Obligație de a face. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 83/
Ședința publică din data de 16 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTORI: Eleonora Spiridon, Daniela Petrovici Mihaela Popoacă
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant -, domiciliat în localitatea,-, comuna Mereni, județul C, împotriva deciziei civile nr. 513/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN C, cu sediul în-, județul C și REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE C, cu sediul în--24, județul C, având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 16.02.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Printr-o cerere formulată la 28 decembrie 2005 reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâții Regia Autonomă Județeană de C și Consiliul Județean C să devieze conducta magistrală de ce străbate terenul proprietatea sa ori să-i plătească despăgubiri materiale de 36,50 RON/ lunar pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a terenului în suprafață totală de 2000 mp situat în satul, comuna Mereni și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că deține în proprietate suprafața de teren de 2.000. situată la adresa menționată ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate potrivit titlului nr. 23174/2122 eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar Pe acest teren reclamantul a intenționat să edifice o casă, însă Primăria Mereni i-a comunicat că nu se poate elibera autorizația de construire întrucât în subsolul proprietății sale se afla conducta magistrală de potabilă, proprietatea Consiliului Județean Mai arată reclamantul că pârâții nu au avut acordul său pentru amplasarea acestei conducte și îi încalcă dreptul de proprietate asupra bunului de vreme ce nu îl poate folosi corespunzător.
Ulterior, la 19 februarie 2007, reclamantul și-a completat cererea inițială, solicitând instanței obligarea pârâților să încheie cu reclamantul un contract de concesiune pe un termen de 50 de ani sau pe termen nelimitat pentru terenul în suprafață de 2000 mp din satul, comuna Mereni.
Printr-o cerere formulată la 16 octombrie 2006 reclamantul a renunțat la judecată în cererea având ca obiect obligarea pârâților la devierea conductelor de ce străbat terenul proprietatea sa.
Prin sentința nr. 11480 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr- a fost respinsă ca insuficient timbrată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata unor despăgubiri materiale cauzate prin lipsa de folosință a terenului și s-a dispus înregistrarea separată a cererii având ca obiect obligarea pârâților la încheierea contractului de concesiune pentru imobilul din satul, comuna Mereni, ca urmare a depășirii primei zile de înfățișare la depunerea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o numai pentru modul de soluționare a capătului de cerere vizând obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
Prin decizia civilă nr. 258 din 18 mai 2007 Tribunalul Constanțaa admis apelul reclamantului, a desființat în parte sentința civilă nr. 11480/11.12.2006 pronunțată de Judecătoria Constanța, numai în ceea ce privește excepția insuficientei timbrări și a anulării cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții. Cauza a fost retrimisă Judecătoriei Constanța pentru continuarea judecății, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Urmare a acestor soluții de disjungere a celor două capete de cerere formulate de reclamant, respectiv pretenții pentru lipsa de folosință a terenului și obligarea pârâților la încheierea unui contract de concesiune, s-au format două dosare, respectiv dosarul nr- pentru cererea ce vizează pretențiile reclamantului și dosarul nr- având ca obiect contractul de concesiune.
Prin sentința civilă nr. 11579 din 8 octombrie 2007 Judecătoria Constanțaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr. 23174/2122 din 12.04.2001 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.000. situat sat, comuna Mereni, jud. C, teren care avea destinația de teren arabil.
S-a mai reținut că deși subsolul proprietății reclamantului este străbătut de o conductă magistrală de furnizare a apei aparținând domeniului public de interes județean, reclamantul își poate exercita în mod nestânjenit toate cele trei prerogative ale dreptului de proprietate și anume: folosința, posesia și dispoziția, în conformitate cu destinația terenului așa cum a fost aceasta stabilită prin titlul de proprietate și anume: arabil.
Din cuprinsul prevederilor constituționale si ale Convenției europene privind drepturile omului coroborate cu cele ale Legii nr. 215/1998 instanța de fond a reținut că pârâții sunt îndreptățiți să folosească subsolul terenului deținut în proprietate de reclamant și că eventuale pagube suferite de proprietar urmează a fi acoperite prin plata unor despăgubiri stabilite prin acordul părților ori pe cale unei acțiuni în pretenții, neexistând un temei juridic care să îndreptățească instanța să oblige pe pârâte să încheie un contract de concesiune pentru un teren pe care nu îl exploatează. Aceasta pentru că prin contractul de concesiune se transmit doua dintre prerogativele dreptului de proprietate, folosința și posesia terenului ori in speță suprafața de 2.000. nu este folosită de către pârâte, ci de reclamant care o poate pune în valoare după destinația actuală.
În fine a mai apreciat instanța de fond că în speță nu sunt aplicabile nici prevederile art. 3 lit. "f" din nr.OUG 32/2002 care instituie acordul proprietarului pentru amplasarea rețelei publice de pe terenuri proprietate privată având în vedere momentul intrării lor în vigoare ulterior amplasării construcției.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 513/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În apel tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 219/1998 pot avea calitatea de concedent, în numele statului, județului, orașului sau comunei numai ministerele sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activitățile si serviciile publice de interes național și consiliile județene, consiliile locale sau instituțiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică ori privată a județului, orașului sau comunei ori pentru activitățile și serviciile publice de interes local. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină.
Persoanele care pot avea calitatea de concedent sunt enumerate în mod limitativ de către legiuitor întrucât concesiunea presupune un regim juridic special față de dreptul comun al închirierii bunurilor persoanelor fizice. Practic, s-a reținut, concesiunea se referă la închirierea bunurilor sau serviciilor aflate in proprietatea, folosința, exploatarea sau monopolul statului, ori reclamantul nu are un astfel de statut și calitate și pe cale de consecință nu poate avea nici calitatea de concedent.
Deși este evident că dreptul de proprietate al reclamantului apelant este încălcat deoarece reclamantul nu se poate folosi de bun în conformitate cu destinația pe care o dorește, respectiv aceea de amplasare a unui complex agroturistic, calea procesuala aleasă nu este una corectă câtă vreme reclamantul nu poate avea calitatea de concedent.
Chiar în măsura în care s-ar aprecia că apelantul a solicitat în fapt încheierea unui contract de locațiune (închiriere) în condiții similare contractului de concesiune, cu privire la durata acestuia, nici această cerere nu poate fi primită deoarece contractul de locațiune este un contract consensual ce presupune încheierea lui prin acordul de voință al ambelor părți ( consensu) iar în speță lipsește acordul pârâților. Acest acord nu poate fi suplinit de instanță câtă vreme reclamantul are calea obligării pârâților la plata despăgubirilor echivalente cu chiria ce ar fi putut fi percepută dacă bunul ar fi fost dat în locație, cale pe care reclamantul a uzitat-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul apelant susținând, în esență, că instanța a apreciat în mod greșit că nu a fost investită și cu o cerere de obligare a pârâților la plata despăgubirilor materiale echivalente chiriei practicate pentru un metru pătrat/lună întemeiată pe art. 1075 Cod civil; că instanța a apreciat greșit probele administrate și a reținut eronat că terenul se află în regim extravilan și nu intravilan și prin urmare nu ar fi putut fi folosit pentru edificarea unui complex agroturistic; că instanța a stabilit greșit că nu poate suplini consimțământul pârâților pentru încheierea unui contract de concesiune fără să observe caracterul excepțional al situației existente în cauză, respectiv posibilitatea de a fi paralizată alimentarea cu potabilă a locuitorilor comunei și fără să constate că pârâții nu sunt îndreptățiți să folosească subsolul terenului proprietatea reclamantului decât cu acordul acestuia și fără a-i produce vreun prejudiciu.
Din oficiu, la termenul din 12 ianuarie 1009, Curtea a pus în discuția părților natura cauzei și competența de soluționare a acesteia, în raport de prevederile art. II din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziții legale, fac obiectul contenciosului administrativ litigiile născute din vătămarea unui drept ori al unui interes legitim aparținând unei persoane de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi și contractele încheiate de autoritățile publice, dar numai cele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice ori alte categorii de contracte administrative prevăzute prin legi speciale.
În speță, solicitarea reclamantului privește încheierea unui contract de concesiune pentru un bun aflat în proprietate privată, așa încât litigiul născut în legătură cu acest contract nu este supus jurisdicției contenciosului administrativ, ci jurisdicției civile.
Examinând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurentul reclamant, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Sesizarea instanței de către reclamantul s-a făcut, așa cum s-a arătat în prima parte a considerentelor prezentei hotărâri, prin completarea, la termene diferite, a cererii inițiale de chemare în judecată prin care s-a solicitat devierea conductei de ce străbate terenul proprietatea reclamantului și despăgubiri pentru lipsa de folosință, cu cererea de obligare a pârâților la încheierea unui contract de concesiune pentru terenul afectat de amplasarea conductei.
Reclamantul a renunțat la judecata cererii de deviere a conductei, Judecătoria Constanța rămânând sesizată numai cu cererile de despăgubire pentru lipsa de folosință și de încheiere a contractului de concesiune.
Cele două cereri au primit soluții diferite care practic au determinat o disjungere a cererilor reclamantului, așa cum corect au reținut instanțele cererea de despăgubiri continuând a se judeca separat de cererea de încheiere cu pârâții a unui contract de concesiune. Soluția de disjungere dispusă prin sentința nr. 11480/11.12.2006 pronunțată de Judecătoria Constanța nu a fost atacată de către reclamant așa încât, înregistrarea separată a celor două cereri s-a făcut cu respectarea principiului disponibilității și al puterii lucrului judecat.
Dispunându-se judecarea separată a cererilor formulate de către reclamant, în mod corect a reținut tribunalul prin decizia atacată cu recursul de față că instanța sesizată cu cererea de încheiere a contractului de concesiune nu poate statua și asupra despăgubirilor cuvenite reclamantului, această cerere făcând obiectul altui dosar înregistrat pe rolul instanțelor (dosarul nr-). Prin urmare, critica referitoare la judecarea separată a cauzelor nu este întemeiată.
Pe fond, Curtea reține că instanțele au statuat corect cu privire la lipsa de temei în cererea de obligare a pârâților la încheierea unui contract de concesiune.
Nu se poate contesta dreptul de proprietate pe care reclamantul îl are asupra terenului din satul, comuna Mereni și nici prejudiciul încercat de reclamant prin afectarea folosinței terenului proprietatea sa de construcția conductei magistrale de.
Instanța constată însă că lucrarea ce afectează terenul reclamantului alimentează cu nu numai localitatea, dar și localități învecinate și nu poate ignora împrejurarea că această conductă exista în aprilie 2001, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. Această constatare prilejuiește instanței aprecierea netemeiniciei solicitării reclamantului de a se obține acordul său pentru amplasarea conductei, câtă vreme conducta străbătea acest teren la data intrării lui în patrimoniul reclamantului.
Lucrarea realizată pe terenul proprietatea reclamantului este una de interes general - alimentarea cu a populației din zonă - dispozițiile legale aplicabile fiind cele prevăzute de art. 44 alin. 5 din Constituție, art. 586 Cod civil, art. 2 și art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicată.
Potrivit art. 44 alin. 5 din Constituție "pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor precum și pentru alte daune imputabile autorității".
Prin urmare, îngrădirea dreptului de proprietate privată în scopul satisfacerii unui interes public este permisă de Constituție. Suntem astfel în fața unei limitări legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul străbătut de conducta magistrală de alimentare cu fiind afectat de o servitute legală, posibilă potrivit art. 586 cod civil și art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicată.
Potrivit textelor legale menționate riveranii sunt obligați să acorde drept de servitute pentru realizarea unor sisteme de alimentare cu și canalizare, drept de servitute care se constituie cu titlu oneros.
Chiar având în vedere caracterul oneros al unei asemenea servituți, despăgubirea datorată proprietarului terenului afectat de servitutea administrativă (în interes public) nu poate fi stabilită de instanță sub forma unei redevențe datorată concedentului pentru că, așa cum corect a reținut instanța de apel, reclamantul persoană fizică nu poate avea calitatea de concedent potrivit prevederilor nr.OUG 54/2006 aprobată prin Legea nr. 22/2007 și nici nu poate fi parte într-un contract de parteneriat public privat așa cum este acesta reglementat de nr.OG 16/2002, act normativ care a modificat Legea nr. 219/1998.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 54/2006 calitatea de concedent o poate avea numai o autoritate publică iar obiectul contractului de concesiune încheiat de o autoritate publică poate fi doar un bun proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, potrivit Constituției și reglementărilor legale privind proprietatea publică (art. 3). Prin contractul de concesiune autoritatea publică, în calitate de concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevențe.
Din definiția dată contractului de concesiune de nr.OUG 54/2006 rezultă cert că reclamantul, persoană fizică, nu poate avea calitatea de concedent și că terenul aflat în proprietatea privată a reclamantului nu poate face obiectul unui contract de concesiune încheiat cu autoritățile publice, solicitarea reclamantului neavând astfel temei legal.
Pe de altă parte, întrucât regulile care guvernează servituțile administrative sunt de ordine publică, nu este posibilă nici o derogare sau negociere pentru proprietarul al cărui fond este grevat de o asemenea servitute, nici chiar printr-un act unilateral al administrației și cu atât mai puțin printr-o convenție încheiată între acesta și cei interesați (nu este posibilă, de exemplu, o răscumpărare a servituții în schimbul unei indemnizații chiar dacă acest lucru este stipulat în convenție).
Legea nr. 107/1996, republicată, permite prin art. 28 și 29 încheierea unei convenții de instituire a servituții asupra fondurilor private pentru realizarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice și a altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, dar încheierea unor asemenea convenții se poate face anterior stabilirii servituții și limitării dreptului de proprietate aparținând particularilor, servitutea în aceste situații putând fi numai temporară. În cazul afectării permanente a bunurilor proprietatea particularilor se aplică dispozițiile legale în materie de expropriere, iar nu cele privind instituirea unei servituți legale.
Rezultă, din cele ce preced, că nu este posibilă încheierea cu pârâții a unui contract de concesiune pentru folosirea terenului proprietatea reclamantului, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru încheierea unui asemenea act, particularii putând cere doar daune interese pentru neobservarea servituților de utilitate publică.
Prin urmare, recursul va fi respins ca nefondat și în conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă, la cererea intimatei pârâte Regia Autonomă Județeană de C, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată natura civilă a cauzei.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant -, domiciliat în localitatea,-, comuna Mereni, județul C, împotriva deciziei civile nr. 513/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN C, cu sediul în-, județul C și REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE C, cu sediul în--24, județul
Obligă recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată către
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2009.
Pt.PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon Cf.art.261 alin. 2 Cod pr.civilă, semnează, Președinte Instanță, | JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici Mihaela Popoacă | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Jud.apel. /
Tehnored.jud. /2 ex./ 13.04.2009.
Dosar nr-
Data: 8.04.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
CĂTRE,
JUDECĂTORIA CONSTANȚA - SECȚIA CIVILĂ
Urmare adresei dvs. nr- din 30.03.2009, vă înaintăm, alăturat, dosarele civile: nr. 14090/2005-volumul I al Judecătoriei Constanța, care conține 329 file, volumul II-481 file, nr--28 file al Tribunalului Constanța, nr- al Judecătoriei Constanța -38 file, nr- al Tribunalului Constanța -15 file, nr- al Curții de APEL CONSTANȚA -8 file, nr- al Judecătoriei Constanța -106 file, în referire la cauza civilă privind pe reclamantul și pe pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN C și REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE
JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -
2 ex.
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Daniela Petrovici Mihaela Popoacă
