Obligație de a face. Decizia 869/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.2075.1/115.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.869
Sedința publică din 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 65/1.04.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Primarul Orașului - și G, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul recurent prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent a depus dovada taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și chitanța fiscală nr. 10/14.10.2009, ce atestă achitarea onorariului de avocat de 300 lei.
Instanța a procedat la comunicarea unui exemplar al întâmpinării depus de pârâtul intimat Primarul Orașului pentru reprezentantului reclamantul recurent.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr. 2075/115/20.08.2008, reclamantul în contradictoriu cu pârâții -Primarul orașului și G, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să-i oblige pe pârâți să pună în executare contractul de închiriere nr. 3597/23.04.2008 încheiat între Orașul, în calitate de proprietar și, în calitate de chiriaș.
În motivare, s-a arătat că deși cererea pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ, înregistrată sub nr. 5857/13.08.2004, a fost aprobată, iar la data de 17.04.2008 s-a încheiat contractul de închiriere cu nr. 3597, este ocupată de civilă de pompieri a orașului și pârâții au obligația să-i asigure folosința bunului închiriat.
Reclamantul a arătat că a făcut numeroase demersuri către autoritățile locale pentru obținerea locuinței, a achitat la zi chiria aferentă spațiului, însă fără rezultat.
Prin întâmpinarea - cerere reconvențională, de la fila 27 dosar fond, pârâtul -Primarul orașului, a invocat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 3597/23.04.2008, pe considerentul că acest contract a fost încheiat de către primărie, care este doar o structură funcțională, potrivit legii administrației publice locale nr. 215/2001și nu de către persoana juridică orașul prin reprezentantul său legal, Consiliul Local. Un alt motiv de nulitate a contractului invocat de pârât prin întâmpinare a fost faptul că respectivul contract s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie locativă, închiriindu-se un spațiu ce nu are destinația de locuință, neîndeplinindu-se condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996.
S-a arătat că acest spațiu ce face obiectul închirierii a fost dintotdeauna și este destinat folosinței Serviciului de Pompieri al Consiliului Local al orașului.
Pârâtul Gar idicat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât el este doar angajat în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei și nu a reprezentat instituția pentru decizii., a solicitat și el nulitatea absolută a contractului de închiriere, nefiind respectate prevederile Legii administrației publice locale.
Prin sentința civilă nr. 2811/17.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Caransebeșa respins acțiunea reclamantului și a admis cererea reconvențională, constatând nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 3597/23.04.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că în ceea ce privește excepțiile invocate, instanța a constatat că pârâtul este semnatar al contractului de închiriere cu nr. 3597/23.04.2008 ( copie fila 6 dosar fond ), în calitatea sa de angajat al aparatului de specialitate al locativ al Primăriei și a rămas parte în proces cu atât mai mult cu cât a invocat reconvențional nulitatea absolută a contractului.
Instanța de fond a reținut că prin contractul de închiriere cu nr. 3597/23.04.2008 ( copii filele 6-8 dosar fond ), Primăria a închiriat reclamantului spațiul situat administrativ în-, compus dintr-o cameră de 10. și dependințe în suprafață de 2,5. pe o perioadă de 3 ani, cu o chirie lunară de10 lei.
Din conținutul aceluiași înscris, a rezultat clar că destinația spațiului nu este de locuință, ci aparține formației de pompieri-fiind dezafectate pe durata contractului.
Potrivit prev. art. 2 lit. e din Legea locuinței nr. 114/1996-locuința destinată cazării personalului, care prin contractul de muncă îndeplinește activități ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență este locuință de intervenție. În acest context spațiul închiriat reclamantului, fiind destinat formației de pompieri din cadrul Primăriei - este supus regimului juridic al locuinței de intervenție.
În condițiile în care s-a impus a fi dezafectat și folosit ca locuință de necesitate socială, pentru închirierea temporară, în baza prev.art. 55,56 din Legea nr. 114/1996, Legea nr. 145/1999, trebuia ca în baza închirierii să fie Hotărârea Consiliului Local.
Astfel, cu atât mai mult cu cât în conținutul contractului de închiriere s-a stipulat faptul că spațiul închiriat nu face parte din categoria spațiului închiriat nu face parte din categoria spațiilor cu destinație de locuință, părțile contractante cunoscând de la data închirierii situația juridică a spațiului respectiv în baza prevederilor legale menționate și rap. la Legea nr. 215/2001-Legea Administrației Publice Locale s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere cu nr. 3597/23.04.2008, încheiat în condițiile arătate.
Pe cale de consecință, acțiunea reclamantului pentru executare, obligații contractuale, s-a respins ca rămasă fără obiect.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le-a acordat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen reclamantul, recursul, înregistrat pe rolul Tribunalului C-S la nr. 2075.1/115/12.02.2009, fiind recalificat apel d e către instanță prin încheierea ședinței publice din data de 02.03.2009.
În motivarea apelului, s-a arătat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, solicitând, în consecință, modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale, întrucât instanța din cauza lipsei cercetării fondului cauzei, a apreciat în mod greșit actele deduse judecății, respectiv contractul de închiriere, motivând contradictoriu, în sensul că deși a susținut că spațiul închiriat nu are destinație de locuință, a menționat că spațiul -locuința este destinată cazării personalului, care prin contract de muncă îndeplinește activități ce necesită prezența permanentă, sau în caz de urgență este locuința de intervenție.
S-a susținut în mod eronat că spațiul este destinat formației de pompieri, deoarece această formație activează în regim restrâns de lucru și are mai multe spații în folosință, chiar în exces, fapt pentru care a fost încheiat și contractul de închiriere ce face obiectul prezentei cauze.
Mai mult, în imobilul respectiv locuiesc mai multe familii de chiriași, imobilul fiind locuit de familii cu o situație socială precară, fiind locuințe sociale.
Instanța de fond a invocat disp. art. 55-56 din Legea nr. 114/1996, fără a cerceta fondul cauzei, respectiv în sensul stabilirii statutului imobilului care conform contractului este dezafectat. Nu s-a verificat situația actuală a imobilului, dacă mai este folosit sau nu deformațiunea de pompieri.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare în cauză, pe care însă instanța, având în vedere termenul la care au fost depuse, le- catalogat ca fiind concluzii scrise.
Prin Decizia civilă nr. 65/1.04.2009, Tribunalul C-S a respins apelul formulat de către reclamantul, în contradictoriu cu intimații pârâți și G împotriva sentinței civile nr. 2811/17.12.20008 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-.
Examinând sentința apelată prin prisma materialului probator administrat în cauză, cât și din oficiu, conform art. 295 alin.1 civilă Cod Penal, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, Tribunalul C- a constatat temeinică și legală sentința instanței de fond, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond la pronunțarea hotărârii apelate a făcut o corectă și completă analiză a materialului probator administrat în cauză, funcție de care a stabilit starea de fapt la care a aplicat mai apoi normele legale incidente, nefiind depistat nici un motiv de ordine publică care să poată fi discuție din oficiu de către instanță și care să ducă la reformarea hotărârii apelate.
Motivul de apel potrivit căruia prima instanță nu ar fi cercetat fondul cauzei, a fost respins de către instanță, constatându-se că instanța de fond după soluționarea excepțiilor conform art. 137.civilă Cod Penal, a cercetat fondul cauzei.
Celălalt motiv de apel potrivit căruia instanța de fond ar fi apreciat greșit actele deduse judecății și ar fi făcut o motivare contradictorie în sensul că deși a reținut că spațiul închiriat nu are destinația de locuință în continuare s-a reținut de către aceeași instanță că locuința era destinată cazării personalului care, prin contract de muncă, îndeplinește activități ce necesită prezența permanentă, a fost, de asemenea, respins de către instanță, cu următoarea motivare.
Motivarea instanței de fond în ceea ce privește imobilul în cauză nu a fost contradictorie.
Astfel, prima instanță a reținut că, din conținutul înscrisului respectiv al contractului de închiriere nr. 3597/23.04.2008 ( filele 6-8 dosar fond ), a rezultat clar că respectivul spațiu nu are destinația de locuință, ci a aparținut formației de pompieri, fiind dezafectat pe perioada contractului.
Fraza următoare a clarifică ce fel de locuință este respectivul spațiu-locuință de intervenție.
Așadar, ceea ce în fraza anterioară a concluzionat instanța de fond a fost că respectivul imobil nu avea destinația de locuință socială pentru închiriere temporară, pentru a putea fi închiriat în condițiile în care i-a fost închiriat apelantului reclamant.
De altfel, în expunerea de considerente, ce a urmat celor două faze, instanța de fond a relevat explicit acest aspect.
Cât despre contractul de închiriere nr. 3957/23.04.2008, fiind încheiat de către o persoană care știa că nu are mandat, nefăcându-se dovada că intimatul pârât G semnatar al contractului de închiriere mai sus arătat, ar fi acționat în temeiul vreunei hotărâri a Consiliului Local de atribuire a dreptului de administrare, ori de închiriere a spațiului în cauză, care să emane de la proprietarul spațiului, cauza contractului este ilicită, ceea ce a dus la nulitatea absolută a respectivului contract.
Împotriva Deciziei civile nr. 65/1.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, la data de 27.05.2009, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot, în sensul admiterii acțiunii principale așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale privind nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 3597/23.04.2008, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, în principal, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate în baza dispozițiilor art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă, în sensul cercetării fondului cauzei privind culpa părții care a încheiat contractul de închiriere, deoarece nu s-a administrat nici o probă în acest sens.
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că spațiul închiriat nu are destinație de locuință, menționând că spațiul - locuința este destinată cazării personalului care, prin contract de muncă, îndeplinește activități ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență este locuința de intervenție, întrucât această formație activează în regim restrâns de lucru și are mai multe spații în folosință, chiar în exces, fapt pentru care a fost încheiat și contractul de închiriere ce face obiectul prezentei cauze.
Mai mult, în imobilul respectiv, locuiesc mai multe familii de chiriași, imobilul fiind locuit de familii cu o situație socială precară, fiind locuințe sociale.
Instanța de fond a invocat dispozițiile art. 55 - 56 din Legea nr. 114/1996, fără a cerceta fondul cauzei, respectiv în sensul stabilirii statutului imobilului care, conform contractului, este dezafectat. Nu se verifică situația actuală a imobilului dacă mai este folosit sau nu de formațiunea de pompieri.
Pentru aceste motive, invocând necercetarea fondului cauzei, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probe sub aspectul culpei părții, care a încheiat contractul de închiriere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în termenul legal, intimatul Primarul Orașului, d-nul, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, întrucât ambele instanțe de judecată au apreciat corect că spațiul închiriat nu are destinație de locuință, ci este destinat folosinței formației de pompieri, contractul de închiriere invocat de reclamant a fost încheiat de Primăria Orașului, care este doar o structură funcțională, potrivit Legii administrației publice locale - Legea nr. 215/2001, persoana îndrituită fiind Consiliul Local.
Pe de altă parte, s-a învederat instanței că Primăria Orașului a încheiat cu reclamantul un contract de închiriere pentru imobilul situat în-, cu o durată de 3 ani, cu începere la data de 1.04.2008, comunicându -i - se că acest spațiu închiriat este provizoriu, întrucât aparține formației de pompieri.
Pentru aceste motive, intimatul Primarul Orașului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate de reclamant, în raport de actele depuse la dosar și dispozițiile art. 299, 312 alin. 1, 4 și 5 Cod procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului și Seful Serviciului Spațiu Locativ al Primăriei, G, să se dispună obligarea lor la punerea în executare a contractului de închiriere nr. 3597/23.04.2008, încheiat între Primăria Orașului și reclamant, în calitate de chiriaș.
În motivare, reclamantul a arătat că, urmare a numeroaselor demersuri făcute la Primăria Orașului, pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ de stat, începute încă din anul 2004 ( cereri înregistrate sub nr. 5857/13.08.2004), în anul 2008 încheiat cu Primarul Orașului, contractul de închiriere nr. 3597 pentru spațiul din,-, compus dintr-o cameră de 10 mp, dependințe de 2, 5 mp, pe o perioadă de 3 ani, însă nici până la data sesizării instanței, nu a putut intra în posesia și folosința efectivă a acestui spațiu.
Deși, în apărare, pârâții invocă clauza inserată la punctul V din contract, potrivit cu care spațiul închiriat aparține formației de pompieri, tot în acest capitol, se arată că este dezafectat pe durata prezentului contract.
În același timp, însă, Curtea reține că părțile contractante au inserat în cuprinsul lui, o serie de obligații ce incumbă, în primul rând, locatorului, între care la capitolul III pct. a, ca și cerință principală, cea de a preda chiriașului spațiul în stare normală, să ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranță, în exploatare și funcționare spațiul pe toată durata închirierii.
Pornind de la însăși clauzele contractual inserate de părți, de comun acord, astfel cum ele rezultă din contractul depus la filele 6 - 8 dosar de fond, Curtea reține că pentru o justă soluționare a cauzei se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, urmând a se administra probe privind natura juridică a spațiului închiriat, situația faptică a acestuia la momentul încheierii contractului de închiriere între părți, situația actuală a acestuia, împrejurările care împiedică efectiv derularea contractului de închiriere, în condițiile în care în capitolul V alin. 2 din contract ( 7 dosar fond) se menționează expres că, deși spațiul aparține formației de pompieri, el este dezafectat pe durata prezentului contract de închiriere, respectiv pe perioada 1.06.2008 - 1.09.2011.
Curtea apreciază că, cele două instanțe de fond, prin hotărârile pronunțate, nu au examinat fondul cauzei, instanțele nu au avut în vedere și nu au examinat natura mixtă și situația juridică actuală a imobilului.
De asemenea, Curtea reține că instanța de apel nu a examinat și nu a răspuns la toate motivele de apel cu care a fost investită, relativ la situații similare cu cea a reclamantului, impunându - se efectuarea unei anchete sociale, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului dedus judecății, ca urmare a neabordării și nesoluționării motivelor de apel cu care a fost învestită, conform dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă.
Acest text de lege arată că hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care nu reprezintă altceva decât transpunerea în practică a principiului legalității și transparenței actului de justiție, oferind justițiabililor într-o manieră clară și convingătoare nu numai soluția instanție, dar și argumentele/considerentele care au stata la baza pronunțării acesteia.
Această interpretare a textului art.261 pr.civ. se regăsește și în jurisprudența constantă a instanțelor române, asociată cu jurisprudența la fel de constantă a CEDO ( Ex.Hiirvisaari vs. FinlandaoriAlbina vs. România) și unde se menționează, printre altele, că instanțele naționale, investite fiind cu soluționarea unor căi de atac, au datoria de a răspunde cu argumente la toate capete de cerere (motive de apel/de recurs) cu care au fost investite, chiar dacă un astfel de răspuns presupune o grupare a unor motive/întrebări similare.
Or, raportat la acest norme cu valoare obligatorie, curtea va constata că îi este imposibil să realizeze controlul judiciar, atâta vreme cât decizia civilă nr. 65/1.04.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- este superficială și lacunară din perspectiva imperativului stabilit de art.261 pr.civ. rap. la art.6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În sensul că, deși reclamantul a invocat în apărarea sa, mai multe situații identice cu cea a sa, si care au avut o altă finalitate, instanța nu a examinat aceste aspecte invocate, fiind practic imposibil ca instanța de recurs să efectueze un control judiciar.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevăzut de art. 312 alin. 5 raportat la art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantului, va casa decizia civilă recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, Tribunalul C-S, pentru rejudecare pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 65/1.04.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.G/14.12.2009
DACT.B/2ex/15.12.2009
INST.APEL- - - Tribunalul C-S
INST.FOND- -Jud.
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela
