Ordonanță președințială. Speță. Sentința 6/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA NR. 6

Ședința publică din data de 01 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTOR 2: Cristina Mihaela Moiceanu Furtună

Asistenți judiciari - -

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanții, în propriu și reprezentant legal al reclamanților -, OG, și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Mizil, cu sediul în M,-, județul P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, Tribunalul Prahova cu sediul în P, str. -. - nr. 6, județul P, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și că s-au depus întâmpinări formulate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și

Curtea, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2000 - 17.09.2005, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Reclamanții, -, OG, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâților la recunoașterea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna noiembrie 2000 și în continuare, respectiv obligarea pârâților la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării silite prin plată efectivă, obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.

În motivarea acțiunii se arată, în esență, că le sunt aplicabile disp.rt. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

În întâmpinarea depusă de Curtea de Apel Ploiești se solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât potrivit disp.art. 581 pr.civ. două din cele trei condiții sine qua non ale admisibilității acțiunii promovate pe calea ordonanței președințiale sunt urgența și caracterul vremelnic al măsurii ce se poate lua pe această cale, iar din caracterul vremelnic decurge și cea de-a treia condiție și anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul cauzei.

De asemenea, a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției care a susținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 581 Cod pr.civilă privind ordonanța președințială față de natura cauzei și art. 286 din Codul muncii, invocându-se totodată și prescripția dreptului la acțiune pentru drepturile pretinse de către reclamanți, față de data formulării acțiunii, iar drepturile solicitate nu se cuvin și aprozilor ori agenților procedurali, aceștia constituind doar personal conex.

Examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale în materie și decizia pronunțată de ICCJ în interesul legii - nr.21/10.03.2008, Curtea va constata următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea urmează aoa dmite, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

Referitor la natura cauzei care ar constitui o cerere de ordonanță președințială invocată prin întâmpinări de către pârâți este de reținut că față de modul de redactare a acțiunii introductive cauza nu are o astfel de natură, iar pe de altă parte se poate observa din petitul acțiunii că o astfel de cerere nu a fost tehnoredactată, ci doar completată cu înscris de mână care nu a fost certificat corespunzător pentru a fi luat în considerare ca atare de către instanța de judecată.

În același timp, nu se poate susține că aprozii și agenții procedurali nu se încadrează în categoriile de personal care pot beneficia de drepturile salariale solicitate în raport de prevederile legale în materie care nu exceptează de la astfel de drepturi.

Este întemeiată însă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune față de prevederile exprese ale art. III din Decretul nr. 167/1958, care împiedică promovarea unei acțiuni între pensii peste termenul de 3 ani, ținând seama de data introducerii acțiunii de către reclamanți, respectiv 17 septembrie 2008, astfel că anterior datei de 17 septembrie 2004, drepturile salariale menționate în acțiune pentru perioada anterioară nu mai pot fi acordate, pentru perioada noiembrie 2000 - 17 septembrie 2005.

Pe fondul cauzei, Curtea va constata că acțiunea este întemeiată în parte, în raport cu ceilalți pârâți.

Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.

Pe cale de consecință, curtea va constata că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.

Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.

Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.

În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Pentru aceste considerente, Curtea, văzând disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, va admite acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova să plătească reclamanților sporul de 50% în raport de salariul de bază brut lunar începând cu data de 18 septembrie 2005. De asemenea, curtea va obliga pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 2000 - 17 septembrie 2005 invocată din oficiu de instanță.

Respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, în propriu și reprezentant legal al reclamanților -, OG, și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Mizil, cu sediul în M,-, județul P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, Tribunalul Prahova cu sediul în P, str. -. - nr. 6, județul P, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3 și în consecință:

Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să achite reclamanților din tabelul anexă (16 reclamanți) sumele reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 18 septembrie 2005 și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al acestora.

Definitivă și executorie de drept.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - --- -

ASISTENȚI JUDICIARI,

- - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

23 ex./13.10.2008

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Furtună

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanță președințială. Speță. Sentința 6/2008. Curtea de Apel Ploiesti