Obligație de a face. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 762
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 71 din data de 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 9760 din data de 12 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA C și SC SA C, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant asistat de avocat, lipsind intimatele pârâte SC SA C și SC SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței concluziile scrise formulate de intimata pârâtă SC SA C, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul reclamant, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea pârâtei SC SA C să vândă imobilul la prețul stabilit prin raportul de expertiză întocmit de expert, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.19490/215/14.09.2007, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta A C, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i vândă, în condițiile Legii nr. nr. 85/2002, o locuință situată în C,-. Cămin,.53, județul D, pe care o deține în calitate de chiriaș.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, împreună cu familia sa, deține, în calitate de chiriaș, o locuință fostă proprietate de stat, situată în C,-. Cămin,.53, județul D, compusă dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
A mai susținut reclamantul că s-a adresat pârâtei, solicitându-i să-i vândă locuința, însă aceasta a acceptat numai cu condiția achitării prețului de circulație pe piața imobiliară.
S-a mai arătat, de asemenea, că evaluarea și vânzarea locuințelor pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a Legii nr. nr.85/1992, se face în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1997, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. nr. 85/1992.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea 85/1992.
La data de 23.10.2007, pârâta CCa formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că a vândut locuința în litigiu către, bunul ieșind astfel din patrimoniul său.
La data de 08.01.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a
La data de 12.05.2008, pârâta a ridicat excepția neegalității constituirii completului de judecată și excepția inadmisibilității acțiunii, asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acestora, conform încheierii din data de 25.03.2008.
Prin sentinta civilă nr.9760/2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, acțiunea formulata de reclamant a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul în care locuiește reclamantul nu face obiectul obligației de vânzare instituită potrivit art.7 din Lg. nr.85/1992, întrucât nu îndeplinește condițiile art.2 din Decretul-Lege nr.61/1990 pentru a fi considerat locuință, având în vedere că este compus dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, apelantul a susținut că prin Lg. nr.85/1992 au fost introduse în circuitul civil și locuințele încadrate în gradul III de confort, pe lângă cele avute în vedere de anexele la Decretul-Lege nr.61/1990, astfel încât unitățile economice de stat, devenite societăți comerciale, au schimbat destinația inițială a acestor categorii de bunuri din spatii de cazare pentru tinerii muncitori necăsătoriți, în locuințe pe care le-au închiriat.
A mai arătat că imobilul în litigiu este cameră de locuit, fiindu-i închiriată în acest scop de către pârâtă, astfel cum rezultă din contractul de închiriere, iar pe de alta parte nici pârâta și nici expertul nu au negat destinația de locuință a spațiului închiriat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de apel a apreciat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că imobilul în litigiu nu reprezintă o locuință în sensul Decretului-Lege nr.61/1990, întrucât este compus dintr-o cameră, iar dependințele sunt comune.
Astfel, prin contractul nr.1/2005, pârâta SC SA Cat ransmis pe perioadă nedeterminată în favoarea reclamantului locațiunea exclusivă a camerei de locuit nr.53 din Căminul de nefamiliști situat in C,-, în suprafață de 20,44 mp, precum și dreptul de folosință în comun cu ceilalți locatari, respectiv, grupul sanitar, spălătoria și bucătăria comune.
Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamant împotriva celor două pârâte este neîntemeiată pentru cele ce urmează:
Din actele dosarului, a rezultat că anterior introducerii acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, respectiv la data de 03.09.2007, pârâta SC SA Cav ândut pârâtei SC SA C, între alte bunuri, și pe cel în litigiu, în schimbul unui preț de 6900 lei, prin sentinta civilă nr.94/2008, a Tribunalului Dolj, fiind validată această convenție de vânzare cumpărare.
S-a constatat astfel că la data introducerii prezentei acțiuni, pârâta SC SA C nu mai era proprietara imobilului și nu mai poate fi obligată să vândă un bun pe care nu îl mai are în patrimoniu, motiv pentru care acțiunea formulată împotriva acestei pârâte este neîntemeiată.
În ceea ce o privește pe pârâta SC SA C, cea care în baza sus-menționatului contract de vânzare-cumpărare era proprietara imobilului in litigiu la data introducerii acțiunii, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi obligată să vândă un bun din patrimoniu întrucât s-ar încălca dispozițiile art.480-481 Cod civ. privind dreptul de proprietate.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticându-le pentru nelegalitate.
Critica vizează împrejurarea că soluția tribunalului este greșită, deoarece, în cauză, nu sunt aplicabile dispoz. art. 480 Cod civil, atât timp cât Lg. 85/1992 permite vânzarea acestor locuințe.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamanții au chemat în judecată, inițial, pârâta SC SA C, pentru a fi obligată să-i vândă, în condițiile Lg. 85/1992, locuința situată în-, Cămin, la care este chiriaș.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, introducând în cauză, în calitate de pârâtă - SC SA C - care a cumpărat, la data de 3.09.2007, locuința de la SC SA
Motivarea instanțelor este greșită, deoarece obiectul acțiunii îl constituie vânzarea locuințelor, potrivit Lg. 85/1992.
Instanțele, în mod greșit, au reținut, pe de o parte, că încăperea situată într-un cămin nu constituie locuință în sensul DL 61/1990, atât timp cât aceasta este compusă dintr-o cameră, având B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria comune.
Această împrejurare este de natură să stabilească gradul de confort al locuinței și nu faptul că aceasta nu este locuință.
Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile Lg. 85/1992, care permit vânzarea locuințelor și cum aceasta este o lege specială care derogă de la dreptul comun invocat de instanță, respectiv art. 480 Cod civil, instanțele urmau să analizeze obligația de vânzare în raport de părțile din dosar, să lămurească operațiile juridice dintre părți raportate la momentul solicitării de către reclamant a vânzării, să stabilească acest moment și, în final, dacă părților le revine obligația de vânzare potrivit legii speciale.
În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că, în cauză, sunt întrunite dispoz. art. 312 pct. 5 Cod pr. civ. în sensul că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 71 din data de 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 9760 din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA C și SC SA
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
4 ex./08.07.2009
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica
