Obligație de a face. Decizia 836/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7031/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.836/
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.4243 din data de 20.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41129/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimataSC""SA,având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimataSC""SA,prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 12, lipsind recurentul .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 28.01.2009, întâmpinare din partea intimatei SC""SA.
Intimata SC""SA, prin consilier juridic, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata SC""SA, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4243/20.065.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta SC SA, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a analizat cu prioritate excepția de prescripție invocată de pârâtă.
Pe această excepție, tribunalul a constatat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost angajat al pârâtei în funcția de. Prin dispozițiile nr.5804/21.03.1996 și nr.5804/29.04.1996, pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului pentru neprezentarea la locul de muncă, părăsirea locului de muncă și împiedicarea desfășurării normale a activității.
Împotriva acestor dispoziții, reclamantul a formulat contestație.
Prin sentința civilă nr.6073/12.05.1997, irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1 B s-a admis contestația reclamantului și s-a anulat dispoziția nr.5804/29.04.1996 și s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția deținută.
Ulterior, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la data desfacerii contractului de muncă până la data reîncadrării efective, obligarea la rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă și la plata de daune morale.
Prin sentința civilă nr. 17718/21.10.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 B s-a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel.
Prin decizia nr. 1874/A/26.05.2000 a Tribunalului Bucureștis -a admis apelul reclamantului, s-a schimbat, în parte, hotărârea primei instanțe și s-a dispus: obligarea intimatei la plata sumei de 42.926.610 rol, reprezentând drepturi salariale reactualizate, cuvenite reclamantului pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și data reîncadrării; obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000.000 rol, reprezentând daune morale și la plata sumei de 1.200.000 rol, cheltuieli de judecată.
Toate aceste sume au fost plătite reclamantului la data de 19.12.2000, fapt ce rezultă din extrasul de cont și nota contabilă depuse de pârâtă la dosar. Tribunalul a mai reținut că asupra drepturilor salariale acordate reclamantului nu s-a calculat și virat contribuția de asigurări sociale, fapt învederat de pârâtă.
În prezenta cauză reclamantul solicită achitarea de fostul său angajator a contribuției de asigurări sociale la care era obligat conform legii.
Această obligație a angajatorului este un efect firesc al contractului de munca încheiat cu salariații săi, astfel că aplicabilă în cauză este legislația muncii.
Potrivit art. 176 din Codul muncii anterior, în vigoare la data când trebuia achitată contribuția de asigurări sociale pentru drepturile salariale cuvenite pe perioada dintre data desfacerii contractului de muncă și data reintegrării, termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar în celelalte cazuri, de la data când cel interesat a luat cunoștință de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul.
Pentru orice pretenții bănești ale persoanelor încadrate în muncă față de unitate - prejudicii suferite sau drepturi neacordate - termenul de sesizare este de 3 ani de la data producerii pagubelor sau de la data când drepturile trebuiau să le fie acordate.
Acest termen de prescripție este un termen special, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile generale ale art.8 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că dreptul la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Tribunalul a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul munciia fost cu mult depășit de reclamant, deoarece dreptul său la acțiune a început să curgă cel mai târziu la data când s-a făcut plata drepturilor salariale în temeiul deciziei nr. 1874/A/26.05.2000 a Tribunalului București. La aceasta dată pârâta avea obligația să achite și contribuția de asigurări sociale prevăzută de legislația în vigoare.
Este fără relevanță, a apreciat prima instanță, dacă reclamantul a cunoscut paguba și pe cel vinovat de ea cu mai puțin de trei ani înainte de sesizarea instanței, câtă vreme termenul de prescripție special curge de la data producerii pagubei, respectiv data când trebuia plătită contribuția de asigurări sociale. Cum reclamantul nu a făcut dovada unor cauze de suspendare sau întrerupere a termenului special de prescripție, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs motivat reclamantul care, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9-11 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că în mod eronat instanța de fond a admis excepția de tardivitate a acțiunii, întrucât a formulat cererea în termenul de 30 de zile de când a luat la cunoștință de abuzul care a fost obligat să-i anuleze mențiunile din carnetul de muncă privind desfacerea contractului de muncă, fără însă a-i acorda drepturile ce sunt avute în vedere la calcularea pensiei pe perioada ce reprezintă vechime neîntreruptă în muncă.
Recurentul a arătat că nu a formulat o astfel de cerere în anul 2007 ci în termenul legal, fiindu-i admisă prin decizia nr. 1874 A din 26.05.2000, pârâta fiind obligată ca înregistrările din perioada martie 1996-ianuarie 1998 să fie în concordanță cu cele către Casa Națională de Pensie.
Recurentul a depus la dosar copia certificatului de încadrare în grad de handicap, susținând că poate ieși la pensie cu condiția ca pentru perioada 22.03.1996-01.02.1998 angajatorul să-i vireze CAS ca oricărui salariat cu drepturi depline, așa cum s-a dispus prin decizia 1874/2000.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat pentru următoarele considerente:
Cazurile de recurs întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 cod proc. civilă au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005, astfel că ele numai pot fi analizate de către instanța de recurs.
Prin urmare, Curtea, în raport de dispozițiile art. 306 alin.3 Cod pr.civilă, va încadra criticile privind modul în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune în disp. art. 304 pct. 9 și 304/1 cod procedură civilă.
Curtea apreciază că, în mod corect tribunalul a constatat că termenul de prescripție de 3 ani curge, în speță, de la data la care, în patrimoniul reclamantului, s-a produs un prejudiciu cauzat de faptul că pentru drepturile salariale achitate, aferente perioadei în care acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă, fostul angajator nu ar fi virat și contribuțiile de asigurări sociale la bugetele sociale de stat.
Curtea reține, contrar susținerilor reclamantului, că instanțele care au soluționat atât contestația la decizia de desfacere a contractului de muncă cât și acțiunea în pretenții privind calculul drepturilor salariale nu au fost investite și cu o cerere din partea acestuia de a obliga angajatorul la plata obligațiilor fiscale aferente sumelor plătite cu titlu de despăgubiri pentru nelegala desfacere a contractului de muncă. De asemenea, la momentul calculării drepturilor salariale restante, prin expertiza judiciară dispusă, nu a fost evaluat cuantumul contribuțiilor aferente salariului datorat de angajator și nici nu s-a dispus în sarcina acestuia o obligație de plată în acest sens.
Reclamantul a formulat această solicitare cu mult peste termenul legal de prescripție de 3 ani, prevăzut de legislația muncii, astfel că, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen, cauzată de pasivitatea reclamantului, este stingerea dreptului material la acțiune.
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului în sensul că a introdus cererea la instanța de judecată în termenul de 30 de zile de când a luat la cunoștință de abuzul, întrucât legea nu condiționează începerea cursului prescripției de momentul subiectiv al luării la cunoștință de săvârșirea prejudiciului.
Față de această situație, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 ain. 1 cod proc. civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.4243 din data de 20.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41129/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC""SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored.
2 ex/11.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
