Obligație de a face. Decizia 861/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.861
Ședința publică din 2 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile de apel nr. 1047/A/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având că obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 2 octombrie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă 3052/27.03.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul - a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții - pârâți și împotriva pârâtei-reclamante.
S-a constatat că între defuncta - în calitate de promitentă - vânzătoare și reclamanții - pârâți și în calitate de beneficiari - cumpărători s-a încheiat în data de 03.03.1997 un antecontract de vânzare - cumpărare, având ca obiect transferul viitor al dreptului de proprietate asupra construcțiilor situate în comuna nr. 357, jud. T, înscrise în nr. 678, nr. top. 2649/363/2 în schimbul prețului de 30.000 din care suma de 25.000 s-a achitat la aceeași dată, diferența de 5.000 urmând să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a imobilului în forma autentică.
A fost obligată pârâta-reclamantă în calitate de proprietară tabulară unică moștenitoare a promitentei vânzătoare să se prezinte în a cincea zi lucrătoare după rămânerea definitivă a hotărârii la. cu sediul în T, nr. 1,. 1,. 13 cu toate actele necesare pentru perfectarea cu reclamanții - pârâți a contractului autentic de vânzare - cumpărare a construcțiilor menționate anterior, urmând a i se achita de către reclamanții - pârâți restul de preț reprezentând echivalentul a 5.000 din data plății și a fost respinsa în rest acțiunea reclamanților - pârâți.
A fost respinsă cererea reconvențională, respingându-se cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâta-reclamanta și fiind obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamanții - pârâți a sumei de 27,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 151/11.02.1997 Primăria com. a vândut numitei locuința situată în comuna nr. 357, înscrisă în nr. 678 nr.top. 2649/363/2 împreună cu grajd, șopron și pivniță în suprafață de 71,12. în schimbul prețului de 19.458.939 lei din care s-a achitat în avans de 1.945.894 lei, diferența de 17.318.456 lei urmând a se achita în rate lunare în termen de 20 de ani, art. 6 din contract prevăzând că drepturile și obligațiile părților se completează cu cele ce decurg din Legea nr. 112/1995 și nr.HG 20/1996, la art. 7 menționându-se că cumpărătorul este de acord cu înscrierea în a ipoteci asupra imobilului vânzătorului, până la plata integrală a prețului și a dobânzilor ( 188).
Din certificatul de moștenitor nr. 24/16.03.2005 întocmit de - rezultă că numita a decedat la data de 11.01.2002, având-o că unică moștenitoare pe pârâta-reclamantă în calitate de fiică, masa succesorală fiind formată din imobilul înscris în nr. 678 nr. top. 2649/363/2. În același certificat s-a menționat că asupra construcțiilor este înscrisă o interdicție de înstrăinare și grevare în favoarea Primăriei care se radiază concomitent cu intabularea certificatului de moștenitor, conform adeverinței nr. 1935/16.03.2005 eliberată de Primăria, terenul aferent imobilului în suprafață totală de 2.951. fiind atribuit defunctei și urmând să fie intabulat în baza adeverinței nr. 1931/16.03.2005 eliberată de Primăria, împreună cu interdicția de înstrăinare și grevare de sarcini pe o perioadă de 10 ani asupra terenului ( 6).
Pârâta-reclamanta și-a intabulat dreptul său de proprietate asupra imobilului compus din casa nr. 57 și terenul în suprafață de 2.951. în cartea funciară nr. 678, cu titlu de moștenire, unde figurează o interdicție de înstrăinare și grevare în favoarea Primăriei și o interdicție de înstrăinare pe perioada de 10 ani în favoarea Comunei ( 16).
Din adeverința nr. 1931/16.03.2005 eliberată de Primăria rezultă că numitei i s-a atribuit terenul aferent casei de locuit conform Hotărârii nr. 13/31.03.2004, în baza art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, drept care nu se înstrăinează pe o perioada de 10 ani ( 63).
A mai reținut prima instanță că prin antecontractul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată încheiat în data de 3.03.1997 numita în calitate de vânzătoare (promitenta) s-a obligat față de reclamanții - pârâți în calitate de cumpărători (beneficiari) să le vândă imobilul situat în com. nr. 357 înscris în nr. 676 (in realitate 678), nr. top. 2649/363/2 cu suma de 30.000, menționându-se că la data încheierii actului s-a achitat suma de 25.000, restul de rest de 5.000 urmând să se achite la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică. s-a obligat să elibereze imobilul cel mai târziu la data autentificării contractului de vânzare - cumpărare când beneficiarii urmau să intre în posesia de fapt a imobilului, taxele de autentificare urmând a fi suportate în întregime de către cumpărători ( 85).
Prin contractul de întreținere încheiat la data de 3.03.1997 numita în calitate de întreținută s-a obligat față de reclamanții - pârâți în calitate de întreținători să le transmită dreptul de proprietate asupra imobilului compus din 4 camere+dependințe, înscris în nr. 676 (in realitate 678), nr. top. 2649/363/2, în schimbul întreținerii pe care reclamanții - pârâți urmau să o acorde pe tot restul vieții acesteia în natura la domiciliul sau prin asigurarea hranei zilnice și a medicamentelor necesare, în cazul nerespectării obligației de întreținere sau imposibilității executării în natura a acesteia din culpa reclamanților - pârâți, întreținuta rezervându-și dreptul de a cere instanței transformarea obligației de întreținere în natura intr-o suma de bani sau rezoluțiunea contractului, în aceasta ultima situație întreținătorii urmând să restituie imobilul fără că întreținuta să restituie întreținerea acordata până la acea data. în convenție s-a mai menționat că întreținătorii intra în posesia imobilului la data încheierii contractului ( 84).
Prin contractul de împrumut încheiat la data de 31.03.1997 reclamantul-pârât a acordat numitei un împrumut în suma de 25.000 care urma să fie restituit până la data de 31.03.2002 și a fost garantat cu imobilul situat în com. nr. 357, împrumutata fiind de acord cu înscrierea în cartea funciară a acestui împrumut ( 30).
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 49/19.03.2007 întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean s-a stabilit că semnăturile de la rubrica întreținut de pe cele două exemplare originale ale contractului de întreținere și semnătura de la rubrica vânzător de pe antecontractul de vânzare - cumpărare au fost executate de către titulara ( 216-223).
Potrivit dispozițiilor art. 9 al. ultim din Legea nr. 112/1995 "apartamentele dobândite în condițiile alin. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării".
Deși numita a dobândit imobilul din litigiu prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, deoarece încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare dintre acesta și reclamanții - pârâți nu este translativa de proprietate, dând naștere doar la o obligație de a face din partea promitentei și la dreptul corelativ al beneficiarilor, un astfel de contract nu intra sub incidenta dispozițiile art. 9 al. ultim din Legea nr. 112/1995 care se refera exclusiv la actele de înstrăinare, respectiv la actele cu titlu oneros sau gratuit încheiate intre vii prin care se transfera dreptul de proprietate asupra imobilului, nu și la intenția de a încheia astfel de acte, astfel încât motivul de nulitate absoluta invocat de pârâta-reclamanta cu privire la acest aspect nu este fondat.
Fiind vorba despre o acțiune personală, în realizarea unui drept de creanță, acțiunea reclamanților-pârâți este prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Deși antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 03.03.1997 iar reclamanții-pârâți au introdus cererea de chemare în judecata la data de 07.03.2006, fără să fi avut vreodată posesia imobilului din litigiu potrivit răspunsurilor acestora la intrebarea nr. 20 respectiv 21 din interogatorii ( 75, 81), în absența litigiului termenul de prescripție de 3 ani ar fi început să curgă în cauză doar la data de 11.02.2007 conform art. 7 al. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 întrucât transferul dreptului de proprietate a fost afectat de condiția suspensivă a încheierii intre părți a contractului autentic de vânzare-cumpărare, posibilă doar în momentul încetării interdicției de instrăinare de 10 ani prevăzută de art. 9 al. ultim din Legea nr. 112/1995.
A reținut că martorii și au declarat că au asistat în curtea numitei la o discuție intre aceasta și părinții reclamantei-pârâte referitoare la încheierea actelor cu privire la imobilul proprietatea acesteia, martora arătând că numita a spus că este de acord să se dea în intreținerea reclamanților-pârâți, la întoarcerea la domiciliul aceasta declarându-le martorilor că nu a primit niciun ca preț al imobilului, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat doar pentru ca pârâta-reclamantă să nu ii poată da afară din casă pe reclamanții-pârâți. În urma actelor, martorii nu au constatat nicio modificare în situația financiară precară a numitei care a fost intreținută de către tatăl reclamantei-pârâte pentru câteva luni ( 102, 154).
Martorii oculari și au declarat că au asistat la încheierea contractului de întreținere și a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiate intre numita și reclamanții-pârâți, acte redactate de către martora, primul fiind încheiat contractul de întreținere la sugestia martorului întrucât numita dorea o garanție că va rămâne în imobil. Mai târziu în aceeași zi s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, ocazie cu care cei doi martorii au asistat la remiterea materiala a prețului, aceștia confirmând consimțământul expres al numitei și pentru aceasta din urma convenție ( 155, 156).
De asemenea, martorul și martorul au arătat că la intrebarea acestuia din urma numita a confirmat primirea integrala a avansului de preț de 25.000 ( 82, 156).
Susținerea pârâtei-reclamante referitoare la faptul că în antecontract nu se specifica primirea de către mama să a sumei de 25.000, arătându-se în termeni generali că s-a achitat suma, dar nu și cui anume, a fost apreciata că nefondata deoarece din redactarea clauzelor contractuale rezulta cu claritate că suma de 25.000 a fost primita de către promitenta iar potrivit art. 978.civ. "când o clauza este primitoare de doua ințelesuri ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul".
Având în vedere starea de fapt descrisa de cei trei martori oculari, menționată expres în antecontractul de vânzare-cumpărare, prima instanță a reținut că reclamanții-pârâți au făcut dovada plații către numita a avansului de preț de 25.000 pentru imobilul în litigiu, și înlăturat declarațiile martorilor și care nu se coroborează cu restul probelor administrate în dosar. Pretinsa susținere a numitei referitoare la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare doar pentru că pârâta-reclamanta să nu îi poate da afara din casa pe reclamanții-pârâții a fost apreciata că lipsita de logica deoarece în antecontractul de vânzare-cumpărare nu s-a prevăzut că beneficiarii intrau imediat în posesia de fapt a imobilului, acest lucru urmând a se realiza cel mai târziu la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv în momentul în care ar fi încetat interdicția de înstrăinare a imobilului, astfel încât prin acest act nu se putea realiza scopul pretins urmărit de către reclamanții-pârâți.
In ceea ce privește modalitatea în care au fost intrebuințate de către numita avansul de preț de 25.000 și suma de 25.000, în realitate conform răspunsurilor reclamanților-pârâți la interogatorii 3.000 cu dobândă de 10% pe luna ( 71-81) luata cu titlu de imprumut prin contractul care nu face obiectul prezentului dosar, acest aspect nu a fost găsit relevant în speță deoarece susnumita avea libertatea de decizie privind actele de dispoziție cu titlu oneros sau gratuit în legatură cu veniturile sale.
Referitor la mențiunea bun și aprobat invocata de pârâta-reclamanta, prevăzută de art. 1180.civ. instanța a reținut că aceasta formalitate nu este aplicabila convenției sinalagmatice încheiate în speță intre reclamanții-pârâți și numita, prin care aceasta din urma s-a obligat să vândă iar reclamanții-pârâți s-au obligat să cumpere un imobil, ci doar în cazul inscrisurilor sub semnătură privata care constată convenții din care se obligații unilaterale, respectiv exclusiv în ipoteza în care doar una dintre părți se obliga către alta a-i plăti o sumă de bani o câtime oarecare, lipsind obligația corelativă (interdependentă și reciprocă) a cocontractantului.
Raportat la succesiunea cronologică arătată de martorii oculari, instanța a reținut că intre reclamanții-pârâți și numita s-a încheiat mai intâi contractul de întreținere având că obiect imobilul din litigiu iar ulterior s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la același imobil.
A mai reținut prima instanța că în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare având același obiect cu contractul de întreținere, respectiv construcțiile inscrise în nr. 678, nr. top. 2649/363/2, prin acordul părților a fost revocat în mod implicit contractul de întreținere potrivit dispoz. art. 969 al. 2.civ. (mutuus consensus, mutuus disensus), contract care ar fost oricum lovit de nulitate absoluta și lipsit de efecte juridice întrucât incălca interdicția imperativă instituită de art. 9 al. ultim din Legea nr. 112/1995, singurul care a rămas în ființă fiind antecontractul de vânzare-cumpărare care reprezintă voința internă liber consimțită a părților contractante, cu cauze deplin valabile, având în continuare un obiect juridic și material întrucât prima convenție nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra bunului.
Faptul că numita a fost intreținută de către tatăl reclamantei-pârâte pentru câteva luni conform susținerilor martorilor și, precum și ajutoarele date de către reclamanții-pârâți acesteia conform răspunsurilor date la interogatoriu, nu sunt de natură să schimbe raporturile juridice dintre părți în absenta unui contract valabil în acest sens, indiferent de cauza subiectivă care a stat la baza actelor caritabile.
S-a arătat că antecontractul de vânzare-cumpărare nu a avut că obiect decât construcțiile dobândite de către promitenta-vânzătoare prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 151/11.02.1997 încheiat cu Primăria com., enumerate expres în contractul de întreținere încheiat intre părți la aceeași dată, terenul aferent casei de locuit în suprafață de 2.951. dobândit în baza Hotărârii nr. 13/31.03.2004 conform art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991 republicata neexistând în patrimoniul numitei la data încheierii antecontractului și nefăcând obiectul acestuia conform art. 962, 963.civ. și a principiuluinemo dat quod non habet, motiv pentru care instanța a respins acțiunea reclamanților-pârâți cu privire la terenul aferent acestor construcții, grevat oricum în continuare de interdicția de instrăinare pe timp de 10 ani.
A mai reținut prima instanța că întrucât dreptul de proprietate asupra construcțiilor a fost dobândit de către numita la data de 11.02.1997, la data pronunțării hotărârii (27.03.2007) s-a implinit termenul de 10 ani prevazut de art. 9 al. ultim din Legea nr. 112/1995, incetând de drept interdicția de înstrăinare a acestora.
De asemenea, interdicția de înstrăinare și grevare a construcțiilor în favoarea Primăriei Comunei până la plata integrala a prețului și a dobânzilor a incetat în urma plății anticipate a acestora conform adeverinței nr. 1935/16.03.2005 eliberata de Primăria, menționată în certificatul de moștenitor nr. 24/16.03.2005 intocmit de - unde s-a menționat radierea acestei interdicții ( 6), plata recunoscuta de către părți prin intrebarea numărul 4 și răspunsurile la aceasta în interogatoriu ( 71, 77), astfel incât singura interdicție în vigoare la data pronunțării hotărârii a rămas interdicția de înstrăinare și grevare de sarcini pe o perioada de 10 ani asupra terenului aferent imobilului în suprafață totală de 2.951. atribuit defunctei, intabulata cu nr. 8905/2005 în cartea funciara impreună cu terenul în baza adeverinței nr. 1931/16.03.2005 eliberata de Primăria ( 16).
Instanța a reținut că intre defuncta - în calitate de promitenta-vânzătoare și reclamanții-pârâți și în calitate de beneficiari-cumpărători s-a încheiat în data de 03.03.1997 un antecontract de vânzare-cumpărare având că obiect transferul viitor al dreptului de proprietate asupra construcțiilor situate în comuna nr. 357, jud. T, inscrise în nr. 678, nr. top. 2649/363/2 în schimbul prețului de 30.000 din care suma de 25.000 S-a achitat la aceeași dată, diferența de 5.000 urmând să fie achitata la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în forma autentica, realizându-se acordul de voința intre părți în condițiile art. 1294 și 1295 cu privire la bunul vandut și prețul vânzării, convenția acestora îndeplinind condițiile generale de validitate prev. de art. 948-968.civ.
Cu toate acesta, pârâta-reclamanta în calitate de unică moștenitoare legală a promitentei-vânzătoare, deși a dobândit toate drepturile și obligațiile aflate în patrimoniul defunctei, cu excepția celor personale, refuza în mod nejustificat să îndeplinească obligația contractuala de incheiere în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare pentru a realiza transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor din litigiu către reclamanții-pârâți.
Deoarece pârâta-reclamanta este în culpa procesuala, în baza art. 274.pr.civ. instanța a respins că nefondata cererea de cheltuieli de judecata formulată de aceasta și a obligat pârâta-reclamanta la plata către reclamanții-pârâții a sumei de 27,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxele judiciare de timbru aferente acțiunii ( 2 verso, 4, 15), singurele cheltuieli pe care aceștia au dovedit că le-au efectuat în cauza.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta-reclamantă, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile și pe fond, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale.
Prin decizia civilă nr. 1047/A/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile de mai sus, în contradictoriu cu reclamanții și, reținând în esență că una dintre criticile aduse hotărârii apelate este aceea că prima instanța nu a reținut drept motiv al constatării nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare, cauza falsă.
Verificând motivele de fapt și de drept ale cererii reconvenționale formulată de apelanta pârâta reconvențional (filele 21-27 dosar fond) se retine că aceasta a investit prima instanța cu solicitarea de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare din 03.03.1997 încheiat intre reclamanții intimați și mama acesteia, cu privire la imobilul din com. nr 357 jud T, invederând că s-a incălcat interdicția legala imperativa de înstrăinare a unui imobil dobândit de defuncta în baza Legii 112/1995; lipsa consimțământului antecesoarei sale la semnarea și încheierea antecontractului și lipsa primirii prețului, respectiv primirea în parte a prețului la semnarea și încheierea antecontractului, aspecte față de care reclamanții intimați, în condiții de contradictorialitate și garantare a dreptului la apărare si-au formulat apărări și probe în combaterea acestei cereri.
De asemenea, verificându-se conținutul încheierii întocmite cu ocazia dezbaterilor(fila 225 dosar fond) se retine că pârâta reclamanta reconvențional a susținut, cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei motivele arătate în cererea reconvenționala, fără a face nicio referire la lipsa cauzei, consemnarea din incheiere fiind în sensul referirii apărătorului pârâtei și la lipsa obiectului, motiv pe care, de altfel prima instanța l-a analizat, alături de celelalte.
Cealaltă critică adusă hotărârii apelate constă în greșita interpretare a probelor administrate, arătând că în mod greșit s-au inlăturat declarațiile martorilor și, în condițiile în care aceștia au asistat la momente contemporane încheierii contractelor și au fost mult mai obiectivi în relatarea stărilor de fapt decât avocații redactori ai contractelor a căror mărturie ar fi trebuit privită ca subiectivă și că aceste declarații se coroborau cu interogatoriul reclamanților care au recunoscut că au prestat întreținere, precum și cu contractul de întreținere.
Prima instanța a inlăturat declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâtei reclamanta reconvențional cu motivarea că nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
In ce privește mărturia lui (fila 154), audiat la propunerea apelantei pârâte, se retine că acesta cunoaște de la defuncta aspecte legate de pretinsa neprimire de către aceasta a vreunui preț pentru înstrăinare a casei, condiții în care în mod judicios prima instanța, față de depoziția martorilor oculari (fila 155) și (fila 156) care au fost de față la predarea prețului, a inlăturat această depoziție.
Declarațiile martorilor și (martori propuși inițial de pârâta, dar insușiți de reclamanți) se coroborează și cu depoziția martorului Rusza (fila 82) care declara că a mers împreuna cu reclamanții intimați și cu o doamna mai în vârstă (defuncta) la avocatul unde se mai afla o avocata stagiara (martora ).De asemenea a arătat că a auzit-o pe bătrână declarând că a primit prețul de 25.000 DM, insa, chiar în condițiile în care acesta nu a fost de față la primirea prețului, depoziția să în sensul că a auzit-o pe bătrână că a primit prețul se coroborează atât cu depozițiile celorlalți doi martori care au fost de față la remiterea banilor către aceasta, cat și cu răspunsurile reclamanților la interogatoriu(fila 72-raspuns la intrebarea nr 9,fila 78-raspuns la intrebarea nr 8).
Se retine de asemenea, din declaratia martorei (fila 102) că ar fi asistat în curtea numitei, în primăvara anului 1996 la o discuție intre aceasta și părinții reclamanților intimați cu privire la acceptul sau de a se da în întreținerea acestora din urma si, apoi ca, în aceeași zi a plecat împreuna cu părinții reclamanților să întocmească niște acte, iar la întoarcere i-ar fi spus că nu a primit nici un, arătând de asemenea că de față a fost și soțul sau, martorul.
Ori, martorul, întrebat fiind, a arătat că a fost singura persoana de față când domnul a chemat-o pe doamna să meargă la T pentru încheierea actelor, iar la discuția avuta la întoarcerea acesteia în localitatea nu a mai fost de față nicio altă persoană în afară de el și bătrână, fapt ce duce la concluzia nesincerității celor doi martori audiați la propunerea apelantei.
în ce privește natura juridica a actului încheiat intre părți, se retine că în aceeași zi intre părți s-au încheiat doua înscrisuri, unul fiind un contract de întreținere, iar celalalt un antecontract de vânzare-cumpărare, ambele având că obiect același imobil.
Așa cum corect a reținut prima instanța, contractul de întreținere ar fi fost lovit de nulitate absoluta deoarece imobilul în cauza fiind cumpărat în baza Legii 112/1995 nu putea fi înstrăinat timp de 10 ani de la data dobândirii lui, că atare, în privința lui, proprietara defuncta putea doar să promită înstrăinarea, promisiune făcută prin celalalt contract, știut fiind că în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare, interdicția de înstrăinare prevăzută de lege nu operează, câtă vreme imobilul nu se înstrăinează, ci promitenta vânzătoare își asumă o obligație de a face, și anume de a încheia în viitor convenția, după expirarea interdicției legale.
Neputând fi valabil contractul de vânzare cumpărare, întreținerea defunctei câteva luni de către tatăl reclamantei pârâte și ajutoarele date de acesta nu erau de natura să schimbe natura raporturilor juridice dintre părți.
De asemenea, nu poate fi reținuta nici susținerea apelantei în sensul că reclamanții au mai formulat o acțiune în prestație tabulara la care au renunțat și că aceasta renunțare la judecată ar putea duce la concluzia că nu antecontractul a fost cauza reală.
Făcând abstracție de cauză, motiv care nu poate fi analizat pentru prima în apel, potrivit dispozițiilor art. 294 alin 1 Cod procedură civilă, renunțarea reclamanților din prezenta cauza la acțiunea înregistrată sub nr. 11633/2003 nu poate fi reținuta că având relevanta în susținerea netemeiniciei acțiunii principale, câtă vreme însăși apelanta, pârâta reclamanta reconvențional în același dosar (nr. 11633/2003, cerere reconvenționala disjunsa și formând obiectul dosarului nr. 2196/2005) a renunțat la judecata acesteia, când ar fi avut interesul să continue soluționarea cererii sale de constatare a nulității absolute a aceluiași antecontract de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei decizii civile de apel, în termen legal a declarat recurs pârâta(reclamanta reconvențională), solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii introductive a reclamanților și, că inadmisibilă, nelegală și nefondată și admiterea acțiunii sale reconvenționale, conform formulării ei în scris, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâta arată în esență că acțiunea reclamanților se impune a fi respinsă că inadmisibilă, nelegală și nefondată pentru lipsa valabilității actului, adică antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți - fiind cazul și admiterii acțiunii sale reconvenționale, în sensul constatării în acest antecontract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, prin aceea că 1) s-a încălcat, interdicția legală absolută și peremtorie referitoare la înstrăinarea imobilului în litigiu pe timp de 10 ani în favoarea Primăriei comunei, 2) lipsește consimțământul antecesoarei sale la semnarea încheierii acestui antecontract de vânzare-cumpărare și că 3)lipsește plata și respectiv primirea prețului la semnarea și încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare în cauză.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, față de starea de fapt din dosar, că și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtei este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă să fie respins că atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul aceeași pârâte.
Întra-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie prev. de art. 969, 1073 și 1075 Cod civil, când a confirmat soluția prim ei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul pârâtei de mai sus, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, în întregime, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, în dosar este dovedit că hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și deci motivul de recurs invocat, prevăzute de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă nu este incident în speță și de aceea recursul pârâtei va fi respins că nefondat, câtă vreme probele administrate în dosar fac convingerea instanțelor de judecată că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, în sensul celor de mai sus, căci referitor la interdicția de înstrăinare și grevare, prevăzute de legea invocată este unanim admisă în literatura de specialitate și statuat constant în practica judiciară în materie, teza potrivit căreia un antecontract, adică o promisiune de vânzare-cumpărare - precum în speță - reprezintă o convenție prin care nu se transferă un drept de proprietate, ci se creează pentru părți în viitor doar o obligație de a face, în care situație nu sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, cum bine au stabilit și primele două instanțe anterioare, sub care aspecte recursul apare neîntemeiat și va fi respins ca atare.
Așadar, în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare, interdicția de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 112/1995, pe timp de 10 ani, de la data dobândirii imobilului nu operează, atâta timp cât imobilul în litigiu, nu se înstrăinează, ci promitenta vânzătoare își asumă doar o obligație de a face, adică aceea de a încheia în viitor,(după expirarea interdicției legale) convenția, acest antecontract nefiind în realitate un veritabil contract de vânzare-cumpărare.
De asemenea, Curtea constată că nici criticile referitoare la lipsa consimțământului autoarei pârâtei, ca și de lipsa plății și respectiv primirea prețului achitat nu pot fi găsite întemeiate, deoarece prin vastul probator administrat în cauză - cu înscrisuri, testimonial și expertiza grafologică - este bine reținut și dovedit că numita a fost prezentă la biroul avocațial indicat și a solicitat - alături de reclamanții intimați - perfectarea convenției, și în prezența martorilor menționați,(în număr de trei, dintre care doi sunt avocații redactori ai convenției) care martori fac declarații categorice și contrare acestor susțineri ale recurente pârâte.
Rezultă deci, din cele expuse mai sus, că acțiunea reclamanților nu se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, nelegală și nefondată, cum cere pârâta în recursul său, și la fel nici acțiunea reconvențională a acestei pârâte, nefiind întemeiată, bine a fost respinsă, acest antecontract de vânzare-cumpărare nefiind lovit de nulitate absolută, pentru încălcarea interdicției de înstrăinare, pentru lipsa consimțământului antecesoarei pârâte și pentru lipsa plății prețului la încheierea și semnarea acestui antecontract de vânzare-cumpărare, în mod just înlăturându-se de către prima instanță declarațiile martorilor sus - indicați, propuși de pârâta reclamantă reconvențională, cu motivarea că aceste declarații nu se coroborează cu nici una dintre celelalte probe -legale, concludente și pertinente - administrate în dosar.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâtei, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflată în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, recurenta pârâtă va fi obligată să plătească intimaților reclamanți și -la cererea acestora - suma de 2000 lei (RON) cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr. 141/25.09.2008 și chitanța aferentă cu același număr și din aceeași dată, ambele ale Baroului T, aflate la filele 18 și 19 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile de apel nr. 1047/A/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având că obiect obligație de a face.
Obligă recurenta pârâtă de mai sus să plătească intimaților reclamanți menționați suma de 2.000 lei RON, cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.10.2008
Tehnored /28.10.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: C și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
