Obligație de a face. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.631/

Ședința publică din 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta T, cu sediul în T, str. -, - 4, parter, jud. G, împotriva sentinței civile nr.737 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în T,-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, care s-a legitimat cu CI seria - nr. -, CNP -, emisă de Poliția Mun. T, și pentru recurenta - pârâtă T consilier juridic G în baza delegației pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că este al doilea termen de judecată fixat în recurs.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs;

Reprezentantul recurentei - pârâte, pentru motivele invocate și în scris solicită admiterea recursului. Nu au putut să-i elibereze reclamantului adeverința solicitată pentru că nu dețin în contabilitatea unității decât statele de plată. Celelalte acte contabile au fost predate la arhivele statului. Salariul încasat de reclamant este cel menționat în carnetul de muncă, iar pensia se stabilește conform celor consemnate în carnetul de muncă. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimatul - reclamant arată că salariul pe care-l încasa lunar nu era același cu cel înscris în carnetul de muncă. câștiga lunar în jur de 3000 - 4000 lei, iar în carnetul de muncă era trecut salariul de 1400 lei. A fost șef de unitate și de sporul de conducere a beneficiat din anul 1969. Acest spor nu apare în statul de plată, nu exista rubrică pentru sporul de conducere. Solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 737/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta

A fost obligată pârâta să-i elibereze reclamantului adeverințe cu sporul de gestiune de care a beneficiat și cu salariile nete și, respectiv brute, pe care le- încasat, aferente perioadei 1969 -1993.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta T, solicitând ca, în baza probelor administrate, să-i elibereze adeverințe care să ateste sporul de gestiune, salariile nete și brute pe care le-a încasat.

A arătat în motivarea cererii că a fost angajatul pârâtei în perioada 1.04.1960-1.04.1993. Pentru recalcularea pensiei de care beneficiază a solicitat pârâtei să-i elibereze o adeverință cu sporul de gestiune de care a beneficiat în perioada 1969-1993. Adeverința eliberată este incompletă și cu toate demersurile întreprinse, pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligațiile, motiv pentru care a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.

A precizat că pârâta este de rea-credință, în condițiile în care altor foști salariați a eliberat astfel de adeverințe.

A solicitat, de asemenea, ca pârâta să-i elibereze și adeverință care să ateste câștigurile vrute și rate pe care le-a încasat în această perioadă.

S-a folosit în dovedirea cererii de proba cu înscrisuri, depunând la dosar copie după cartea de muncă, adeverințele nr. 95, 71,530, 215/2007.

În drept nu și-a întemeiat cererea.

Pârâta T, prin reprezentant, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât actele solicitate nu-i sunt necesare la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 1.04.1960 - 1.04.1993, fapt atestat de copia cărții de muncă aflate la dosar.

Potrivit art.40 alin.2 din Codul Muncii și art.164 din Legea nr. 19/2000 unitățile angajatoare au obligația de a elibera salariaților adeverințe care să ateste calitatea de salariat și activitatea depusă, respectiv, în speță sporurile de care a beneficiat reclamantul (perioadă, cuantum), precum și salariile nete sau brute, urmând ca instituțiile abilitate (casele de pensii, instanțele judecătorești) să stabilească caracterul acestor sporuri și legalitatea utilizării acestora în vederea stabilirii drepturilor de pensie ale salariatului.

În speță, pârâta a eliberat adeverința nr. 95/27.02.2008 dar aceasta este incompletă, motiv pentru care având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a admis acțiunea.

A fost obligată pârâta să-i elibereze reclamantului adeverințe cu sporul de gestiune de care a beneficiat și salariile brute și nete pe care le-a încasat, aferente perioadei 1969 - 1993.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta T invocând faptul că actul care stă la baza calculării pensiei este carnetul de muncă din care rezultă salariul tarifar de încadrare.

Potrivit Legii nr.57 și OG nr.4/2005 nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarif sau cote procentuale cum a fost retribuit și reclamantul și nici alte sporuri care nu au caracter permanent cum ar fi sporul de gestiune.

Din statele de plată existente nu au reieșit alte sporuri în afara celor înscrise în adeverința nr. 99/2008, iar în cooperația meșteșugărească salarizarea membrilor cooperatori s-a făcut în cotă procentuală din tarif.

Ca urmare, a considerat societatea că nu este obligată să elibereze adeverințe cu salarii brute și nete pe perioada solicitată de reclamant.

Intimatul - reclamant a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe în vederea eliberării adeverinței conform perioadei lucrate.

Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ce nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 40 alin.2 lit. h din Codul Muncii instituie pentru angajator obligația eliberării, la cerere, a tuturor documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

În speță, în mod legal și temeinic, instanța de fond a obligat pe recurenta - pârâtă să elibereze adeverință către intimatul - reclamant, privitoare la drepturile salariale de care acesta a beneficiat, sporul de gestiune și salariile brute și nete încasate pe perioada 1969 - 1993.

Din carnetul de muncă rezultă că intimatul - reclamant a funcționat în cadrul Cooperativei T, în perioada în discuție executând meseria de tapițer.

Celelalte motive de recurs privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie aparținând intimatului - reclamant exced competențelor ce îi revin angajatorului T, în conformitate cu dispozițiile art. 86 din Legea nr. 19/2000, o asemenea atribuție revenindu-le caselor teritoriale de pensii.

Cu alte cuvinte, angajatorului în revine obligația de a atesta prin adeverința eliberată împrejurările legate de calitatea de salariat, în timp ce casele teritoriale de pensii, pe baza documentelor astfel emise, stabilesc existența și întinderea drepturilor de pensie cuvenite.

Faptul emiterii adeverinței nr.95/27.02.2008 de către recurenta -pârâtă nu o absolvă de a verifica și emite un document cu privire la drepturile de care a beneficiat intimatul - reclamant, pe perioada invocată de acesta.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta T împotriva sentinței civile nr. 737/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta T, cu sediul în T, str. -, - 4, parter, jud. G, împotriva sentinței civile nr.737 din 04.06.2008 a Tribunalului Galați.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 06 Octombrie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /06.11.2008

: DC/ 2 ex/06.11.2008

Fond: /

Asistenți judiciari:/C-tin

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Galati