Obligație de a face. Decizia 896/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 896
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta MONTAJ 1 împotriva deciziei civile nr. 217 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant, reprezentat de avocat, lipsind recurenta pârâtă MONTAJ 1
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
La data de 03.01.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta MONTAJ 1 C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta să-i vândă în condițiile Legii nr. 85/1992, locuința situată în C,-, Cămin 1, camera 310.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deține în calitate de chiriaș o locuință fostă proprietate de stat, situată în C,-, cămin 1, camera 310, compusă dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar si bucătăria sunt comune.
Reclamantul a mai arătat că, deținând în calitate de chiriaș locuința menționată, are dreptul de aoc umpăra și în mod corelativ pârâta are obligația de a-i vinde această locuință, dar nu la prețul de circulație - așa cum i-a comunicat pârâta.
La data de 08.02.2008 parata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea ca CONSTRUCTII MONTAJ 1 C deține căminul de nefamiliști nr. 1 din- de la înființarea societății, în anul 1991, iar căminul de nefamiliști a fost construit în anii 1960 din fondurile proprii ale, împreună cu alte 4 cămine și o cantină, în aceste cămine fiind cazați angajații întreprinderii.
Pârâta a mai arătat că în toamna anului 2007, consiliul de administrație al societății a luat hotărârea de a vinde camerele, cu respectarea dreptului de preempțiune al chiriașilor, motiv pentru care s-a încheiat un contract cu o societate de experți evaluatori autorizați, care au expertizat și evaluat camerele în baza prevederilor Decretului - Lege nr. 61/1990, ale Legii nr. 85/1992 și ale Legii nr. 70/1994.
Că, prețul astfel stabilit, nu reprezintă prețul de circulație al unității locative respective.
Prin sentința civilă nr.14919 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria, în dosarul nr-, fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu parata CONSTRUCTII MONTAJ 1
A fost obligată pârâta să vândă reclamantului locuința situată în C,-, Cămin 1, camera 310, la prețul de 28.383 lei, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul și depus la data de 22.09.2008.
mai fost obligată pârâta către reclamant, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 908,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că reclamantul ocupă în calitate de chiriaș camera 310 din Căminul nr. 1, situat în C,-, în baza contractului de închiriere nr. 558/23.03.2006, încheiat cu pârâta.
A mai reținut instanța că pârâta are disponibilitatea de a vinde reclamantului locuința în litigiu, dar la un preț care să fie în concordanță cu legislația în vigoare privind evaluarea locuințelor de acest gen.
Potrivit dispozițiilor art. 7 Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992.
Având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 564/07.06.2007 Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, alin. 1 din Legea nr. 85/1992, instanța a reținut că textul de lege enunțat este aplicabil și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât acțiunea formulată de reclamant este întemeiată.
Astfel, pârâta a fost obligată să vândă reclamantului locuința situată în C,-, Cămin 1, camera 310, la prețul de 28.383 lei, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul și depus la data de 22.09.2008, care a avut în vedere nu numai dispozițiile Decretului nr. 61/1990, ci si coeficienții de actualizare stabiliți prin buletinul documentar "Expertiza tehnica" nr. 106/februarie 2008, în care se stabilește prețul tehnic al locuințelor evaluate potrivit Decretului nr. 61/1990 si Legii nr. 85/1992, prin raportare la valoarea de piața a imobilului.
Instanța a apreciat ca dispozițiile Decretului nr. 61/1990 sunt desuete în raport cu transformarea proprietății de stat în proprietate privată, dar și cu evoluția pieței imobiliare în perioada 1990 - 2008, fiind evident ca interesele patrimoniale ale pârâtei nu pot fi ignorate, după cum nu poate fi ignorată perspectiva unei vânzări ulterioare a imobilului pe piața imobiliară la un preț mult mai mare decât prețul propus de expert în varianta agreată de către instanță.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termenul legal reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei să-i vândă locuința la prețul stabilit prin raportul de expertiză inițial.
În motivele de apel, apelantul reclamant a susținut că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta să-i vândă locuința la prețul de 28382 lei, stabilit prin raportul de expertiză refăcut, și nu la prețul stabilit prin raportul de expertiză inițial.
A menționat că raportul inițial efectuat respectă dispozițiile legale în materie, însă ulterior, din dispoziția instanței s-a refăcut cu aplicarea coeficienților de devalorizare și ca atare instanța de fond a apreciat greșit prețul locuinței, întrucât evaluarea locuințelor ce cad sub incidența art. 1 și art. 7 din Legea nr. 85/1992 se face numai în raport de criteriile prevăzute de art. 7 alin. 4 din același act normativ.
La termenul din 31 martie 2009 intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile, întrucât valoarea de 28382 lei nu reprezintă un preț de piață.
Prin decizia civilă nr.217 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 14919 din 17.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata MONTAJ 1 A
A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că a fost obligată pârâta să vândă reclamantului locuința situată în C,-, Cămin 1,. 3,camera 310, județul D, la prețul de 2500 lei RON.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
A mai fost obligată intimata pârâtă la plata sumei de 500 lei către apelantul reclamant, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.7 alin. 1 din Legea nr.95/1992, ale Decretului - lege nr.61/1990, în raport de care a apreciat că valoarea reținută de instanța de fond în sumă de 28.383 lei este greșită, iar în stabilirea sumei reale se va avea în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză inițial realizat, întrucât această valoare respectă criteriile prevăzute în art. 7 alin. 4 din Legea nr.85/1992.
Că, prin Decretul - lege nr.61/1990 și actele normative ulterior adoptate în același scop, Statul a realizat o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri ce nu corespund valorii reale ale acestora, având un evident caracter de protecție socială.
Că, în cauză, operează măsurile de protecție stabilite de legiuitor în favoarea chiriașilor cumpărători, care restrâng pentru un motiv de interes general, libertatea contractuală în concordanță cu dispozițiile art. 44 și 47 alin. 1 din Constituție.
S-a apreciat că refuzul pârâtei de a vinde locuința la un alt preț decât cel care se determină potrivit art.7 alin. 4 din Legea nr.85/1992, reprezintă un exercițiu abuziv al dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta, considerând-o ca fiind nelegală, susținând că instanța a încălcat principiul disponibilității, acordând mai mult decât s-a cerut, întrucât intimatul reclamant nu a solicitat a fi determinat prețul la care să se facă vânzarea, motiv de recurs prevăzut de art. 129 alin. 6 și 297 alin. 1 Cod pr. civilă.
O altă critică vizează aplicarea greșită a legii și anume că, instanța de apel în mod greșit a apreciat că imobilul în litigiu poate fi considerat locuință în sensul art. 2 din Decretul - lege nr.61/1990, atâta vreme cât acesta este compus dintr-o cameră, iar B, vestibulul și bucătăria sunt comune.
Ultima critică se referă la faptul că în mod nelegal tribunalul nu a ținut cont de evaluarea făcută prin raportul de expertiză depus de expertul, lucrare ce a fost depusă la 22.09.2008, care avut în vedere indicii de actualizare, prin raportare la valoarea de piață a imobilului.
Aceste ultime două critici vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor invocate de recurenta pârâtă, se constată că prin hotărârea pronunțată instanța de apel a dat o judicioasă rezolvare pricinii deduse judecății, neexistând nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă.
Astfel, prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta SC MONTAJ 1 SA C, să-i vândă în condițiile Legii nr.85/1992 locuința situată în C, compusă dintr-o cameră, precizând că B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
În ședința publică din 14 martie 2008, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, pentru a se stabili valoarea imobilului conform art. 7 alin. 4 din Legea nr.85/1992, raportată la Decretul nr.61/1990.
Ca atare, prima critică invocată de recurentă vizând acordarea a mai mult decât s-a cerut, respectiv evaluarea imobilului și în felul acesta încălcarea principiului disponibilității, este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.
Nici al doilea motiv de recurs invocat de recurentă nu este întemeiat, în sensul că locuința nu constituie o unitate locativă de sine stătătoare, fiindcă societatea a construit în anul 1960 din fonduri proprii căminul de nefamiliști, acesta avea destinația de locuință, iar în anul 2007 chiar Consiliul de administrație al societății a luat hotărârea de a vinde camerele, cu respectarea dreptului de preemțiune al chiriașului.
Întrucât reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege, acesta era îndreptățit să i se vândă locuința, în speță, camera 310 din căminul 1 situat în-.
Referitor la ultima critică susținută de recurentă, se constată de asemenea că este lipsită de temei legal, întrucât potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992 "evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1 din aceeași lege, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare - cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului - lege nr.61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr.93/1997 la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992."
Ca atare, se constată că în mod corect instanța de apel a avut în vedere valoarea stabilită inițial prin expertiza întocmită în fața primei instanțe, și nu cea depusă la 22.09.2008, această valoare respectând criteriile prevăzute de actul normativ sus - menționat și în felul acesta a fost protejat interesul cumpărătorului, respectiv al intimatului reclamant.
Or, scopul urmărit de legiuitor prin Decretul - lege nr.61/1990 și Legea nr.85/1992, a fost acela ca Statul să realizeze o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri care nu corespund valorii reale ale acestora, având în mod evident un caracter de protecție socială.
Față de considerentele mai sus -expuse, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, urmează a obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată,către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta MONTAJ 1 împotriva deciziei civile nr. 217 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Obligă recurenta pârâtă SC MONTAJ 1 C la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
14.07.2009
Jud.apel
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
