Obligație de a face. Decizia 646/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(540/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.646
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 54 din 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și cu intimatul reclamant.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic în calitate de reprezentant al recurentului pârât Municipiul B, prin Primarul General, lipsind intimatul pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar și intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentantul recurentului pârât depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluție și declară că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului pârât consideră că instanța de apel a analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză făcând o aplicare greșită a dispozițiilor HG391/1993 și nr.OG19/1994, art.49 din Legea nr.114/1996 și a Legii nr.213/1998 și a menținut soluția pronunțată de către instanța de fond în sensul obligării pârâtului să vândă apartamentul nr.21 din imobilul situat în B,-, -.57 B,. B, sector 3, care în opinia sa acest apartament este o locuință socială.
Mai mult, arată că, reclamantul cunoștea și a acceptat caracterul de locuință socială a apartamentului pe care îl deține în calitate de chiriaș, acesta fiind repartizat tocmai pentru că nu putea să-și obțină o locuință pe piață liberă.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 10.01.2008 reclamantul a chemat în judecată pârâții Municipiul B prin Primarul General și -, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului din B,-, -B,. B,. 21, sector 3.
Prin sentința civilă nr. 6435/20.06.2008 prima instanță a admis această acțiune pârâții fiind obligați să încheie contractul de vânzare cumpărare asupra imobilului menționat.
S-a reținut că, pârâții nu au făcut dovada că locuința respectivă ar fi fost edificată din fonduri de construcții sociale și nici dovada că, ulterior construirii, proprietarul ar fi trecut locuințele din acel bloc în categoria locuințelor sociale printr-o hotărâre a. Imobilul din litigiu nu face parte din categoria imobilelor destinate locuințelor sociale așa cum se reglementează prin art. 14 din HG391/2003. și, prin urmare, apartamentul intră sub incidența dispozițiilor Decretului Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, ceea ce înseamnă că acesta poate fi cumpărat de către titularul contractului de închiriere.
Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 54 din 16.01.2009 a menținut această soluție considerând că apelurile declarate de pârâți sunt nefondate.
Tribunalul a argument această soluție în sensul că, în mod corect, prima instanță, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a, față de împrejurarea care rezultă din dosar că, această instituție are, în prezent, în administrare, imobilul în litigiu participând la încheierea contractelor de vânzare cumpărare.
Locuința închiriată nu face parte din categoria locuințelor sociale astfel cum aceasta este reglementată pentru prima dată de HG nr. 391/1993 și ulterior prin Legea nr. 114/1196. Potrivit cu dispozițiile art. 14 din HG nr. 391/1993 prevedea posibilitatea autorităților locale de a aproba ca o parte din locuințele realizate să fie rezervate pentru rezolvarea problemelor sociale. În anexa nr. 6 HG 391/1993 sunt stabilite două criterii de individualizare a locuinței sociale: forma de proprietate, locuințele sociale aparținând autorităților locale, organizațiilor non profit sau unităților cooperației, și modul de finanțare, fiind vorba de fondurile statului sau de autoritățile locale. Tot în anexa 6 legiuitorul a indicat regimul juridic al locuinței sociale arătând că nu poate fi vândută sau subînchiriată.
S-a mai arătat și că, indiferent de legea aplicabilă pentru stabilirea statutului apartamentului din litigiu, cea în vigoare la data construirii blocului sau cea în vigoare la data perfectării contractului de închiriere, rezultă aceiași concluzie și anume că, regimul juridic special al locuinței reclamă o consacrare expresă a acestui statut, astfel spus, în absența unei astfel de consacrări, oficiale, printr-o hotărâre emisă de, nu se poate recunoaște unei locuințe statutul de locuință socială.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Municipiul a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă arătând că reclamanta cunoștea și a acceptat caracterul de locuință socială prin simplul fapt că urmărește protecția socială a unor categorii de persoane a căror situație financiară nu le permite accesul la o locuință proprietate personală sau la închirierea unei locuințe de pe piața liberă.
Legea nr. 5/1973 a fost abrogată și nu mai produce efecte pentru viitor, iar în Legea nr. 114/1996 nu există nici o prevedere care să oblige o instituție să schimbe natura juridică a unei locuințe.
Potrivit cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 114/1196 beneficiarii locuințelor sociale nu au dreptul să schimbe destinația spațiului închiriat sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere.
Locuințele situate în blocul menționat sunt locuințe sociale și, implicit, regimul său juridic este stabilit prin Legea nr. 114/1196 cât și prin Legea nr. 213/1998 iar. Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992 și-au restrâns considerabil sfera de aplicabilitate.
Recursul este nefondat.
Așa cum corect au reținut ambele instanțe, din dispozițiile Legii nr. 114/1996 și ale Legii nr. 213/1998, locuințele sociale au un caracter de excepție iar acestea, într-adevăr, nu pot fi înstrăinate, excepția fiind reglementată expres iar situația juridică a acestora nu poate fi extrapolată la alte categorii de locuințe. Imobilul nu a fost construit din fonduri destinate locuințelor sociale și nici după finalizarea construcției nu a dobândit o astfel de destinație potrivit cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 213/1998, printr-o hotărâre a.
Prin urmare, instanțele, în mod corect, au interpretat coroborat atât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 213/1998 cât și pe cele ale art. 47 din Legea nr. 114/1996 și, respectiv, art. 1 din legea nr. 85/1992.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Municipiul B prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 54A/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a - III - a Civilă în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
M/
Ex.2/11.05.2009
Tribunalul București Secția a III a Civilă
Jud., C.
Judecătoria Sectorului 3 B
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
