Ordonanță președințială. Speță. Decizia 443/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 443/
Ședința publică din data de 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentele pârâte " PRODUCTION" SRL H și "" H, ambele cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 5071/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante - B și " ", ambele cu sediul în nr. 42-44, sector 5, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatele reclamante avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 63381/2009, depusă la fila 22 în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA - secția comercială, lipsind recurentele pârâte.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebată fiind, partea prezentă susține că nu mai are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de susținerile acesteia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatelor reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, astfel cum a precizat în concluziile scrise depuse la dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA - Secția comercială. Cu privire la susținerile recurentelor pârâte privind competența de judecare a cererii de către Tribunalul Constanța - secția civilă, consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 581 Cod procedură civilă, prin care se precizează că cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului. Mai arată că, în determinarea competenței trebuie să se țină seama de faptul că dosarul de fond se afla spre competentă soluționare la secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța și în consecință, apreciază că aceasta era instanța competentă să judece și ordonanța președințială. Consideră că nu sunt încălcate dispozițiile Codului d e procedură civilă, cu atât mai mult cu cât legea nu face nici o precizare cu privire la competența materială a secției instanței.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 5071COM/2009 a Tribunalului Constanța -secția comercială și de contencios administrativ și fiscal au fost respinse ca nefondate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal pentru reclamantele - și, excepția inadmisibilității acțiunii pentru nedepunerea unei cauțiuni în cuantum de 50% din valoarea reclamată și excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantele - și în contradictoriu cu pârâtele PRODUCTION și, ambele cu sediul în Hârșova,-, județ C, acestea din urmă fiind obligate la încetarea comercializării mărfurilor ale căror drepturi sunt protejate în favoarea reclamantei - și detaliate la pct. I din cerere, până la soluționarea Dosarului nr- al Tribunalului Constanța.
S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea pârâtelor, până la concurența sumei de 300.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data sechestrului și până la soluționarea Dosarului nr- al Tribunalului Constanța.
Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind blocarea conturilor pârâtelor și respectiv obligarea pârâtelor la retragerea din sălile " " și distrugerea tuturor aparatelor care folosesc platformele "Hot Spot" și "Video ".
Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere că reclamantele - și au solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtele Production și, luarea unor măsuri asiguratorii în vederea protejării drepturilor de proprietate industrială, respectiv:
-obligarea pârâtelor la încetarea comercializării mărfurilor ale căror drepturi aparțin reclamantelor, astfel cum sunt detaliate la pct.I din prezenta cerere, până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Constanța;
-instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei, precum și blocarea conturilor bancare până la suma de 300.000 euro, până la soluționarea dosarului - aflat pe rolul Tribunalului Constanța;
-retragerea din sălile " " deținute de și distrugerea tuturor aparatelor care folosesc platformele "Hot Spot" și "Video ", pe cheltuiala pârâtelor.
Instanța de fond a constatat că reclamanta - a făcut dovada că este titulara unor mărci și a unor desene înregistrate, astfel cum au fost detaliate la punctul I din cerere.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 16.05.2008 pronunțată în dosarul nr.2468/P/2007 s-a reținut că Production a comercializat plăci de joc Hot Spot Admiral contrafăcute, care erau importate din, aplicându-se administratorului acestei societăți - - o sancțiune administrativă.
Ulterior soluționării cauzei penale, societatea -, prin a achiziționat de la două plăci video Hot Spot, constatându-se mai multe elemente identice cu cele ale plăcilor de joc protejate în favoarea reclamantei.
S-a constatat, în raport de aceste probe, că s-a creat în favoarea reclamantelor aparența unui drept, respectiv dreptul la protecția mărcii înregistrate în beneficiul lor față de actele și faptele pârâtelor, care par a aduce atingere acestuia.
În privința cerinței urgenței, măsura solicitată a fost justificată de prejudiciul de imagine care nu ar putea fi altfel înlăturat și prejudiciul material care ar putea fi greu de recuperat, dată fiind valoarea foarte mare a acestuia.
Măsurile urmează să aibă și caracter vremelnic, urmând să fie dispuse până la soluționarea fondului cauzei ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Constanța.
Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale în ceea ce privește primele două capete de cerere, în temeiul art.9 alin.1 lit.a) din OUG100/2005, instanța a dispus obligarea pârâtelor să înceteze a mai comercializa mărfurile ale căror drepturi industriale sunt protejate în favoarea reclamantei -.
Cu privire la instituirea unui sechestru asigurator, în conformitate cu dispozițiile art.9 alin.4 din OUG100/2005, instanța a constatat că reclamantele au dovedit că administratorul societății pârâte Production are calitatea de administrator și la alte societăți comerciale, existând astfel posibilitatea înstrăinării bunurilor societății pârâte către celelalte societăți. Fiind dovedită existența unor circumstanțe care ar putea face imposibilă recuperarea eventualelor daune interese, ca și a întrunirii celorlalte condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța de fond a admis cererea de instituire a unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtelor, până la concurența sumei de 300.000 euro.
A fost însă respinsă cererea de instituire a popririi asiguratorii, întrucât reclamantele nu au indicat terții în mâinile cărora urmează a se face poprirea,
Referitor la capătul 3 de cerere întemeiat pe dispozițiile art.11 din OUG100/2005, instanța a constatat că acest text de lege cuprinde măsurile de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală și nu se includ în măsurile provizorii prevăzute de art. 9. Astfel, art.11 se referă la constatarea atingerii aduse dreptului de proprietate industrială protejat și la măsurile care pot fi luate, pe lângă daunele interese acordate titularului dreptului. Or, a conchis judecătorul fondului, este evident că aceste măsuri sunt ulterioare constatării încălcării dreptului de proprietate industrială și că distrugerea aparatelor care folosesc platformele de joc în litigiu nu poate fi considerată o măsură provizorie; pe cale de consecință, a fost respins și acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, PRODUCTION H și H, care au criticat soluția prin considerentele depuse la 4.09.2009, în sensul că prezentul litigiu s-a judecat cu încălcarea competenței secției civile a tribunalului, față de materia drepturilor de proprietate intelectuală.
S-a susținut că instanța de fond a respins neîntemeiat excepția inadmisibilității cererii sub aspectul lipsei cauțiunii în cuantum de 150.000 euro impusă de textul art. 591 al. 1 cod proc. civilă.
A fost criticată însușirea, de către instanța de fond, a susținerilor referitoare la incidența nr.OUG 100/2005, câtă vreme aceste norme speciale se completează cu cele de drept comun.
Or, în absența unui înscris care să constate existența unui drept de creanță în cuantumul valorii reclamate, de 300.000 euro, reclamantele trebuiau a fi obligate la depunerea unei cauțiuni în cuantum de J din această valoare.
Recurentele au apreciat, totodată, că în mod greșit s-a reținut în speță aplicabilitatea art. 581 cod proc. civilă, câtă vreme cerința urgenței nu s-a putut dovedi a fi întemeiată pe criterii obiective.
S-a arătat că potrivit susținerilor reclamantelor, acestea cunoșteau situația invocată de peste doi ani de zile, fără a se explica de ce se pune doar în prezent problema prejudiciului suferit.
S-a considerat de către recurente că prin natura măsurilor dispuse, instanța a stabilit o situație cu caracter definitiv.
Recurentele au mai criticat soluția instanței și în considerarea disp. art. 1034 și urm. cod civil referitoare la lipsa unei prezumții cu privire la solidaritatea debitorilor; s-a arătat că prin hotărârea atacată, pârâtele sunt supuse arbitrariului și abuzului în executare, punându-se chiar în situația de a nu-și mai putea desfășura activitatea.
Intimatele reclamante au depus întâmpinare, solicitând motivat respingerea considerentelor căii de atac și menținerea soluției tribunalului.
Recursul a fost înregistrat inițial la secția comercială și de contencios administrativ a Curții de APEL CONSTANȚA, care însă prin încheierea nr. 1500/COM din 16.11.2009 s-a desesizat în favoarea secției civile, ca urmare a constatării naturii civile a prezentei cauze.
Dosarul fost reînregistrat sub nr-.
Analizând temeiurile de nelegalitate invocate de către recurentele pârâte și încadrate, potrivit susținerilor, în norma statuată prin art. 304 pct. 9 cod proc. civilă (,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), se va reține că recursul este nefondat.
Astfel, soluționarea acțiunii fondate pe disp. art. 581 cod proc. civilă de către judecătorul înaintea căruia se află și cererea asupra fondului nu este criticabilă din perspectiva art. 581 al. 2 cod proc. civilă.
Pe de altă parte, deși Curtea îmbrățișează opinia potrivit căreia litigiul are natură civilă, purtându-se asupra unui drept subsumat sferei proprietății intelectuale, judecarea acestei cereri pe calea ordonanței președințiale de către un judecător al altei secții decât cea civilă a Tribunalului nu are nici o relevanță sub aspectul nelegalității soluției, întrucât această ipoteză nu pune în discuție necompetența funcțională, materială ori teritorială a instanței, tribunalul fiind în esență instanța competentă să judece astfel de litigii conform art. 2 pct. 1 lit. e cod proc. civilă.
În ce privește greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, raportate de recurente la neîndeplinirea cerinței impuse prin art. 591 al. 1 și 2 cod proc.civilă de achitare de către reclamante a unei cauțiuni în cuantum de din valoarea pretinsă, se va avea în vedere că prima instanță a dat o corectă dezlegare în drept raportându-se la normele cu caracter special statuate prin nr.OUG 100/2005, care prin art. 7 dispune în sensul că în acest caz ncuviințarea măsurilor de conservare a probelor va fi făcută de instanța judecătorească,sub condiția constituirii de către reclamanta unei garanții adecvate.
Astfel fiind, câtă vreme sunt aplicabile norme speciale, care intervin în virtutea principiuluigeneralia specialibus derogant, recurentele nu mai pot face trimitere la prevederile cu caracter general din dreptul comun, instanța fiind abilitată în raport de situația de fapt evocată, să statueze asupra unei garanții mai reduse de 1/2 din valoarea reclamată.
Norma specială are în mod evident rolul de a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, ca o cerință esențială a transpunerii Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, în scopul combaterii fenomenului de contrafacere a obiectelor de proprietate industrială, obiectiv care exclude așadar impunerea, potrivit legislației interne, a unei situații împovărătoare titularului dreptului care invocă un fapt de contrafacere.
În fine, sub aspectul neîntrunirii în cauză a condițiilor de admisibilitate a acțiunii pe calea ordonanței președințiale, instanța de recurs va reține că judecătorul fondului a enunțat situația de fapt generatoare a prezentului litigiu, cerința prezervării dreptului și a diminuării consecințelor prezumate a fi vătămătoare pentru reclamante, precum și caracterul vremelnic al măsurilor dispuse.
Împrejurarea că, prin măsura dispusă în contextul dat de art. 581 cod proc. civilă, activitatea societăților recurente ar fi diminuată sau împiedicată a se desfășura normal nu este de natură să atragă vreo critică de nelegalitate câtă vreme însuși textul permite luarea unor măsuri provizorii, chiar constrictive, care să excludă producerea unui prejudiciu major sau a unei consecințe ce nu ar putea fi înlăturate. Pe de altă parte, susținerea potrivit căreia măsura nu întrunește cerința urgenței ca urmare a cunoașterii de către societățile intimate a acestei situații de peste doi ani, se va avea în vedere că o asemenea susținere nu a fost cuprinsă în întâmpinarea depusă în fața primei instanțe și nici probată.
În raport de toate aceste considerente, constatând că nu se impune reformarea soluției instanței de fond, în temeiul art. 312 al. 1 cod proc. civilă recursul recurentelor pârâte urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentele pârâte " PRODUCTION" SRL H și "" H, ambele cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 5071/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante - B și " ", ambele cu sediul în nr. 42-44, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Red.dec.jud.
2 ex./ 15.01.2010.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Daniela Petrovici