Ordonanță președințială. Speță. Decizia 1656/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Ordonanță președințială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1656
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Frunză
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul, cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocat " ", cu sediul în mun. S,-,. 18,. B,. 8, județul S, împotriva sentinței nr. 2121 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit petentul recurent și reprezentanții intimaților Ministerul T și Sportului B și Clubul Sportiv Municipal
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din 13.11.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul T și Sportului și Clubul Sportiv Municipal S, solicitând instanței, pe cale de ordonanță președințială, să dispună suspendarea provizorie a deciziilor nr. 781/04.05.2009 și nr. 2165/02.11.2009, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă nr. 1518/01.11.2006 încheiat cu Clubul Sportiv Municipal S, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat pe perioadă nedeterminată în funcția de director general adjunct al S, prin contractul individual de muncă nr. 1518/01.11.2006.
A mai arătat reclamantul că, prin deciziile nr. 781/04.05.2009 și nr. 2165/01.11.2009, comunicate la data de 05.11.2009, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, în baza art. 65 din Codul muncii, precizând că, în opinia sa, cele două decizii sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispozițiile Codului muncii incidente.
Reclamantul a mai precizat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 581 din Codul d e procedură civilă, respectiv urgența, neprejudecarea fondului și vremelnicia.
Astfel, reclamantul a arătat că urgența măsurii este justificată, deoarece, prin concedierea dispusă, angajatorul i-a încălcat dreptul la muncă. A mai arătat petentul că este singurul din familia sa care realizează venituri.
Referitor la neprejudecarea fondului, reclamantul a arătat că, prin acțiunea de față, instanța nu este chemată să se pronunțe asupra fondului cauzei, ci doar să pipăie fondul, astfel că nu realizează o judecată asupra fondului litigiului.
Cu privire la vremelnicie, petentul a arătat că efectele acestei suspendări vor doar până la soluționarea pe fond a acțiunii sale, precizând că are pe rolul tribunalului o asemenea acțiune.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul Clubul Sportiv Municipal Sas olicitat respingerea cererii, ca nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea acesteia.
Pârâtul Ministerul T și Sportului nu a depus până la momentul pronunțării hotărârii întâmpinare în cauză și nici nu a fost reprezentat în instanță pentru a-și exprima poziția față de acțiunea reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 2121 din 26.XI.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește susținerea reclamantului, potrivit căruia, prin concedierea dispusă i se încalcă dreptul la muncă și astfel se justifică suspendarea deciziei de concediere, tribunalul nu a reținut aceste susțineri, întrucât, potrivit legii, concedierea însăși are ca efect încetarea raporturilor de muncă avute cu un anumit angajator, fără însă a fi afectat, în substanța sa, dreptul persoanei concediate de a presta muncă la un alt angajator.
Pe de altă parte, a considera, în sensul celor afirmate de reclamant, că orice concediere încalcă dreptul fundamental la muncă al celui concediat, înseamnă a lipsi de substanță dreptul angajatorului de a dispune concedierea angajaților atunci când sunt îndeplinite cerințele legale.
Tribunalul nu a reținut nici susținerea petentului, potrivit căruia, este singurul din familia sa care realizează venituri, întrucât acest fapt nu a fost dovedit de către reclamant.
În același context, tribunalul a reținut că procedura de soluționare a litigiilor de muncă, potrivit art. 286 din Codul muncii, este una urgentă, dosarul de fond al reclamantului având deja termen stabilit la data de 03.12.2009, potrivit citației depuse de acesta la dosar.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că, în cazul în care acțiunea formulată de reclamant pe fond va fi admisă, consecința va fi reintegrarea acestuia în postul deținut anterior, corelativ cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale, în condițiile art. 78 din Codul muncii, astfel încât, nici material, nici profesional, petentul nu va fi afectat.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de următoarele:
În ceea ce privește urgența, care caracterizează situația de fapt, apreciază recurentul că această stare există, deoarece, prin modalitatea abuzivă prin care a procedat angajatorul, s-a încălcat dreptul la muncă.
Deși art. 41 din Constituția României garantează acest drept fundamental, iată că un angajator încalcă cu dispreț acest drept și, implicit, dispozițiile din Codul muncii, care oferă protecție salariaților, dispunând în mod ilegal desfacerea unui contract individual de muncă.
Urgența care impune suspendarea celor două decizii este dată și de faptul că, dintr-un angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a fost transformat, fără un temei legal, într-un șomer care trebuie să caute un nou loc de muncă.
În acest fel este privat și de singura sursă de venit a familiei sale, iar în condițiile economico-sociale actuale din țara noastră, la vârsta de 47 de ani fiind foarte dificil, dacă nu imposibil, să găsească imediat un nou loc de muncă.
Față de condiția neprejudecării fondului cauzei, apreciază că aceasta este dată, deoarece, prin simpla pipăire a fondului cauzei, instanța de judecată poate lesne observa că este titularul unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, desfăcut în mod ilegal, deoarece asupra deciziilor de desfacere a contractului de muncă planează serioase dubii cu privire la legalitatea acestora.
Dreptul la muncă este un drept care nu poate fi îngrădit, iar din înscrisurile anexate, se poate observa că acest drept este dobândit în mod legal și îi aparține, simplul motiv că în locul său trebuie angajată o altă persoană, preferată de către angajator, nefiind de natură a conduce la pierderea locului de muncă.
Tot referitor la aparența dreptului, apreciază că dreptul la muncă este afectat, deoarece deciziile sunt lovite de nulitate absolută, din cauză că nu respectă dispozițiile art. 74 din Codul muncii.
Mai concret, în conținutul acestora nu se indică motivele care determină concedierea, adică motivele care au condus la desființarea postului de director adjunct, care să aibă o cauză reală și serioasă.
A expus în continuare recurentul și alte aspecte ținând de fondul pretenției deduse judecății.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 582 al. 1 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Din analiza art. 581 Cod procedură civilă, rezultă că două sunt condițiile specifice exercitării procedurii ordonanței președințiale:
- urgența - condiție specifică generală;
- nerezolvarea fondului cauzei - condiție specifică specială.
Legea prevede două situații în care instanța poate aprecia existența urgenței și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei fapte iminente ce nu s-ar putea repara.
Urgența trebuie să rezulte cu claritate din fapte concrete, din împrejurări concrete, din care să se poată reține elemente caracteristice pentru a se putea stabili că măsura cerută are un caracter urgent.
Contestatorul recurent invocă faptul că, prin desfacerea contractului individual de muncă, i-a fost încălcat un drept fundamental - dreptul la muncă.
Or, de esența concedierii este încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, pentru motive care țin sau nu țin de persoana salariatului (art. 58 Codul muncii ).
Potrivit legislației muncii, nu poate exista concediere fără încetarea raporturilor de muncă.
Că această desfacere a contractului de muncă a fost legală sau nu, nu se poate stabili în prezenta cauză, ci pe calea unui litigiu de drept comun promovat pentru controlul și, eventual, sancționarea concedierii nelegal dispuse.
Susținerile recurentului în ceea ce privește dificultățile financiare la care a fost supusă familia sa, dificultăți determinate de concediere, nu pot fi reținute de instanță.
Ele reprezintă simple afirmații, fără nici un fundament probatoriu.
Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că nu poate fi reținută o pagubă iminentă, ce nu s-ar putea repara, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 78 al. 1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal sau netemeinic, angajatorul va fi obligat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Condiția nerezolvării fondului cauzei trebuie să fie îndeplinită în această cerere de ordonanță președințială, deoarece, prin rezolvarea litigiului în fond, s-ar anticipa asupra hotărârii instanței de drept comun și n-ar mai exista nici o utilitate ca litigiul să fie adus înaintea acesteia.
Prima instanță și Curtea, chemate să ia o măsură provizorie de conservare a dreptului, nu pot rezolva însuși fondul litigiului, ci examinează numai aparența de drept.
Or, recurentul, prin motivele de recurs invocate, motive vizând fondul pretențiilor deduse judecății, nu face altceva decât să solicite practic rezolvarea litigiului în fond, ceea ce nu este posibil pe calea ordonanței președințiale.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor art. 581 din același act normativ, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, împotriva sentinței nr. 2121 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-, aflată în,
semnează președintele instanței,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
12.01.2010
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză
