublocotenent din cadrul Ap. stabilite în conformitate cu legea.

Astfel, instanța apreciază că renta lunară nu reprezintă un procent din solda de grad așa cum susține pârâtul, ci din cuantum soldei de grad și soldei de funcție la minim al unui sublocotenent din cadrul Ap.

Dat fiind faptul că, pârâtul a calculat drepturile de rentă ale reclamantului, cu încălcarea dispozițiile sus arătate, se va admite acțiunea în parte și va obliga pe pârâtă către reclamant să recalculeze drepturile legale de rentă în funcție de nivelul soldei de grad și de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. începând cu data de 23.06.2005 și să plătească diferența dintre renta astfel calculată și cea efectiv încasată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii G, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Prin introducerea art. 14 indice 1 din lege s-a dorit de legiuitor ca rentele prevăzute de Legea nr. 44/1994 să se calculeze în funcție de solda de grad sau solda de funcție la minim așa cum prevăd art. 13 și art. 14 unui sublocotenent dar din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Prin sintagma "după caz" s-a avut în vedere diferențierea modului de calcul al rentei în funcție de felul decorației sau medaliei și nu aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcție la minim.

Semnificația noului text introdus prin OUG nr. 12/2004 rezultă și din interpretarea sistematică a art. 13, 14 și 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994.

Se vor păstra diferențierile justificate între veteranii de război în funcție de categoria din care fac parte, adică în funcție de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, întrucât rentele se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:

Apreciem corectă soluția primei instanțe și împărtășim același punct de vedere, contrar susținerilor recurentei.

Interpretarea dată de recurentă art. 141din OUG nr. 12/2004 nu se regăsește în textul articolului invocat.

Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc și prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de gradșial soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii.

Legiuitorul nu a prevăzut expresia "și/sau", ci doar cuvântul "și". În aceste condiții, nu putem reține motivele de recurs ca fiind întemeiate, față de normele de interpretare gramaticală a actului normativ și față de faptul că recurenta adaugă la lege.

Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situație decât cea reținută de prima instanță și de către instanța de recurs întrucât legiuitorul nu face nici o distincție. Sintagma "după caz" nu este explicată de legiuitor și nu se pot da alte interpretări.

Ori, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Din nota de fundamentare a OUG nr. 12/2004 rezultă clar, intenția legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcție de nivelul soldei de grad și a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Începând cu data de 01 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad și al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap.

Astfel, în nota de fundamentarea a nr.OUG 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor și soldelor în funcție de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptățiți la renta lunară sunt pensionați fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la sau MIRA. În funcție de sistemul de pensii din care făceau parte, veteranii primeai rentele lunare calculate conform dispozițiilor art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad și/sau funcție ale unui sublocotenent din cadrul fie la nivelul soldei de grad și/sau funcție din cadrul MIRA.

Astfel, întrucât solda de grad și solda de funcție ale unui sublocotenent din cadrul erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeași categorie erau diferențiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenență la un sistem sau altul de asigurări sociale.

Prin urmare, prin adoptarea OUG nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechități, prin stabilirea unui criteriu unic.

În consecință, baza de calcul a rentei este unică, indiferente de medalia sau ordinul acordat, diferența fiind făcută de procentul în raport de care se determină efectiv renta, respectiv 100% în cazul prevăzut de art. 13 litera a, 75% în cazul prevăzut de art. 13 lit. b, și 25% în situația prevăzută de art. 14.

Prin sintagma "după caz" se înțelege prin raportare la distincțiile pentru care art. 13 și 14 din lege le utilizează pentru acordarea rentei în procente variabile aplicabile bazei de calcul care, începând cu data de 01.03.2004, este aceeași pentru toți veteranii la care se referă ipoteza normelor.

Față de aceste considerente, motivele de recurs se apreciază ca fiind neîntemeiate iar sentința primei instanțe este legală și temeinică din toate punctele de vedere și, în baza disp. art. 312 alin. 1.civilă Cod Penal, se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.868 din 18.07.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 06 Octombrie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /21.10.2008

: DC/2 ex/22.10.2008

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 627/2008. Curtea de Apel Galati