Obligație de a face. Decizia 705/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 705/
Ședința publică din 08 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.271 din data de 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenții-pârâți, în baza împuternicirii avocațiale din data de 18.01.2009, emisă de Baroul Argeș -cabinet individual și intimații-reclamanți, și G, asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.30 din data de 18.03.2009, emisă de Baroul Argeș -cabinet individual, răspunzând și pentru intimata-reclamantă lipsă, lipsind intimații-reclamanți, și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 87 lei, achitată cu chitanța nr.- din data de 16.03.2009, emisă de Trezoreria P și timbru judiciar de 0,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurenții-pârâți, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și, pe fond respingerea acțiunii ca nedovedită. În subsidiar, solicită casarea deciziei, cu trimitere spre rejudecare, în vederea completării probatoriului, cu cheltuieli de judecată. Invocă încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.129 Cod procedură civilă, în sensul că cererea de probatorii formulată la instanța de apel a fost respinsă. Arată că pârâții au susținut că reclamanții nici nu au semnat cererea de chemare în judecată, sens în care au solicitat administrarea probei cu interogatoriu, probă ce a fost respinsă. Precizează că nu a existat niciodată o acțiune în revendicare, iar în lipsa acesteia nu se poate dispune demolarea garajelor. Arată că așa-zisa punere în posesie a reclamanților s-a făcut în anul 2001, iar lipsa de folosință a terenului nu se justifică, atâta timp cât suprafața respectivă de teren nu a fost revendicată. Apreciază că acțiunea reclamanților este nedovedită.
Avocat, pentru intimații-pârâți, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că au fost administrate suficiente probe în dosar, iar simpla imposibilitate de prezentare a uneia dintre reclamante la interogatoriu nu echivalează cu lipsa de probe. Mai mult, arată că s-au depus acte emise de primărie, din conținutul cărora rezultă că garajele au fost construite în mod abuziv. Precizează că acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate al intimaților, în contradictoriu cu recurenții, a fost respinsă, astfel încât nu este necesară formularea unei acțiuni în revendicare. În ceea ce privește garajele, arată că este vorba de niște improvizații, construite ilegal, fără autorizație.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6.09.2004, la Judecătoria Pitești, reclamanții, G și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând obligarea acestora să-și demoleze garajele pe care le-au improvizat pe proprietatea reclamanților și să plătească contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2001 - 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului situat în P,-, în suprafață de 129, potrivit titlului de proprietate nr.-/2002, pe care au fost puși în posesie prin procesul verbal nr.479/23.11.2001.
Pârâții în mod abuziv au construit garaje pe acest teren fără autorizație de construcție și refuză să le ridice.
Reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită pentru lipsa de folosință a terenului suma de 22.176.000 lei pentru perioada 2001 -2004.
Prin sentința civilă nr. 2457 din 13 iunie 2005 a Judecătoriei Piteștia fost respinsă cererea formulată de reclamanții, G și împotriva pârâtului și a fost admisă acțiunea reclamanților împotriva pârâților, și, fiind obligați aceștia să-și demoleze garajele edificate pe terenul reclamanților și să plătească lipsa de folosință pentru teren în perioada 2001 - 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 pentru suprafața de 129 eliberându-li-se titlul de proprietate nr.-/2002 și procesul verbal de punere în posesie nr.479/2001.
Pe acest teren au construit garaje fără autorizații pârâții, și.
Cu privire la pârâtul s-a reținut că acesta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât în actul său de proprietate nu este cuprins garajul.
În temeiul art.480 și 1073 cod civil, instanța a admis acțiunea față de cei trei pârâți în temeiul art.998 cod civil obligându-i la despăgubiri.
Împotriva acestei sentinței a formulat apel pârâtul pentru următoarele motive:
Instanța nu a ținut cont de faptul că reclamanții au titlu de proprietate pentru suprafața de 129 mp însă terenul pe care se află garajele este mult mai mare decât această suprafață.
De asemenea instanța de fond a reținut că pârâții sunt constructori de rea credință însă nu a luat în calcul că terenul pe care au fost edificate garajele aparțineau domeniului public, fiind destinat folosirii blocului.
La data de 12.12.2005, pârâtul a formulat cerere de aderare la apelul formulat de, cerere admisibilă în temeiul art. 2931(1).
Apelanții au solicitat analizarea cu prioritate a motivului de apel referitor la nepronunțarea de către instanță asupra cererii aflate la dosarul de fond pag.74 -75.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.195 din 15.02.2006 a admis apelul și cererea de aderare la apel și a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut în adoptarea acestei soluții că la data de 8.04.2005, pârâții și au solicitat, pe cale reconvențională, anularea titlului de proprietate nr.-/2005 al reclamanților pentru suprafața în litigiu, pe care sunt edificate garajele, cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, ceea ce impune, potrivit art.2972alin.1 Cod procedură civilă desființarea hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții care o critică pentru nelegalitate, sub aspectul motivului de modificare prevăzut de art.304pct.9 Cod procedură civilă.
Au susținut recurenții, în esență, că nu s-a formulat o cerere reconvențională, ci o întâmpinare, întrucât nu a fost întemeiată pe dispozițiile art.112 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată și nu s-au solicitat probe pe această cerere.
Prin decizia civilă nr.1151/R/14 septembrie 2006, Curtea de APEL PITEȘTIa respins recursul ca nefondat, reținând că nu se impune modificarea deciziei și respingerea apelului, întrucât instanța de apel bine a statuat că cererea de la fila 75 dosar este o veritabilă cerere reconvențională.
Astfel, s-a reținut că în virtutea rolului activ conferit de lege instanța avea îndatorirea legală de a califica acest înscris ca fiind o cerere reconvențională în sensul prevederilor art.119 Cod procedură civilă și în consecință trebuia să se pronunțe asupra acesteia.
S-a mai reținut că împrejurarea că aceasta nu a fost timbrată nu prezintă nici o relevanță în cauză, întrucât instanța avea obligația de a pune în vedere pârâților să timbreze cererea, ceea ce nu a făcut.
Primind dosarul spre rejudecare, Judecătoria Piteștil -a înregistrat sub nr- și la termenul din 27 februarie 2007 a disjuns cererea reconvențională, formându-se un nou dosar care a fost înaintat către un complet specializat de fond funciar.
Prin sentința civilă nr.3507 din 10 iunie 2008, Judecătoria Piteștia admis acțiunea formulată de reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâții, și și a obligat pe pârâți să demoleze garajele edificate pe terenul reclamanților, identificate în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar, numerotate cu nr.1, 4, 5.
Au fost obligați aceiași pârâți să plătească reclamanților sumele menționate în dispozitivul sentinței, cu titlu de lipsă de folosință a terenului, pe perioada 2000 - 2004 și suma de 877 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă acțiunea cu același obiect formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în condițiile Legii nr.18/1991, prin titlul de proprietate nr.-/05.03.2002, reclamanților, în calitate de moștenitori ai defuncților și, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 129 situat în P,-, județul A, teren pe care au fost puși în posesie prin procesul verbal nr.479/23.10.2001 și pe care, prin expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a stabilit de expertul judiciar, că sunt construite 5 garaje, folosite după cum urmează: garajul nr.1 de către pârâtul; garajul nr.2 de către pârâtul, garajul nr.4 de pârâtul și garajul nr.5 de pârâtul.
A mai reținut că pârâții sunt proprietarii unor apartamente situate în - din apropierea terenului în litigiu, dar nu au prezentat vreun act cu privire la construirea garajelor pe care le dețin, astfel cum rezultă din actele de vânzare cumpărare depuse la dosar, realizate pe terenul proprietatea reclamanților, în fapt, aceștia, fiind doar locatari și proprietari ai apartamentelor din blocul PS 38, str.- din
A constatat cu prioritate, că reclamanții nu au făcut dovada folosinței și titlului pârâtului asupra garajului nr.2, și deci, că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar din cuprinsul adresei nr.75/A/12.03.2002, rezultă că Primăria P i-a somat prin adrese pe toți proprietarii de garaje să desființeze aceste construcții, încă din anul 1999, dar aceștia nu s-au conformat.
A mai constatat că pârâții, și nu au contestat faptul că folosesc garajele în litigiu, ci au invocat în apărare că terenul reconstituit reclamanților nu este cel pe care se află garajele, aspect combătut de expertiza tehnică efectuată în cauză, iar apărarea acestora, în sensul că terenul pe care se află garajele este străbătut de conducte destinate transportului agentului termic și astfel acesta ar aparține domeniului public, fiind scos din circuitul civil, este infirmată de asemenea de expertiza tehnică efectuată în cauză care a stabilit că asupra terenului străbătut de un canal termic nu s-a reconstituit drept de proprietate reclamanților, iar garajele se află amplasate pe terenul ce a făcut obiectul actelor de proprietate eliberate în condițiile Legii 18/1991.
În ceea privește cererea reconvențională formulată de pârâții și, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate eliberat reclamanților pentru terenul în litigiu, s-a constatat că aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr.3346/2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1713/R/2007, iar apărarea în sensul că reclamanții trebuiau să promoveze mai întâi o acțiune în revendicare și apoi să solicite ridicarea garajelor, nu a fost reținută în cauză, atâta timp cât pârâții nu au invocat vreun drept de proprietate asupra terenului de sub garaje, ci numai asupra garajelor.
S-a concluzionat că acțiunea este întemeiată în raport cu dispozițiile art.480 și art.1073 cod civil, urmând totodată ca pârâții, care nu pot invoca faptul că sunt constructori de bună credință, având în vedere că au avut cunoștință că edifică garajele în litigiu pe domeniul public, fără autorizație de construire, în baza art.998 și următoarele Cod civil, să-i despăgubească pe reclamanți pentru lipsa de folosință a terenului, pe perioada 2002 - 2004, corespunzător suprafeței ocupate de fiecare garaj.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost completate (5), pârâții au arătat următoarele:
- terenul pe care sunt amplasate garajele în discuție aparține proprietarilor apartamentelor din blocul;
- pentru a putea solicita obligarea pârâților la demolarea imobilelor, reclamanții trebuiau ca, în prealabil, să formuleze o acțiune în revendicare inclusiv în determine printr-o expertiză tehnică, cât din terenul aparținând reclamanților și cât din cel afectat de conducte, este ocupat de garaje;
- prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii pârâților prin care au solicitat să se constate că aceștia sunt de bună credință și au solicitat ca reclamanții să fie obligați la plata contravalorii garajelor în condițiile art.494 Cod civil;
- nu există temei pentru obligarea pârâților la plata lipsei de folosință, întrucât la momentul edificării garajelor, în anul 1991, aceștia au fost de bună credință, iar terenul pe care se află garajele fiind traversat de conducte, aparține domeniului public, este scos din circuitul civil, în fapt garajele fiind edificate pe terenul betonat de întreprinderea care a edificat blocul, lângă care se află, fiind destinat unei corecte folosințe a imobilului.
Prin decizia civilă nr.271 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Argeșa respins ca nefondate apelurile formulate de pârâții și, care au fost obligați să plătească reclamanților suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
"Prima instanță s-a pronunțat în limitele cu care a fost învestită cu respectarea dispozițiilor art.129 alin.6 Cod procedură civilă.
Este real că în primul ciclu procesual, finalizat prin sentința civilă nr.2457/2005, prin cererea înregistrată la data de 11.04.2005 (76 dosar nr.8549/2004), pârâții și, invocând calitatea de constructori de bună credință, au solicitat ca expertul cauzei să stabilească valoarea fiecărui garaj ca și valoarea muncii înglobată în aceste garaje, urmând ca reclamanții să fie obligați la despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art.494 Cod civil.
Asupra acestei cereri instanța nu s-a pronunțat prin sentința civilă nr.2457/2005, dar nici pârâții nu au criticat-o sub acest aspect, soluția desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare, prin decizia civilă nr.195/2006 pronunțată de Tribunalul Argeș, fiind justificată de nepronunțarea asupra cererii reconvenționale, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.-/2005 eliberat reclamanților.
Or, prima instanță a disjuns cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată (34, 35 dosar fond), judecata ei fiind finalizată prin sentința civilă nr.3346/2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, irevocabilă.
Ca atare, prima instanță a rejudecat în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.
Limitele cu care a fost învestită prima instanță pot fi analizate și sub un alt aspect, respectiv în raport cu obiectul pricinii supuse judecății.
Or, atâta timp cât în baza rolului activ, la termenul de judecată din data de 19.12.2006, prima instanță a pus în vedere pârâților să precizeze obiectul cererii reconvenționale și să indice în concret obiectul, în conformitate cu dispozițiile art.119 raportat la art.112 Cod procedură civilă și să o timbreze corespunzător, iar prin cererea înregistrată la data de 30.01.2007 pârâții au arătat expres că solicită numai constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.-/2002, nu se poate reține în cauză încălcarea principiului disponibilității.
În mod corect prima instanță a obligat pe pârâți să demoleze garajele edificate pe terenul reclamanților.
Reclamanții au făcut dovada că sunt proprietarii terenului în suprafață de 129 situat în P,-, județul A, prin titlul de proprietate nr.-/2002, ce este pe deplin opozabil pârâților, în timp ce pârâții nu au prezentat un titlu scris cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului.
Expertul cauzei a transpus în terenul titlul de proprietate nr.-/2002 și a constatat că terenul reconstituit în proprietate reclamanților este compus din două parcele, în suprafață de 114 și respectiv în suprafață de 15, despărțite între ele de o de teren care este străbătută de un canal termic și de asemenea, că cele 4 garaje sunt amplasate pe suprafața de 114 teren evidențiată în schița anexă la raportul de expertiză - 99 dosar nr.8549/2004.
În situația expusă, obligarea pârâților la demolarea garajelor nu era condiționată de exercitarea unei acțiuni în revendicare.
Aceasta, întrucât titlul de proprietate nr.-/2002, constituie izvor al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și fiind recunoscută de pârâți în mod implicit, inexistența oricăror raporturi de drept real în legătură cu terenul de sub garaje, nu se poate considera că aceștia dețin posesia asupra aceluiași teren, definită ca o stare de fapt generatoare de efecte juridice, constând în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, cu intenția și voința de a se comporta, față de ceilalți, ca proprietari sau ca titulari ai unui drept real, pentru a fi necesară introducerea unei acțiuni în revendicare, prin care instanța să recunoască reclamanților dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, pârâții nu sunt nici detentori precari și stăpânirea materială exercitată de aceștia nefiind confirmată de o stare de drept, materializată într-un act juridic încheiat cu un pretins proprietar al terenului, simpla contestare a valabilității titlului reclamanților nu este suficientă pentru a se proceda la compararea titlurilor invocate de părți, operațiune ce se poate realiza numai în cadrul unei acțiuni în revendicare și aceasta, cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză rezultă cu evidență că titlul de proprietate nr.-/2002 eliberat reclamanților nu a inclus terenul străbătut de canalul termic, iar prin sentința civilă nr.3346/2007 pronunțată de Judecătoria Piteștis -a statuat irevocabil că aceștia nu justifică interes în formularea acțiunii, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.-/2002.
Pârâții nu se află în situația constructorilor de bună credință pe terenul altuia.
Astfel, fără ca art.494 Cod civil să precizeze, se admite că posesorul este de bună credință atunci când posedă terenul ca un proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute, iar uneori, practica judiciară a extins noțiunea de bună credință în situații în care acesta, deși știa că nu este proprietarul terenului spera să-l dobândească în viitor, în baza unui antecontract de înstrăinare.
Or, tocmai argumentele în raport de care s-a concluzionat că cererea prin care se solicită demolarea garajelor nu este condiționată de exercitarea unei acțiuni în revendicare obligă instanța să nu constate calitatea de constructori de bună credință a pârâților și deci, nici de titulari ai dreptului de creanță în despăgubire împotriva reclamanților, proprietari ai terenului.
În lipsa oricărui titlu translativ de proprietate, chiar și viciat, și fiind recunoscută inexistența oricărui alt drept real asupra terenului în litigiu, în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâților la plata lipsei de folosință, începând cu anul 2002.
Prin adresa nr.75/A/12.03.2002, Primăria P le-a pus în vedere pârâților să desființeze garajele - aspect necontestat - iar de la această dată a încetat orice beneficiu pe care legea le-ar fi acordat chiar și unui posesor de bună credință, în privința dobândirii fructelor sub forma chiriei, determinată în cauză prin raportare la P nr.167/2004.
Reclamanții, cărora li s-a eliberat titlul de proprietate nr.-/2002, trebuie să beneficieze efectiv de dreptul astfel recunoscut, iar o soluție contrară ar constitui o privare de proprietate lipsită de bază legală, incompatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr.30/1994, fără justificarea unei cauze de utilitate publică și fără ca pârâții să se bucure de beneficiul legii, neputând fi recunoscute și conservate efectele unor acte materiale săvârșite cu rea credință și ale edificării unor construcții neautorizate.
De altfel, acestea sunt și argumentele pentru care tribunalul a apreciat că în apel nu era necesară suplimentarea probatoriului, în sensul celor solicitate la termenul de judecată din data de 16.12.2008, fiind fără relevanță că la data punerii în posesie a reclamanților prin procesul verbal nr.479/2001, garajele în discuție și o platformă erau deja ridicate, fiind totodată inadmisibil, în raport cu dispozițiile art.1191 Cod civil, să se dovedească prin proba testimonială existența justului titlu și a autorizației de construire în baza căreia au fost construite garajele în discuție, aspecte esențiale ce ar fi condus la reținerea altei situații de fapt decât cea reținută de prima instanță.
Față de aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă au fost respinse apelurile formulate de pârâți."
Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs pârâții și, susținând că este nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel în mod nelegal a respins probatoriul solicitat de aceștia, respectiv proba cu martori și supliment de interogatoriu pentru a dovedi că imobilele sunt construite în 1991.
De asemenea, în mod greșit a fost respinsă și cererea pentru completarea raportului de expertiză pentru a combate susținerile instanței de fond.
Se mai susține că instanța de apel a interpretat greșit actele dosarului în ceea ce privește obligarea lor de a demola garajele, deoarece nu au fost puși în întârziere și nu au cunoscut că reclamanții au fost puși în posesie peste construcțiile lor.
În continuare se susține că aceștia nu cunosc dacă garajele se află pe terenul reclamanților pentru că se impunea în prealabil formularea unei acțiuni în revendicare pentru a se stabili cine este proprietarul terenului și că ambele instanțe nu au dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului.
S-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea administrării probatoriului solicitat.
Examinând decizia recurată sub aspectul motivului de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în raport de actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
În raport de probele administrate la instanța de fond și teza probatorie susținută de pârâți, în mod corect instanța de apel a respins proba cu martori și supliment de interogatoriu solicitate în apel d e către aceștia.
Potrivit dispozițiilor art.1191 din Codul civil, nu este admisibilă proba testimonială pentru a dovedi existența unui just titlu sau a autorizației de construire în baza căreia au fost ridicate garajele din litigiu.
De asemenea, nu poate fi admisă proba cu martori pentru a contracara un titlu de proprietate emis în baza legii fondului funciar.
În ceea ce privește susținerea recurenților că în mod greșit nu s-a admis efectuarea unei completări a raportului de expertiză, instanța fiind lipsită de rol activ în această privință, se constată a fi nejustificată având în vedere faptul că în rejudecare nu s-a solicitat această probă de către cei doi pârâți.
De altfel, susținerile recurenților în legătură cu neadministrarea probatoriului solicitat de către aceștia și interpretarea greșită a actelor dosarului, nu constituie motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ci constituie motiv de netemeinicie, așa cum se face referire în dezvoltarea recursului.
În mod corect instanța de apel a reținut ca neîntemeiată critica privind admiterea greșită a acțiunii de către prima instanță, avându-se în vedere temeiul de drept în baza căruia a fost admisă acțiunea, respectiv dispozițiile art.480 și art.1073 Cod civil, în condițiile în care reclamanții au dovedit că sunt proprietarii terenului pe care se află garajele în litigiu.
Din moment ce pârâții nu au opus nici un act din care să rezulte că au vreun drept asupra suprafeței ocupate de garajele acestora, nu se impunea formularea unei acțiuni în revendicare, obligarea pârâților la demolarea garajelor nefiind condiționată de exercitarea unei astfel de acțiuni.
Se constată că nu există nici un motiv care să conducă la casarea cu trimitere a deciziei, în sensul art.312 pct.3 și 5 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art.312 pct.1 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pe recurenți la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, conform actelor de la filele 20 și 21 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.271 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții-pârâți să plătească intimaților-reclamanți, și G suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/30.04.2009.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
