Obligație de a face. Decizia 914/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂNr. 914/
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 648/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul intervenit în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-, având ca obiect "OBLIGAȚIE A FACE".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-reclamant G, personal și pentru intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru, după care:
Curtea a procedat la legitimarea recurentului-reclamant G în baza CI seria - nr. - eliberat de SPCLEP - la data de 20.06.2008, CNP -, domiciliat în G,-, - 3,. 1,. 2.
Recurentul-reclamant învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatei, de asemenea, învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, iar prin întâmpinarea depusă la dosar a precizat în scris punctul de vedere al instituției cu privire la recursul declarat în cauză. Solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat de reclamantul G avându-se în vedere că hotărârea a fost pronunțată la data de 27.04.2009, termenul de recurs fiind de 5 zile de la pronunțare, iar cererea de recurs formulată de reclamant a fost înregistrată la data de 07.05.2009, cu mult peste termenul legal.
Față de această excepție recurentul-reclamant apreciază că recursul declarat este motivat în cadrul termenului legal. În dovedirea susținerii sale referă următoarea situație de fapt: de la data de 26.10.2007 când prin Încheierea pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă a făcut mai multe demersuri pentru repunerea pe rol a cauzei depunând precizări scrise la dosar și acte anexă.
A susținut, de asemenea, că recursul este admisibil față de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, solicitând respingerea excepției ca nefondată și admiterea recursului față de textul de lege invocat.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției invocată din oficiu privind tardivitatea declarării recursului. În cazul în care se constată că recursul nu este tardiv, solicită aplicarea dispozițiilor art. 253 alin. (1) Cod procedură civilă privind perimarea.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare față de excepția de tardivitate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față înregistrat sub nr. 812/44/13.05.2009 la Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constatată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 648/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Galația constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cauza dedusă judecății ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 26.10.2007 când judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă deoarece reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a preciza ce decizii înțelege să conteste prin acțiune.
Astfel, s-a constatat că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
S-a reținut că în cauză au operat dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar, potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
S-a constatat că la data încheierii de suspendare, respectiv 27.04.2009, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîmplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
Pentru motivele reținute s-a constatat perimarea acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, la data de 07.05.2009, recurs reclamantul G criticând-o în esență pentru netemeinicie și nelegalitate.
Ca temei de drept recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii G, a solicitat a se constata nulitatea formulării recursului și menținerea sentinței civile nr. 648/27.04.2009 a Tribunalului Galați ca fiind temeinică și legală.
Recursul este tardiv.
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză prin hotărârea recurată s-a constatat intervenită perimarea potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă iar potrivit art. 253 alin. (2) Cod procedură civilă hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
În concluzie, rezultă că termenul aflat la dispoziția părții pentru exercitarea căii de atac a recursului s-a împlinit la data de 04.05.2009. Se au în vedere astfel dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici până când s-a sfârșit termenul.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea constată ca fiind tardiv recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 648/27.04.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- și va pronunța o hotărâre în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca fiind tardiv recursul declarat de reclamantul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 648/27.04.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: /03.11.2009
: 4 ex.//03 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: C-tin /
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu