Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 463/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 463/
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldeavicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol, recursurile civile declarate de către reclamantul și pârâta, împotriva deciziei civile nr. 98 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă av., lipsă fiind recurentul-reclamant și avocatul acestuia.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că este al 3-lea termen de judecată în recurs; prin fax, la data de 13.10.209, av. -, în calitate de apărător al recurentului-reclamant solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât se află la Curtea de Apel Iași, fără a depune dovadă în acest sens.
Apărătorul recurentei-pârâte se opune cererii de amânare a cauzei, având în vedere că l avocat - nu are împuternicire avocațială la dosar. Nu are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Curtea, din verificarea actelor dosarului constată că domnul av. - nu are depusă la dosar împuternicirea avocațială pentru susținerea sau reprezentarea recurentului-reclamant, situație față de care cererea sa scrisă de acordare a unui termen de judecată apare ca fără efect, urmând a fi respinsă.
Nemaifiind cereri de formulat, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentei-pârâte, av., pentru considerentele arătate în motivele scrise aflate la dosar solicită admiterea recursului formulat, în sensul de a se constata că părțile au dobândit imobilul în litigiu prin contribuție egală de 50% fiecare, să fie atribuit imobilul recurentului-reclamant urmând ca acesta să fie obligat la plata sultei cuvenite către pârâtă.
Cu privire la recursul declarat de reclamant, solicită a fi respins ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 septembrie 2007, pe rolul Judecătoriei Galați - Secția civilă, reclamantul prin Cabinet Individual de Avocatură " -" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta partajarea imobilului situat în G,-, -. 23, reclamantul având o cotă de 80 % la dobândirea bunului.
La termenul din 1 octombrie 2007 s-a dispus conexarea dosarului nr- cu dosarul nr- al Judecătoriei Galați.
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 iunie 2007 și care a făcut obiectul dosarului nr- reclamanta a chemat în judecată pârâtul și a solicitat încetarea stării de codevălmășie asupra bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei, cu o cotă de 50 % fiecare, partajarea acestor bunuri în cote egale de fiecare, atribuirea în natură a imobilului cu obligare la plata sultei și cheltuieli de judecată.
Părțile, în principal arată că s-au căsătorit la data de 20.09.2003 și s-a dispus desfacerea căsătoriei prin sentința civilă nr. 2536/22.03.2007 al Judecătoriei Galați.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit apartament situat în G,-, -.23 compus dintr-o cameră și dependințe, imobil pe care reclamantul solicită ai fi atribuit. Acesta susține că o parte din banii pentru achiziția imobilului părțile le-au avut de la nuntă și altă parte din dar manual dat de părinții reclamantului, motiv pentru care și solicită o cotă mai mare din imobil.
Părțile, în drept, au invocat prevederile art. 728 Cod civil.
La dosar s-au depus înscrisurile: contract de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu, hotărâre divorț, certificat de atestare fiscală, contract de împrumut, declarație, contract de muncă, carnet de muncă, contracte de depozit, declarații, contract de prestări servicii, certificat de înregistrare fiscală, autorizație.
Au fost luate interogatoriile părților.
Au fost audiați martorii: și - la cererea reclamantului și și.
A fost efectuată o expertiză imobiliară în construcții civile de către expert la data de 17.03.2008, prin care a stabilit valoarea imobilului la suma de 100.296lei. În urma obiecțiunilor părților la raportul de expertiză instanța a stabilit că valoarea imobilului este de 125 000lei, valoarea cu care părțile au fost de acord.
La ultimul termen de judecată părțile au arătat că înțeleg ca în baza art. 246.civ.Cod Penal să renunțe la partajarea bunurilor mobile, bunuri pentru care înțeleg să iasă din indiviziune pe cale amiabilă. Prin urmare obiect al litigiului îl reprezintă doar ieșirea din indiviziune privind imobilul-bun comun.
Prin sentința civilă nr. 4855 pronunțată de Judecătoria Galați în ședința publică din 11 iunie 2008 s-a admis în parte acțiunea civilă și acțiunea conexă; s-a luat act că pârâta-reclamantă a renunțat la partajarea bunurilor mobile comune și s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală de 50% ca bun comun: cota de 79% din valoarea imobilului -situat în G-, -.23, restul de 21% din valoarea imobilului fiind bun propriu al reclamantului.
A atribuit reclamantului imobilul situat în G-, -.23;
A obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 49.375lei în valoarea reactualizată la momentul plății, raportat la momentul pronunțării prezentei sentințe, sumă reprezentând cota pârâtei din valoarea imobilului.
A compensat cheltuielile de judecată avansate de părți.
Instanța de fond în motivarea soluției, arată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit împreună apartamentul situat în G,-, -.23 compus dintr-o cameră și dependințe, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2094 din 24.09.2003 de către BNP.
Din declarațiile martorilor rezultă că părțile la nuntă, care a avut loc pe data de 20.09.2003 au rămas cu o sumă cuprinsă între 60 și 100 milioane lei ROL. Reclamantul susține că de la nuntă a mai rămas suma de 80 milioane lei vechi, iar pârâta susține că au mai rămas 100 milioane lei. Instanța de fond a reținut că de la nuntă a rămas o sumă cuprinsă între 80-100milioane lei vechi, și cu siguranță cu sumele strânse anterior nunții de către părți aceștia au avut cel puțin 100-110 milioane lei vechi pentru cumpărarea apartamentului.
Raportat la prețul dobândirii imobilului și a cheltuielilor aferente pentru dobândirea acestui imobil (taxe notariale, onorariu de notar, etc) în sumă totală de aproximativ 140mil. lei, instanța a apreciat că părțile au dobândit împreună ca bun comun cota de 79%, iar o cotă de 21% este bun propriu al reclamantului (30mil. X 100 / 140mil.=21%). Cota de 79% din imobil părțile o dețin prin contribuție egală de 50% a fiecărui soț, astfel că, reclamantului îi va reveni o cotă de 60,50%, iar pârâtei îi revine o cotă de 39,50% din valoarea imobilului.
Reclamantul a declarat apel prin care a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 282 - 298.pr.civ. în sensul că este nemulțumit de cota stabilită de instanța de fond la achiziționarea apartamentului.
Pârâta prin apelul incident este nemulțumită că instanța de fond a reținut că suma primită de reclamant ca dar de nuntă îi revine exclusiv acestuia, această reținere este eronată. Darul de nuntă, concept nedefinit în legislația noastră, reprezintă bunurile dăruite de terți oricăruia dintre soți cu ocazia celebrării căsătoriei și constituie o aplicație, relativ frecventă, a darului manual. de nuntă sunt bunuri comune ale soților.
În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 98/2009 pronunțată de Tribunalul Galația fost respins ca nefondat apelul reclamantului reținându-se în esență faptul că suma dată de mama reclamantului pentru achiziționarea apartamentului constituie un dar manual în exclusivitate pentru fiul său.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care a susținut faptul că suma dăruită de mama reclamantului pentru cumpărarea apartamentului constituie bun comun al soților și nicidecum o sumă dată în exclusivitate fiului ei respectiv reclamantului.
Recursul de față este fondat.
Așa cum rezultă din probele administrate la instanța de fond cât și din susținerile părților mama reclamantului a oferit ca dar de nuntă suma de 3.000 lei. Atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat că această sumă a fost dată în exclusivitate fiului ei astfel că acesta are o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
Considerăm că raționamentul instanței de fond cât și a instanței de ape este greșit întrucât atât părinții soților cât și ceilalți participanți la celebrarea căsătoriei oferă sume de bani pentru a ajuta pe soți în dobândirea unor bunuri necesare întemeierii unei familii.
La momentul când aceste sume de bani sunt oferite, cum este și normal, părțile nu sunt în conflict iar banii nu sunt dați sub o condiție care dacă nu este îndeplinită să schimbe destinația acestora.
Dacă am considera corectă motivația instanțelor am ajunge la situația de a contabiliza sumele primite de la rudele soției și cele de la rudele soțului, și a le considera daruri manuale ceea ce nu este legal.
Este adevărat că legea nu prevede noțiunea de daruri de nuntă însă în practică ele sunt întâlnite foarte des, astfel bunurile primite cu titlu de dar de nuntă se consideră a fi bunuri comune ale soților, chiar dacă au fost făcute de părinții unuia dintre soți, copilului lor. Această soluție se bazează pe dispozițiile art. 30 din Codul familiei potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soților.
Articolul 31 lit. b din Codul familiei statuează că doar bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donație sunt ale soțului care le-a primit cu excepția cazului în care cel care a donat precizează expres că a donat ambilor soți.
obișnuite, reglementate de art. 759 din Codul civil așa cum sunt cadourile primite la aniversări, sărbători, sunt considerate bunuri comune prin excepție de la prevederile Codului familiei.
Față de cele arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 în referire la art. 296 din Codul d e procedură civilă urmează să admită recursul pârâtei în sensul celor arătate mai sus.
Referitor la recursul declarat de reclamant Curtea îl consideră nefondat pentru motivele pe care le-am expus atunci când am motivat admisibilitatea recursului pârâtei.
Urmează să fie compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți cu ocazia soluționării fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de reclamanta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 98 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte decizia civilă nr. 98/05.03.2009 a Tribunalului Galați în sensul că:
Admite cererea de aderare la apel formulată de reclamanta-pârâtă și în consecință:
Schimbă în tot sentința civilă nr. 4855/11.06.2008 a Judecătoriei Galați, în sensul că:
Admite acțiunea conexă de partaj bunuri comune formulată de reclamanta-pârâtă și admite în parte acțiunea pentru partaj bunuri comune formulată de reclamantul-pârât.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală de 50% fiecare un imobil (apartament cu o cameră și dependințe) situat în G, cartier,-, -.1,.23,.1, la valoarea de 125.000 lei.
Atribuie reclamantului imobilul la valoarea mai sus menționată și îl obligă pe acesta să achite reclamantei-pârâte o sultă în valoare de 62.500 lei.
Constată că reclamanta-pârâtă a renunțat la partajarea bunurilor mobile.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate la fond.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate, respectiv cele de respingerea apelului declarat de reclamantul.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 98/05.03.2009 a Tribunalului Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința nepublică de la 13 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. GP/22.10.2009
decizie VM/22.10.2009
5 ex./22.10.2009
Fond: Judecătoria Galați: judecător
Apel: Tribunalul Galați: judecători
Com. 3 ex./23.10.2009
- - la domiciliul indicat și domiciliul ales
-
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica