Obligație de a face. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 72
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentele și împotriva deciziei civile nr.637 din 08.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect obligație de a face;
La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 11 02 2009, fiind consemnate în încheierea din acea zi - parte integrantă din prezenta decizie - când, din lipsă de timp pentru deliberare,s-a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 6905/2.06.2008 pronunțată de Judecătoria Iași fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții și.
Pentru pronunța această sentință instanța de fond constatat că, prin cererea înregistrată la judecătoria Iași sub nr- la data de 04.12.2007 reclamantele și u au solicitat în contradictoriu cu pârâții și obligarea pârâților la desființarea semnelor de hotar edificate pe terenul reprezentând drum de acces la proprietatea reclamantelor și delimitarea terenului pârâților de drumul de acces DE 14 către proprietățile reclamantelor. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat faptul că reclamantele sunt proprietarele terenurilor de 1,82 ha extravilan conform deciziei civile 671/30.06.2004 Tribunalului Iași. În partea de vest a acestei proprietăți se află drum de acces DE 14. Pârâții sunt proprietari ai terenului de 1600 mp situat în partea de est a drumului de acces, în dreptul proprietății reclamantelor. Pârâții și-au extins posesia și asupra unei porțiuni din drumul de acces, motiv pentru care accesul reclamantelor către terenul ce le aparține este îngrădit în mod nejustificat.
În dovedire se solicită proba cu acte, martori, interogatoriu și expertiză topo.
Cererea a fost legal timbrată.
Sa-au anexat copii xerox după: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4450/21.08.2002, decizia civilă 1087/2006 dată de Tribunalul Iași în dosarul 7406/2006 - definitivă și irevocabilă.
La fila 24 reclamantele au depus precizări privind obiectul cauzei: obligarea pârâților la desființarea semnelor de hotar edificate pe terenul reprezentând cale de acces DE 14 către proprietatea reclamantelor și de a lăsa liber accesul pe acest drum.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1075 Cod civil.
Analizând probatoriul administrat, instanța a reținut că, prin decizia civilă 671/30.06.2004 Tribunalului Iași definitivă și irevocabilă s-a admis acțiunea reclamantelor și s-au obligat pârâții, și la desființarea semnelor de hotar edificate pe terenul drum de acces la proprietatea reclamantelor și a delimitat terenul proprietatea pârâților. A reținut instanța în motivare faptul că prin sentința civilă 5835/1998 a Judecătoriei Iașis -a dispus anularea parțială a titlurilor de proprietate eliberate pârâților (83704/1996 și 83705/1996) în sensul micșorării laturii estice a proprietății cu 2 metri liniari. Dreptul de proprietate al reclamantelor este de asemenea prevăzut în cadrul acestei hotărâri.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4450/21.08.2002 pârâții au cumpărat 1600 mp teren amplasat în parcela 1(19/13/2/1) extravilan, identificat cu nr. cadastral 6532, sector cadastral 2.
Pârâții nu cunosc situația de fapt dar au arătat că nu ocupă terenul reprezentând cale de acces; mai mult decât atât pârâtul a arătat instanței că dacă se va face această dovadă este acord cu acțiunea.
Conform mărturiei date în instanță terenul reclamantelor a fost împrejmuit de martorul audiat în anul 1993 iar la acel moment calea de acces era de 2- 4 metri liniari. La un an de zile proprietarul din deal a îngrădit terenul lăsând reclamantelor un drum de acces de 40, 50 cm lățime. În aceste condiții reclamantele pentru a ajunge pe proprietatea lor apelează la vecini. Martorul nu cunoaște numele proprietarului ce a ocupat acea cale de acces.
Din expertiza efectuată reiese faptul că terenul pârâților nu este delimitat cu gard la drumul de acces De 14 și nici la latura opusă - DJ 248, motiv pentru care nu se poate cunoaște dacă pârâții folosesc acel teren. Proprietatea pârâților nu include suprafața de 70,695 mp respectiv drumul de acces. Acest drum nu este întreținut, fiind plin de bălării. În prezent prin desființarea gardului de către reclamantele au acces la proprietățile lor.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art.1075 cod civil și 201 și urm. Cod procedură civilă.
Este adevărat faptul că prin decizia Tribunalului Iașis -a reținut faptul că reclamantele au dreptul la această cale de acces DE 14 pentru a putea ajunge la terenul ce se află în proprietatea lor, motiv pentru care s-a dispus chiar anularea parțială a unor titluri de proprietate. În 2004 instanța a obligat chiar pe unii din vecinii reclamantelor să lase liber acest drum de acces și să desființeze semnele de hotar edificate pe terenul drum de acces la proprietatea reclamantelor și a delimitat terenul proprietatea pârâților respectivi.
Din coroborarea probelor administrate instanța reține faptul că acest drum de acces nu este ocupat de pârâți iar aceștia nu și-au îngrădit terenul la acest drum precum și la cel opus. Instanța are în vedere concluziile expertului (specialist topografic) dar mai reține și faptul că mărturia dată nu este o probă contrară acestor concluzii. Este adevărat faptul că la un moment dat accesul reclamantelor la proprietatea lor a fost împiedicată (martorul nu a putut preciza numele persoanei care a împiedicat reclamantele și s-a raportat la anul 1994) dar instanța de judecată - prin decizia amintită mai sus din anul 2004 - a remediat această situație de fapt. Mai mult decât atât expertul arată cât se poate de clar că reclamantele au acces la proprietatea lor - la momentul efectuării lucrării dispuse de instanță. Faptul că acest drum este plin de bălării ce poate îngreuna accesul este o altă problemă ce poate fi remediată chiar de către reclamante.
În aceste condiții instanța reține faptul că nici unul din capetele de cerere nu este întemeiat: pârâții nu au ridicat semne de hotar la această cale de acces și nici nu ocupă respectivul drum, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și.
Prin decizia civilă nr. 637 din 8 octombrie 2008 a Tribunalului Iași se respinge apelul formulat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 6905 din 2 iunie 2008 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și potrivit art. 294 și urm. Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul neîntemeiat.
Astfel, la interogatoriu (fila 31) pârâtul intimat declarat că este de acord cu acțiunea dacă din probe va rezulta că ocupă o suprafață de teren mai mare decât în actele proprietate.
Nu recunoscut însă că gradul ce delimitează proprietatea sa de DE 14 ar fi amplasat pe calea de acces.
Prin urmare, pârâtul nu recunoscut nici măcar implicit că ar ocupa calea de acces.
Din expertiza efectuată rezultă că proprietatea pârâților intimați nu este delimitată prin gard pe latura învecinată cu DE 14.
Apelanții au mai avut un litigiu similar cu alți proprietari din zonă, dovadă fiind expertiza depusă la fila 56 și urm. dosar fond. Pârâții din cauza respectivă sunt alte persoane decât pârâții din prezenta cauză.
Din declarația martorului de la fila 61 nu rezultă că părțile ar fi îngrădit accesul reclamantelor la teren, ci acesta declară că nu cunoaște numele proprietarului.
Faptul că expertul stabilit că porțiunea din DE 14 folosită ca și cale de acces nu face parte din proprietatea pârâților nu conduce la concluzia că aceștia îngrădesc accesul reclamantelor la proprietatea lor, deoarece expertul nu stabilit că pârâții ocupă această cale sau că ar exista amplasate semne de hotar.
Prin urmare, se apreciază că instanța de fond apreciat corect probatoriul administrat iar apelul este nefondat și va fi respins.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și pentru următoarele motive: soluțiile pronunțate de cele două instanțe sunt greșite. Conflictul născut cu privire la folosirea terenului în litigiu datează încă din perioada anterioară preluării terenului de către actualul deținător - pârât în prezenta cauză. Rezolvarea prin hotărâre judecătorească a accesului la DE 14 se impunea în condițiile în care expertiza administrată la judecata în fond a evidențiat un aspect foarte relevant prin semnificația sa, și anume vegetația abundentă aflată pe porțiunea căii de acces indica nefolosirea de către persoanele îndreptățite.
Că între timp au fost înlăturate îngrădirile făcute de proprietarul anterior, nu putea constitui un temei suficient pentru instanță pentru a reține că folosirea drumului public pentru reclamantă se realiza în condiții de normalitate, fără opoziția unei persoane.
Acest lucru apare cu claritate din însăși declarația pârâtului, care la interogatoriul luat de prima instanță nu a contestat faptul posesiei exercitate pe porțiunea de drum în litigiu, arătând în mod expres faptul că este de acord cu acțiunea în situația " în care se va dovedi că terenul stăpânit de el este mai mare decât cel din actul de proprietate, respectiv de 1.600 teren",
Această declarație confirmă în parte susținerile reclamantelor cu privire la exercitarea unei posesii nelegitime de către pârât, el însuși nesigur cu privire la suprafața de teren pe care este îndreptățit să stăpânească și totodată confirmă necesitatea verificării împrejurării dacă terenul aferent drumului face parte din proprietatea pârâtului.
Expertiza administrată în cauză evidențiază faptul că porțiunea din calea de acces în litigiu este plină de vegetație spontană dovadă a faptului că nu a fost folosit ca și cale publică de acces, stabilindu-se totodată că suprafața aferentă drumului în litigiu de 70,695 nu face parte din proprietatea pârâtului.
În aceste condiții, ambele instanțe aveau toate datele pentru a admite acțiunea dând astfel curs și voinței exprimate a pârâtului, care a condiționat admiterea acțiuni de stabilirea împrejurării dacă drumul de acces este sau nu parte a proprietății sale, în acest fel putându-se pune capăt oricăror incertitudini, stabilindu-se clar limita proprietății pârâtului și suprafața de teren aferentă căii publice de acces.
Drept urmare se impune ca efect al admiterii recursului, să se admită acțiunea.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Reclamantele au solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță, obligarea pârâtului să le lase liber drumul de acces public D 14 pe porțiunea care se învecinează cu proprietatea pârâtului, drum în suprafață de 70,69m.
p.Deși în fața primei instanțe au fost administrate probe din care rezultă faptul că anterior dobândirii de către pârât a terenului aflat în vecinătatea drumului DE 14, accesul la porțiunea de drum aferentă proprietății pârâtului a fost împiedicat prin îngrădirea cu gard făcut de către proprietarul anterior, care ulterior vândut pârâtului - intimat din prezenta cauză, instanțele au apreciat greșit că nu există nici o împiedicare din partea pârâtelor și că reclamantele recurente sunt în drept să folosească drumul nestingherit.
Soluțiile sunt greșite, pe de o parte pentru că nu înlătură conflictul născut cu privire la folosirea acestui teren, și împiedică singurul acces al reclamantelor - recurente la drumul public, și pe de altă parte instanțele nu au avut în vedere poziția procesuală a pârâtului care, prin declarațiile făcute, recunoscut implicit pretențiile reclamantelor.
Astfel pârâtul - intimat, la interogatoriul luat în primă instanță, nu a contestat faptul posesiei exercitate pe porțiunea de drum în litigiu, arătând în mod expres faptul că este de acord cu acțiunea în situația în care se va dovedi că terenul stăpânit de el este mai mare decât cel din "actul de proprietate, respectiv de 1.600 teren".
Această declarație confirmă în parte susținerile reclamantelor cu privire la exercitarea unei posesii nelegitime către pârât, el însuși nesigur cu privire la limitele proprietății sale, confirmând astfel necesitarea verificării împrejurării dacă terenul aferent drumului face parte sau nu din proprietatea pârâtului - intimat.
Conform declarației acestuia, în situația în care s-ar fi dovedit că terenul aferent drumului excede suprafeței de teren proprietatea sa, este de acord cu acțiunea reclamantelor.
Expertiza administrată în cauză și necontestată de pârât evidențiat faptul că porțiunea din calea de acces în litigiu este plină de vegetație spontană dovadă a faptului că nu a fost folosită ca fi cale publică de acces stabilindu-se totodată că suprafața aferentă drumului în litigiu de 70,69 nu face parte din proprietatea pârâtului.
În aceste condiții, susținerile reclamantelor au fost dovedite raportat și la poziția procesuală a pârâtului.
Aceasta și deoarece posesia nu implică în mod necesar săvârșirea unor acte directe și permanente de deținere a terenului, fiind suficient a lăsa să se înțeleagă de către posesor intenția sa de a stăpâni, în interior sau exterior, așa cum este cazul pârâtului în speța de față.
În fața instanței de recurs pârâții intimați au declarat că sunt de acord că recurentele reclamate au dreptul la calea de acces ce face obiectul litigiului implicit achiesând la pretențiile acestora.
Drept urmare, deși ambele instanțe au reținut corect situația de fapt, acestea au făcut o greșită aplicare și interpretare a legii atunci când nu au recunoscut dreptul recurentelor - reclamante de beneficia de accesul nestingherit la calea publică, drept corelativ obligației de a face, obligație legală, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Așa fiind, se va admite recursul și se va modifica decizia tribunalului, se va admite apelul formulat de reclamante împotriva sentinței primei instanțe pe care va schimba în tot în sensul admiterii acțiunii reclamantelor în sensul și limitele dispozitivului care urmează:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantele și, împotriva deciziei civile nr. 637 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Iași pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 6905 din 2 iunie 2008 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în tot.
Admite acțiunea civilă, în parte, formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții și.
Obligă pârâții și să lase reclamantelor liber drumul de acces public D 14 pe porțiunea care se învecinează cu proprietatea pârâților, drum în suprafață de 70,695, respectând aliniamentul, traseul și dimensiunile indicate în schița anexă la expertiza ing., prin punctele 3, 4, 9, 8 din schița anexă la expertiza ing., expertiză ce face parte integrantă din hotărâre.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.03.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta
