Obligație de a face. Decizia 836/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4806/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.836/
Ședința Publică din data de 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 2: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL, împotriva sentinței civile nr.4086 din data de 14.05.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6035/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimatul-reclamant prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu delegație de substituire atașată la fila 16 dosar recurs, lipsind recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea încuviințează cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către intimatul-reclamant, ca urmare a suspendării judecății în baza dispozițiilor art. 242 alin.(1) pct. 2 Cod proc. civ. pentru lipsa părților.
Intimatul-reclamant, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL, ca netemeinic și nelegal, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL menționează faptul că între intimatul-reclamant și aceasta nu ar fi existat niciodată semnat un contact de muncă, singurele raporturi existente fiind referitoare la un contract de cesiune de autor, astfel încât acest litigiu nu este guvernat de legislația muncii, fiind soluționat de o instanță necompetentă.
Așa fiind, intimatul-reclamant prin avocat, apreciază că hotărârea instanței de fond este perfect legală întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, între intimatul-reclamant și societatea recurentă a existat un raport de dreptul muncii.
De asemenea, solicită a se constata faptul că, recurenta-pârâtă nu a dovedit niciun moment afirmația, potrivit cu care, nu ar fi existat un contract de muncă, cu toate că i s-a oferit posibilitatea de a administra probe pe acest aspect.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.16 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a încheia contractul de muncă în formă scrisă, în caz contrar dovada prevederilor contractuale putându-se face prin orice mijloc de probă.
Or, din probele administrate, intimatul-reclamant prin avocat, apreciază că în raport de depoziția martorului audiat, cât și prin administrarea probei cu interogatoriu, a reieșit fără putință de tăgadă faptul că intimatul a prestat o activitate în cadrul SPORT, că a semnat un contract de muncă cu această societate, că a prestat o activitate zilnică în cadrul societății, ulterior încetării raporturilor de muncă, luând cunoștință de faptul că societatea recurentă nu a înregistrat la ITM contractul de muncă.
Recurenta-pârâtă afirmă faptul că, instanța de fond și-a motivat soluția pe o simplă declarație de martor, acest martor fiind audiat și în cauze similare ale foștilor colegi ai intimatului-reclamant, cu cea dedusă judecății, care la rândul lor au acționat societatea recurentă.
Or, solicită a se avea în vedere faptul că, această depoziție se corelează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv interogatoriul (la care nu s-a răspuns) precum și adresa comunicată de către ITM.
În consecință, solicită a se constata faptul că afirmațiile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate, în raport de probele administrate în cauză, instanța de fond reținând corect faptul că s-a făcut dovada existenței premisei angajării răspunderii pârâtei, respectiv că între societatea recurentă și intimat au existat raporturi de muncă.
Cât privește plata drepturilor bănești aferente lunii octombrie și noiembrie 2009, solicită a se constata faptul că, în opinia sa, instanța de fond în mod corect a reținut că prin refuzul recurentei de a răspunde la interogatoriul formulat a fost dovedită întinderea prejudiciului suferit de către intimatul-reclamant, prejudiciu constând în contravaloarea drepturilor salariale lunare.
Mai mult, se apreciază că prezentul recurs este exercitat cu rea credință tocmai în vederea tergiversării soluționării acestei cauze și punerii în executare a sentinței instanței de fond și evident al plății drepturilor salariale restante.
Pentru toate aceste considerente, intimatul-reclamant prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL, ca netemeinic și nelegal.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4086 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6035/3/LM/2009, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul se Interesul Public SRL; a fost obligată pârâta să înregistreze la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul și să efectueze mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă începând cu 1.08.2008 în carnetul de muncă al reclamantului; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale în cuantum brut lunar de 2500 lei, pentru perioada octombrie - noiembrie 2008; a fost obligată pârâta să vireze contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada 1 august - 31 noiembrie 2008; a fost respinsă cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri morale, ca neîntemeiată; s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că articolul 16 din Codul muncii instituie obligația angajatorului de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă. În situația neîndeplinirii acestei obligații, părțile convenției nu pot face dovada îndeplinirii prevederilor contractuale prin orice mijloc de probă. De asemenea, potrivit art.1 și art.2 din Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, angajatorul are obligația de a înregistra contractele individuale de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii, la inspectoratele teritoriale de muncă, precum și de a depune carnetele de muncă ale salariaților la inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea păstrării și completării acestora.
Prima instanță învederează că art.39 alin.1 lit.a din Codul muncii prevede dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și, implicit, obligația corelativă a angajatorului de a plăti aceste drepturi.
Totodată, art.40 alin.2 lit.c și f din Codul muncii reglementează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Tribunalul a reținut că, prin depoziția martorului, fost salariat al pârâtei, s-a făcut dovada faptului că în perioada august 2008 - noiembrie 2008 reclamantul a lucrat pentru pârâtă, în calitate de șef departament corespondenți, îndeplinind atribuții de gestionare a rețelei de corespondenți locali, că între părți s-a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, că reclamantul, ca și martorul, și-au încasat de la pârâtă salariile pentru lunile august și septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel.
Astfel, instanța de fond a apreciat că, prin proba testimonială, reclamantul a dovedit existența premisei angajării răspunderii pârâtei, respectiv că între acesta și pârâtă au existat raporturi contractuale de muncă, și implicit a îndeplinirii obligației de a presta muncă în favoarea pârâtei și a obligațiilor corelative ale pârâtei de a înregistra contractul individual de muncă la inspectoratul Teritorial d e muncă, de a asigura completarea carnetului de muncă cu mențiunile corespunzătoare, de a plăti reclamantului drepturile salariale aferente muncii prestate și de a reține și vira contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată.
În consecință, fiind dovedită existența raporturilor de muncă dintre părți în perioada 1 august - 31 noiembrie 2008 și, având în vedere că pârâta, care are sarcina probei potrivit art.287 din Codul muncii, nu a depus la dosar înscrisul constând în contractul individual de muncă, a cărei deținere rezultă din refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriu, ce constituie început de dovadă în folosul reclamantului, potrivit art.225 Cod procedură civilă, și din depoziția martorului, instanța de fond a apreciat ca fiind dovedită întinderea prejudiciului suferit de reclamant, constând în contravaloarea drepturilor salariale lunare.
Prima instanță susține că pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de muncă, respectiv că a înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, că a efectuat mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă în carnetul de muncă al reclamantului, că a achitat salariatului său drepturile salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie 2008 și că a virat contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată de reclamant. Față de această situație, s-a constatat că obligațiile menționate cad în sarcina angajatorului.
Instanța de fond a constatat că reclamantul nu a dovedit că prin neîndeplinirea acestor obligații ce-i incumbau pârâtei i s-au produs prejudicii morale, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri morale a fost respinsă.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, arată că hotararea pronuntata de catre instanta de fond este nelegala si netemeinica deoarece obiectul litigiului nu il constituia un conflict de drepturi, in sensul prevazut de Legea nr.168/1999, in cauza nefiind vorba de un litigiu de munca, ci de un litigiu civil din material drepturilor de autor, astfel incat prezenta cauza a fost judecata la fond de o instanta necompetentă functional.
Susține că instanta de fond si-a insusit toate afirmatiile reclamantului fara sa verifice daca era vorba cu adevarat de raporturi de munca sau de raporturi de altă natura, cum sunt cele care deriva dintr-un contract de cesiune de drepturi de autor.
Învederează că, în realitate, intre recurenta si reclamant nu au existat nici un moment raporturi de munca in sensul celor avute in vedere de Codul muncii, astfel incat se afla in prezenta unei ipoteze in care sa se aplice legislatia din domeniul dreptului muncii cu tot ce implica ea, incepand cu instanta speciala care, potrivit trebuie sa judece litigiile de dreptul muncii, respectiv conflictele de munca (colective sau individuale).
Susține că reclamantul a avut un contract de cesiune de drepturi de autor si, in niciun caz, un contract de munca cu recurenta.
De altfel, chiar din preambului hotararii atacate rezulta ca se afla in fata unui litigiu civil ce poate avea eventual ca obiect plata remuneratiei pentru dreptul (drepturile) de autor cesionate catre recurenta.
Învederează că avocatul reclamantului a depus precizarea actiunii si a mentionat ca nu se poate depune contractul de cesiune de drepturi de autor pentru ca nu i-a fost inmanat exemplarul indreptatit, desi a fost semnat de ambele parti.
Conform prevederilor Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor a drepturilor conexe, autorul poate ceda prin contract altor persoane drepturile patrimoniale, cesiunea putând fi exclusiva si neexclusiva.
Art.42 din aceeași lege stabilește ca existența și conținutul contractului de cesiune se poate dovedi numai prin forma scrisă, cu excepția contractelor ce au ca obiect opera utilizate în presă.
Menționează că, din insasi afirmatiile reclamantului, retinute ca atare de instanta, rezulta fara nici un dubiu ca se afla in prezenta unui litigiu civil si nu de dreptul muncii, ca in discutie se putea pune problema platii remuneratiei) pentru dreptul de autor al creatiei publicistice (fiind vorba de ziaristi) si nu de plata unor drepturi salariale, de plata asigurarilor sociale sau de inscrierea acestor drepturi in cartea de munca.
In acest caz, instanta competenta sa judece cauza nu era sectia de litigii de munca a Tribunalului B, ci una din sectiile civile ale Tribunalului B (respectiv sectia III a civila si de proprietate intelectuala ).
Recurentul învederează că hotararea instantei de fond este nelegala si netemeinica, intrucat instanta de fond a admis in mod gresit actiunea prin care reclamantul a solicitat pe baza obligatiei de a face, obligarea paratei sa inregistreze la ITM B contractul individual de munca incheiat intre ei si sa efectueze mentiunile referitoare la existenta raporturilor de munca incepand cu 1.08.2008 in carnetul de munca al reclamantului, deoarece, nu se afla in prezenta unui litigiu de munca.
In opinia recurentei, hotararea instantei de fond este nelegala si netemeinica, motivat de faptul ca paratul nu a depus la dosarul de fond contractul individual de munca, intrucat nu s-a semnat nici un contract individual de muncă, iar hotararea pronuntata de catre instanta de fond s-a dat doar in baza unei depozitii de martor.
Recurentul arată că instanța de fond, in considerentele hotararii sale, a reținut următoarele "Prin depozitia martorului, fost salariat al paratei, s-a facut dovada faptului ca in perioada august 2008 - noiembrie 2008 reclamantul a lucrat pentru parata, in calitate de sef departament corespondenti, indeplinind atributii de gestionare a retelei de corespondenti locali, ca intre parti s-a incheiat contract individual de munca in forma scrisa, ca reclamantul, ca si martorul, si-au incasat de la parata salariile pentru lunile august si septembrie 2008, prilej cu care au semnat intr-un tabel."
Susține că in toate cele 8 cauze similare judecate de același complet in sedinta din 14.05.2009, toti reclamantii au audiat acelasi martor in dovedirea cererii lor indreptata contra subscrisei (respectiv pe dl. ).
Recurentul învederează că instanta de fond a apreciat in mod gresit "ca prin proba testimoniala recIamantul a dovedit existenta premisei angajarii raspunderii paratei, respective ca intre acesta si parata au existat raporturi contractuale de munca, si implicit a indeplinirii obligatiei de a presta munca in favoarea paratei ".
In fapt, in realitate intre parti nu s-a incheiat si nu s-a semnat nici un contract individual de munca.
Menționează că între părți nu au existat raporturi de dreptul muncii și nu se puteau retine in sarcina recurentei obligatii specifice unui angajator. In cazul raporturilor aflate sub imperiul legii privind dreptul de autor nu exista decat obligatii specifice acestui domeniu (plata remuneratiei, neinstrainarea catre un tert a drepturilor de autor cesionate, etc.) si in nici un caz obligatii specifice calitatii de angajator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. din Codul d e Procedură Civilă și dispozițiile Legii nr.168 /1999.
În dovedirea susținerilor a solicitat proba cu înscrisuri, însă nu a depus nici un înscris pe parcursul judecării recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, pe care le încadrează din oficiu în dispozițțile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă și cu aplicarea dispozițiilor art. 304/1din Codul d e Procedură Civilă, Curtea reține următoarele:
Legea-cadru care reglementează încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă este Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, care, potrivit dispozițiilor art. 298 din cuprinsul său, a intrat în vigoare la data de 1 martie 2003, dată la care s- abrogat Codul muncii aplicabil anterior ( Codul muncii adoptat prin Legea nr. 10/1972), precum și alte acte normative în materia raporturilor juridice de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Codul muncii actual (adoptat prin Legea nr. 53/2003, intrat în vigoare la data de 1 martie 2003):
"Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.".
Conform dispozițiilor art. 15 alin. 2 și alin. 3 din același Cod:
"(2) În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
(3) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă.".
În raport de dispozițiile legale sus-citate, Curtea constată că, uzând și de proba testimonială (care s-a administrat în faza judecății în fond a prezentei cauze și care se coroborează cu toate celelalte probe), intimatul-reclamant a dovedit nu numai că între el și recurenta-pârâtă " Interesul Public" - s-au derulat, în fapt, raporturi juridice de muncă, ci, mai mult, a făcut și dovada împrejurării că între el, în calitate de salariat și societatea recurentă-pârâtă, în calitate de angajator, s-a încheiat deja un contract individual de muncă în formă scrisă, contract pe care, însă, angajatorul, nerespectând procedura stabilită de lege, nu l-a înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Așadar, Curtea reține că afirmațiile intimatului-reclamant, în sensul că a desfășurat activitate în cadrul societății recurente-pârâte în calitate de salariat al acesteia, sunt confirmate de aspectele rezultate din întregul material probator administrat în cauză.
Relevant, în acest sens este înscrisul de la fila 25 din dosarul de fond, denumit "tabel nominal cudrepturile bănești ale angajațilorgoool sport pe luna noiembrie", în cuprinsul căruia figurează înscris la numărul curent 24 " -șef departament /corespondent", prin utilizarea noțiunii de "angajat", societatea recurentă-pârâtă recunoscând, practic, că intimatul-reclamant are calitatea de salariat, aspect ce este, în mod indubitabil, dovedit. Aceasta întrucât noțiunea de"angajat"denotă existența (executarea, derularea) unor raporturi juridice de muncă.
Deși recurenta-pârâtă " Interesul Public" - a susținut contrariul celor afirmate de către salariat și anume, că între societate și intimatul-reclamant nu ar fi existat raporturi juridice de muncă și, implicit, că nu s-ar fi încheiat nici un contract individual de muncă între părți, ci doar un contract de cesiune de drepturi de autor, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, cu toate acestea, Curtea reține că recurenta-pârâtă nu a adus nici o dovadă în sprijinul susținerilor sale, respectiv nu a produs nici o probă de natură să infirme situația de fapt astfel stabilită și care a fost reținută întocmai și de către prima instanță și, totodată, nici nu a uzitat de mijloacele puse la îndemâna sa de normele de procedură civilă, la care putea să apeleze în situația în care cele declarate de martor nu ar fi corespuns adevărului.
Or, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, în conflictele de muncă, sarcina probei incumbă întotdeauna angajatorului.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și privește hotărârea fondului ca fiind legală și temeinică, urmând aom enține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă "ZIARUL INTERESUL P" - împotriva sentinței civile nr.4086 din data de 14.05.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6035/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă SC " Interesul Public" SRL, împotriva sentinței civile nr.4086 din data de 14.05.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6035/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.:
Tehnored: NV/2 ex./ 09.03.2010
Jud. fond:;
Președinte:Magdalena PetreJudecători:Magdalena Petre, Dorina Zeca, Amelia Farmathy
