Obligație de a face. Decizia 725/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA nr.725
Ședința publică din 02 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria David
JUDECĂTORI: Maria David, Elena Staicu Aurelia Popa
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanata - domiciliată în B,-, județul B și pârâtul domiciliat în comuna, sat, județul B împotriva deciziei civile nr.79 din data de 06 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă - personal și asistată de avocat, din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 43 dosar, recurentul pârât reprezentat de avocat - din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 47 dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită a se lua act că înțelege să aprecieze valoarea pretențiilor la suma de 1000 lei, urmând a depune până la sfârșitul ședinței taxa de timbru și timbrul judiciar aferentă.
Avocat - pentru recurentul pârât depune la dosar chitanța seria - nr.- în sumă de 63 lei, reprezentând taxa de timbru, anulată și atașată la dosar.
Avocat pentru recurenta reclamantă și avocat - pentru recurentul pârât, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de susținerile apărătorilor părților,în sensul că nu mai au cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului casarea deciziei recurată și modificarea acesteia în parte sau în subsidiar admiterea acestuia, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare și efectuarea unei expertize, prin care să se delimiteze suprafețele de teren care nu sunt afectate de construcții.
Arată că Tribunalul Buzău, nu s-a pronunțat asupra cererii de revendicare a suprafeței de 2230.p, deși această instanță a admis apelul și a dispus obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință.
Menționează că există o precizare prin care se solicită și revendicarea,depusă la dosarul nr.24/2006, iar expertul care a întocmit raportul de expertiză a avut în vedere și acest capăt de cerere.De asemenea, în completarea raportului de expertiză se
evaluează și terenul, însă nu a fost delimitată și suprafața care nu este ocupată de construcții.
Precizează că motivul de recurs se întemeiază numai pe acest aspect.
Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Avocat - pentru recurentul pârât solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere la ribunalul Buzău.
Apreciază că instanța de apel care a rejudecat cauza a ingnorat dispozițiile deciziei nr.774 Curții de Apel Ploiești pronunțată la data de 10.09.2007 Referitor la pârâtul arată că s-a încercat încheierea unei tranzacții.
În ceea ce privește la recursul declarat de recurenta reclamantă, consideră că susținerile părților s-au verificat, toate instanțele au hotărât că pârâtul este constructor de bună credință, în realitate reclamanta este cea care își exercită drepturile procesuale cu rea credință.
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită respingerea recursului declarat de ca nefondat, întrucât pârâții au construit pe terenul deținut de - și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului.
După strigarea cauzei și rămânerea cauzei în pronunțare, se prezintă avocat care depune la dosar nota de timbraj și chitanțele seria - nr.-,-,-,-,-, în sumă totală de 1000 Ron și timbru judiciar în sumă de 1 Ron, anulate și atașate la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin actiunea înregistrată la data de 12 mai 2000, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, la Judecătoria, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâțiii si, solicitând obligarea acestora să-și ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea sa situate în comuna, sat, județul B și la plata sumei de 84 milioane contravaloarea chiriei pentru terenul ocupat.
In motivarea acțiunii reclamanta a aratat că în perioada cât se judeca cu Primaria comunei pentru reconstituirea dreptului de proprietate pârâții au edificat pe o suprafață de 0,28 ha teren pentru care i s- reconstituit dreptul de proprietate, o casa si o moară, fără a deține autorizație de construcție.
După administrarea de probatorii, prin sentința civilă nr. 443 din 17 noiembrie 2003 Judecătoria Pogoanelea respins ca nefondată acțiunea reclamantei - împotriva pârâților si.Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut ca pârâtii sunt constructori de bună credință, au autorizații de construcție din anul 1992, în timp ce anul 1998, fiind pusă in posesie în 1999 și nu a făcut dovada ca i-a notificat pe cei doi pârâți să sisteze lucrările.
A mai reținut prima instanță că reclamanta a promovat o simpla acțiune, în condițiile în care proprietatea terenului este indiviză, dovedindu-se ca cel putin doi din cei cinci copărtași au cedat dreptul lor pârâtului și ca urmare s-ar fi impus ieșirea din indiviziune si promovarea unei acțiuni în revendicare de către cel în lotul căruia ar fi cazut terenul ocupat de pârâți.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata chiriei pentru terenul ocupat, s-a reținut ca nu se justifică, atâta timp cât între părți nu a existat niciodata un contract de locațiune.
Investită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta -, Curtea de Apel P - Secția civilă, prin decizia nr. 643 din 08.03.2004 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 443 din 17 noiembrie 2003 pronuntata de Judecătoria Pogoanele.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, că buna credința a celor doi intimati - pârâți la edificarea construcțiilor a caror demolare s-a solicitat se bazeaza pe o aparentă legalitate.
Astfel, s-a reținut ca intimatul pârât pentru construcția pe care a edificat-o a deținut autorizatia nr. 7863 din 25 octombrie 1991 emisa de Prefectura Județului B, iar intimatul pârât a construit pe terenul respectiv, urmare a unui schimb de terenuri intervenit intre el și o parte din coindivizarii terenului in litigiu - G si și soțul mostenitoarei, așa cum rezulta din înscrisul sub semnatură privată intitulat "adeverinta"data 17 septembrie 1993, cât și din dispoziția autorului G, coindivizar al terenului in litigiu.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța de apel a reținut că din cuprinsul acțiunii rezulta ca reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata chiriei, nicidecum la plata lipsei de folosință a terenului in litigiu, care se cuvine tuturor coindivizarilor în proporție cu partea indiviză a fiecăruia și nu numai unui singur copartaș.
Impotriva acestei decizii reclamanta - a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 punctul 9 si 10 cod procedură civilă, respectiv aplicarea gresită a legii în soluționarea cererii de acordare de despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului, cât și faptul ca nu s-a pronunțat asupra expertizelor tehnice efectuate in cauză, care conduc la conluzia că terenul ocupat de cei doi intimați este cel pe care îl deține conform actelor de proprietate.
Prin decizia civilă nr. 2101 din 17 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Sectia Civilă și de Proprietatea Intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. nr. 643/2004 a Curții de Apel Ploiești, pe care a casat-o cu trimitere pentru rejudecarea apelului la aceeași instantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a retinut că, deși Judecătoria Pogoanele, prin dispozitivul hotărârii respinge ca nefondată acțiunea pentru cele două capete de cerere, iar pentru cel de-al doilea motivează că între părți nu existat un contract de locațiune, conform art. 1410 cod civil în raport de formularea reclamantei, confuză de altfel, în sensul că a solicitat plata chiriei pentru terenul ocupat de pârâți,instanța avea îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii să ceară precizările necesare pentru a evita un minus petita.
S-a reținut în consecință că al doilea capăt de cerere a fost calificat juridic greșit.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel P sub nr. 8074/2005, însa prin încheierea din 30 noiembrie 2005 pronunțată de această instanță, în baza art.II alin.2 din legea 219/2005 s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare a apelului - Tribunalului Buzău.
Cauza a fost inregistrată la ribunalul Buzău sub nr. 24/2006, iar la termenul de judecată din 17 februarie 2006 tribunalul, față de formularea confuză a reclamantei cu privire la al doilea capăt de cerere, a solicitat acesteia să-și precizeze obiectul acțiunii, iar apelanta a arătat ca solicită în principal demolarea construcțiilor edificate de pârâți conform art. 494 cod civil și ca o consecință, plata de către aceștia de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
In baza art. 325 cod pr.civilă, Tribunalul Buzău, respectând dispozițiile din decizia de casare cu privire la necesitatea administrării unor noi probatorii prin incheierea din 3 martie 2006 dispus efectuarea unor expertize de specialitatea topo și construcții având ca obiective: să stabilească dacă există construcții pe terenul în litigiu,să se stabilească valoarea acestor construcții, să se evalueze lipsa de folosință a terenului, iar prin expertiza topometrică să se identifice suprafețele de teren deținute de părți în raport de titlurile de proprietate pe care acestea le au si printr-o variantă separată să se delimiteze strict terenul pe care sunt construcțiile principale, respectiv casa de locuit și moara și sa se evalueze acest teren.
Prin expertiza cadastru-topografie intocmita de expert s-a concluzionat că apelanta - trebuie să detină suprafața de 2800. teren, conform actelor de proprietate, suprafața cuprinsă intre punctele A,B,C,D,E si F, iar terenul care trebuie eliberat, față de cererea reclamantei, este de: suprafața de 1663. stapânită în prezent de paratul, suprafața de 488. pe care sunt edificate construcțiile pârâtului și suprafața de 649. parte integrantă a proprietății defunctului.
Față de obiecțiunile formulate de reclamanta -apelantă si admise de instanță, expertul a întocmit o completare la raportul de expertiza, respectiv filele 70-74 din dosar, iar urmare a obiectivului fixat de instanță ce privește valoarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantei, expertul a răspuns din nou printr-o completare la rapoartele de expertiză întocmite in cauza ( fila 124).
Prin expertiza specialitatea construcții intocmită de expert s-a concluzionat că pârâtul a ridicat pe terenul in litigiu un imobil casă de locuit mansardat si anexe gospodarești, ca valoarea acestora se ridica la suma de 194.222,30 lei RON, iar pârâtul a construit in anul 1994 două camere, hol, bucătărie, baie și în continuarea acestora un hol anexă, valoarea totală a construcțiilor acestuia fiind de 75.361,40 RON.
Dupa administrarea de probatorii așa cum au fost precizate mai sus, Tribunalul B prin decizia civila nr. 77 din 2 martie 2007 admis apelul declarat de -, împotriva sentinței civile nr. 443/17.11.2003 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în contradictoriu cu pârâții și a schimbat în parte sentința apelată și a admis în parte acțiunea completată, obligând pe intimați la plata sumei de 8400 lei RON reprezentând contravaaloarea lipsei de folosință a terenului in litigiu și anume 1479 RON pe intimatul si 6.921 lei RON pe intimatul, mentinând celelalte dispoziții ale sentinței si fiind obligați intimații la plata sumei de 4212,45 RON cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a constatat că, așa cum corect și prima instanță a reținut buna credință a celor doi intimați pârâți la edificarea celor doua construcții a căror demolare s-a solicitat, se bazează pe o aparență de legalitate.
Astfel, intimatul pârât pentru construirea si funcționarea morii a deținut autorizația nr. 7863/1991 iar intimatul pârât a construit pe terenul respectiv, urmare a unui schimb de terenuri intervenită între el și o parte din coindivizarii terenului in litigiu ( G, precum și soțul mostenitoarei )conform înscrisului sub semnatură privată intitulat "adeverinta "si datat 17 septembrie 1993, act coroborat cu depoziția martorului
HGSusținerea apelantei,în sensul că buna credință a intimatilor pârâți la edificarea construcțiilor nu a putut fi reținută atâta timp cât suprafața de teren pe care se afla acestea a fost inclusă și în adeverința de reconstituire a dreptului ei de proprietate, act eliberat înca din anul 1991 nu a putut fi primită intrucât prin această adeverință se menționează doar generic suprafata de teren.Abia in anul 2001 terenul fost identificat prin titlul de proprietate nr. 58207/12 emis de pe urma def. moștenitorilor acestuia, G, -,.Deși reclamanta a susținut că a facut opoziție la edificarea construcțiilor de către pârâții-intimati,nu a dovedit aceasta susținere respectiv nu a dovedit ca i-a notificat în vreun fel pe pârâții.
Față de această situație reținută, s-a constatat că primul capăt de cerere formulat de reclamantă și respectiv motivul de apel invocat de aceasta este nefondat.
In privința cererii reclamantei de obligare a pârâți-intimati la plata lipsa de folosință a terenului în litigiu, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acesteia, în baza disp. art.998 cod civil.
Prin cererea formulată inițial, astfel cum a fost completată la termenul din lipsa de folosință a terenului în litigiu conform completării la raportul de expertiză întocmit inițial.
Întrucat această expertiză nu reflecta prețul real în raport de valoarea de piață a terenului, iar apelanta reclamantă nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize în specialitatea agricolă pentru a proceda la o evaluare corectă în raport de valoarea de piață a terenului, tribunalul a apreciat ca fiind echitabilă despagubirea reclamantei cu suma de 8400 RON, astfel cum aceasta a solicitat, de catre pârâții intimați și anume cu suma de 1479 RON de către intimatul si 6921 RON de către intimatul, sume calculate proporțional cu suprafața de teren folosită de fiecare din cei doi pârâți, astfel cum a fost precizată prin raportul de expertiză întocmit de expert.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta - cât și pârâtul,considerând-o nelegală și netemeinică pentru urmatoarele motive:
Prin decizia civila nr. 774/10.09.2007 pronuntată de Curtea de Apel Ploiești au fost admise recursurile declarate de reclamanta - și pârâtul împotriva deciziei civile nr. 77 din 2 martie 2007, pronunțată de Tribunalul B și în consecință a casat decizia cu trimitere spre rejudecare la ribunalul Buzău.
In considerentele deciziei de casare s-au reținut urmatoarele: Instanța apreciază că toate criticile formulate de catre recurentul pârât sunt întemeiate, urmând a fi admise ca atare, dat fiind faptul că în mod greșit instanța de apel, deși a preluat ceea ce au reținut instanțele anterioare și anume buna credință a acestuia, atât la momentul schimbului de terenuri(când a primit o suprafața mai mică decât cea pe care a oferit-o din intravilan )cât și cu privire la edificarea construcțiilor, l-a obligat pe acesta la plata lipsei de folosință a terenului, cât și la cheltuieli de judecată.
Din moment ce tribunalul a reținut corect buna sa credință cu privire la construcțiile edificate pe suprafata de 950. teren, aceeași buna credință trebuie retinută cu privire la cea de-a doua susținere a reclamantei, referitoare la lipsa de folosință a terenului proprietate sa.Nu poate fi vorba de faptul ca recurenta reclamantă a fost privată de folosința terenului, intrucât ea si ceilalți moștenitori ai terenului nu aveau decât să iasă din indiviziune cu privire și la terenul inclus în actul intitulat adeverință din 17.09.1993.
De asemenea instanțele trebuiau sa aibă în vedere că din toate probatoriile administrate în cauză a rezultat imprejurarea că,de la momentul intervenirii schimbului definitiv de terenuri recurentul a stapânit netulburat de nimeni,fiind cunoscut ca proprietar asupra terenului in litigiu,împrejurare pentru care nu se justifica contravaloarea lipsei de folosință a acestuia, situație ce se impune cu atât mai mult cu cât aceasta nu rezulta dintr-o expertiza tehnică de specialitate, fiind stabilită arbitrar de către instanța la solicitarea recurentei reclamante.
Cât privește recursul declarat de reclamanta - acesta a fost întemeiat numai în ceea ce priveste rolul activ al instanței în a reaprecia probatoriile administrate la cererea acesteia, a se verifica temeinicia cererii sale legată de lipsa de folosință a terenului, asa cum s-a aratat mai sus, vis-a vis de pârâtul recurent.
În urma analizării motivelor de apel, s-a pronunțat decizia civilă nr.79 din 6 martie 2008 prin care s-a admis apelul după casare, s-a schimbat în parte sentința atacată și s-a admis acțiunea în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 6921 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în litigiu și 4200 RON cheltuieli de judecată. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că prin decizia de casare instanța de control judiciar a dispus reaprecierea probelor administrate în virtutea rolului activ al judecătorului și analizarea situației lipsei de folosință a terenului în litigiu.
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că reclamanta a fost privată de lipsa de folosință a terenului, iar regula unanimității nu se aplică în speță.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs atât reclamanta -,cât și pârâtul.
Recurenta reclamantă prin motivele de recurs solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, în principal pentru că instanțele nu s-au pronunțat pe toate capetele de cerere respectiv s-a omis capătul de cerere privind revendicarea terenului, iar în secundar nu s-au respectat dispozițiile date prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la cererea având ca obiect revendicare, susține recurenta că instanța a omis a analiza actele, respectiv procesul verbal de punere în posesie, nu s-a individualizat acest teren, nu s-a analizat locația acestuia și cât teren este acoperit de construcții și cât este liber pentru a fi restituit.
Toate aceste aspecte neanalizate constituie o nepronunțare asupra fondului cauzei.
Referitor la contravaloarea lipsei de folosință a terenului, susține recurenta reaua credință nu este aplicabilă în cauză, iar referitor la construcțiile edificate, de asemenea, instanța nu s-a pronunțat având în vedere probele administrate în cauză.
În drept se invocă dispozițiile art.304 punctul 5,7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurentul pârât prin motivele de recurs invocă următoarele:
Hotărârea este nelegală întrucât nu s-au respectat în totalitate dispozițiile deciziei de casare nr.774 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, ce vizau obligarea acestuia la plata lipsei de folosință a terenului, în sensul că nu trebuia obligat la plată.
Decizia de casare era obligatorie pentru instanța de apel, dar această ultimă instanță a pronunțat o hotărâre identică cu cea desființată, în sensul că în mod greșit a fost obligat recurentul la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului cât și la cheltuieli de judecată, în situația în care s-a reținut buna credință cu privire la construcțiile edificate pe suprafața de 950
Se susține în continuare că recurenta reclamantă nu a fost privată de folosința terenului întrucât a primit împreună cu ceilalți moștenitori teren în schimb.
La dosar s-au depus întâmpinări din partea intimatului care solicită respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă numai cu privire la restituirea terenului și întâmpinare din partearecurentului pârât prin care solicită respingerea recursului formulat de recurent.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate,a actelor dosarului dar și a dispoziițiilor legale incidente cauzei,Curtea constată:
Referitor la recursul formulat de recurentul pârât,:
Prin decizia de casare nr.774 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, invocată de recurent în motivele de recurs, s-a reținut ca temei de drept dispozițiile art.304 punct 7,8,9 Cod procedură civilă.
Potrivit art.304 punctul 7 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri intervine când, dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte rezultă că nu este întemeiată.
In considerentele deciziei de casare se reține faptul că tribunalul a reținut" buna credință cu privire la construcțiile edificate pe suprafața de 950 p teren, aceași bună credință trebuie reținută și cu privire la cea de a doua susținere a recurentului, referitoare la lipsa de folosință a terenului".
Ca urmare,instanța de recurs a casat tocmai pentru existența unor contradicții în considerentele deciziei pronunțate în apel.
S-a reținut de asemenea,în decizia de casare incidența dispozițiilor art.304 punctul 8 Cod procedură civilă, care se referă la actul dedus judecății care era clar, iar instanța de apel a schimbat natura și înțelesul acesteia,iar prin incidența dispozițiilor art.309 punctul 9 Cod procedură civilă s-a reținut lipsa de temei legal a hotărârii.
Față de motivele sus arătate este clar, că instanța de apel a respectat întocmai dispozițiile deciziei de casare, care nu sunt în sensul exonerării recurentului pârât de la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului,cum greșit se susține prin motivele de recurs.
Din analiza probatorilor administrate în cauză rezultă clar că recurenta reclamantă este îndreptățită la contravaloarea lipsei de folosință a terenului care este ocupat de recurentul pârât.
B credință a recurentului pârât la edificarea construcțiilor nu trebuie interpretată în detrimentul proprietarului terenului care a fost privat în mod cert de folosința acestuia.
În consecință, față de cele sus arătate, motivele de recurs formulate de recurentul pârât sunt nefondate, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, urmând ca, recursul, în baza art.312 Cod procedură civilă să fie respins.
Referior la recursul formulat de recurenta reclamantă:
Prezenta cauza a suferit mai multe cicluri procesuale, datorită faptului că, obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost clar precizat de reclamantă, dar nici instanțele de judecată nu au depus diligențele necesare pentru clarificarea acestui fapt.
Inalta C de Casație și Justiție prin decizia nr.2101 din 17 martie 2005 pronunțată în prezenta cauză, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanțele să evoce fondul cauzei pentru a se pronunța pe ambele capete de cerere și anume: plata despăgubirilor și restituirea în natură a terenului.
După casare, în dosarul nr.24/2006 la fila 24 din acest dosar, reclamanta la solicitarea instanței precizează obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că în principal primul capăt de cerere este demolarea construcțiilor conform art.494 Cod civil și plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului.Al doilea capăt de cerere arata în continuare reclamanta se referă la revendicare și obligarea intimaților să-i lase în deplină propritate și posesie terenul.
Față de precizările făcute de reclamantă prin încheierea de ședință din 17 februarie 2006 instanța de judecată, avea obligația de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății, aceasta constituind garanția aplicării principiului disponibilității,potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă.
Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei apelate, instanța a omis a se pronunța cu privire la două capete de cerere și anume: demolarea construcției și revendicare.
Față de cele sus arătate este cert că, în cauză sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 punctul 6 Cod procedură civilă - instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
Este cert că potrivit dispozițiilor art.304 pucntul 6 Cod procedură civilă acesta este un motiv de modificare a hotărârii apelate,însă modificarea nu este posibilă întrucât nu s-au administrat probe și pe aceste aspecte.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va casa hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal care la soluționarea cauzei va analiza și celelate aspecte invocate de recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul domiciliat în comuna, sat, județul B împotriva deciziei civile nr.79 din data de 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în comuna, sat, județul
Admite recursul formulat de reclamanta - domiciliată în B,-, jud.B împotriva deciziei civile nr.79 din data de 06 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în comuna, sat, județul
Casează decizia susmenționată cu trimitere spre rejudecare la ribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria David, Elena Staicu Aurelia Popa
- - - - - -
Grefier,
- -
red.MD
tehnoredactat IM
2 ex/24.09.2008
judecător fond
dosar fond 17/2001
judecător apel
dosar apel -
Operator de date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Maria DavidJudecători:Maria David, Elena Staicu Aurelia Popa
