Obligație de a face. Decizia 917/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 917
Ședința publică de la 05 2008
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea C împotriva deciziei civile nr. 163 din 18 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns contestatoarea C, reprezentat de avocat - și intimatul, personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat -, pentru contestatoarea C, a depus concluzii scrise, solicitând admiterea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă, apreciind că decizia civilă atacată este netemeinică și nelegală, întrucât hotărârile instanțelor de fond, apel și recurs au fost date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competența materială. A precizat că obiectul cererii de chemare în judecată este de natură comercială, neevaluabil în bani, iar competența în primă instanță aparține Tribunalului Dolj - Secția Comercială și nu Judecătoriei Craiova, întrucât raportul juridic încheiat între contestatoarea vânzătoare și intimatul cumpărător are caracter comercial, fiind o faptă de comerț; fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul, a pus concluzii de respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică. A precizat că litigiu nu are natură comercială deoarece contestatoarea nu are calitate de comerciant, aceasta nu s-a creat și nu funcționează în baza Legii nr. 31/1990, ci în baza Legii nr. 1/2005; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
La data de 24 octombrie 2006 reclamantul a chemat în judecată pârâta C, solicitând instanței obligarea acesteia de a se prezenta la notarul public pentru încheia act autentic de vânzare-cumpărare asupra apartamentului situat în C, str. -, bloc 12,.2, iar în cazul în care nu își îndeplinește această obligație, să se pronunțe hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
De asemenea, reclamantul mai solicitat instanței, ca în subsidiar, în urma unei expertize de specialitate, să se determine procentual suma de bani achitată de către reclamant din prețul apartamentului și cuantumul diferenței de preț ce mai trebuie achitată.
În motivarea cererii, reclamantul arătat că în anul 1990 i-a fost repartizat apartamentul în care locuiește în prezent împreună cu familia, în baza contractului de închiriere nr. 721 din 21 martie 1990.
Reclamantul și-a manifestat interesul de cumpăra apartamentul, pârâta fiind de acord cu înstrăinarea acestuia.
Prin răspunsul nr. 408 din 21 iulie 1998, Consiliul Județean - Sector Servicii Publice a comunicat reclamantului prețul de 397.505 lei pentru achiziționarea apartamentului, care a fost achitat integral la data de 24 iulie 1998.
La data de 18 august 1998, pârâta a comunicat reclamantului că nu se opune înstrăinării apartamentului, dar solicitat un alt preț, pe care nu i l- comunicat nici până în prezent.
La data de 29 2006 pârâta depus întâmpinare, prin care solicitat respingerea cererii.
Pârâta a menționat că suma de 397.595 lei pe care reclamantul a plătit- cu titlu de preț al apartamentului nu poate fi luată în considerare ca fiind o contravaloare a vânzării imobilului, ci cel mult, probabil o compensare debitului cu titlu de chirie, având în vedere că reclamantul în calitate de chiriaș nu și- respectat obligațiile contractuale de plată a chiriei și a cheltuielilor de întreținere.
Pârâta a apreciat că, în cazul vânzării, dată fiind calitatea sa de proprietar, poate stabili singură prețul pe care dorește să-l obțină, în acel moment neexistând vreun act normativ care să o oblige să solicite girul Consiliului Județean D, sau al oricărei alte instituții, pentru stabili prețul.
La data de 24 ianuarie 2007 reclamantul depus la dosar o precizare la acțiune, prin care solicitat instanței obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în C, -, bloc 12 ,.2, la prețul de 392.595 lei, eventual actualizarea cu coeficientul de devalorizare al monedei naționale, în zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz contrar, să fie obligată la plata unei amenzi civile către stat de 50 lei/ zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației.
La data de 9 februarie 2007 pârâta a depus întâmpinare față de precizarea la acțiune prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că pârâta este o organizație de grup cu caracter privat, blocul din care face parte apartamentul în cauză fiind construit din fonduri proprii ale membrilor cooperatori.
Pentru vinde aceste apartament este obligatorie aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, și nicidecum acordul Consiliului Județean
Prin sentința civilă nr. 2340 din 28 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta
S-a luat act că pârâta nu solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nu se poate substitui adunării generale a pârâtei, căreia îi aparține decizia de a înstrăina apartamentul în litigiu, stabilind prețul corespunzător.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, motivând că nu s-a acordat importanță faptului încheierii acordului de voință la data aprobării și ratificării cererii sale, acord care nu a fost denunțat dar nici materializat din culpa pârâtei, care nu i-a comunicat niciodată prețul stabilit de organele de specialitate alese - Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice.
A susținut existența unui veritabil antecontract de vânzare -cumpărare în care ambele părți și-au dat acordul, în virtutea căruia a depus prețul, iar pârâta l-a încasat.
Culpa aparține pârâtei care a modificat unilateral prețul.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de actualizare a prețului, de stabilire a procentului din preț ce a fost achitat.
La data de 04.09.2007 apelantul a depus o cerere denumită "dezvoltarea motivelor de apel".
In virtutea antecontractului a consemnat la 24.07.1998 prețul către pârâtă și a înștiințat-o de acest lucru, preț încasat de pârâtă.
La 19.08.1998 i s-a comunicat că prețul va fi modificat unilateral, fără să i se comunica data calculării, motivul recalculării sau cel puțin evaluatorul, diferența de preț pe care o mai are de achitat.
In motivarea întâmpinării intimata a arătat că apelantul este doar titularul unui drept de folosință.
Mai mult, nu a făcut dovada unor solicitări scrise de a i se comunica prețul și nici dovada refuzului intimatei de a i-l comunica.
Abia în anul 1998 din proprie inițiativă și în urma demersurilor făcute către Consiliul Județean si nu către intimată, care este adevăratul proprietar, apelantul a virat în contul societății o sumă de bani, considerând că astfel a achitat contravaloarea apartamentului, stabilită în urma evaluării făcute în anul 1994.
A refuzat primirea acelei sume, comunicându-i reclamantului prin adresa nr. 2031/18.08.1998 că nu este de acord cu prețul plătit și să se prezinte la sediul societății pentru a-și ridica suma de bani virată.
In opinia sa, virarea acestei sume de bani nu ține loc de antecontract si nu incumbă nici o obligație intimatei, câtă vreme i-a comunicat reclamantului că poate ridica această sumă.
Prin aceeași adresă i-a comunicat reclamantului că este de acord cu vânzarea, dar la un alt preț, ca proprietar, având dreptul de a alege momentul vânzării.
A mai arătat nu există un antecontract de vânzare cumpărare valabil încheiat.
Prin decizia nr.481 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de apelantul reclamant, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect obligație de a face.
A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să încheie actul de vânzare - cumpărare în formă autentică pentru apartamentul din C, bloc 12,.2, str. -, la prețul de 397.595 lei ROL actualizat cu coeficientul de devalorizare pe perioada aprilie 1994 - iulie 1998 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei decizii.
S-a menținut soluția cu privire la celelalte capete de cerere.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-a reținut că intimata a recunoscut că acordul părților pentru vânzarea apartamentului s-a realizat în anul 1994 ( întâmpinare -fila 40, întâmpinare apel - fila 18), părțile convenind ca prețul să fie stabilit de Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, demersuri ce urmau să fie întreprinse de intimată.
-,deși prețul a fost stabilit de Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice și comunicat intimatei în luna aprilie 1994, abia la 21.07.1998 cu adresa nr.4081 ( fila 8 dosar fond) intimata a comunicat reclamantului acest demers, respectiv prețul de 397.595 lei, preț ce a fost achitat de reclamant la 24 iulie 1998.
Convenția intervenită între părți nu este contrară dispozițiilor art. 1303 Cod civil, deoarece legea a permis ca părțile să cadă de acord asupra faptului ca un terț să stabilească prețul, iar ele să fie ținute să vândă, respectiv să cumpere la acel preț ( art. 304 cod civil ) însă, odată stabilit prețul, vânzarea devine valabilă retroactiv de la data realizării acordului de voință.
Cum prețul a fost stabilit, vânzarea este considerată valabil încheiată de la data realizării acordului de voință, adică din anul 1994, chiar dacă plata prețului s-a făcut în cursul anului 1998.
S-a apreciat că actul juridic intervenit între părți respectă cerințele art. 948, 1295 și următoarele Cod civil, se impune părților ca și legea, în consecință intimata nu are dreptul să-i refuze efectele și să-i aducă modificări în privința prețului, iar refuzul intimatei de a proceda la materializarea convenției în formă scrisă, este nejustificat.
S-a apreciat că soluția de respingere a cererii reclamantului, fundamentată pe dispozițiile art.65 din Legea nr.1/2005, în sensul inexistenței acordului adunării generale a intimatei pentru vânzarea imobilului este nelegală, instanțele fiind datoare în virtutea dispozițiilor art.84, art. 129 să stabilească corect situația de fapt și normele legale instituțiilor juridice aplicabile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intimata C, criticând-o ca nelegală - art. 304 pct.9 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că instanța a făcut o eronată interpretare a dispozițiilor art. 1295 Cod civil, în condițiile în care reclamantul nu a plătit prețul timp de 4 ani.
-, în mod greșit s-a reținut că părțile au stabilit de comun acord ca prețul să fie stabilit de Consiliul Județean D, acest fapt fiind stabilit de către vânzător.
S-a invocat că instanța a reținut în mod eronat că între părți a existat consensualism privind vânzarea, acest fapt putând fi reținut la nivelul anului 1994, dar ulterior contractul nu s-a încheiat din culpa exclusivă a reclamantului, care nu a achitat prețul.
S-a criticat decizia și sub aspectul apărării, privind lipsa acordului de vânzare din partea Adunării Generale.
S-a arătat că în anul 1994 intimata și-a dat acordul pentru vânzare, dar convenția nu a putut fi încheiată, pentru că a lipsit consimțământul reclamantului care nu a avut banii pentru a achita prețul.
Prin decizia nr.163 din 18 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de recurenta pârâtă C, împotriva deciziei civile nr.481 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:
Critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.1295 Cod civil este nefondată, instanța reținând în mod legal, raportat la situația de fapt invocată și probată, incidența în cauză a acestor dispoziții legale.
În cauză s-a făcut dovada deplină privind existența convenției de vânzare - cumpărare a apartamentului în anul 1994, iar această convenție îndeplinea condițiile esențiale impuse de art.943 Cod civil: capacitate, consimțământ, obiect și cauza licită.
Convenția a îndeplinit și condițiile impuse de art.1303 - 1304 Cod civil.
În mod fondat s-a reținut că recurenta a fost în culpă în comunicarea prețului abia în anul 1998, preț ce a și fost achitat de către reclamant.
Critica privind încălcarea dispozițiilor art. 65 din Legea nr.1/2005 este nefondată, deoarece din adresa din 18.08.1998 rezultă că în cauză există hotărârea nr.7/1994 a Adunării Generale, care valida vânzarea apartamentelor.
Susținerea recurentei că în cauză nu a existat consimțământul reclamantului pentru încheierea convenției, raportat la faptul că nu a avut suma necesară pentru achitarea prețului este nefondată, recurenta făcând confuzie între consimțământ ca manifestare de voință la încheierea unui act juridic și neexecutarea obligației asumate, instituții juridice diferite.
Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare contestatoarea C, întemeiată pe dispozițiile art.317 pct.2 Cod pr.civilă prin care solicită admiterea contestației, anularea deciziei 163/2008 a Curții de Apel Craiova, casarea deciziei civile nr.481/2007 a Tribunalului Dolj, și în consecință admiterea apelului, anularea sentinței civile nr.2340/2007 a Judecătoriei Craiova și trimiterea cauzei spre competență soluționare în fond Tribunalului Dolj - Secția comercială, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că potrivit obiectului acțiunii raportat la dispozițiile art. 1 din Decretul - Lege nr.66/1990, referitor la cooperativele meșteșugărești, una din părțile raportului juridic și anume promitenta vânzătoare are calitatea de comerciant și ca atare în baza art.4 Cod comercial odată dobândită calitatea de comerciant toate actele juridice și operațiunile sunt considerate fapte de comerț și sunt supuse legilor comerciale.
În plus imobilul în litigiu face parte din fondul de comerț al contestatoarei, întrucât este cuprins în patrimoniul societății și a fost afectată desfășurarea unei activități comerciale în scopul obținerii de profit și potrivit art.56 Cod comercial " dacă un act este comercial, numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși - în ceea ce privește acel act, legii comerciale".
În consecință, conform art.4 Cod comercial, art.21 din Decretul Lege nr.66/1990, raportul juridic încheiat între părți are caracter comercial, fapt care atrage competența instanțelor comerciale și în temeiul art.2 pct.1 Cod pr.civilă - competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Tribunalului Dolj - Secția comercială.
S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat, concluzii scrise.
Prin întâmpinarea formulată iu a solicitat respingerea contestației, întrucât litigiul nu are natură comercială, contestatoarea neavând calitatea de comerciant și întreaga motivare se bazează pe un act normativ abrogat - Decretul Lege nr.66/1990.
De asemenea nu este admisibilă contestația în condițiile art.317 Cod pr.civilă întrucât acest motiv putea fi invocat anterior.
Contestația în anulare este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele prevăzute de lege, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac și anume. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Textul de lege prevede două condiții de admisibilitate: hotărârea atacată să fie irevocabilă și motivele invocate să nu fi putut fi valorificate în căile anterioare de atac.
Or, în speță aceste motive nu au fost invocate anterior pe calea apelului sau recursului și nimic nu a împiedicat partea în acest sens.
În această situație nu sunt întrunite cerințele textului de lege, contestatoarea nedemonstrând că aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, neexistând nici un element care să fi împiedicat partea să le invoce în căile de atac anterioare.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute imperativ de art.317 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, instanța va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C împotriva deciziei civile nr. 163 din 18 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
13.11.2008
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
