Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Decizia civilă nr.136/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - JUDECĂTOR 3: Jănică Gioacăș
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.216 din 19.06.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare au răspuns recurenții și intimata-reclamantă asistată de av., lipsă fiind intimata Primăria Mun.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;
În fața instanței, se prezintă av. care a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare față de lipsa av. pe care îl substituie.
Instanța consideră că se poate relua cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, se prezintă recurenta asistată de av. care a răspuns și pentru recurentul și intimata-reclamantă asistată de av., lipsă fiind intimata Primăria Mun.
Av. pentru recurenți, a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 3940 lei cu chitanța nr. - din 06.02.2008 și timbru judiciar de 5 lei pentru recurentul și a taxei judiciare de timbru de 3940 lei cu chitanța nr. - din 06.02.2008 și timbru judiciar de 5 lei pentru recurenta, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Av., având cuvântul pentru recurenți, a arătat că se prevalează de dispozițiile art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă, și în susținerile sale orale, a precizat că instanța de fond a fost investită cu 4 capete de cerere, respectiv să se constate că împreună cu intimata au devenit proprietari prin construire asupra unei case tip; să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 96/08.06.2004, să se dispună instituirea unui drept de superficie asupra terenului aferent casei și să se dispună partajarea bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei și ca o cerere suplimentară s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului R - prin primar. Față de cele două excepții, instanța de fond nu a dat nicio soluție iar pe fond s-a admis acțiunea în parte în sensul că părțile recurenții și intimata ar fi proprietari. Instanța de apel nu a răspuns decât excepției inadmisibilității și nu și excepției lipsei calității procesuale, arătându-se că excepția ar fi neîntemeiată deoarece dispozițiile art.111 Cod procedură civilă sunt aplicabile în condițiile în care pentru reclamantă nu există o altă cale în realizarea dreptului său. A mai precizat că excepția lipsei calității procesuale pasive subzistă deoarece a fost chemat în judecată cine nu trebuia și pe aceeași excepție există situația că persoana chemată nu este cea care a emis aceste dispoziții. Privitor la excepția inadmisibilității, s-a dezvoltat ca argument că: s-a solicitat să se constate că o autorizație de construcție emisă pe numele lui ar fi pe alte nume; s-a invocat că soții au achiziționat acest bun pe numele lui; ar exista situația de declarație a simulației pentru care instanța constată o situație de fapt contrar și că reclamanta ar fi avut la îndemnă pe lângă declararea simulației și alte acțiuni de constatare a nulității absolute. Având în vedere motivele de recurs, coroborate cu probele administrate în cauză, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimiterea spre rejudecare și
admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în constatare și dacă nu se poate admite această situație, a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii în constatare, a cererii de completare a acțiunii principale, respingerea cererii de anulare a certificatului de moștenitor și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Av. pentru intimata, având cuvântul, a solicitat respingerea celor două recursuri formulate. Privind excepțiile, există cerere de chemare în judecată prin care s-a chemat Municipiul R - prin primar și nu Primăria care nu are calitate procesuală pasivă care din eroare a fost trecută ulterior pe conceptul de citare. A considerat că se impune respingerea excepției privind lipsa calității procesuale a Municipiului în soluționarea primul capăt de cerere deoarece acțiunea nu vizează anularea autorizației de construcție existentă pe numele lui cum se pretinde în motivarea recursului ci constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin construirea unei construcții, unde Municipiul R este cel care are calitate procesuală pasivă și nu Primarul.
Privitor la excepția inadmisibilității ce a fost respinsă, există autorizație de construcție pe numele altcuiva și conform dispozițiilor din Legea nr. 50/1991, acest act nu dovedește un drept asupra proprietății deoarece autorizația de construcție este un act administrativ și nu un act de proprietate, este doar relevant recunoașterii dreptului de proprietate. Privitor la susținerea că autorizația de construcție reprezintă un drept de proprietate și cum și au avut această autorizație de construcție, atunci se poate vorbi de două proprietăți distincte. Situația dreptului de proprietate necesită lămuriri pentru a putea ulterior promova o acțiune în contencios. Pe fond, a arătat că acțiunea este de partajare bunuri comune unde intimata a investit instanța de a se stabili că este proprietara bunurilor supuse partajării. În perioada dobândirii acestor bunuri, soții nu aveau venituri considerabile, ci venituri modice, nu există dovada că ar fi avut venituri deosebite pentru edificarea construcției. Dacă nu i se recunosc eforturile intimatei în edificarea construcției atunci recurenții dau dovada de rea credință. Conform schiței topo rezultă
că suprafața de teren este proprietatea lui, nu se poate reține că socrii au construit pe un teren pe numele intimatei nu numele de domnișoară. Consideră soluția tribunalului ca fiind echitabilă raportat situației, corect s-a instituit dreptul de superficie în favoarea intimatei privind suprafața de teren aferentă construcției, toate contractele pentru utilități sunt încheiate cu intimata, și concluzionând, a solicitat respingerea celor două recursuri, menținerea celor două hotărâri ca fiind legale și temeinice cu cheltuieli de judecată.
Av., având cuvântul, în replică, a precizat că în dispozitivul celor două hotărâri nu se vorbește de aceste două excepții a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității. Privitor la timbraj, chiar dacă nu s-a achitat taxa de timbru pentru care s-a invocat excepția insuficientei timbrări, s-a reluat această excepție și s-a stabilit o taxă pe care părțile au onorat-o, ca aferentă acțiunii în constatare. În raport de dispozițiile Legii nr. 50/1991 care reliefează natura autorizației de construcție, relevantă asupra dreptului de proprietate atunci consideră că și titlul de proprietate are relevanță.
Av., în replică, a solicitat a se stabili dreptul de proprietate real și a se stabili situația timbrajului achitat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 216/A/19.06.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 1890 pronunțată de Judecătoria Roman la data de 18.09.2006.
În temeiul art. 37 alin. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, a fost obligată intimata reclamantă la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii în constatare, în sumă de 3.943 lei, calculată în raport de cota de contribuție stabilită și suma de 5 lei timbru judiciar.
Au fost obligați pârâții apelanți să plătească reclamantei intimate suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei instanța de apel a arătat că prin sentința civilă nr. 1890/18.09.2006, Judecătoria Romana admis în parte acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, și Primăria municipiului R, județul S-a constatat că reclamanta și pârâtul sunt proprietari în devălmășie, în condițiile art.30 din Codul familiei, prin constituire în baza autorizației de construcție 54/3.04.1990 eliberată pe numele pârâtei a unei case de locuit tip (parter și etaj) edificată din bolțari, acoperită cu tablă, având la parter o suprafață construită de 144,50. compus din două dormitoare, hol, baie, sufragerie și bucătărie și la etaj o suprafață construită de 134,50. compus din logie, birou, debara, sufragerie, hol, baie, dormitor, debara și terasă, casă situată în R pe-, județul N, amplasată pe suprafața de 625. teren construcții proprietatea în cote de 1/2 a pârâților și și pe o suprafață din terenul de 259,12. proprietatea reclamantei cu vecinii la - str. -, la - ( și ), S - ( -), V -.
S-a admis cererea de completare a acțiunii formulate de reclamantă, împotriva pârâților și și s-a dispus instituirea unui drept de superficie asupra terenului aferent casei de locuit tip cu parter și etaj situată la adresa din R, str. -, nr.39, județul
A fost admisă cererea de anulare certificat moștenitor nr.96/8.06.2004 întocmit la. din R, cu privire la cota indiviză de din construcția de mai sus, care constituie proprietatea reclamantei și a pârâtului și s-a dispus anularea certificatului de moștenitor sus menționat pentru cota indiviză de din construcția casă de locuit tip care au stabilit ca moștenitori pe pârâți de pe urma defunctului, respectiv și.
S-a admis acțiunea de partaj bunuri comune formulată de reclamanta împotriva pârâtului.
S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta și pârâtul au dobândit cu o contribuție egală următoarele bunuri:
- o casă tip cu parter și etaj situată în R, str. - nr.39,
județul N, așa cum a fost ea descrisă la primul capăt de cerere al acțiunii în
valoare de 470.000 lei RON;
- un apartament situat în R, str. -.3,.B,.VIII,.271, jud. N, compus din 3 (trei) camere și dependințe în valoare de 146.000 lei RON.
- bunuri mobile în valoare de 13.028 lei RON;
- suprafața de 186,16. teren curți-construcții dobândit prin vânzare-
cumpărare în anul 1996 conform contractului autentificat sub nr.843 din 7.03.1996 la
în valoare de 1.379 lei RON.
Valoarea totală a masei de împărțit este de 634.107 lei RON, fiecărei părți revenindu-i o cotă valorică de 317.053,50 lei RON.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul.
S-a dispus încetarea comunității de bunuri astfel:
Lotul nr.în valoare de 252.357 lei a fost atribuit reclamantei compus din: parterul de la construcția casă tip în valoare de 243.000 lei, terenul curți-construcții de la pct.C în valoare de 1.379 lei și bunuri comune de la pct.B în valoare totală 4.278 lei.
Lotul nr.2în valoare de 381.750 lei a fost atribuit pârâtului compus din etajul de la construcția casă tip, descris la punctul A, în valoare de 227.000 lei, apartamentul cu 3 camere și dependințe, descris la pct.A, în valoare de 146.000 lei și restul bunurilor mobile, în afara celor atribuite reclamantei, cu o valoare de 8.750 lei.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei o sultă egalizatoare de 64.696,5 lei RON și au fost compensate între părți cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că și
au fost căsătoriți, divorțând în anul 2005 - sent.civ. nr.2602/28.11.2005. Aceștia anterior anului 1989, mai precis în anul 1982 au deținut un apartament cu chirie pe care l-au cumpărat ulterior când a apărut Decretul Lege nr.61/1990, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare.
Pârâtul în anul 1973 primește, cu titlu de donație de părinții săi casa de locuit fiind unicul fiu al acestora, lucru afirmat chiar de mama acestuia.
În anul 1990 soții au dorit să-și construiască o casă mai ales că aveau doi copii mari și era previzibil că proprietatea în viitor va avea reglementări juridice și garanții în același sens.
Cum la începutul anului 1990 legislația în materia proprietății și închirierii era cea cunoscută dinaintea anului 1989, normal că aceștia nu puteau deține pe numele lor o autorizație de construcție, mai ales că aveau un apartament cu chirie, soțul deținea o casă în proprietate chiar dacă ei nu locuiau acolo ci rămăseseră părinții lui, astfel că mama pârâtului, respectiv a cumpărat cei 625. teren pe str. - nr.39, pe care era construită casa, dar scopul final era ca fiul ei și nora ei să-și ridice acolo o casă. Din acest motiv autorizația s-a eliberat pe numele ei.
Convingerea instanței în cele mai sus arătate a fost formulată studiind schița topometrică a terenului de 186,16. cumpărat ulterior de la tatăl reclamantei. Astfel, terenul lui se învecinează cu o suprafață de teren a reclamantei pe care o avea în proprietate înainte de căsătoriei. Atât terenul său, cât și cel cumpărat de aveau ieșire la stradă, dar cum pentru construirea unei case tip de dimensiunile celi expertizate și descrise terenul de 625. nu era suficient, tatăl reclamantei care deținea o suprafață de 186,16. teren vecin cu al fiicei sale, le-a vândut-o în anul 1996 tot soților.
Mai mult, casa tip, așa cum este ea construită, se află amplasată atât pe o parte din cei 625. teren al pârâtei, cât și pe terenul proprietatea reclamantei.
Ori, e greu de presupus că așa cum este construită casa și cum sunt amplasate terenurile, reclamanta ar fi de acord cu soacra ei să-și facă casă pe un teren
care să-i ocupe o parte a casei și terenului ei, iar dacă tatăl ei a înțeles să vândă o suprafață destul de mare de teren, a fost tocmai pentru faptul că a dorit ca reclamanta și pârâtul să aibă o locuință cât mai confortabilă ca și curte.
Reclamanta și soțul ei au studii superioare, au fost încadrați în muncă, cu venituri substanțiale, în anul 1990 erau destul de tineri, ori aceștia au avut tot ceea ce le trebuia pentru a-și construi o casă tip.
Susținerile pârâtului, a pârâtei în interogatoriu, cât și celelalte depoziții ale martorilor nu pot fi luate în considerare că această casă ar fi edificată de cu defunctul ei soț, oameni de condiție modestă. Dintr-o pensie și dintr-o grădină de zarzavat nu se poate edifica o evaluată la aproximativ 5 miliarde.
Faptul că între soți a intervenit divorțul nu trebuie nesocotită o proprietate.
Excepția ridicată de pârâta că o astfel de acțiune este inadmisibilă, este neîntemeiată, urmând a se respinge deoarece reclamanta a formulat o acțiune în constatarea unui drept de proprietate asupra unei construcții, care chiar dacă pentru edificarea ei există autorizație, ea este admisibilă în condițiile art. 111 Cod proc. civilă, deoarece pentru reclamantă în realizarea dreptului său nu exista o altă cale separat de acest aspect, prezumția de proprietate nu este o prezumție irefragabilă putând fi combătută. Persoana care a făcut construcția poate să facă dovada că este proprietara acesteia, în baza convenției intervenite între aceasta și proprietarul terenului, dobândind un drept de superficie asupra lui.
Reclamanta locuiește în imobil de la terminarea acestuia, exercitând o posesie utilă, continuă și netulburată, chiar și bunurile mobile cuprinse în masa de împărțit au fost identificate tot în casa tip.
Văzând situația de fapt detaliată de părți și dovezile făcute, până și municipiul R și-a reconsiderat poziția, lăsând la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Într-adevăr că autorizația nr.54/3.04.1990 s-a emis pe numele pârâtei
, pentru că aceasta era proprietara terenului, însă în mod indubitabil reclamanta și pârâtul au fost cei care prin munca și resurse proprii au ridicat imobilul efectiv exercitând asupra lui o posesie publică, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar. Așa fiind, instanța a apreciat că dispozițiile art. 111 Cod. proc. civilă sunt pe deplin aplicabile, motiv pentru care excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă a fost respinsă.
În consecință, instanța a constatat că cei doi soți sunt proprietari în devălmășie potrivit art.30 din Codul familiei ai construcției casă tip, situată în R pe- și care a fost evaluată în raportul de expertiză la 470.000 lei.
Pe cale de consecință, instanța a admis cel de-al doilea capăt de cerere a acțiunii, în sensul că a dispus anularea din certificatul de moștenitor nr.96/8.06.2004 întocmit de din R, a cotei indivize de 1/2 din construcția casă tip de pe str. - nr.39 care în realitate nu a fost proprietatea defunctului a cărei succesiune s-a dezbătut și care așa cum s-a dovedit cu întreg materialul probator, este proprietatea reclamantei și a pârâtului.
Prin urmare, în condițiile art.673 și urm. Cod civil, pârâții și nu pot fi moștenitorii defunctului, pentru un bun care nu a fost niciodată proprietatea lui.
Privitor la capătul de cerere de instituire a unui drept de superficie asupra terenului de 625. unde este amplasată construcția casă tip, instanța va admite și acest capăt de cerere, deoarece, potrivit art.492 cod civil care consacră prezumția cu caracter relativ potrivit căruia orice construcție făcută în pământ sau asupra pământului este socotită a fi făcută de proprietarul terenului, pe cheltuiala sa și că este proprietatea sa până la proba contrară. Această prezumție de proprietate în cazul de față a fost combătută, reclamanta care împreună cu fostul ei soț care au edificat, a făcut dovada cu înscrisuri, martori, că este proprietara, în baza convenției intervenite între ei și părinții lui.
Făcând această dovadă proprietarul construcției dobândește un drept de superficie asupra terenului pe care a fost edificată.
În acest scop, edificatoare sunt schițele terenurilor de la fila 123 (dos. fond) care în modalitatea cum sunt amplasate întăresc convingerea că cei 625. teren nu avea altă destinație decât ca reclamanta și soțul ei să-și edifice o construcție tip pentru ei.
Cu privire la partajul de bunuri comune, instanța a constatat următoarele:
Atât reclamanta, cât și pârâtul sunt persoane cu studii superioare care au fost angajați în muncă amândoi, din 1992, pârâtul desfășurând temporar activitate privată, apoi a plecat să muncească în străinătate, reclamanta lucrând și în prezent ca economist la o unitate bugetară.
În mod indiscutabil aceștia din veniturile realizate au putut dobândi bunurile din petitul acțiunii atât cele două imobile, cât și bunurile mobile.
Fiecare dintre soți au susținut câte o contribuție mai mare la dobândirea patrimoniului comunitar.
Din analiza întregului material probator, instanța a onstatat că, cota de contribuție a fiecăruia dintre soți este de 50%.
Așa fiind, s-a constatat că masa bunurilor în devălmășie se compune din construcția casă tip cu parter și etaj în valoare de 470.000 lei, un apartament cu 3 camere în valoare de 146.000 lei, gardurile și trotuarele de la construcția casă în valoare de 3.700 lei, bunurile mobile indicate în petitul cererii și expertizate în valoare de 13.028 lei și un teren curte și grădină de 186,16. în valoare de 1.379 lei.
Valoarea totală a mesei de împărțit este de 634.107 lei, fiecărei părți revenindu-i câte o cotă valorică de 317.053,50 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal pârâții și, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii în constatare, iar pe fond respingerea ca inadmisibilă a capetelor de cerere privind constatarea unui drept de proprietate a soților asupra imobilului precizat la pct.I din petitul acțiunii introductive, privind anularea certificatului de moștenitor nr.96/08.06.2004 și constatarea unui drept de superficie asupra terenului aferent casei de locuit -.
Au mai solicitat admiterea excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Examinând sentința apelată, în raport de motivele invocate de întregul complex probator administrat în cauză ca și de dispozițiile legale aplicabile pentru considerațiile ce urmează, tribunalul a confirmat soluția atacată, apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărei analiză judicioasă a condus la stabilirea unei situații de fapt corecte, la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, care își găsește fundament juridic în dispozițiile legale în materie.
Considerentele sentinței primei instanțe rețin în mod just și fără dubiu faptul că soții și sunt proprietari în devălmășie ai construcției casei tip situată în municipiul R, str. - nr.39.
Prima instanță a reținut pe deplin justificat faptul că excepția ridicată de cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în constatare este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art.111 Cod proc. civilă sunt aplicabile în condițiile în care pentru reclamantă nu exista o altă cale în realizarea dreptului său.
Probele administrate relevă fără dubiu faptul că soții au edificat casa tip de locuință - din R str. - nr.39, prin resurse proprii, exercitând asupra acesteia o posesie publică, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar.
Este adevărat că autorizația de construcție nr.54/3.04.1990 a fost emisă pe numele pârâtei însă, aceasta nu duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului edificat prin construire, Lg. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție reglementând doar regimul juridic privitor la edificarea sau demolarea construcțiilor.
admiterii acestui capăt de cerere, prima instanță în mod corect a admis și cererea privind anularea certificatului de moștenitor nr.96/08.06.2004 și cea de instituire a unui drept de superficie asupra terenului de 625.
Nefondată este și excepția insuficientei timbrări la fond a acțiunii reclamantei. Astfel, potrivit dispozițiilor art.37 alin.l din Normele metodologice pentru aplicarea Legii 146/1997, în situația în care în fața instanței de apel se constată
o insuficientă timbrare a acțiunii la fond, sancțiunea aplicabilă nu o reprezintă anularea cererii ca insuficient timbrată, ci obligarea părții la plata taxei de timbru aferentă, în speță, în sumă de 3.943 lei calculată în raport de cota de contribuție stabilită (50%) și 5 RON timbru judiciar.
Față de considerentele ce preced, tribunalul în temeiul art.296 Cod proc. civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții și, a fost obligată reclamanta la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii în constatare, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 750 lei.
Împotriva acestei decizii au promovat recurs apelanții care au criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând, în esență:
- în mod greșit instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, în raport de existența autorizației de construcție emisă pe numele recurentei, autorizație ce are valoarea unui act administrativ cenzurabil pe calea procedurii instituite de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
- instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale a Municipiului R, invocată de acesta, prin Primar, prin întâmpinarea depusă, la dosar;
- instanța a soluționat greșit excepția insuficientei timbrări a acțiunii;
- pe fondul cauzei, susținerile intimatei-reclamante nu au fost dovedite prin probatoriul administrat, astfel, cum în mod eronat a reținut instanța de fond, respectiv apel.
Din analiza actelor și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.129, 130 Cod procedură civilă, rezultă că instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere și excepțiile cu judecata cărora a fost investită.
Soluționarea capetelor de cerere, precum și a excepțiilor invocate de părți
sau din oficiu ) în afara situațiilor în care instanța s-a pronunțat prin încheiere) trebuie să rezulte explicit, din dispozitivul hotărârii, mențiunile făcute în considerente, nefiind suficiente pentru a constitui o aducere la îndeplinire a acestei obligații a instanței.
Din considerentele hotărârii instanței, de control judiciar rezultă că excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului R, invocată prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, nu a fost analizată de aceasta, cu toate că excepția a constituit motiv distinct de apel formulat de ambii recurenți-apelanți în cauză, )fila 9, 13 dosar apel), instanța analizând doar celelalte două excepții invocate, respectiv a inadmisibilității acțiunii și cea a insuficientei timbrări.
Având în vedere cele anterior arătate, constatând că în cauză s-au încălcat dispozițiile art.130 alin. final Cod procedură civilă, în temeiul art.312 alin.1, alin.4 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată datorate în recurs, cheltuieli reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- DECIDE -
Admite recursurile civile declarate de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.216 din 19.06.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Casează decizia civilă nr. 216 din 19 iunie 2006 Tribunalului Neamț și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Obligă intimata să plătească recurenților 7.890 lei cheltuieli de judecată datorate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
- - - - - -
- -
red.sent.
red./
red.LC/10.03
tehn.DM/ex.3
10/11.03.2008
Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș
