Obligație de a face. Decizia 653/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 653
Ședința publică de la 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 11 mai 2009, privind judecarea recursului formulat de pârâta SC. MONTAJ 1 SA.C împotriva deciziei civile nr.39 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei pârâte SC. MONTAJ 1 SA.C, prin intermediul apărătorului angajat, să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 18 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la Judecătoria Craiova, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC MONTAJ 1 SA C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i vândă, în condițiile Legii nr.85/1992, locuința situată în C,-, Cămin 1, camera 121, județul D, pe care o deține în calitate de chiriaș.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că împreună cu familia sa deține, în calitate de chiriaș al pârâtei, o locuință fostă proprietate de stat. Această locuință este situată în C,-, Cămin 1, camera 121, județul D și este compusă dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
Reclamantul s-a adresat pârâtei, solicitându-i să-i vândă locuința sus menționată, dar aceasta a răspuns că îi va vinde locuința, însă prețul acesteia va fi prețul de circulație de pe piața imobiliară, deși căminul a fost construit înainte de adoptarea Legii nr. 85/1992, situație în care pârâta nu respectă prevederile acestui act normativ.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art. 7 din Legea 85/1992.
La dosarul cauzei reclamantul a depus în scop probator, în copie, următoarele acte: chitanța nr. -, actul adițional nr. 490/23.03.2006 și raport de expertiză tehnică.
Pârâta a depus întâmpinare la data de 11.02.2008, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamantul ca netemeinică și nelegală cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ce se vor face în acest proces, depunând și obiecțiuni la raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 9496 din 09.06.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei, a fost obligată pârâta să-i vândă reclamantului imobilul-locuință situat în Căminul 1, camera nr. 121, din Mun. C-, județul D, la prețul de 1.356 lei și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 958 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că reclamantul, în calitate de chiriaș al imobilului-locuință situată în Căminul I, camera nr.121, din C,-, județul D, conform contractului de închiriere nr. 490/23.03.2006, este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei de a-i vinde acestuia respectivul spațiu locativ, la prețul de 1.356 lei, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcții civile întocmit în cauză de expert inginer, evaluarea fiind făcută în concordanță și cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992.
Apărările pârâtei din întâmpinare, în sensul că aceasta, deși, în principiu, își manifestă acordul de a-i vinde reclamantului imobilul - locuință în litigiu, însă condiționat de stabilirea prețului de către o societate de experți evaluatori autorizați de, s-au apreciat ca neîntemeiate, având în vedere că, dispozițiile menționate, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art. 7 alin 4 din Legea nr. 85/1992, stabilesc indubitabil criteriile și condițiile privind evaluarea acestor imobile, și anume prevederile Decretului-Lege 61/1990, Decretului nr. 93/1997 și, implicit ale Legii 85/1992.
Împotriva sentinței civile a formulat apel, în termen legal, pârâta SC Montaj 1 SA C, criticând sentința ca nelegală, solicitând admiterea apelului și pe fond, respingerea acțiunii.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că imobilul în litigiu nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 din Decretul Lege nr. 61/1990 pentru a fi o unitate locativă de sine stătătoare, nu poate fi considerată locuință și în consecință nu poate face obiectul vânzării către chiriași.
A mai susținut că instanța de fond nu a ținut cont de obiecțiunile la raportul de expertiză care a fost întocmit fără a se ține cont de coeficienții de actualizare pentru lucrările de expertiză tehnică și evaluare stabiliți prin buletinul Documentar Expertiză Tehnică nr. 106/februarie 2008, solicitând în acest sens o nouă expertiză tehnică în construcții.
Apelanta a susținut că rațiunea legii a fost de a vinde chiriașilor în condiții favorabile locuințele, dar nu de a vinde la un preț care ar prejudicia diverse societăți comerciale cu capital privat, invocând art. 44 alin. 2 din Constituția României.
În apel, s-a încuviințat apelantei cererea de probatorii, constând în completarea raportului de expertiză efectuat la instanța de fond, pentru întocmirea unui variante de evaluare a imobilului locuință cu luarea în considerație a coeficienților de actualizare prevăzuți de Documentar Expertiză Tehnică nr. 106/februarie 2008.
La data de 22.01.2009 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică cu răspunsul solicitat, întocmit de expert tehnic, la care nu s-au formulat obiecțiuni.
Prin decizia civilă nr.39 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de apelanta pârâtă SC MONTAJ 1 SA C, obligând-o la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Analizând legalitatea sentinței civile prin prisma motivelor de apel, tribunalul a reținut că existența raporturilor de locațiune dintre părți a fost dovedită cu contractul de închiriere nr. 490/23.03.2006.
Susținerea apelantei din motivele de apel că imobilul în litigiu nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 din Decretul Lege nr. 61/1990 pentru a fi o unitate locativă de sine stătătoare, nu poate fi considerat locuință și în consecință nu poate face obiectul vânzării către chiriași, nu poate fi reținută.
Chiar prin întâmpinarea depusă la instanța de fond la data de 11.02.2008, societatea pârâtă a menționat că în toamna anului 2007, Consiliul de administrație a luat hotărârea de a vinde camerele, cu respectarea dreptului de preemțiune al chiriașilor, recunoscând astfel că aceste locuințe pot face obiectul vânzării.
