Obligație de a face. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.71/
Ședința publică din 17 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în, - Nord,. 2,. 103, județul C, în contradictoriu cu intimata pârâtă B, cu sediul în B, Calea, nr. 155, - 1, 6, sect. 2, împotriva deciziei civile nr. 527 din 26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă B prin av., potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 69382/2008, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Reprezentantul intimatei pârâte invocă nulitatea recursului ca urmare a netimbrării.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției netimbrării recursului.
Având cuvântul, reprezentantul intimatei pârâte solicită anularea recursului ca netimbrat având în vedere că recurentei reclamante i s-a indicat prin citație cuantumul taxei de timbru datorată pentru exercitarea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Cu privire la recursul de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține:
Prin cererea adresată Judecătoriei Mangalia, înregistrată sub nr. 916/2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate calitatea sa de chiriaș pentru apartamentul situat în, -.2,. 103, județul C;
- să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru acest apartament;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că deține spațiul locativ în baza contractului nr. 249/2000 încheiat cu pârâta, cu valabilitatea de 5 ani, care nu a mai fost prelungit în mod expres. După expirarea acestui contract, a continuat să locuiască în apartament, iar pârâta a continuat să-i încaseze chiria, astfel că operează relocațiune.
Față de această situație, reclamanta a apreciat că este îndreptățită să solicite obligarea pârâtei să-i vândă apartamentul în care locuiește în calitate de chiriaș.
Pârâta Baf ormulat cerere revonvențională prin care a solicitat evacuarea pârâtei din imobil.
A învederat instanței că titlul locativ al reclamantei, respectiv contractul de închiriere nr. 249/2000 a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 7.06.2000 până în anul 2005.
Prin notificarea nr. 735/21.09.2006 pârâta a fost anunțată că perioada de valabilitate a contractului de închiriere a expirat și i s-a pus în vedere obligația de a elibera suprafața locativă închiriată și de aop reda în bună stare de funcționare.
Judecătoria Mangalia prin sentința civilă nr. 735/C din 5.04.2007 a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta B și a constatat calitatea de chiriaș a reclamantei până la data de 10.10.2006.
A respins cererea privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ca nefondată.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâta B și a dispus evacuarea reclamantei din apartamentul nr. 103 situat în -.Nord,. II, loc., jud. C, ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 249/7.06.2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că după expirarea termenului de închiriere de 5 ani, părțile nu au procedat la prelungirea contractului, însă reclamanta a continuat să locuiască în imobil și să plătească chirie, operând astfel relocațiune astfel cum este reglementată de art. 1452 și 1437 Cod civil.
relocațiune a operat până la data de 10.10.2006, când a expirat termenul de 20 de zile de la comunicarea notificării nr. 735/2109.2006 prin care reclamanta a fost somată să elibereze spațiul închiriat întrucât perioada de valabilitate a contractului a expirat.
S-a apreciat că în speță nu sunt aplicabile disp.art. 7 al.1 din Legea 85/1992 întrucât beneficiul de a cumpăra și obligația imperativă de a vinde instituită în sarcina persoanelor juridice deținătoare ale unor locuințe construite anterior din fondurile statului și care făceau parte din fondul locativ al acestuia, închiriat persoanelor fizice, este acordat numai titularilor contractelor de închiriere din momentul intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că în cauză nu operează prelungirea legală a contractului de închiriere întrucât reclamanta nu se înscrie în categoria chiriașilor pentru care a fost reglementată această formă legală de protecție, ci sunt aplicabile prevederile Legii nr. 114/1996.
Locațiunea a încetat de la sine odată cu trecerea termenului și, fiind notificat concediul, reclamanta nu mai poate opune relocațiune.
De asemenea, în conf. cu art. 23 din Legea nr. 114/1996, când părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.
Apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 735/C/2007 a Judecătoriei Mangaliaa fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 527/26.11.2007.
Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamanta, pe care însă nu l-a timbrat.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru s-a statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 20 al.3 din Legea 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
În speță, recurenta reclamantă a fost citată pentru termenul din 17.03.2008 ( fila 10 dosar recurs) cu mențiunea de a timbra recursul cu 9 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.
În atare situație, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, cu caracter imperativ, recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în, - Nord,. 2,. 103, județul C, în contradictoriu cu intimata pârâtă B, cu sediul în B, Calea, nr. 155, - 1, 6, sect. 2, împotriva deciziei civile nr. 527 din 26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Jud.apel.;
Red.dec.gref.
2 ex./ 25.03.2008
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu, Vanghelița Tase