Obligație de a face. Decizia 871/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 871
Sedința publică din 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.49 din 9.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Inspectoratul Județean de Poliție C - S, Reșița, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul recurent prin avocat C, aflat în substituirea d-nei avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent a solicitat suspendarea cauzei, până la elucidarea situației de carte funciară, întrucât intenționează să formuleze o nouă acțiune în această cauză.
Instanța a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei, întrucât nu este îndeplinită niciuna din dispozițiile legale, care reglementează instituția suspendării.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru constituirea legală a cadrului procesual iar, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria Reșița și înregistrată cu nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la vânzarea apartamentului înscris în CF.5629 Reșița Română, nr.top. 205/11/. II/VI, apartament nr.6, situat administrativ în Reșița, -, - 4,.1 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, în calitate de angajat al pârâtului, a încheiat contractul de închiriere nr.32024/26.08.2005, asupra apartamentului nr.6, pe o perioadă de doi ani, susținând că locuința deținută este locuință de serviciu, că nu deține o altă locuință în proprietate, că are calitatea de angajat al pârâtei și că, în aceste condiții, pârâtul este obligat la vânzarea apartamentului.
Reclamantul a motivat în drept acțiunea, pe dispozițiile art. 2 din 562/2004 și art.32 din 360/2002.
Pârâtul a formulat întâmpinare (filele 20-21 dos.), prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului, deoarece locuința din cauză are caracterul unei locuințe de intervenție și că, din eroare, acest apartament apare înscris în HG.1507/2007, ca apartament de serviciu.
Prin sentința civilă nr. 2504/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Reșița a fost respinsă acțiune civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean C -
S-a respins și excepția lipsei competenței materiale a instanței, invocată de pârât.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că, potrivit extrasului CF. 5629 Reșița Română, nr.top. 205/11/.II/VI, asupra apartamentului nr.6, situat administrativ în Reșița, -, - 4,.1, au fost proprietare două persoane fizice, iar cu înscrierea nr. 6026/1996, de sub 4, acest apartament a devenit proprietatea Serviciului Român de Informații, cu titlul de cumpărare.
Potrivit art. 1405 cod civil, schimbul este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, consensual și comutativ, prin care părțile își dau respectiv un lucru pentru altul și care comportă câteva reguli speciale. Deoarece imobilele nu sunt scoase din circuitul civil, ele pot forma obiectul contractului de schimb.
Cu privire la acest apartament între proprietarul tabular și pârât a intervenit, la data de 27.01.2000 și la data de 31.08.2001, o înțelegere, marcată de încheierea a două procese verbale prin care proprietarul tabular împreună cu pârâtul au hotărât efectuarea unui schimb al acestui apartament, cu o compusă din două apartamente, proprietatea pârâtului, (având destinația de,apartamente de intervenție,). Acest schimb s-a finalizat în anul 2007, când s-a și intabulat contractul de schimb, asupra apartamentului nr.6 devenind, astfel, proprietar tabular pârâtul, cu înscrierea nr. 13127/2007, de sub 5.
Deci, la data de 26.08.2005, când pârâtul a întocmit cu reclamantul contractul de închiriere nr. 32024, asupra apartamentului era proprietar tabular Serviciul Român de Informații. Pârâtul a întocmit cu reclamantul contractul de închiriere în condițiile în care, ca urmare a schimbului faptic efectuat, acest apartament a preluat regimul juridic al imobilului schimbat, devenind astfel locuință de intervenție.
Au fost invocate dispozițiile 562/2004 actualizată, HG.2333/2004 completată de HG.1507/2007, dispoziții care nu își găsesc aplicabilitate în cauză, având în vedere natura juridică specifică a raporturilor pe temeiul cărora este constituit dreptul de administrare, deoarece aceste acte normative fac referire la imobilele aflate în proprietatea Statului român și în administrarea Ministerului Administrației și Internelor - și prin care instituțiile publice din sistemul de apărare sunt autorizate a vinde personalului propriu unele imobile de serviciu pe care le au în administrare.
Deși acest apartament este menționat în anexa la HG.1507/2007, instanța reține că această mențiune a fost efectuată fără a se ține seama de regimul juridic dobândit de apartamentul din cauză, deoarece niciodată acest apartament nu a fost proprietatea Statului român cu drept de administrare în favoarea vreunei instituții publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
În aceste condiții, reclamantul nu este îndreptățit la vânzarea apartamentului nr.6, iar pârâtul, în baza dispozițiilor art. 1075 cod civil, nu poate fi obligat la întocmirea contractului de vânzare cumpărare și la plata daunelor cominatorii.
În ceea ce privește excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Reșița, invocată de pârât în cauza dosar nr-, instanța a respins-o, prin Sentința nr.24/2008, deoarece Tribunalul C -S, și s- pronunțat cu privire la competența de soluționare a cauzei, atunci când a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Reșița.
Împotriva sentinței civile nr. 2504/13.10.2008 a Judecătoriei Reșița, a declarat apel reclamantul solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii cu consecința obligării pârâtei să-i vândă imobilul apartament evidențiat în CF 5629 Reșița Română, CF 5625,nr. top. /11/.II/VI,Apart. 6, compus din 3 camere, bucătărie, baie,hol, WC, loggie, două balcoane în suprafață de 77,46 mp și 21,58 mp, din folosința comună, situat administrativ în Reșița, Al. -, -4A,.1,.2,.6, jud. C - A solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, a invocat faptul că, în analizarea regimului juridic al apartamentului în litigiu,instanța trebuia să aibă în vedere un act normativ din 2006, HG nr. 1.507/25.10.2006, care identifică imobilul prin adresă și îl plasează în sfera apartamentelor ce urmează a fi vândute chiriașilor, titlurile de proprietate încheiate la nivel ministerial; concluziile personale al conducătorului Inspectoratului General al Poliției Române. În favoarea dreptului de proprietate al pârâtului IPJ C-S pledează o întabulare greșită în CF, rezultat al unei interpretări eronate a unor acte juridice complexe și ulterioară publicării HG nr. 1.507/25.10.2006.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul Inspectoratul de Poliție al Jud. C-S solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. A arătat că acest apartament are regimul juridic al imobilului cu care a fost schimbat, respectiv statutul de locuință de intervenție iar conform prevederilor legale în vigoare locuințele de intervenție nu se vând. Apartamentul a fost atribuit cu chirie reclamantului,în baza art. 44 din Legea nr. 218/2001, privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Și chiar dacă apartamentul ar avea statut de locuință de serviciu și ar fi în proprietatea privată a statului, nu ar putea fi obligați să procedeze la vânzarea acestuia întrucât legea specială nu are prevederi imperative în acest sens și creează doar posibilitatea vânzării "unor" apartamente, nu a tuturor apartamentelor.
Prin decizia civilă nr. 49/9.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S a fost respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2504/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Reșița.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prima instanță a dat o corectă interpretare textelor de lege aplicabile în speță.
Că reclamantul nu a investit instanța cu un capăt de cerere prin care să solicite constatarea calității de locuință de serviciu a apartamentului pe care l-a închiriat de la pârât și cu toate că a invocat dreptul de proprietate al Statului Român, (inițial în domeniul public și după adoptarea HG 1507/2006 în domeniul privat) Statul Român nu a fost parte în cauză. Mai mult dreptul de proprietate al pârâtului este înscris în Cartea Funciară,iar imobilul în litigiu nu a fost proprietatea Statului Român niciodată.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 562/2004 "se autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare,ordine publică și securitate națională să vândă unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Conform art. 2 din Legea nr. 562/2004, poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați,în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupau locuința de serviciu și au achitat chiria la zi.
Din articolele citate rezultă că instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sunt autorizate să vândăunelelocuințe de serviciu (au deci dreptul de a aprecia care anume locuințe să vândă) pe care le auîn administrare -or,în speță,pârâtul, așa cum am arătat, este proprietar tabular al apartamentului.
Apelantul a susținut că dreptul de proprietate al pârâtului IPJ C-S este rezultatul unei întabulări greșite, fără a investi instanța cu un capăt de cerere prin care să solicite îndreptarea acestei greșeli. În atare situație, raportat la înscrierile din CF,pârâtul este proprietarul imobilului în litigiu.
Pentru considerentele reținute, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2504/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Reșița.
Împotriva deciziei civile nr.49 din 9.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- a declarat recurs reclamantul, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei să-i vândă imobilul înscris în F 5629 Reșița Română.
În drept a invocat dispozițiile cuprinse în art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului a susținut că Tribunalul C-S, în mod greșit, i-a respins apelul, pe motiv că ar fi trebuit constată calitatea de locuință de serviciu a apartamentului în litigiu, că în proces nu a figurat ca și parte Statul Român și că a invocat o întabulare greșită, însă nu a solicitat îndreptarea greșelii făcute cu ocazia întabulării.
Recurentul consideră că nu era necesar să se constate calitatea de locuință de serviciu a apartamentului în litigiu, atât timp cât această calitate a fost stabilită prin G 1507/25.10.2006 privind completarea Anexei nr. 1 la HG 2333/2004 pentru aplicarea Legii nr. 562/2004.
În ceea ce privește în procesarea în litigiu a Statului Român, recurentul apreciază că acest lucru nu era necesar, deoarece instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, au fost autorizate expres prin actul normativ sus -arătat să vândă personalului propriu locuințele de serviciu individual determinate în anexe.
A arătat că apartamentul în litigiu nu este proprietatea Inspectoratului de Poliție al Județului C - S, ci al Statului Român, că pârâtul are doar un drept de administrare asupra acestui imobil, că, din eroare, pârâtul a fost înscris în f ca și proprietar, însă Legea nr. 7/1996 prevede că înscrierile în cartea funciară nu mai au un rol constitutiv de drepturi, ci doar rolul de publicitate imobiliară.
A mai susținut că apartamentul în litigiu aparține Statului Român iar J C - S are doar un drept de administrare asupra acestuia, iar prin simpla întabulare în F nu se poate naște un drept de proprietate al pârâtului asupra imobilului.
În intervalul de timp de 15 zile de la comunicarea hotărârii, recurentul a mai depus la dosar motive de recurs, în completarea celor depuse inițial la 5.05.2009, motive prin care a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea pronunțată de tribunal cuprinde motive contradictorii.
Astfel, consideră că instanța face referire la întabularea corectă a apartamentului, în baza " înscrierii "13127/2007 de sub B 5 din F 5629 și, totodată, face referire la apartamentul prevăzut în Anexa G 1507/2007, deoarece niciodată nu a fost proprietatea Statului Român, cu drept de administrare în favoarea vreunei instituții publice din sistemul de apărare.
Susține că, la data de 13.03.2000, apartamentul cu nr.6 era proprietatea statului, conform G nr. 178/13.03.2000; la data de 12.07.2005, în baza art. 1 și 2 din G nr. 713/12.07.2005, apartamentul nr. 6 este proprietatea publică a statului, întabularea acestui apartament s-a efectuat la solicitarea reclamantului din 19.04.2007, fiind incompletă, context în care recurentul solicită obligarea pârâtei Inspectoratul de Poliție C - S să formuleze o cerere de completare a întabulării în F nr. 5629 Reșița Română, F 5625 nr. top R 205/11/. II/VI, bază legală fiind art. 5 alin. 2 și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, motivat de faptul că apartamentul în litigiu are calitatea de locuință de intervenție, că motivele de recurs sunt contradictorii, deoarece, pe de o parte, recurentul susține că Statul Român nu trebuia înprocesat, iar, pe de altă parte, susține că apartamentul nu este proprietatea C -S, ci proprietatea Statului Român.
Referitor la solicitarea recurentului de obligare a pârâtei Inspectoratul de Poliție C - S în sensul formulării unei cereri de completare a întabulării în F nr. 5629 Reșița Română, F 5625 nr. top R 205/11/. II/VI, bază legală fiind art. 5 alin. 2 și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, pârâta apreciază cererea ca inadmisibilă, deoarece, conform art. 294 și art. 316 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot formula cereri noi și nu se poate schimba obiectul acțiunii inițiale.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului l-a constituit cererea reclamantului de obligare a pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție C - S de a dispune, prin hotărâre, obligarea pârâtului la vânzarea apartamentului înscris în CF.5629 Reșița Română, nr. top. 205/11/. II/VI, apartament nr.6, situat administrativ în Reșița, -, - 4,.1.
Soluția pronunțată de Tribunalul C-S este legală, în raport de dispozițiile cuprinse în art. Legea nr. 562/2004.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 562/2004 "se autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare,ordine publică și securitate națională să vândă unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Art. 2 din Legea nr. 562/2004, prevede că se poate cumpăra o singură locuință de serviciu de către titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați,în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupau locuința de serviciu și au achitat chiria la zi.
Din articolele citate rezultă că instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sunt autorizate să vândăunelelocuințe de serviciu, pe care le auîn administrare, fiind la latitudinea acestor instituții posibilitatea de a opta care anume dintre locuințele de serviciu să poată face obiectul operațiunii de vânzare -cumpărare, textele sus -citate neavând caracter imperativ.
În contextul descris mai sus, este lipsită de relevanță înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară - pe numele Inspectoratului de Poliție C - S sau pe numele Statului Român - câtă vreme legea nu obligă la vânzare, ci lasă la aprecierea proprietarului imobilului această vocație, de a înstrăina sau nu apartamentul în litigiu.
Este adevărat că în Anexa 1 la HG nr. 2333/2004 sunt trecute datele de identificare ale locuințelor de serviciu, aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia și că este posibil ca înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului C - S să fie trecută eronat.
Dar, chiar și în această situație nu se poate dispune prin hotărâre judecătorească obligarea proprietarului imobilului în litigiu de a vinde acest apartament către pârât, dat fiind faptul că, așa cum s-a mai arătat, textul Legii nr. 562/2004 vorbește despre posibilitatea vânzăriiunor locuințe, nicidecum despre obligația de vânzare a acestora.
Referitor la motivele de recurs, în completare, depuse de către recurent la data de 6.05.2009 și prin care acesta solicită ca instanța să oblige pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C - S în sensul formulării unei cereri de completare a întabulării în F nr. 5629 Reșița Română, F 5625 nr. top R 205/11/. II/VI, Curtea stabilește că această cerere este inadmisibilă, deoarece, conform art. 294 și art. 316 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot formula cereri noi și nu se poate schimba obiectul acțiunii inițiale.
Față de cele ce preced, Curtea găsește nefondat recursul declarat de către reclamant, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să -l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.49 din 9.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.O/10.11.2009
DACT.B/2ex/10.11.2009
INST.APEL- - - Tribunalul C-S
INST.FOND- - Jud. Reșița
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela
