Obligație de a face. Decizia 725/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 725
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 19 mai 2009 privind judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 7 din data de 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 5011 din data de 4 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor depuse la dosar, având nevoie de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi 2 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 16.04.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, -, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se revendice posesia pentru etajul 1 și terenul aferent, precum și pentru parter și terenul aferent al imobilelor situate în C,- și - - nr.40, județul D și evacuarea pârâților din aceste imobile.
În fapt, reclamantul a arătat că a devenit proprietarul de drept, dar neposesor al imobilelor retrocedate case și teren, în baza dispozițiilor nr. 9016 și 9017 din anul 2007, emise de Primăria Reclamantul a mai arătat că imobilul menționat mai sus este ocupat de 2 familii de chiriași, respectiv familia care ocupă etajul 1 din imobilul situat în C,-, compus din 4 camere, balcon și pivniță și familia care ocupă etajul 1 și parterul din imobilul situat în C,- și cărora le-a înaintat dispozițiile emise de Primăria C, precum și contractele de închiriere pentru tratative și conciliere. Aceste familii au refuzat să lase pe reclamant să introducă gazele în imobilele ocupate de ei și i-au refuzat intrarea în imobile. De asemenea, reclamantul a mai arătat că ambele familii de chiriași refuză să achite plata chiriei, considerându-se chiriașii -ului.
Reclamantul a mai arătat că pârâții ocupă spațiile din imobilele mai sus arătate fără nici un titlu și produc stricăciuni.
La data de 19.06.2007, reclamantul a depus o precizare de acțiune în sensul că locuiește împreună cu familiile copiilor și nu au spațiu suficient.
La data de 29.06.2007, pârâții, și au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului să încheie un contract de închiriere, așa cum prevede art.1 și art. 7 din OUG/1999, cu modificările aduse prin Lg.241/2001.
La data de 29.06.2007, reclamantul a depus o precizare la acțiune în sensul că el și soția nu mai au un alt imobil, iar Ordonanța 40/1999 nu prevede acordarea de protecție socială din moment ce proprietarul nu mai dispune de o altă locuință, evacuarea pârâților impunându-se.
La data de 06.07.2007, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate împotriva unui act abrogat și împotriva contractelor de închiriere.
La data de 27.08.2007, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a invocat excepția de incompatibilitate între titlul de proprietate al reclamantului și contractele de închiriere ale pârâților.
La data de 09.11.2007, pârâții au depus o cerere prin care au solicitat respingerea excepției de nelegalitate împotriva unui act abrogat și excepția de nelegalitate a contractelor de închiriere.
Prin încheierea de ședință din data de 09.11.2007, instanța a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Decretului nr. 92/50 și a contractelor de închiriere apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 4 al.1 din Lg.554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ întrucât cel dintâi act nu are legătură cu soluționarea cauzei, iar contractele de închiriere nu sunt acte administrative unilaterale.
A respins excepția de incompatibilitate ca inadmisibilă.
La data de 05.02.2008, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită despărțirea pricinilor, respectiv judecata cu pârâții față de judecata cu pârâții, precum și scutirea de plata taxelor de timbru potrivit art. 15 lit.t L nr. 439/2007, depunând extras din Lg.241/16.05.2001, certificat de revoluționar, adresa nr.953/2008 emisă de
Prin sentința civilă nr.5011 din 04.07.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, admisă cererea reconvențională formulată de pârâții.
A fost obligat reclamantul să încheie cu pârâții contract de închiriere pentru locuința situată în C,-( fost 20E), etaj I compus din 3 camere, bucătărie, WC, beci, balcon și teren aferent, potrivit art.9 OUG 40/1999, cu completările și modificările ulterioare.
S-a disjuns acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților - și și a acordat termen la data de 16.05.2008.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut ca pârâții au avut contract de închiriere încheiat cu înainte de retrocedarea imobilului care reclamant, care s-a fost prelungit prin efectul OUG nr.8/2004 până la 08.05.200, deci pârâții ocupă imobilul cu titlu valabil. Instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâților la încheierea unui nou contract de închiriere, deoarece aceștia au notificat pe actualul proprietar conf. OUG nr.40/1999. Instanța a mai reținut că reclamantul a recunoscut la interogatoriu negocierile cu pârâții și că notificarea trimisă pârâților nu respectă formele legale și nu a făcut dovada că pârâții nu au produs stricăciuni imobilului.
În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare a contractului de închiriere a pârâților și cererea de compensare, prima instanța a arătat că acestea, fiind formulate la concluziile pe fond, nu au mai putut fi verificate.
Împotriva sentinței atacate a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru următoarele aspecte: plata unor sarcini ale imobilului, precum impozitele, dar fără a avea posesia acestuia, protejarea dreptului de proprietate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prezumția de adevăr a fost infirmată de instanța de fond, a respins nemotivat unele probe, a admis cererea reconvențională ca netimbrată, a emis un dispozitiv contradictoriu. Apelantul a mai arătat că au existat neregularități în procedura de judecată. Apelantul a mai arătat că instanța nu a cerut pârâților să administreze expertiza pentru valoarea îmbunătățirilor, ci a luat în considerare înscrisurile, iar aceste îmbunătățiri au fost de fapt reparații ale imobilului, cauzate de degradările aduse de chiriași, iar procedura de notificare nu a fost corect realizată de pârâți.
Apelantul a mai criticat interpretarea și aplicare în speța a OUG nr.40/1999, fără a se ține cont de forța superioară a Legii nr.173/2003 și DL. nr.118/1990, decizia nr.1816/2004 și cele ale ICCJ și art. 480-486 Cod civ.
Apelantul a mai criticat neplata chiriei de către pârâți, ocuparea de către aceștia a altor spații de locuit decât cele din contract și neacordarea pretențiilor bănești.
La data de 08.10.2008, apelantul a fost scutit de plata taxelor judiciare, în considerarea calității sale de persecutat politic al regimului anterior DL.118/1990.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 7 din 14.01.2009, a respins excepțiile de nulitate, ca nefondate.
A respins apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.5011 din 04 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și, luându-se act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Cu privire la excepțiile nulității minutei pentru lipsa sa și apoi pentru nepronunțarea sa în ședința publică, invocate de către apelant, s-a reținut, pe de o parte, că sunt contradictorii, deoarece dacă ar lipsi minuta cum ar mai fi apoi doar incompletă și ilustrează poziția procesuală neclară a apelantului, iar pe de alta parte, la dosarul de fond, se afla minutele de amânare a pronunțării și de soluționare pe fond, corect și legal întocmite. În consecință, neexistând neregularitățile procesuale invocate, nici sentința nu este lovită de nulitate, astfel cum a invocat apelantul.
Pe fondul apelului, asupra motivelor de apel invocate, instanța a apreciat ca apelul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Criticile apelantului referitoare la plata unor sarcini ale imobilului, precum impozitele, dar fără a avea posesia acestuia, protejarea dreptului de proprietate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prezumția de adevăr care ar fi fost infirmată de instanța de fond, nu pot fi reținute. Plata impozitului este o sarcina a proprietății și incumbă proprietarului, indiferent de folosința concretă a imobilului.
Limitarea adusă dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului, prin recunoașterea drepturilor chiriașilor nu este o negare a art.1 din Protocolul 1 CEDO. Astfel, dreptul de proprietate nu este unul absolut și în condițiile alin.2 art.1 al Protocolului poate suferi limitări în condițiile restrictive stabilite. Astfel, prorogarea legală a contractelor de închiriere este o limitare a folosinței bunurilor, conforma CEDO, fiind prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică, deoarece urmărește un scop legitim, protecția socială a unor categorii de persoane, rezolvarea situației locative a unui număr însemnat de persoane care nu pot fi scoase direct în stradă.
De asemenea, instanța a apreciat că există un just echilibru între sarcina adusă proprietarului și interesul urmărit, mai ales că prorogarea este limitată în timp și legea prevede proceduri de notificare și sancțiunea pierderii dreptului la reînnoire a contractului de către chiriași, dacă aceștia nu respectă cerințele legii și au o atitudine abuzivă.
Or, în cauză, apelantul nu a făcut dovada atitudinii abuzive a chiriașilor, deși avea sarcina probei în acest sens și criticile sale legate de urmarea procedurilor de închiriere a unui nou contract cu pârâții, nu pot fi reținute, fiind corectă starea de fapt stabilită de prima instanța pe acest aspect.
Nici limitarea cuantumului chiriei pentru criterii de protecție socială nu poate fi invocată de reclamant ca o limitare nejustificată a folosinței bunului sau (cauza Mellecher sa Austria). În ceea ce privește susținerea apelantului legată de prezumția de adevăr, aceasta este un argument in justificarea dreptului său de a se bucura absolut de bunul său, iar instanța a verificat mai sus această solicitare.
Referitor la administrarea probatoriilor la prima instanța, acestea au fost corect admise față de starea de fapt care dorea a fi probată, iar efectuarea unei cercetări la fața locului, ceea ce presupune și un fapt personal al instanței nu este utilă atât timp cât, urmarea sau neurmarea procedurii prev. de OUG nr.40/1999, se poate dovedi cu acte (notificări). Probarea îmbunătățirilor numai cu înscrisuri de către pârâți nu este greșita, deoarece atât timp cât solicitările pârâților-reclamanți, care au sarcina probei, acoperă pretențiile cerute, nu se justifică administrarea unor probe în plus. Nici susținerea reclamantului că aceste îmbunătățiri acoperă uzura normală a imobilului nu pot fi reținute, deoarece, din acte rezultă că aceste îmbunătățiri nu sunt lucrări mici de reparație locativă, ci un spor de valoare adus imobilului.
În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâților, aceasta nu se timbrează în condițiile OUG nr.40/1999, iar motivarea hotărârii nu este contradictorie și este justificarea logică juridică a soluției pronunțate prin dispozitiv.
Referitor la obligarea pârâților la plata chiriei în cuantumul precizat în motivele de apel, prima instanța nu s-a considerat sesizată cu o astfel de cerere, deoarece a stabilit că fusese formulată cu ocazia concluziilor pe fond, iar în motivele de apel reclamantul nu a criticat această justificare de ordin procedural. În plus, depunerea la prima instanța a unor tabele cu sumele cerute nu echivalează procedural, cu o cerere în pretenții față de pârâți. În plus, art.11 alin.1din OUG nr.40/1999 stabilește că neplata chiriei până la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș.
De asemenea, față de considerentele hotărârii primei instanțe, tribunalul a apreciat că apelantul nu a criticat expres prorogarea prev. de OUG nr.8/2004 și nici nu a negat primirea notificării de la pârâți și purtarea discuțiilor de încheiere cu aceștia a unui nou contract.
În ceea ce privește criticile aduse forței juridice a OUG nr.40/1999, fără a se ține cont de forța superioară a Legii nr.173/2003 și DL. nr.118/1990, decizia nr.1816/2004 și cele ale ICCJ, instanța a reținut că toate actele normative au forță juridică egală, DL 118/1990 nu are incidență în cauză numai pentru scutirea de taxe judiciare a apelantului, deciziile ICCJ nu sunt determinante și nu se pot identifica în dosar.
Împotriva ambelor hotărâri a formulat recursul reclamantul, criticându-le pentru nelegalitate.
În sinteză, critica vizează modul defectuos în care instanța a soluționat acțiunea recurentului și cererea reconvențională a pârâților.
Recurentul arată că pârâții nu mai beneficiază de prelungirea contractului de închiriere, că a purtat negocieri cu aceștia și le-a oferit un preț drept chirie pe care pârâții l-au refuzat și de asemenea, imobilul este necesar pentru el și familia sa, neavând un alt spațiu de locuit. De asemenea, mai arată că pârâții au adus degradări imobilului.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recurentul este proprietarul imobilului situat în C,- E, în baza dispoziției nr. 9016 din 15.03.2007, a Primarului mun.
La data de 18.01.2000, asupra spațiului s-a încheiat un contract de închiriere cu nr. 2591, contract ce a fost prelungit până la 8.05.2009.
De aici rezultă că instanțele au soluționat în mod greșit cererea reclamantului, adresată acestora, prin care solicita în realitate evacuarea pârâților, deși cererea se intitula "revendicarea posesiei".
Potrivit art. 13 din Lg. 10/2001, s-a stabilit că imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de această lege sau prin hotărâre judecătorească le sunt aplicabile prevederile de drept ale legii privind prelungirea contractelor de închiriere în vederea protecției chiriașilor.
Aceste prelungiri ale contractelor de închiriere au fost succesive, ultima prelungire fiind conform OUG 8/2004, astfel că la data de 8.05.2009, contractul de închiriere al pârâților expira.
În consecință, aceștia nu mai beneficiază de prevederile legale privind prelungirea de drept a contractelor de închiriere, astfel încât, sub acest aspect, se impune admiterea recursului și evacuarea pârâților din imobilul restituit foștilor proprietari în baza dispoziției nr. 9016 din 15.03.2007.
Pe bază de consecință, se impune admiterea recursului, în sensul modificării deciziei civile nr. 7/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, cu consecința admiterii apelului declarat de reclamant, în sensul schimbării sentinței civile atacate, prin respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții.
Prin cererea reconvențională a pârâților admisă, reclamantul a fost obligat să încheie un contract de închiriere, potrivit art. 9 din OUG 40/1999.
În prezent, dispozițiile acestei ordonanțe privind protecția chiriașilor și prelungirea contractelor de închiriere nu mai sunt valabile, întrucât ultima prelungire, potrivit OUG 8/2004, a expirat la data de 8.05.2009, astfel că pârâții nu mai pot invoca dispozițiile legale privind obligarea reclamantului proprietar la încheierea unui nou contract de închiriere.
Având în vedere aceste considerente, și sub acest aspect, recursul este întemeiat, urmând a fi admis.
În privința celorlalte motive invocate de recurent, instanța urmează să se le respingă, potrivit dispoz. art. 304 Cod pr. civ. întrucât acestea vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia.
Urmează ca instanța de recurs să mențină restul dispozițiilor sentinței civile privind disjungerea acțiunii formulată de reclamant împotriva pârâților - și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 7 din data de 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 5011 din data de 4 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
Modifică decizia civilă atacată, în sensul că admite apelul declarat de reclamantul .
Schimbă în parte sentința civilă nr. 5011 din data de 4 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în sensul că respinge cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți, și și admite acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții, și.
Dispune evacuarea pârâților, și din imobilul situat în C,- (fost 20 E), ce a fost restituit reclamantului prin Dispoziția nr. 9016 din 15.03.2007, emisă de Primăria Mun.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile privind disjungerea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
4 ex./10.06.2009
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
