Obligație de a face. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 82/
Ședința publică din 29 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâții GH., și de intervenientul, toți domiciliați în comuna, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.272/A din 01 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-pârât Gh.G asistat de avocat G, în baza împuternicirii avocațiale nr.9/28.02.2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual, același apărător pentru recurenții-pârâți, și recurentul-intervenient G și avocat pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.43/28.02.2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 29 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.55534/26.02.2008 aflată la fila 233 din dosar și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei-reclamante.
Apărătorul recurenților depune la dosar delegație de reprezentare, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 29 lei, timbru judiciar în valoare de 1,50 lei și un act nou, respectiv copia recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948. O copie a actului nou se comunică și apărătorului intimatei-reclamante. Precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar delegație de reprezentare.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, modificarea soluției instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Vâlcea.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele susținute oral în ședință publică și menționate în scris în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2931 din 17 mai 2007, Judecătoria Rm.V a admis în parte acțiunea principală (precizată ulterior la 14.09.2006 și la 15.03.2007), formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții GH.G, și intervenientul G; a dispus desființarea construcțiilor amplasate pe terenul proprietatea reclamantei în suprafață de 1370,39 lei, situat în pct."", com., iar în caz contrar, reclamanta să fie autorizată să desființeze construcțiile pe cheltuiala pârâților Gh. G și, contravaloarea manoperei de demolare fiind de 4189,96 lei (fără TVA); s-a dispus evacuarea pârâților din imobilele individualizate mai sus, situate pe terenul proprietatea reclamantei și obligați pârâții Gh. G și, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1479,82 lei despăgubiri civile; s-a constatat că intervenientul G este proprietarul terenului în suprafață de 413,08 mp. situat în pct. ""; pârâții Gh. G și au fost obligați, în solidar, la 1574,64 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, iar reclamanta a fost debitată cu suma de 67,34 lei taxă judiciară de timbru către Primăria Mun. Rm.V -
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că autoarea reclamantei, escu, este proprietara terenului în suprafață de 1332 mp. iar intervenientul nu mai poate pretinde un drept de proprietate cu privire la același teren, fiindu-i opozabile hotărârile judecătorești menționate, în care a avut calitatea de parte. Chiar din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză rezultă că din terenul în suprafață de 1770 mp. cuprins în titlul de proprietate eliberat intervenientului G, acesta justifică dreptul de proprietate numai cu privire la suprafața de 413,08 mp.
Pârâții Gh. G și au ridicat casa și anexele gospodărești fără încuviințarea adevăratului proprietar al terenului și fără a deține în prealabil autorizație de construcție.
Pârâtul Gh. G la interogatoriu a declarat că avea cunoștință de litigiile care s-au derulat timp de 10 ani, începând cu 1993, an în care s-a construit casa.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții Gh. G și au recunoscut că s-au ridicat construcțiile în litigiu în perioada 1993 -1995, când chiar fusese obligat prin hotărâre judecătorească să sisteze lucrările; a fost sancționat contravențional.
Pentru că nu s-a dovedit B - credință la edificarea construcțiilor și pentru că pârâții Gh. G și nu justifică niciun drept cu privire la teren, se impune evacuarea și plata lipsei de folosință a terenului până la data soluționării cauzei.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții și intervenientul, susținând că soluția este nelegală și netemeinică.
Pârâții -apelanți au susținut că instanța a apreciat greșit probele administrate în cauză, fără a ține seama de titlul de proprietate al intervenientului și concluzia expertului; greșit a apreciat că este constructor de rea -credință numai pentru faptul că a avut cunoștință de procesele purtate între autoarea intimatei -reclamante și intervenient, iar hotărârile judecătorești nu sunt opozabile, nefiind părți în acele procese.
Dovedind B -credință și în ceea ce privește posesia terenului, nu se impunea obligația restituirii fructelor către adevăratul proprietar.
Intervenientul G era cunoscut în comună ca proprietar al terenului, deoarece autorul lui a avut teren pe același amplasament o proprietate de 6200 mp.
În apelul declarat de intervenientul G se susține că greșit instanța a admis în parte acțiunea, câtă vreme autorul său a deținut 6200 mp. în acel punct, iar el are reconstituire pe o suprafață de 4000 mp. restul fiind ocupat de AVICOLA. Acordul pentru ca pârâții Gh. G și să construiască l-a dat după reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren, în 1997, iar reclamanta a obținut titlul de proprietate în anul 2002.
Susținerea că reclamantei îi lipsește teren și de aceea intervenientul trebuie să mute hotarul a determinat instanța să pronunțe hotărârea numai pentru o parte din suprafața solicitată.
Faptul că titlul reclamantei nu corespunde cu situația din teren, nu conduce de la sine la faptul că terenul lipsă este cel ocupat de intervenient.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.272/A din 1.11.2007 a respins ca nefondate apelurile, obligând totodată pe apelanți, în solidar, la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că sentința apelată este legală și temeinică, întrucât la data edificării construcțiilor, proprietatea intervenientului era contestată de către reclamantă, care a obținut chiar și o hotărâre de sistare a lucrărilor. Pârâții și intervenientul nu au respectat această hotărâre, mai mult decât atât, la momentul edificării construcțiilor nu dețineau acte de proprietate pentru teren, un asemenea act fiind emis în anul 1997 și astfel sunt constructori de rea credință.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal pârâții și intervenientul, care o critică pentru nelegalitate, invocând motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000 republicată, art. II din Legea nr.247/2005 și art.129 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, se arată că terenul pe care au fost ridicate construcțiile aparține intervenientului G, căruia i-a fost eliberat titlu de proprietate în 1997, în timp ce reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1397 mp în anul 2002.
Ori, conform art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000 republicată, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii nr.18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără o altă confirmare, această prevedere legală fiind preluată și de art. II din Legea nr.247/2005.
Titlul de proprietate al intervenientului fiind emis în anul 1997 pentru suprafața de 1170 mp, anterior titlului de proprietate al reclamantei emis pentru 1397 mp, instanța de apel era obligată să dea eficiență titlului de proprietate al intervenientului pentru 1170 mp, teren pe care au fost edificate construcțiile de către pârâți cu acordul intervenientului și deci nu se poate pune sub niciun motiv în discuție reaua credință cu privire la ridicarea construcțiilor.
În virtutea accesiunii imobiliare artificiale, proprietarul terenului, adică intervenientul a devenit și proprietarul construcțiilor.
Greșit instanța de fond a considerat că intervenientul este proprietarul numai al suprafeței de 413 mp, deși are titlu de proprietate pentru 1170 mp.
Prin soluțiile adoptate, cele două instanțe au nesocotit prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că nu li s-a asigurat un proces echitabil.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și în principal modificarea deciziei și respingerea acțiunii, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare instanței de apel.
Recursul este nefondat.
Este real că titlul de proprietate emis intervenientului G este datat anterior celui emis reclamantei, ambele fiind eliberate în baza Legii fondului funciar nr.18/1991, însă în speță, nu prezintă importanță data emiterii acestor titluri, instanța având îndatorirea de a stabili, raportat la obiectul pricinii cu care fost investită, dacă pârâții au fost sau nu constructori de bună credință.
B credință, reglementată prin dispozițiile art.1899 cod civil și art.494 Cod civil în construcții, se analizează la momentul la care se realizează construcția.
Pârâții au edificat construcțiile în perioada 1993 - 1995, când nu se eliberase titluri de proprietate conform Legii nr.18/1991 nici reclamantei și nici intervenientului.
Totuși, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, cu privire la imobilele în litigiu s-au purtat mai multe procese.
Astfel, prin sentința civilă nr.7882/30.08.1993 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlceaa fost admisă cererea formulată de autoarea reclamantei, escu, împotriva pârâtului G, intervenient în prezenta cauză, acesta fiind obligat să sisteze lucrările de construcție la casa cu 4 camere situată pe terenul din pct. "" ( ), reținându-se că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr.18/1991 pentru terenul pe care pârâtul execută construcția, fără autorizație.
Prin sentința civilă nr.4556/19.05.1995 s-a admis acțiunea în revendicare introdusă de autoarea reclamantei la data de 24.08.1993, iar Gaf ost obligat să lase acesteia în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1332 mp situat în pct. " " sau "" și să ridice de pe teren construcția edificată, cu motivarea că autoarea reclamantei este proprietara terenului în baza adeverinței de reconstituire a dreptului de proprietate nr.444/1.11.1991 și procesului verbal de punere în posesie din 1.06.1992.
Totodată, s-a reținut că Gad eținut terenul de mai sus până în anul 1999 ca lot în folosință, refuzând să-l elibereze chiar și după ce reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate și fost pusă în posesie, mai mult, după punerea în posesie a reclamantei a construit pe teren, fără autorizație, o casă cu 4 camere.
Și Gaf ormulat o acțiune de anulare procesului verbal de punere în posesie emis autoarei reclamantei, acțiune respinsă prin sentința civilă nr.7508/16.10.1996, cu motivarea că în actele sale provizorii de proprietate nu este inclus și terenul în litigiu și astfel nu justifică interesul în promovarea acestei acțiuni.
Din această enumerare a litigiilor purtate între părți, rezultă în mod cert, că pârâții au edificat construcțiile ce fac obiectul acestei cauze, deși se statuase definitiv și irevocabil că reclamanta este proprietara terenului pe care sunt ridicate construcțiile, mai mult decât atât au fost obligați pe cale judecătorească să sisteze aceste lucrări de construcție.
În atare condiții, pârâții sunt constructori de rea credință, neavând nicio relevanță împrejurarea că intervenientul și-a dat acordul cu privire la edificarea respectivelor construcții.
Atâta timp cât existau pe rolul instanțelor de judecată litigii cu privire la proprietatea terenului, pârâții nu trebuiau să treacă la ridicarea construcțiilor, decât cu încuviințarea adevăratului proprietar al terenului, respectiv autoarea reclamantei.
Prin urmare, cauza a fost corect soluționată din punct de vedere al analizei relei credințe a pârâților în edificarea construcțiilor, critica formulată sub acest aspect nefiind întemeiată.
Nu se poate reține nici că au fost încălcate prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000 și art. II din Legea nr.247/2005, întrucât, așa după cum s-a arătat anterior, titlurile de proprietate în baza legii fondului funciar nu existau la data construirii, dată față de care se apreciază și B credință.
Prin recurs, intervenientul G arată că în mod greșit s-a constatat dreptul său de proprietate pentru 413 mp teren, în loc de 1170 mp, pentru care deține titlu de proprietate.
Această critică nu s-a formulat și în apel, așa încât nu poate fi analizată pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului.
Principiul accesiunii imobiliare reglementat prin art.492 Cod civil nu este incident în cauzăm câtă vreme la data edificării construcțiilor nici pârâții și nici intervenientul nu dețineau acte de proprietate pentru teren și nici autorizație de construcție, din contră exista o hotărâre judecătorească de sistare a acestor lucrări.
Pentru cele ce preced, în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Conform prevederilor art.274 Cod procedură civilă vor fi obligați recurenții să plătească intimatei - reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată, ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții GH., și de intervenientul, împotriva deciziei civile nr.272/A din 01 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Obligă pe recurenți să plătească intimatei - reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Fl.
Grefier,
Red. Fl.
Tehnored.
2 ex/05.03.2008
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei
