Obligație de a face. Decizia 862/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.862
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții prin, -,. G, împotriva deciziei civile nr. 277 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și și pârâții intimați, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2009, încheierea ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 15 octombrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5382/19.11.2003 pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul nr.7822/2003 a fost admisă cererea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților, Cintea, G, și, având ca obiect evacuare și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în A P-ța - - nr.11 jud.A, înscris în CF nr.6164 A cu nr. top 976/1, compus din casă cu ocol, suprafață de teren 892 mp.
Instanța de fond a luat act de renunțarea reclamanților la cererea privind obligarea pârâților la încheierea unui contract de închiriere.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1.529.000 ROL, iar reclamanților și câte 29.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Arada reținut în motivare că mobilul situat în A, - - nr. 11, jud.A a fost naționalizat de Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, iar în baza sentinței civile nr.3650/1997 a Judecătoriei Arad, a deciziei civile nr. 1940/1999 a Tribunalului Arad și a deciziei civile nr.2867/2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a radiat dreptul Statului Român din cartea funciară și s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului a numitei, cu titlu de moștenire. Ulterior, dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, noul proprietar a imobilului, i-a notificat pe pârâții chiriași, titulari ai unor contracte de închiriere asupra unor apartamente din imobil, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.l din nr.OUG40/1999, modificată și aprobată prin Legea nr.241/2001, în vederea încheierii noilor contracte de închiriere. Pârâții chiriași nu au răspuns notificării adresate de către numita în termenul de 30 de zile stabilit de art.10 alin.2 din același act normativ, deși imobilul fusese predat de noului proprietar încă din martie 2001, dată de la care pârâții chiriași ocupă apartamente din imobil fără a achita vreo chirie cuiva.
Ulterior, numita a vândut 1/6 din imobil reclamanților și iar 5/6 din imobil reclamantei, reclamanții întabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară cu titlu de cumpărare. Pârâții au refuzat să încheie și cu aceștia contracte de închiriere, aspect ce rezultă din poziția procesuală adoptată de către aceștia, unii dintre ei neprezentându-se la judecată iar alții, prezentându-se și declarând că nu îi recunosc pe reclamanți drept proprietari legitimi ai imobilului.
Potrivit art. 11 alin.2 din nr.OUG40/1999 lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriașului sau al fostului chiriaș de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptățește pe proprietar să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanței președințiale. Pârâții chiriași nu au răspuns notificărilor adresate de fosta proprietară a imobilului în termenul stabilit de lege, proprietarul dobândind astfel dreptul de a cere evacuarea chiriașului, drept care fiind legat de dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a transmis noilor proprietari odată cu transmiterea dreptului de proprietate prin cumpărare.
Potrivit art. 480 cod civil dreptul de proprietate este un drept absolut și exclusiv, opozabil erga omnes, care conferă titularului său prerogativele de a poseda, folosi și a dispune după bunul plac de bunul asupra căruia poartă, în limitele determinate de lege, drept care trebuie respectat și de către pârâți. în cazul imobilelor naționalizate restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, legea limitează prerogativele dreptului de proprietate, stabilind prelungirea de drept a contractelor de închiriere pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la data intrării în vigoare a nr.OUG40/1999, chiriașul fiind obligat însă să încheie cu noul proprietar un contract de închiriere, tocmai pentru a avea un titlu legitim de deținere a folosinței imobilului. Pârâții din prezenta cauză nu au procedat conform prevederilor nr.OUG40/1999 și au refuzat încheierea unui nou contract de închiriere cu noii proprietari, neplătind nici o chirie din martie 2001 și ocupând fără nici un titlu apartamentele, deoarece prelungirea de drept a imobilului poate opera numai în condițiile respectării, cu bună credință, a tuturor dispozițiilor nr.OUG40/1999 - act normativ de protecție a chiriașilor.
Susținerile chiriașilor, că reclamanții sunt falși proprietari ai imobilului și că numita ar fi câștigat procesul de rectificare în baza unui testament fals, sunt simple susțineri, infirmate de probele administrate în cauză. Astfel, dreptul de proprietate al numitei a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care are putere de lucru judecat, prezumție de adevăr și până la modificarea ei printr-o cale extraordinară de atac, trebuie respectată. Pe de altă parte, reclamanții sunt proprietari prin cumpărare, principalul mod de dobândire a proprietății reglementat de Codul civil, iar dreptul lor de proprietate este intabulat în cartea funciară, astfel că susținerile pârâților sunt nefondate, iar conduita lor de refuz de a încheia contracte de închiriere sau de a elibera imobilul nu poate fi considerată decât ca fiind o conduită abuzivă ce nu poate rămâne nesancționată.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, constatând că reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului, că autoarea lor a dat eficiență dispozițiilor art. 10 alin.l din nr.OUG40/1999 pentru protecția chiriașilor și i-a notificat pe pârâți, fără ca aceștia să răspundă notificărilor adresate nici față de fosta proprietară, nici față de actualii proprietari, instanța de fond a apreciat că dacă într-o astfel de situație legea, prin art. 10 alin.3 din nr.OUG40/1999, permite evacuarea chiriașilor neinteresați de încheierea unui contract de închiriere pe calea procedurii urgente și speciale a ordonanței președințiale, evacuarea acestora se poate cere, dispune și realiza și pe calea unei acțiuni de drept comun. Prin urmare, în virtutea dispozițiilor art.480 Cod civil, coroborat cu prevederile art. 10 alin.3 din nr.OUG40/1999, instanța de fond admis cererea reclamanților și a dispus evacuarea pârâților din imobil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la încheierea contractelor de închiriere, văzând că reclamanții au renunțat la judecarea acestuia prin precizarea depusă la dosar anterior ultimului termen ( 122), având în vedere și dispozițiile art.246 Cod proc.civ. instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel înaintat Curții de APEL TIMIȘOARA, pârâții, Cintea, G, și, cu motivarea că prima instanță în mod greșit nu a dispus suspendarea judecării cauzei în condițiile în care pe rolul Tribunalului Bihor se afla o cerere de revizuire formulată de aceștia, având ca obiect constatarea nulității testamentului ce conferea reclamanților calitatea de moștenitori ai proprietarului tabular.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Au arătat în motivare că în preambulul hotărârii atacate se motivează respingerea cererii de suspendare formulată de pârâți arătându-se că soluționarea prezentei cauze nu depinde de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul cererii de revizuire, iar pe de altă parte, prin strămutare, cererea de revizuire s-a soluționat de către instanțele din O, fiind respinsă atât de către Judecătoria Oradea cât și de către Tribunalul Oradea în mod definitiv.
Curtea de APEL TIMIȘOARAa declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Arad, cauza fiind înregistrată la această instanță la data de 10.11.2005.
Tribunalul Arad, prin încheierea din 15.02.2008, a dispus suspendarea judecății cu motivația că există un dosar penal care urmează să lămurească problema dobândirii dreptului de proprietate a reclamanților, în sensul stabilirii dacă testamentul care a stă la baza dobândirii de către reclamanți a dreptului de proprietate a fost sau nu falsificat.
Prin încheierea din 18.09.2008 tribunalul a menținut măsura suspendării.
Prin cererea de repunere pe rol, formulată de intimata, înregistrată la data de 22 aprilie 2009, aceasta a solicitat repunerea pe rol a cauzei cu motivația că prin Rezoluția procurorului din data de 04.02.2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, a învinuitului, cu motivația că nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de către învinuit.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că rațiunile care au fundamentat inițial suspendarea judecării acestei cauze nu mai subzistă în prezent, și din acest motiv se impune repunerea pe rol a acestei cauze.
Prin decizia civilă nr. 277 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arada fost respins apelul declarat de pârâți, -, G, și h, împotriva Sentinței civile nr. 5382/19.11.2003, pronunțată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu intimați-reclamanți, și.
S-a luat act de renunțare la judecată față de pârâții, și prin moștenitor.
Tribunalul Arada reținut că, în ceea ce privește renunțarea la judecată față de persoanele decedate, tribunalul având în vedere că persoanele decedate care au avut calitatea de locatari în imobilul care face obiectul acestui litigiu nu pot fi succedați în drepturi de către moștenitorii acestora, întrucât dreptul de locațiune nu este transmisibil în caz de deces, cu atât mai mul cu cât persoanele decedate au fost anunțați ca toți ceilalți locatari cu privire la încetarea locațiunii.
Referitor la singurul motiv de apel privind contestarea dreptului de proprietate a reclamanților-intimați și suspendarea judecății tribunalul având în vedere soluția procurorului constată că, instanța de fond în mod corect a reținut că dreptul de proprietate al numitei a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care are putere de lucru judecat, prezumție de adevăr și până la modificarea ei printr-o cale extraordinară de atac, trebuie respectată. Pe de altă parte, reclamanții sunt proprietari prin cumpărare, principalul mod de dobândire a proprietății reglementat de Codul civil, iar dreptul lor de proprietate este intabulat în cartea funciară, ceea ce însemnă că sunt proprietarii care se bucură de toate atributele a dreptului de proprietate.
Conform art.1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietateasa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
De asemenea, conform art. 44 din Constituția României proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
O dispoziție similară se regăsește în art. 480 Cod civil, conform căruia proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege și nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publica și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În plus, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
În aprecierea tribunalului, acestea sunt dispozițiile legale de la care trebuie pornit la interpretarea dispozițiilor nr.OUG40/1999 pentru protecția chiriașilor, deoarece acest act normativ aduce grave atingeri și limitări ale exercițiului liber și firesc al dreptului de proprietate, în scopul ocrotirii dreptului la chirie. Toate acestea, în condițiile în care dreptul de proprietate este un drept real, absolut, imprescriptibil, garantat de constituție și ridicat la de drept fundamental al omului de convenție, în timp ce dreptul de chirie este un drept de creanță recunoscut titularului numai ca urmare a existenței unor raporturi contractuale de locațiune.
Astfel, conform art. 2 din nr.OUG40/1999, așa cum a fost modificată de Legea nr.241/2001, contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994, pentru suprafețele cu destinația de locuințe, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriașilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Prin urmare, în mod corect reținut instanța de fond că proprietarul imobilului, i-a notificat pe pârâții chiriași, titulari ai unor contracte de închiriere asupra unor apartamente din imobil, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.l din nr.OUG40/1999, modificată și aprobată prin Legea nr.241/2001, în vederea încheierii noilor contracte de închiriere. Pârâții chiriași nu au răspuns notificării adresate de către numita în termenul de 30 de zile stabilit de art.10 alin.2 din același act normativ, deși imobilul fusese predat de noului proprietar încă din martie 2001, dată de la care pârâții chiriași ocupă apartamente din imobil fără a achita vreo chirie cuiva. Ulterior, numita a vândut 1/6 din imobil reclamanților și iar 5/6 din imobil reclamantei, reclamanții întabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară cu titlu de cumpărare. Pârâții au refuzat să încheie și cu aceștia contracte de închiriere, aspect ce rezultă din poziția procesuală adoptată de către aceștia, unii dintre ei neprezentându-se la judecată iar alții, prezentându-se și declarând că nu îi recunosc pe reclamanți drept proprietari legitimi ai imobilului.
Dispozițiile art.10 - 11 din nr.OUG 40/1999 referitoare la încheierea unui nou contract de închiriere între chiriaș și noul proprietar și prelungirea contractului vechi până la încheierea noului contract sunt pe deplin aplicabile numai până la expirarea termenului de 5 ani prevăzut de același act normativ. Acel termen de 5 ani a fost stabilit tocmai în realizarea protecției temporare a chiriașilor ca scop primordial urmărit de nr.OUG40/1999. Din interpretarea coroborată a prevederilor art.9-12 din această ordonanță de urgență rezultă două ipoteze:
- fie noul proprietar și chiriașul încheie un contract de închiriere pe o perioadă determinată, în cursul acestui termen de 5 ani, situație în care până la expirarea acestui termen, chiriașul urmează a ocupa spațiul în baza acestui titlu - contractul de închiriere nou încheiat;
- fie între chiriaș și proprietar nu se încheie nici un fel de contract, situație în care vechiul contract de închiriere încheiat de chiriaș cu se prelungește pe o perioadă de 5 ani până la data de 8 aprilie 2004, acesta fiind titlul în caza căruia chiriașul ocupă spațiul locativ și care este opozabil noului proprietar.
Această din urmă ipoteză este aplicabilă litigiului dedus judecății, astfel că în lipsa vreunui contract de închiriere încheiat cu noul proprietar și în condițiile în care vechiul contract a fost prelungit numai cu 5 ani, adică până la data de 8 aprilie 2004, rezultă că începând cu această dată apelanții-pârâți ocupă spațiul fără nici un titlu.
Prevederile art.11 alin.1 din nr.OUG40/1999 referitoare la prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere sunt pe deplin aplicabile dar numai până la data de 8 aprilie 2004 deoarece numai până la această dată au fost prelungite de drept contractele anterioare cu posibilitatea conferită de art.9-10 din nr.OUG40/1999 ca astfel de contract să fie înlocuite, pe baza înțelegerii părților cu noi contracte de închiriere încheiate cu noii proprietari. O altă interpretare a acestor prevederi legale, ar presupune prelungirea la infinit a contractului vechi de închiriere, până la încheierea unui contract de închiriere între chiriaș și proprietar în condițiile impuse de către chiriaș. O astfel de interpretare însă nu poate fi primită deoarece încalcă grav nu numai prevederile constituționale, dar și art.1 din Primul protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale dispoziții care fiind consacrate printr-o convenție internațională au prevalență față de dreptul intern și oricum trebuie să servească la interpretarea și aplicarea dreptului intern.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 14 din același act normativ, referitoare la prelungirea contractului de închiriere sunt aplicabile numai în situația în care în decursul termenului de 5 ani între părți a intervenit un contract de închiriere pe o perioadă determinată, ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva deciziei civile nr. 277 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr.- au declarat recurs pârâții,. G, susținând că în mod greșit Tribunalul Arad nu a menținut măsura suspendării judecării cauzei, determinată de soluționarea dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Arad, cauză penală ce are ca obiect plângere împotriva soluției de neurmărire penală, dată de către procuror.
S-a susținut că există o strânsă legătură între cauza penală și prezentul dosar, deoarece în cauza penală se tinde a se dovedi printr-o expertiză grafologică că semnătura contestată de către recurenți, de pe un testament, este falsă.
În drept, au fost invocate motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 5,7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304, rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat.
Recurenții au indicat, în ordine, motivele de recurs prev de art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă, respectiv atât motive de casare a hotărârii cât și motive de modificare a acesteia.
Referitor la motivul de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurenții au înțeles să încadreze în acest motiv aspectul referitor la nemenținerea măsurii suspendării judecății, de către Tribunalul Arad, aspect, de altfel invocat, și la celelalte motive de recurs.
Cu alte cuvinte principal critică ridicată în recurs vizează modul de soluționare a aspectelor juridice determinate de măsura suspendării judecării cauzei, în fața Tribunalul Arad, măsură legată de existența dosarului penal nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Arad și având ca obiect plângere împotriva soluției procurorului.
Din această perspectivă Curtea va reține că în speță nu este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece instanța de apel, cu ocazia pronunțării hotărârii, a respectat toate formele de procedură prevăzute de art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, la data pronunțării hotărârii a existat procedura de contradictorialitate, realizată cu toate părțile cauzei, legal citate, neproducându-se nici un fel de vătămare din acest punct de vedere.
Cu privire la motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, Curtea va reține, de asemenea, că aceste motive de modificare a deciziei instanței de apel, nu se regăsesc în speță, deoarece hotărârea atacată cu recurs este amplu motivată, cu referire la toate aspectele ce au determinat adoptarea soluției reținute în dispozitiv, inclusiv cele ce privesc chestiunile de suspendare a judecării cauzei sau drepturile conferite părților, în temeiul art. 480 Cod civil sau OUG nr. 40/1999, astfel cum acest act normativ a fost modificat.
Instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ci a reținut o situație juridică determinată de modul de realizare a dreptului de proprietate, de către titularii acestuia, care se suprapune situației juridice a chiriașilor cu drepturi locative în fostele case naționalizate abuziv de către fostul regim comunist.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, privind legalitatea soluției instanței de apel, acesta este, în fapt, singurul motiv care rezultă din dezvoltarea recursului, depusă la filele 9 - 19 dosar.
Așa cum am arătat mai sus, probleme esențială care nemulțumește recurenții este legată de soluționarea cauzei de către instanța de apel în condițiile în care aceștia au arătat că se impune măsura suspendării judecării apelului până la soluționarea definitivă de către instanțele penale a plângerii penale formulate împotriva soluției date de procuror în baza art. 10 lit. g Cod procedură penală.
Din acest punct de vedere, în mod corect instanța de apel a reținut că prin rezoluția procurorului din data de 04.02.2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală, (filele 220 - 225 instanță de apel), iar această împrejurare determină, în speță, încetarea cauzelor de suspendare.
Împrejurarea că petiționarii din cauza penală au dreptul de a formula în fața instanței penale plângere împotriva soluției procurorului, nu atestă faptul că există o cauză penală propriu-zisă, determinată de punerea în mișcare a acțiunii penale, ci, dimpotrivă, că s-a declanșat o procedură de verificare a legalității soluției procurorului, cu consecințele prevăzute de legea penală.
Declanșarea acestei proceduri împotriva soluției procurorului nu este un impediment de natură a opri soluționarea apelului, ceea ce, în mod judicios, Tribunalul Arada reținut.
În continuare, instanța de apel a trecut la soluționarea pe fond a căii de atac cu care a fost, legal investită, reținând în mod corect raporturile juridice reale dintre părți precum și împrejurarea că pârâții, inclusiv pârâții recurenți, au refuzat să încheie cu proprietarii tabulari contracte de închiriere, declarând că nu îi recunosc pe reclamanți drept proprietari legitimi ai imobilului.
De asemenea, față de actele și lucrările cauzei instanța de apel a reținut în mod corect că prelungirea de drept a contractului de închiriere, până la încheierea unui nou contract, în temeiul dispozițiilor legale menționate, se putea realiza doar până la data de 08.04.2004, după această dată, în speță nu se mai poate discuta, din punct de vedere juridic, decât despre o locațiune care are la bază voința ambelor părți, respectiv a proprietarului tabular, pe de o parte și a chiriașului solicitant pe de altă parte.
Cum această voință nu s-a întâlnit, acest aspect, a determinat ipoteza existentă în prezenta cauză, respectiv aceea a inexistenței titlului locativ, în persoana recurenților chiriași.
În această ordine de idei, pe fondul cauzei, soluția instanței de apel este legală.
De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, recurenții nici nu au invocat motive de nelegalitate, pe fondul cauzei ci doar chestiuni formale, în special chestiuni legate de măsura suspendării judecării cauzei, pendinte de plângerile penale formulate, suspendarea judecării apelului sau suspendarea judecării recursului, așa cum s-a arătat mai sus, fiind aspecte procesuale, care nu au justificare legală și nu se încadrează în dispozițiile art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de cele arătate recursul declarat de către pârâți va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții, -,. G, împotriva deciziei civile nr. 277 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr. -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /27.10.2009
Tehnored /27.10.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
