Obligație de a face. Decizia 805/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 805/R-CM
Ședința publică din 22 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.96 din data de 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr.96 din data de 30.03.2009, emisă de Baroul Dolj -cabinet individual, lipsind recurenta-pârâtă
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimații-reclamanți, depune la dosar ultima actualizare a Ordinului nr.50/1990, din 31.08.1994 și practică judiciară, respectiv nouă hotărâri judecătorești, precum și o altă hotărâre, în extras, din programul Ecris al Curții de Apel Pitești. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, arată că aceasta este nefondată. În acest sens, arată că reclamanții au promovat o acțiune în constatare, în contradictoriu cu angajatorul, cu denumirile avute în perioada 1969-2001. Cu referire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, arată că accesul la justiție este consacrat ca drept cetățenesc fundamental. Arată că instanța nu și-a depășit competența, întrucât au solicitat să se constate felul activității desfășurate de fiecare reclamant în parte și dacă aceasta se încadrează în grupa I de muncă. Precizează că instanța nu și-a motivat soluția numai cu privire la decizia referitoare la excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, arată că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, cu privire la determinarea noxelor. Invocă dispozițiile art.3 alin.2 din Odinul nr.50/1990.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2008, la Tribunalului Dolj, reclamanții, G, G, -, G, G, și au chemat în judecată pe pârâta B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să le acorde grupa I de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, de la data angajării și până la 1 aprilie 2001 și emiterea unei adeverințe care să cuprindă aceste mențiuni.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că și-au desfășurat activitatea în cadrul societății efectuând lucrări de revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune, activități pe care le apreciază că se încadrează în grupa I de muncă.
Potrivit cererii de la fila 59 dosar, reclamanții și-au precizat acțiunea introductivă, în sensul că au solicitat instanței să se constate că activitatea prestată în cadrul pârâtei s-a desfășurat în condiții specifice grupei I de muncă, urmând a fi obligată pârâta la acordarea acesteia.
La data de 3 martie 2008, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, cu motivarea că potrivit dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, întrucât activitatea desfășurată nu se încadrează în dispozițiile acestui act normativ.
Prin cereri separate, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au indicat perioada în care au solicitat acordarea acestei grupe.
Prin sentința civilă nr.6473/4 decembrie 2008, Tribunalul Dolja admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, având în vedere dispozițiile art.284 alin.2 Codul muncii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.96 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlceaa admis acțiunea și a constatat că reclamanții au desfășurat activitate în cadrul pârâtei,care se încadrează în grupa I de muncă, astfel:
- reclamantul pentru perioada 1 iulie 1972-20 octombrie 1972 și 1 martie 1974-1 aprilie 2001;
- reclamantul G pentru perioada 23 septembrie 1977-17 februarie 1978 și 27 iunie 1979-1 aprilie 2001;
- reclamantul G pentru perioada 1 august 1975-18 iunie 1977 și 12 decembrie 1978- 1 aprilie 2001;
- reclamantul - pentru perioada 16 februarie 1990- 1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 4 aprilie 1969-23 februarie 1970; 29 iunie 1971- 1 octombrie 1988 și 1 octombrie 1988- 1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 16 noiembrie 1969-19 februarie 1970 și 21 iunie 1971-1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 30 mai 1979-1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 20 august 1968-18 martie 1969; 23 decembrie 1972-1 decembrie 1980 și 1 decembrie 1980- 1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 11 mai 1974-1 aprilie 1980;
- reclamantul G pentru perioada 23 iunie 1979-1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 8 octombrie 1990- 1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 7 mai 1976- 1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 1 august 1983- 1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 17 iulie 1973-19 iunie 1975 și 13 decembrie 1976-1 aprilie 2001;
- reclamantul pentru perioada 1 octombrie 1986- 1 aprilie 2001.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamanților adeverințe în sensul celor de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
"Reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul, efectuând lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune.
Existența condițiilor de lucru grele, periculoase cu risc deosebit de accidente și boli profesionale, rezultă din extrasele din contractele colective de muncă potrivit cărora în tot acest interval reclamanții au beneficiat de sporuri la salariu pentru lucrul în condiții grele, periculoase sau nocive.
De comun acord cu pârâta, din anul 2002, s-a elaborat grila matricială în care sunt cuprinse clasele de salarizare acordate în funcție de condițiile de lucru, pe măsură ce acestea sunt mai grele sau deosebite, angajatul beneficiind de o clasă superioară și implicit de un salariu mai mare.
În Contractul colectiv de muncă se certifică și se caracterizează nivelul de risc îmbolnăvire profesională și accidente ale lucrătorilor în conformitate cu normele generale de protecție a muncă și sunt definite activitățile desfășurate în condiții periculoase și de risc, respectiv:
a) locuri unde există risc de accidente și explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălțime și intoxicări cu substanțe chimice;
b) unitățile traco care conțin cantități mari de ulei ce pot lua foc în caz de defecțiuni și pot produce explozii, implicit arsuri la personalul operativ de exploatare și revizie.
La acestea se adaugă notele comune încheiate la nivel regional, între conducerea pârâtei și reprezentanții salariaților privind acordarea sporurilor pentru condiții deosebite, grele și periculoase.
Reclamanții formează echipe comune de lucru pentru diferite sarcini de muncă în cadrul acelorași instalații electrice aparținând pârâtei, fiind supuși practic la aceleași riscuri determinate de sarcina de muncă, mediul în care lucrează, cât și echipamentul din dotare, indiferent de funcția pe care o dețin în cadrul echipei.
Ei desfășoară activități de exploatare și întreținere a capacităților de producție ale societăților ai căror angajați beneficiază de grupa I de muncă.
Având în vedere prev.art.3 alin.2 din Ordinul nr.50/1990, urmează ca reclamanții să beneficieze de aceeași grupă de muncă cu cea a personalului încadrat în unitatea pentru care prestează lucrările de exploatare.
Expertiza tehnică desfășurată în cauză a identificat mediul de lucru, condițiile grele în care își desfășoară activitatea reclamanții, riscurile la care sunt supuși, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a instalațiilor electrice, a atribuțiilor de serviciu ale reclamanților, echipamentul din dotare, felul muncii desfășurate de fiecare în parte, cât și din observarea înscrisurilor privind condițiile de muncă și factorii de risc.
Expertul a concluzionat că reclamanții pot fi încadrați în grupa I de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, prin asimilare cu aceste categorii profesionale în raport cu fișa postului și atribuțiile de serviciu deosebit de complexe realizate efectiv în instalații, condițiile impuse instalațiilor, analiza comparativă cu activitatea și riscurile altor categorii profesionale care beneficiază de grupa I de muncă, normele riguroase de protecția muncii ce trebuie respectate, funcționarea instalațiilor în regim de foc continuu.
Având în vedere că potrivit art.171-187 Codul muncii angajatorul veghează la protejarea securității și sănătății salariaților, pârâta nu a dovedit cu nici un înscris că eventualele măsuri de securitate luate sunt de natură să înlăture posibilitatea încadrării în grupele I sau II de muncă.
Toate apărările vizează așa-zise măsuri luate după data de 1 aprilie 2001, momentul abrogării Ordinului nr.50/1990, așadar nu au relevanță în cauză, perioada vizată de reclamanți fiind până la momentul respectiv.
De altfel, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.258/2004, Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când s-au adus modificări sau completări ordinului, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Acceptându-se că accesul la o grupă superioară de muncă să se facă numai pentru funcțiile trecute în forma inițială a ordinului, nu se realizează o rezolvare echitabilă a persoanelor îndreptățite ci se creează un nou criteriu discriminatoriu în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale codului muncii dar și în contradicție cu art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului alături de inechitatea de tratament creată printr-o normă juridică.
Această concluzie se regăsește și în nota de fundamentare la nr.HG1223/1990, prin decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții în ceea ce privește beneficiul grupei superioare de muncă."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta susținând că este nelegală pentru următoarele motive:
1 - În mod greșit prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate a cererii invocată de către aceasta, interpretând eronat aplicabilitatea deciziei nr.87 din 1 iunie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului - Lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului.
2 - Prin admiterea acțiunii, prima instanță și-a depășit competența, aplicând măsuri discriminatorii salariaților, încălcând dispozițiile Codului muncii și principiul egalității de tratament prevăzut în art.6 din
3 - Pe fondul cauzei se susține că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât instanța a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, expertiză care încalcă dispozițiile art.5 din Ordinul nr.50/1990 care prevăd că existența condițiilor deosebite la locul de muncă trebuie să rezulte din determinarea noxelor efectuate de Ministerul Sănătății sau laboratoarele de specialitate proprii ale unității. De asemenea se susține că în conformitate cu art.112 și art.235 din Codul d e procedură civilă, reclamanții trebuiau să-și dovedească acțiunea și nu pârâta, iar în anexa 2 din Legea nr.226/2006, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, societatea-pârâtă nu figurează, fapt pentru care nu mai era necesară administrarea unor probe prin care să dovedească că măsurile de securitate a muncii luate în spiritul legii sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupele I și II de muncă a reclamanților.
4 - Se invocă lipsa calității procesuale pasive a recurentei, întrucât potrivit disp. art.46 din nr.HG1342/2001 privind reorganizarea Societății comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice "", personalul existent în cadrul " M", " D", " MUNTENIA NORD", " OLTENIA", " ", " TRANSILVANIA NORD", " TRANSILVANIA SUD" și " MNUNTENIA SUD" a fost preluat de către noile entități, în aceeași situație fiind și cazul " SERV" care a preluat personalul existent în cadrul Diviziei de întreținere și servicii energetice din cadrul "", în conformitate cu art.4 din nr.HG74/2005.
Recursul nu este încadrat în drept, însă expunerea acestuia face posibilă încadrarea în art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, cum și din oficiu în raport cu disp. art.3041Cod procedură civilă, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Primul motiv de recurs care vizează nelegalitatea sentinței sub aspectul că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată este nefondat și urmează a fi respins, întrucât în mod corect prima instanță nu a admis această excepție, având în vedere că accesul la justiție este consacrat ca drept cetățenesc fundamental, atât prin dispozițiile art.21 din Constituție, cât și prin art.6 pct.1 din, prin art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prin art.14 din Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
Al doilea motiv prin care se susține că instanța de judecată prin soluția pronunțată și-a depășit competența, este de asemenea nefondat, întrucât prin acțiune reclamanții au solicitat să se constate că activitatea desfășurată de către aceștia se încadrează în grupa I de muncă, acțiune întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr.50/1990 a cărui rațiune a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii ce se desfășoară în condiții deosebite.
În speță, competența instanței este justificată de dispozițiile art.281 și urm. din Codul muncii și art.70 și urm. din Legea nr.168/1999, aceasta având obligativitatea ca în aplicarea legii să se pronunțe și asupra activității desfășurate de salariați.
Prima instanță a interpretat și aplicat corect în speță Decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.1 din Decretul-Lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului.
Din această decizie se desprinde ideea cu valoare de principiu că nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.
Al treilea motiv de recurs care vizează nelegalitatea soluției privind fondul cauzei este de asemenea nefondat și urmează a fi respins, întrucât prima instanță a făcut o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză, inclusiv a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 85).
De menționat este faptul că recurenta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar susținerea acesteia în sensul că expertul a încălcat prevederile art.5 din Ordinul nr.50/1990 este nejustificată, deoarece această condiționare de buletine de determinare a noxelor nu era obligatorie pentru perioada martie 1969 - decembrie 1989, potrivit art.14 din ordin și prin urmare nu era posibilă pentru perioadele trecute, având în vedere că actul normativ a intrat în vigoare în anul 1990.
În acest sens a fost necesară efectuarea unei expertize de specialitate care să determine în mod concret condițiile în care și-au desfășurat activitatea reclamanții, expertiză care s-a bazat pe înscrisuri privind condițiile deosebite de lucru și riscurile la care au fost supuși reclamanții, așa cum rezultă din conținutul acesteia de la fila 87 dosar fond.
Rezultă că la dosar s-au depus de către reclamanți înscrisuri doveditoare care atestă faptul că activitatea acestora trebuia încadrată în grupa similară cu cea a beneficiarilor lucrărilor pe care le-au efectuat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, raportat la faptul că această societate nu figurează în anexa nr.2 din nr.HG226/2006, se constată a fi nefondată, întrucât acțiunea întemeiată pe Ordinul nr.50/1990 este pentru perioada martie 1969 - 1 aprilie 2001, iar actul normativ invocat de aceasta este ulterior și privește metodologia de încadrare a personalului în locuri cu condiții deosebite și speciale.
Rezultă că reclamanții au promovat o acțiune în constatare în contradictoriu cu angajatorul din perioada sus-amintită, respectiv "", cu care aceștia au avut raporturi juridice de muncă, așa cum rezultă din carnetele de muncă ale fiecăruia, depuse în copie la dosar.
Deoarece munca desfășurată în condițiile arătate în acțiune a fost prestată în favoarea angajatorului "", acest angajator avea obligația încadrării într-o grupă superioară de muncă, iar în situația nerespectării acestei obligații, aceștia puteau să-și fructifice dreptul la încadrare, în contradictoriu cu partea contractantă.
Așa-zisa reorganizare ulterioară nu poate atrage o transferare a acestei obligații de recunoaștere a grupei și implicit de încadrare de la angajatorul "" la alt angajator, potrivit Decretului - Lege nr.92/1976, aceasta având calitate procesuală în cazul unui eventual refuz de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art.291 Codul muncii, combinat cu art.312 pct.1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta "", împotriva sentinței civile nr.96 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/14.05.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