Prin Decretul-lege nr. 61/1990 și actele normative ulterioare adoptate în același scop, statul a realizat o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri ce nu corespund valorii reale ale acestora, având un evident caracter de protecție socială.
În cauză, operează măsurile de protecție socială stabilite de legiuitor în favoarea chiriașilor cumpărători, care restrâng, pentru un motiv de interes general, libertatea contractuală, în concordanță cu dispozițiile art. 44 și art. 47 alin. 1 din Constituție.
Refuzul pârâtei de a vinde locuința la alt preț decât cel care se determină potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992 reprezintă un exercițiu abuziv al dreptului de proprietate.
Ca atare, tribunalul a reținut că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond respectă criteriile prevăzute de textul de lege susmenționat, expertul conformându-se acestor dispoziții legale.
S-a reținut că nu poate fi luată în considerare valoarea determinată prin raportul de expertiză efectuat în apel, întrucât prețul a fost calculat prin aplicarea unui coeficient de inflație de 9158,225, din moment ce singura modalitate de actualizare prevăzută de legea specială este cea a indexării cu prevederea clară a criteriilor de indexare, respectiv de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Numai luând în considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză inițial, interesul cumpărătorului va fi protejat, prin aplicarea coeficienților stabiliți prin art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992.
În raport de aceste considerente, reținându-se că judecătoria a analizat în mod corect situația de fapt dedusă judecății, pronunțând o soluție legală și temeinică, în baza art. 296.proc.civ. apelul a fost respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta considerând-o ca fiind nelegală, susținând că instanța a încălcat principiul disponibilității, acordând mai mult decât s-a cerut, întrucât intimatul reclamant nu a solicitat a fi determinat prețul la care urmează să se facă vânzarea.
O altă critică privește faptul că vânzarea s-a făcut prin încălcarea 61/1990, în sensul că locuința vândută nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege de a fi o unitate locativă de sine stătătoare, iar printr-un ultim motiv se susține că în mod nelegal tribunalul nu a ținut cont de evaluarea făcută prin raportul de expertiză întocmit în apel, lucrare ce a avut în vedere indicii de actualizare.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor invocate de recurenta pârâtă se constată că prin hotărârea pronunțată instanța de apel a dat o judicioasă rezolvare pricinii deduse judecății, neexistând niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct.1-9 pr.civ.
Astfel, prin acțiunea introductivă în instanță reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta SC Montaj 1 SA C, să-i vândă în condițiile Legii 85/1992 locuința situată în C, compusă dintr-o cameră, precizând că B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
La primul termen de judecată, respectiv în ședința publică din data de 11 februarie 2008 reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, având ca obiective identificarea și evaluarea imobilului-apartament, în raport de dispozițiile art.7 alin.4 din Legea 85/1992.
Ca atare, prima critică invocată de recurenta pârâtă, vizând acordarea a mai mult decât s-a cerut, susținând că evaluarea imobilului nu a fost solicitată de intimatul reclamant, este lipsită de temei legal.
Nici al motiv de recurs invocat de recurentă nu este întemeiat, în sensul că locuința nu constituie o unitate locativă de sine stătătoare, deoarece societatea a construit în anul 1960 din fonduri proprii căminul de nefamiliști, acesta avea destinația de locuință, iar în anul 2007, chiar consiliul de administrație al societății a luat hotărârea de a vinde camerele cu respectarea dreptului de preemțiune al chiriașului.
Întrucât reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege, acesta era îndreptățit să i se vândă locuința, în speță, camera nr. 121 din căminul nr. 1 situat în-.
Referitor la ultima critică susținută de recurentă se constată că deasemenea este lipsită de temei legal, întrucât potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, "evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992."
Ca atare, se constată că în mod corect instanța de apel a avut în vedere valoarea stabilită prin expertiza întocmită în fața primei instanțe, această valoare respectând criteriile prevăzute de actul normativ susmenționat, în acest fel interesul cumpărătorului, respectiv al intimatului reclamant, fiind pe deplin protejat.
Or, scopul urmărit de legiuitor prin Decr.-lege 61/1990 și Legea nr.- a fost acela ca statul să realizeze o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri care nu corespund valorii reale ale acestora, având în mod evident un caracter de protecție socială.
Așa fiind, refuzul recurentei pârâte de a vinde intimatului reclamant locuința la un preț determinat potrivit art.7 alin.4 din Legea 85/1992 -preț ce a fost stabilit prin expertiza întocmită la instanța de fond- reprezintă exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate de către aceasta,considerent pentru care valoarea determinată prin raportul de expertiză întocmit în apel, calculată prin aplicarea coeficientului de inflație de 9158,225, ce ar reprezenta valoarea actuală de circulație, nu poate fi luată în considerare.
Având în vedere aceste considerente, recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 312 Cod pr. civ. iar potrivit art.274 Cod pr. civ. recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC. MONTAJ 1 SA.C împotriva deciziei civile nr.39 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu
