Obligație de a face. Decizia 845/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.845/R/2008
Ședința publică din 10 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire declarată de revizuienta SRL împotriva deciziei civile nr. 392 din 13 februarie 2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr- privind și pe reclamanții și, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta revizuientei, din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, și reprezentantul intimaților reclamanți, din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezenta cerere de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale.
Reprezentanta revizuientei susține cererea de revizuire așa cum este formulată, solicită în temeiul art.322 pct.2 proc.civ. admiterea ei conform motivelor expuse în memoriul cererii de reviuire depus la dosar și acordarea cheltuielilor de judecată în apel așa cum a solicitat în fața instanței de apel și, ulterior, în fața instanței de recurs. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1,398.00 lei conform extrasului de cont de la 17.
Întrebată fiind reprezentanta revizuientei arată că contractul de asistență juridică cu nr.7 a fost întocmit în apel, iar cel cu nr.8 a fost încheiat cu ocazia întocmirii recursului. La fond nu a reprezentat societatea, s-a reprezentat singură.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea de revizuire formulată la 12.03.2008, revizuienta SRL a solicitat anularea deciziei civile nr. 392/R/2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, cu privire la capătul de acțiune privind plata cheltuielilor de judecată în apel, în sensul de obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată ce i se cuvin și din apel.
În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe prev.art.322 pct.2 Cod proc.civ. revizuienta a arătat că prin decizia civilă nr. 392/R/13.02.2008 Curții de APEL CLUJa fost admis recursul declarat de ea împotriva deciziei civile nr. 671/A/21.11.2007 Tribunalului Cluj, care fost modificată, în sensul că fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 8728/22.11.2006 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosarul nr-.
Prin aceeași decizie intimata fost obligată să-i plătească suma de 126 lei cheltuieli de judecată în recurs, însă instanța nu s-a pronunțat și cu privire la cheltuielile de judecată aferente apelului, deși acestea au fost solicitate și dovedite în etapa procesuală a apelului.
Examinând cererea, în raport de disp.art.322 pct.2 Cod proc.civ. curtea apreciază că este întemeiată în parte, pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr. 8727/22.11.2006 Judecătoriei Cluj -N fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtei SRL C, care fost obligată să readucă terenul proprietatea reclamanților la starea anterioară depozitării deșeurilor, în caz contrar reclamanții fiind autorizați să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reclamanților pentru obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 200.000.000 ROL.
Prin decizia civilă nr. 676/21.11.2007 Tribunalului Cluja fost admis în parte apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 8727/2006 a Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta SRL Caf ost obligată să plătească reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de daune morale.
Intimata SRL Caf ost obligată să-i plătească apelantei inga suma de 132,98 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Prin decizia civilă nr. 392/13.02.2008 Curții de APEL CLUJ, fost admis apelul declarat de pârâta SRL C împotriva deciziei civile nr. 676/21.11.2007 a Tribunalului Cluj, care fost modificată în sensul că, fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 8728/2006 a Judecătoriei Cluj -
Prin aceeași decizie intimata fost obligată să-i plătească recurentei SRL C suma de 126 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Prin declarația de recurs și cuvântul pe fond, - SRL a solicitat, urmare admiterii recursului, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta nu precizat cuantumul cheltuielilor pe care le solicită sau componenta acestora (apel și recurs).
Oricum, urmare admiterii recursului, modificării deciziei nr.676/21.11.2007 a Tribunalului Cluj, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta, aceasta din urmă se afla în culpă procesuală, astfel că datora cheltuieli de judecată.
Revizuienta a făcut dovada că la judecarea apelului a avut cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în sumă de 1400 lei, conform facturii de la fila 38.
Cu ocazia judecării recursului, - SRL făcut dovada cheltuielilor de judecată în sumă de 126 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Prin urmare, cererea de revizuire este întemeiată doar pentru aceste sume, astfel că decizia civilă nr. 392/13.02.2008 Curții de APEL CLUJ va fi modificată parțial, în sensul că va obliga intimata să plătească recurentei suma de 1526 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs în loc de suma de 126 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Cu ocazia judecării recursului, recurenta - SRL fost reprezentată de avocat, în baza contractului de asistență juridică nr.8/2007, fără ca acest contract sau factura fiscală să fie depuse la dosar pentru a se dovedi cuantumul onorariului de avocat.
În schimb, în dosarul de revizuire, revizuienta depune la dosar factura nr.- din 18.02.2008 pentru plata serviciilor în baza contractului de asistență judiciară nr.8/2007.
În condițiile existenței acestor contradicții, (dintre anul emiterii facturii fiscale și anul contractului de asistență juridică), cu atât mai mult cu cât pe factura fiscală sunt făcute corecturi în privința anului de emitere, iar recurenta, din culpa ei, nu a făcut dovada cheltuielilor suportate, instanța apreciază că cerința art.274 Cod proc.civ. culpa procesuală, nu este îndeplinită în cauză, pentru ca intimata să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte cererea de revizuire formulată de - SRL împotriva deciziei civile nr.392 din 13 februarie 2008 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică parțial în sensul că obligă intimata să-i plătească recurentei 1526 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, în loc de numai 126 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în revizuire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact.GC
3 ex/14.04.2008
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș